Plângere contravenţională. Sentința nr. 7817/2015. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 7817/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 10-06-2015 în dosarul nr. 28945/245/2014

Acesta nu este document finalizat

Cod operator: 3171

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

Ședința publică de la 10 Iunie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE R. E. I.

Grefier A. G. M.

Sentința civilă Nr. 7817/2015

Pe rol se află judecarea cauzei Civil privind pe petent P. M. ÎNTREPRINDERE INDIVIDUALĂ PRIN ADMIN. P. M. și pe intimat POLIȚIA L. IAȘI, având ca obiect plângere contravențională .

Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 20.05.2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta, când, din lipsă de timp pentru deliberări s-a amânat pronunțarea pentru data de 27.05.2015 și ulterior pentru azi când,

INSTANȚA,

În urma deliberării în secret în Camera de Consiliu, conform art. 394 C.pr.civ., a adoptat următoarea hotărâre:

I. Procedura

Plângerea contravențională

Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași, la data de 6 august 2014, sub număr dosar _, petenta Întreprinderea Individuală P. M., in contradictoriu cu Poliția L. Iași, a solicitat anularea procesului verbal . OP nr._ din 16 iulie 2014.

În fapt, in motivarea plângerii s-a arătat că a fost amendată cu suma de 400 lei in conformitate cu prevederile art. 43 punct 1 litera a și art. 5 alin. 1 din O.G. nr. 99/2000, reținându-se că la data de 16 iulie 2014, orele 8.00 a vândut produse alimentare la punctul de lucru din V. L. - Doi Băieți, fără a deține autorizație eliberată de Primăria municipiului Iași.

A invocat că se impune anularea procesului verbal intrucât Primăria municipiului Iași la data de 7 martie 2013 a eliberat autorizația de funcționare nr. 165 pentru modulul situat in . Băieți, iar această autorizație se vizează anual in perioada 2014 -2018 de către municipiul Iași.

S-a solicitat judecata in lipsă, conform prevederilor art. 411 Cod procedură civilă.

In drept, sunt aplicabile prevederile O.G. nr. 2/2001.

Cererea a fost legal timbrată, la dosar fiind atașată dovada achitării taxei judiciare de timbru de 20 lei.

Apărările formulate

Intimata a depus la dosar întâmpinare (filele 16-18), prin care a solicitat respingerea plângerii, ca nefondată.

S-a invocat că petenta a fost sancționată contravențional intrucât in ziua de 16 iulie 2014, ora 8.00, la controlul efectuat la punctul de lucru situat pe .. 138 . depistată numita P. M., in calitate de administrator al respectivei Intreprinderi Familiale, in timp ce efectua activitatea comercială constând in vânzarea de legume și fructe la tonetă, fără a deține autorizație eliberată de Primăria municipiului Iași. Faptele constatate și sancționate prin procesul verbal menționat sunt prevăzute de art. 5 alin. 1 din O.G. nr. 99/2000 privind comercializarewa produselor și serviciilor de piață, coroborate cu dispozițiile art. 73 punct 1 litera a, respectiv art. 74 din aceeași reglementare.

S-a mai arătat că autorizația depusă la dosar nr. 165 din 7 martie 2013 eliberată de Primăria municipiului Iași, purtând viza din 16 iunie 2014, precizează expres obiectul de activitate exercitat in punctul de lucru situat in . anume – comercializarea produselor nealimentare netoxice. Ori, comercializarea fructelor și legumelor nu se incadrează in regimul autorizat, indiferent de actualizarea vizei. A invocat că această apărare a petentei este nesustenabilă in considerarea incadrării faptei sale.

Intimata a arătat că sancțiunea a fost legal aplicată, iar dovezile sunt inscrisurile depuse la dosar.

În drept, a invocat art. 205 Cod procedură civilă, O.G. 2 din 2001, HG nr. 1332/2010, O.G. nr. 99/2000, O.U.G. nr. 44/2008

Răspuns la întâmpinare

Petenta a depus la dosar răspuns la întâmpinare, prin care a invocat că procesul verbal este intocmit abuziv intrucât deține autorizație de funcționare și nu e necesară nominalizarea fiecărui produs comercializat.

Probe

Petentul a depus la dosar copii de pe următoarele înscrisuri: procesul verbal contestat, certificat de inregistrare și autorizația de funcționare nr. 165 din 7 martie 2013.

În cauză a fost administrată proba cu înscrisurile depuse la dosar și a fost audiat martorul asistent.

II. Soluția instanței

Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

Prin procesul-verbal . OP nr._ din 16 iulie 2014 petenta a fost sancționată contravențional pentru că in ziua de 16 iulie 2014, ora 8.00, la controlul efectuat la punctul de lucru situat pe .. 138 . depistată numita P. M., in calitate de administrator al respectivei Intreprinderi Familiale, in timp ce efectua activitatea comercială constând in vânzarea de legume și fructe la tonetă, fără a deține autorizație eliberată de Primăria municipiului Iași.

Faptele constatate și sancționate prin procesul verbal menționat sunt prevăzute de art. 5 alin. 1 din O.G. nr. 99/2000 privind comercializarea produselor și serviciilor de piață, coroborate cu dispozițiile art. 73 punct 1 litera a, respectiv art. 74 din aceeași reglementare.

S-a dispus aplicarea sancțiunii amenzii contravenționale în cuantum de 400 lei.

Procesul-verbal a fost semnat de martorul asistent A. C. C.

Potrivit prevederilor art. 34 din O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța învestită cu soluționarea plângerii verifică legalitatea și temeinicia procesului verbal și hotărăște asupra sancțiunii.

Cu privire la legalitatea procesului-verbal, potrivit art. 17 din O.G. 2/2001, lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, a faptei săvârșite și a datei comiterii sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constată și din oficiu.

Aplicând aceste dispoziții la situația de fapt reținută în cauză, instanța, verificând procesul verbal . OP nr._ din 16 iulie 2014, din punct de vedere al legalității, apreciază că sunt respectate cerințele imperativ-limitativ prevăzute de lege, sub sancțiunea nulității, care ar putea fi luate în considerare și din oficiu.

Orice alte lipsuri din procesul - verbal sunt sancționate cu nulitatea relativă, ceea ce presupune ca persoana care invocă nulitatea să dovedească faptul că i s-a produs o vătămare, iar instanța să constate în raport de materialul probator administrat, că vătămarea nu poate fi acoperită decât prin anularea procesului-verbal.

Prin urmare, instanța confirmă legalitatea procesului verbal de contravenții.

Cu privire la temeinicia procesului-verbal, instanța reține că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul-verbal contravențional se bucură de prezumția relativă de legalitate și temeinicie.

Această prezumție operează fără a depăși o limită rezonabilă impusă de necesitatea respectării drepturilor apărării sub toate aspectele.

Întrucât este întocmit de un agent al statului aflat în exercițiul funcțiunii, procesului-verbal de contravenție trebuie să i se recunoască valoare probatorie sub aspectul constatării stării de fapt, în condițiile în care cele reținute de agentul constatator sunt constatate personal de către acesta sau sunt susținute cu alte mijloace de probă. In speță, fapta a fost constatată personal de agentul constatator.

Pe de altă parte, petentei îi sunt recunoscute garanțiile specifice în materie penală din art. 6 Convenție printre care și prezumția de nevinovăție, prezumție care poate fi răsturnată până la proba contrară.

Este adevărat că, petenta se bucură de garanții procesuale, de prezumția de nevinovăție, însă atât, prezumția de nevinovăție, cât și prezumția de temeinicie a procesului verbal sunt prezumții relative care pot fi răsturnate prin probe contrare.

În susținerea celor afirmate, petenta nu a produs nicio probă în prezenta cauză, autorizația invocată și depusă la dosar nefiind de natură a determina instanța să constate netemeinicia procesului verbal.

Autorizația nr. 165 din 7 martie 2013 eliberată de Primăria municipiului Iași, purtând viza din 16 iunie 2014, precizează expres obiectul de activitate exercitat in punctul de lucru situat in . anume – comercializarea produselor nealimentare netoxice. Ori, comercializarea fructelor și legumelor nu se incadrează in regimul autorizat, neavând relevanță că este vizată anual autorizația.

În aceste condiții, instanța constată că procesul-verbal cuprinde consemnarea unei fapte conforme cu realitatea, ceea ce conduce la concluzia temeiniciei procesului-verbal.

III. Cu privire la sancțiune, instanța are în vedere dispozițiile art. 21 alin. 3 din O.G. 2/2001 potrivit cărora aceasta se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și de mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului.

Prin procesul-verbal, pentru fapta contestată, a fost aplicată amenda în cuantum de 400 lei. Instanța constată că amenda este stabilită în limitele legii.

Indiferent de forma de vinovăție cu care a fost săvârșit fapta, cu intenție – prin aceasta petentul dovedind o sfidare a regulilor de circulație, chiar în prezența organelor de poliție sau din culpă - fapta petentului se impune a fi sancționată. Se reține că, fapta contravențională constituie contravenție indiferent de forma de vinovăție cu care a fost săvârșită, aspect ce rezultă din interpretarea dispozițiilor art. 1 din O.G.2/2001.

În analiza principiului proporționalității, trebuie observat că dispozițiile O.U.G. nr. 99/2000 urmărește dezvoltarea rețelei de distributie a produselor si serviciilor de piata, cu respectarea principiilor liberei concurente, protectiei vietii, sanatatii, securitatii si intereselor economice ale consumatorilor, precum si a mediului.

Pentru toate considerentele de fapt și de drept mai sus enunțate, instanța va respinge plângerea contravențională formulată de petenta Întreprinderea Individuală P. M., ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petenta Întreprinderea Individuală P. M., cu sediul in Iași, ., ., etaj 1, apart. 5, jud. Iași, împotriva procesului verbal . OP nr._/16.07.2014, in contradictoriu cu intimata Poliția L. Iași, cu sediul in Iași, ., jud. Iași.

Cu drept de apel in termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Iași.

Pronunțată in ședință publică, astăzi, 10 iunie 2015.

Președinte,Grefier,

I. R. ElenaMatei A. G.

Pentru grefier aflat in CO

semnează grefierul șef al Secției Civile

Red./ Tehnored.: I.R.E. -12.07.2015 / 4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 7817/2015. Judecătoria IAŞI