Pretenţii. Sentința nr. 8737/2015. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 8737/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 29-06-2015 în dosarul nr. 3206/245/2015

Cod operator: 3171

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

Ședința publică de la 29 Iunie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE E. C. B.

Grefier C. P.

SENTINȚA CIVILĂ NR. 8737

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamanta S.C. "S." S.A. și pe pârâta R. V., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la strigarea cauzei la ordine, raportat și la disp. art. 215 Cod procedură civilă, se prezintă pârâta personal, lipsă fiind reprezentantul legal al reclamantei.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că pentru acest termen de judecată reclamanta a depus la dosar precizări, în duplicat pentru comunicare și pârâtei.

Instanța, punând în discuție durata estimativă pentru cercetarea procesului, raportat la dispozițiile art. 238 din Noul Cod de Procedură Civilă, apreciază ca durată estimativă 12 luni.

Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat instanța acordă cuvântul la probe.

În dovedirea situației de fapt, pârâta solicită încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosar.

Instanța, în temeiul disp. art. 254 alin. 1 și art. 255 alin. 1 din Noul Cod de Procedură Civilă, constată utilă, pertinentă și concludentă proba cu înscrisuri solicitată și o va încuviința ca atare.

Pârâta precizează că nu mai are alte cereri de formulat și probe de administrat.

Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, instanța constată cercetarea judecătorească terminată și acordă cuvântul în dezbateri asupra fondului.

Pârâta, având cuvântul pe fondul cauzei, solicită respingerea acțiunii formulate de către reclamantă, motivat de faptul că aceasta nu a depus la dosar un contract valabil.

Instanța declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei de față constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 09.02.2015, sub numărul_, reclamanta S.C. S. S.A., prin reprezentant legal A. I., a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună obligarea pârâtei R. V. la plata sumei de 361,72 lei din care suma de 321,15 lei este datorată cu titlu de preț, iar suma de 40,57 lei reprezintă penalitățile de întârziere. Reclamanta a solicitat și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, reclamanta a arătat că a încheiat cu pârâta contractul de prestări servicii salubritate nr._/10.12.1999, având ca obiect ridicarea și transportul reziduurilor menajere. Pârâta nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale privind plata prețului și a acumulat un debit de 321,15 lei reprezentând contravaloarea facturilor emise în perioada ianuarie 2013 – martie 2014.

A mai arătat reclamanta că în temeiul contractului părților au fost calculate penalități de întârziere în procent de 0,04% și de 0,03% pentru fiecare zi de întârziere în achitarea facturilor emise în perioada ianuarie 2013 – martie 2014, conform art. 42 alin. 10 lit. b din Legea nr. 51/2006 privind serviciile comunitare de utilități publice, O.U.G. nr. 88/2010 și O.U.G. nr.8/2014.

Pârâta a fost invitată la sediul reclamantei în scopul soluționării litigiului pe cale amiabilă, dar nu a dat curs invitației.

În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe prevederile art. 1516 Cod civil.

Cererea a fost legal timbrată.

În conformitate cu prevederile art. 223 alin.3, art. 411 alin.1 punctul 2 Cod procedură civilă, reclamanta a solicitat și judecarea cauzei în lipsă.

În dovedirea susținerilor formulate prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a depus la dosarul cauzei, în copie certificată, contractul pentru prestări servicii salubritate populație neasociată nr._/10.12.1999, calculul majorărilor de întârziere și facturi.

Pârâta R. V. a formulat întâmpinare (fila 27) prin care a solicitat respingerea acțiunii exercitate de către reclamantă, motivat de faptul că S.C. S. S.A. nu a prezentat un contract valabil încheiat pe care să-și întemeieze pretențiile.

A mai arătat pârâta că în anul 2005 a încetat contractul pe care reclamanta își întemeiază pretențiile. S –a subliniat că reclamanta nu-și îndeplinește în mod corespunzător obligațiile privind prestarea serviciilor de salubritate în zona locuinței sale, pe străzi, manifestându-și nemulțumirile cu privire la problema câinilor fără stăpân.

Întâmpinarea nu a fost motivată în drept.

În susținerea apărărilor formulate prin întâmpinare, pârâta a depus planșe fotografice și copia adeverinței de venit pe anul 2015.

Analizând susținerile părților coroborate cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, instanța reține următoarele:

În fapt, reclamanta S.C. S. S.A. (fostă CITADIN – Direcția de Servicii Publice Municipale), în calitate de prestator, și pârâta R. V., în calitate de beneficiară, au încheiat, pe o durată de 5 ani (01.01.2000 – 01.01.2005), contractul pentru prestări servicii salubritate populație neasociată nr._/10.12.1999, având ca obiect ridicarea și transportul reziduurilor menajere. Potrivit art. 3 alin.2 din contract, la expirarea termenului, contractul poate fi prelungit cu acordul părților. În caz de neprelungire a contractului de prestări servicii, beneficiarul este obligat să anunțe, în scris, CITADIN – D.S.P.M. în termen de 10 zile, cu menționarea cauzelor.

Prin același contract, pârâta și-a asumat obligația de a achita prețul serviciilor de salubritate prestate de către reclamantă. De asemenea, părțile au convenit că, în caz de neîndeplinire a obligației de plată, de la data scadenței, beneficiarul va plăti, în afara sumei datorate, penalități de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere (art. 6 din contract).

Ca urmare a nerespectării obligației de plată astfel cum a fost stabilită prin facturile emise în perioada ianuarie 2013 – martie 2014 în temeiul contractului încheiat de către părți, pârâta a acumulat un debit în cuantum de 321,15 lei reprezentând prețul serviciilor de salubritate prestate de către reclamantă.

În temeiul art. 6 din contract au fost calculate penalități de întârziere în cuantum de 40,57 lei (fila 7).

În drept, sunt incidente prevederile art. 969 și art. 1073 din Codul civil din 1864 în vigoare la data încheierii contractului (în prezent, art. 1270 alin.1 și art.1516 alin.1 din Noul Cod Civil) conform cărora convențiile legal încheiate au putere de lege între părțile contractante, creditorul având dreptul la îndeplinirea integrală, exactă și la timp a obligației.

Potrivit prevederilor art. 662 alin.1 - 4 Cod procedură civilă, instanța reține că reclamanta din prezenta cauză deține împotriva pârâtei o creanță certă și lichidă în cuantum de 361,72 lei din care suma de 321,15 lei reprezintă prețul serviciilor de salubritate prestate în perioada ianuarie 2013 – martie 2014, iar suma de 40,57 lei este datorată cu titlu de penalități de întârziere aferente aceleiași perioade.

Având în vedere prevederile art. 6 din convenția părților, instanța reține și caracterul exigibil al creanței reclamantei.

Instanța nu a reținut apărările pârâtei referitoare la inexistența unui contract valabil încheiat de către părți, cât timp din probatoriul administrat în prezenta cauză nu rezultă că beneficiara serviciilor de salubritate, pârâta din prezenta cauză, a anunțat pe reclamantă cu privire la intenția sa de a nu prelungi contractul, convenția părților fiind astfel prelungită în baza acordului tacit al prestatorului de servicii de salubritate și al beneficiarei.

De asemenea, din conținutul contractului nu se poate reține în sarcina reclamantei vreo obligație privitoare la problema câinilor fără stăpân, obligație a cărei nerespectare să poată fi invocată de către pârâtă ca o justificare față de neîndeplinirea obligațiilor proprii asumate prin convenție.

Constatând că, în concordanță cu prevederile art. 10 alin.1 Cod procedură civilă, reclamanta S.C. S. S.A. a făcut dovada pretențiilor sale, instanța va admite acțiunea și, pe cale de consecință, va obliga pe pârâtă la plata către reclamantă a sumelor menționate mai sus.

Totodată, în conformitate cu dispozițiile art. 453 alin.1 Cod procedură civilă, pârâta pierzând procesul, instanța urmează a o obliga la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 46 lei reprezentând taxa judiciară de timbru.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea exercitată de către reclamanta S.C. S. S.A., J22-836/2002, cu sediul în Șoseaua Națională nr. 43, județul Iași în contradictoriu cu pârâta R. V., cu domiciliul în Iași, ., județul Iași.

Obligă pe pârâtă la plata către reclamantă a sumei de 361,72 lei din care suma de 321,15 lei reprezintă prețul serviciilor de salubritate, iar suma de 40,57 lei reprezintă penalități de întârziere.

Obligă pe pârâtă la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 46 lei reprezentând taxa judiciară de timbru.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Iași.

Pronunțată în ședință publică, azi 29.06.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Pentru grefier aflat în C.O. semnează

grefierul șef al Sectiei Civile

Red. B.E.C./ Tehnored. B.E.C./ P.C./02.07.2015, 4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 8737/2015. Judecătoria IAŞI