Plângere contravenţională. Sentința nr. 7829/2015. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 7829/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 10-06-2015 în dosarul nr. 1845/245/2015

Acesta nu este document finalizat

Cod operator: 3171

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

Ședința publică de la 10 Iunie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE R. E. I.

Grefier A. G. M.

Sentința civilă Nr. 7829/2015

Pe rol se află judecarea cauzei Civil privind pe petent H. A. - R. și pe intimat POLIȚIA M. IAȘI - BIROUL RUTIER, având ca obiect plângere contravențională.

Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 20.05.2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta, când, din lipsă de timp pentru deliberări s-a amânat pronunțarea pentru data de 27.05.2015 și ulterior pentru azi când,

INSTANȚA,

În urma deliberării în secret în Camera de Consiliu, conform art. 394 C.pr.civ., a adoptat următoarea hotărâre:

I. Procedura

Plângerea contravențională

Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași, la data de 26 ianuarie 2015, sub număr dosar _, petentul A. R. H. in contradictoriu cu Inspectoratul de Poliție Județean Iași a formulat plângere impotriva procesului verbal . nr._ din 15 ianuarie 2015.

În fapt, petentul a arătat că, in data de 15 ianuarie 2015 a fost sancționat contravențional pentru că nu ar fi oprit la trecerea la nivel cu calea ferată și pentru utilizarea telefonului mobil fără dispozitiv de tip mâini libere.

A invocat petentul că nu se face vinovat de faptele pentru care a fost sancționat, simpla declaratie a agentului constatator nefiind suficientă.

Petentul a precizat că este puțin probabil ca agentul să fi putut observa cu exactitate și claritate aspectele reținute in procesul verbal.

In drept, a invocat prevederile art. 31 din O.G. nr. 2/2001.

A solicitat judecata in lipsă conform art. 411 Cod procedură civilă.

Cererea a fost legal timbrată, la dosar fiind atașată dovada achitării taxei judiciare de timbru de 20 lei.

Apărările formulate

Intimatul a depus la dosar întâmpinare (fila nr. 15), prin care a solicitat respingerea plângerii, ca nefondată.

A invocat că prin procesul verbal s-a reținut că, la data de 15 ianuarie 2015, petentul a condus autoturismul marca SEAT cu număr de inmatriculare_, pe DC 25 M., iar la trecerea la nivel cu calea ferată dublă fără bariere nu a respectat semnificația indicatorului Stop. Totodată, a vorbit la telefonul mobil fără a utiliza un dispozitiv tip mâini libere.

A fost sancționat pentru săvârșirea contravențiilor prevăzute de art. 108 alin. 1 litera d punct 8 și art. 108 alin. 1 litera a punct 2 din O.U.G. nr. 195/2002, republicată.

Intimatul a arătat că sancțiunile au fost legal aplicate, iar dovezile sunt inscrisurile atașate.

În drept, a invocat art. 148, 205 și 315 Cod procedură civilă, O.G. 2 din 2001, OUG 195/2002, republicată și H.G. nr. 1391 din 2006.

Răspuns la întâmpinare

Petentul nu a depus la dosar răspuns la întâmpinare.

Probe

Petentul a depus la dosar copii de pe următoarele înscrisuri: carte de identitate și procesul verbal contestat.

Intimatul a depus la dosar raportul agentului constatator.

În cauză a fost administrată proba cu înscrisurile depuse la dosar.

II. Soluția instanței

Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

Prin procesul-verbal . nr._ din 15 ianuarie 2015, petentul A. R. H. a fost sancționat pentru că a condus autoturismul marca SEAT cu număr de inmatriculare_, pe DC 25 M., iar la trecerea la nivel cu calea ferată dublă fără bariere nu a respectat semnificația indicatorului Stop. Totodată, a vorbit la telefonul mobil fără a utiliza un dispozitiv tip mâini libere.

A fost sancționat pentru săvârșirea contravențiilor prevăzute de art. 108 alin. 1 litera d punct 8 și art. 108 alin. 1 litera a punct 2 din O.U.G. nr. 195/2002, republicată.

S-a dispus aplicarea aplicarea sancțiunii amenzii in cuantum de 877,5 lei.

La rubrica ,,alte mențiuni" s-a consemnat: ,,Nu are obiecțiuni".

Procesul-verbal a fost semnat de petent.

Potrivit prevederilor art. 34 din O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța învestită cu soluționarea plângerii verifică legalitatea și temeinicia procesului verbal și hotărăște asupra sancțiunii.

Cu privire la legalitatea procesului-verbal, potrivit art. 17 din O.G. 2/2001, lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, a faptei săvârșite și a datei comiterii sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constată și din oficiu.

Aplicând aceste dispoziții la situația de fapt reținută în cauză, instanța, verificând procesul verbal . nr._ din 15 ianuarie 2015 din punct de vedere al legalității, apreciază că sunt respectate cerințele imperativ-limitativ prevăzute de lege, sub sancțiunea nulității, care ar putea fi luate în considerare și din oficiu.

Orice alte lipsuri din procesul - verbal sunt sancționate cu nulitatea relativă, ceea ce presupune ca persoana care invocă nulitatea să dovedească faptul că i s-a produs o vătămare, iar instanța să constate în raport de materialul probator administrat, că vătămarea nu poate fi acoperită decât prin anularea procesului-verbal.

Prin urmare, instanța confirmă legalitatea procesului verbal de contravenții.

Cu privire la temeinicia procesului-verbal, instanța reține că deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul-verbal contravențional se bucură de prezumția relativă de legalitate și temeinicie.

Această prezumție operează fără a depăși o limită rezonabilă impusă de necesitatea respectării drepturilor apărării sub toate aspectele.

Întrucât este întocmit de un agent al statului aflat în exercițiul funcțiunii, procesului-verbal de contravenție trebuie să i se recunoască valoare probatorie sub aspectul constatării stării de fapt, în condițiile în care cele reținute de agentul constatator sunt constatate personal de către acesta sau sunt susținute cu alte mijloace de probă. In speță, conform raportului depus la dosar rezultă ca fapta a fost constatată personal de agentul constatator.

Instanța retine că CEDO a respins ca inadmisibile cererile formulate de o . reclamanți cu privire la proceduri interne de contestare a unor procese-verbale de contravenție, constatând că instanțele naționale au respectat toate garanțiile prevăzute de art. 6 din Convenție. In Cauza H. și alții c. României, Curtea a reamintit că, în materia circulației rutiere, prevederile art. 6 par. 2 din Convenție nu se opun aplicării unui mecanism care ar instaura o prezumție relativă de conformitate a procesului-verbal cu realitatea, prezumție fără de care ar fi practic imposibil să sancționezi încălcările legislației în materie de circulație rutieră, intrând în competența poliției. Ceea ce este important este ca sistemele de drept care aplică aceste prezumții, de fapt sau de drept, să conțină garanții care să constituie limite ale aplicării acestor prezumții, Curții revenindu-i doar rolul de a verifica respectarea acestor limite, în fiecare caz în parte.

În aceste condiții, coroborând procesul verbal cu raportul agentului constatator și cu principiile menționate anterior, instanța constată că procesul-verbal cuprinde consemnarea unor fapte conforme cu realitatea, ceea ce conduce la concluzia temeiniciei procesului-verbal.

III. Cu privire la sancțiune, instanța are în vedere dispozițiile art. 21 alin. 3 din O.G. 2/2001 potrivit cărora aceasta se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și de mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului.

Prin procesul-verbal contestat s-a aplicat sancțiunea amenzii in cuantum de 877,5 lei, in limitele prevăzute de lege.

Totodată, reține instanța că nu se relevă niciun motiv de reindividualizare a sancțiunilor întrucât faptele petentului sunt grave.

Indiferent de forma de vinovăție cu care a fost săvârșit fapta, cu intenție – prin aceasta petentul dovedind o sfidare a regulilor de circulație, chiar în prezența organelor de poliție sau din culpă - fapta petentului se impune a fi sancționată. Se reține că, fapta contravențională constituie contravenție indiferent de forma de vinovăție cu care a fost săvârșită, aspect ce rezultă din interpretarea dispozițiilor art. 1 din O.G.2/2001.

În analiza principiului proporționalității, trebuie observat că dispozițiile O.U.G. nr. 195/2002 au drept scop asigurarea desfășurării fluente și în siguranță a circulației pe drumurile publice, precum și ocrotirea vieții, integrității corporale și a sănătății persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, protecția drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor respective, a proprietății publice și private.

Pentru toate considerentele de fapt și de drept mai sus enunțate, instanța va respinge plângerea contravențională formulată de petentul A. R. H., ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petentul A. R. H., CNP_, domiciliat în sat L. Cetățuii, ., ., împotriva procesului verbal . nr._ din 15 ianuarie 2015, întocmit de intimatul Inspectoratul de Poliție Județean Iași, cu sediul în Iași, .. 6, jud. Iași.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Iași.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 iunie 2015.

Președinte,Grefier,

I. R. ElenaMatei A. G.

Red./ Tehnored.: I.R.E. -10.07.2015 / 4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 7829/2015. Judecătoria IAŞI