Plângere contravenţională. Sentința nr. 8041/2015. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 8041/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 16-06-2015 în dosarul nr. 6921/245/2015
Cod operator: 3171
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Ședința publică din data de 16 Iunie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: M. B.
Grefier: O. A. D.
SENTINȚA Nr. 8041/2015
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe petent L. G.-B. în contradictoriu cu intimata I. Iași – Poliția Municipiului Iași – Biroul Rutier având ca obiect plângere contravențională .
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței faptul că dosarul pendinte se fală la primul termen de judecată, obiectul cauzei, stadiul procesual, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, că s-a solicitat judecata și în lipsa părților, după care,
Instanța, fiind primul termen de judecată, procedează cu prioritate la verificarea competenței în baza dispozițiilor art. 131 alin.1 din codul de procedură civilă raportat la OG 2/2001 și constată că este competentă material, general și teritorial să soluționeze prezenta cauză.
În ceea ce privește cererea de probatorii, instanța constată că prin plângerea adresată instanței petentul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și planșe foto, iar intimata prin întâmpinare proba cu înscrisuri reprezentând documentația care a stat la baza întocmirii procesului-verbal contestat.
Având in vedere probele solicitate, constată că sunt utile și pertinente cauzei și față de dispozițiilor art. 255 alin.1 din Codul de procedură civilă, le apreciază ca admisibile, motiv pentru care, in baza art 258 din Codul de procedură civilă urmează a le încuviința apreciindu-le utile, pertinente și concludente cauzei. Constată administrate probele.
Instanța, constatând că nu mai sunt alte cereri în completare, în temeiul dispozițiilor art. 392 din Codul de procedură civilă, declară dezbaterile deschise și având in vedere că s-a solicitat judecata cauzei in lipsă, in temeiul art. 394 din Codul de procedură civilă declară dezbaterile închise și reține cauza spre competentă soluționare.
INSTANȚA,
Asupra cauzei civile de față, constată:
Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ petentul L. G. B. a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea procesului-verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 11.02.2015 de către intimatul I.P.J. Iași, prin care a fost sancționat contravențional pentru săvârșirea faptei prev. de art. 102 alin. 1 pct. 35 din OZG_, constând în aceea că la data menționată a condus autoturismul, cu număr de înmatriculare_, pe . ., având aplicate pe geamurile laterale față folie neomologată, împiedicând vizibilitatea peste limita prevăzută de legislația în vigoare.
Plângerea a fost legal timbrată.
În motivarea plângerii petentul a susținut că la data menționată conducea autoturismul proprietate, pe care l-a achiziționat de la numitul C. C. cu care însă nu a perfectat actele, pe . a fost oprit de un echipaj al poliției rutiere și i s-a adus la cunoștință motivul opririi. A explicat că foliile sunt omologate, nu afectează vizibilitatea, a prezentat și timbrele, cu toate acestea i s-a comunicat că e oră târzie, 20, 45 și e dificil de stabilit gradul de transparență a geamurilor și i s-a întocmit procesul-verbal de contravenție.
În drept petentul a invocat OG 2/2001.
Alăturat plângerii petentul a depus copia procesului-verbal de contravenție contestat, certificatul de inspecție tehnică periodică, certificatul de garanție pentru folii, copia cărții de identitate a vehiculului și un număr de 5 planșe foto.
Intimatul a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată, procesul-verbal fiind legal și temeinic întocmit, petentul făcându-se vinovat de săvârșirea contravenției reținute în sarcina sa.
Din oficiu, instanța de judecată a dispus atașarea documentației care a stat la baza întocmirii procesului-verbal de contravenție, sens în care intimatul a depus raportul agentului de poliție.
În cauză s-a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța de judecată reține următoarele:
Prin procesul-verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 11.02.2015 de către intimatul I.P.J. Iași petentul a fost sancționat contravențional pentru săvârșirea faptei prev. de art. 102 alin. 1 pct. 35 din OZG_, constând în aceea că la data menționată a condus autoturismul, cu număr de înmatriculare_, pe . ., având aplicate pe geamurile laterale față folie neomologată, împiedicând vizibilitatea peste limita prevăzută de legislația în vigoare.
În procesul-verbal, s-a reținut că petentul a condus auto având montată folie de culoare neomologată pe geamurile laterale față, fără alte detalii.
Petentul a refuzat să semneze procesul-verbal.
Verificând, potrivit art.34 al. 1 din O.G. nr.2/2001, legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța constată că acesta nu a fost încheiat cu respectarea tuturor dispozițiilor legale imperative incidente.
Mai exact, se observă că art. 17 din același act normativ prevede că lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal, iar nulitatea se constată și din oficiu. Potrivit art.16, descrierea faptei implică indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite.
Prin raportare la situația din speță, cu privire la situația foliilor aplicate pe autoturism petentul a prezentat documente privind utilizarea lor.
Din acest punct de vedere, instanța a observat deja că agentul constatator s-a limitat să consemneze faptul că foliile sunt neomologate, ceea ce înseamnă efectiv fie că nu a avut asupra sa documentele de omologare prevăzute de lege, fie că eventualele documente pe care le-a avut nu au fost corespunzătoare.
În această ultimă ipoteză însă, agentul constatator ar trebui să descrie în cuprinsul actului oficial care sunt elementele neconforme din documentele prezentate, având în vedere și caracterul educativ pe care trebuie să îl aibă aplicarea unei sancțiuni contravenționale. În speță, era esențial ca petentul să înțeleagă care sunt regulile încălcate, pentru a putea remedia situația.
Totodată, o astfel de descriere necorespunzătoare a faptei limitează posibilitățile instanței de a controla temeinicia și legalitatea procesului-verbal și, în egală măsură, posibilitățile petentului de a formula apărări.
Acestea sunt, de fapt, și motivele pentru care lipsa unei descrieri corespunzătoare a faptei a fost inclusă de către legiuitor printre motivele de nulitate absolută și expresă, ce pot fi constatate și din oficiu de către instanță.
Prin urmare, instanța va anula procesul-verbal în ceea ce privește reținerea faptei prevăzute de art.102 alin.1 pct.35 din O.U.G.195/2002 și va exonera petentul de la plata amenzii corespunzătoare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite plângerea contravențională formulată de petentul L. G.-B. (C.N.P._), cu domiciliul procesual ales la C.. av. A. C. din Iași, .. 3, ., demisol, Class Office Center împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 11.02.2015 de către intimatul I.P.J. Iași – Biroul Rutier (C.I.F._), cu sediul în Iași, .. 6, Jud. Iași, pe care-l anulează.
Cu apel (care se depune la Judecătoria Iași) în 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință,publică, azi 16.06.2015.
Președinte, Grefier,
B. M. D. O. A.
Red./Tehnored./B.M./D.O.A./4 ex./25.06.2015
| ← Servitute. Sentința nr. 8059/2015. Judecătoria IAŞI | Plângere contravenţională. Sentința nr. 8353/2015.... → |
|---|








