Plângere contravenţională. Sentința nr. 8420/2015. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 8420/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 24-06-2015 în dosarul nr. 14155/245/2014
Cod operator: 3171
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Ședința publică din data de 24.06.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – C. I.
GREFIER - P. A.-M.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 8420
Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe petentul B. P. M. în contradictoriu cu intimatul I. IAȘI - BIROUL RUTIER, având ca obiect plângere contravenționala .
La apelul nominal făcut în ședință publică lipsesc partile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ,după care:
Dezbaterile din prezenta cauza au avut loc in ședința publica din data de 03.06.2015 fiind consemnate in încheierea de ședința din acea data,care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când, din lipsă de timp pentru deliberare, instanța a amânat pronunțarea succesiv la datele de 17.06.2015 și 24.06.2015, când:
INSTANȚA:
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 23.04.2014 sub număr de dosar_, petentul B. P. M. a contestat procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/05.03.2014 în contradictoriu cu intimatul I. Județean de Politie Iași, solicitând anularea acestuia.
În fapt, petentul a arătat că cele menționate în procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției nu corespund realității, procesul-verbal fiind încheiat în mod necorespunzător. De asemenea, petentul a invocat
În drept, plângerea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 21 alin 3 și art. 31 din OG nr. 2/2001.
A fost anexată plângerii copie a procesului-verbal contestat.
Intimatul a depus întâmpinare prin care a arătat că procesul verbal contestat este legal întocmit, nu conține vicii de formă sau de fond și respectă prevederile O.G. nr. 2/2001. A mai arătat intimatul că motivele de netemeinicie invocate de către petentă nu sunt întemeiate, sancțiunea fiind aplicată în mod legal.
În prezenta cauză a fost încuviințată proba cu înscrisuri și proba testimonială, față de care s-a constatat prin încheierile din 08.04.2015 și 03.06.2015 imposibilitatea de audiere.
În urma analizării actelor și lucrărilor dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul - verbal . nr._/05.03.2014, petentul a fost sancționat cu amendă în cuantum de 1000 lei, pentru faptul că pe data de 05.03.2014, pe . fi adresat cuvinte jignitoare agentului constatator în timp ce acesta îi citea prevederile consemnate în procesul verbal . nr._ din aceeași dată, faptă care, conform procesului-verbal, este prevăzută de art. 3 pct. 1 din Legea nr. 61/1991.
Potrivit prevederilor art. 34 din O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța învestită cu soluționarea plângerii verifică legalitatea și temeinicia procesului verbal și hotărăște asupra sancțiunii.
Conform art. 3 pct. 1, sãvârșirea în public de fapte, acte sau gesturi obscene, proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, amenințãri cu acte de violențã împotriva persoanelor sau bunurilor acestora, de naturã sã tulbure ordinea și liniștea publicã sau sã provoace indignarea cetãțenilor ori sã lezeze demnitatea și onoarea acestora sau a instituțiilor publice constituie contravenție.
Instanța, în urma verificării cerute de art. 34 din O.G. 2/2001, constată că plângerea a fost înregistrată în termenul legal de 15 zile de la data comunicării procesului-verbal contestat.
Cu privire la legalitatea procesului-verbal, instanța reține că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 17 din O.G. 2/2001, cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității exprese.
În ceea ce privește întocmirea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, instanța constată că prin modalitatea de întocmire nu s-a adus nicio vătămare petentului, prin urmare nu poate fi atrasă nicio sancțiune potrivit dispozițiilor din Codul de procedură civilă.
De asemenea, nici faptul că în procesul-vebral nu sunt consemnate datele de identificare ale unui martor sau motivele pentru care nu au fost consemnate astfel de date, nu poate fi reținut de către instanță ca un motiv nulitate a acestui act, pentru cele ce urmează.
Potrivit art. 19 din O.G. 2/2001, procesul-verbal se semneazã pe fiecare pagina de agentul constatator și de contravenient. In cazul în care contravenientul nu se afla de fata, refuza sau nu poate sa semneze, agentul constatator va face mențiune despre aceste împrejurãri, care trebuie sa fie confirmate de cel puțin un martor. In acest caz procesul-verbal va cuprinde și datele personale din actul de identitate al martorului și semnãtura acestuia, nu poate avea calitatea de martor un alt agent constatator iar în lipsa unui martor agentul constatator va preciza motivele care au condus la încheierea procesului-verbal în acest mod.
Din analiza acestui text legal, instanța constată că nerespectarea acestor dispoziții nu sunt prevăzute sub sancțiunea nulității exprese, fiind astfel supuse regulii generale prevăzută de art. 175 din Codul de procedură civilă. Astfel, actele se vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor.
Din analiza dispozițiilor art. 19, mai sus enunțate, instanța constată că rațiunea consemnării datelor de identificare ale unui martor este în sensul confirmării împrejurărilor în care a fost încheiat procesul-verbal, respectiv în lipsa contravenientului, a refuzului sau a imposibilității acestuia de a semna procesul-verbal.
Față de aceste argumente, văzând că petentul nu contestă modul de încheiere a procesului-verbal, instanța constată că prin lipsa datelor de identificare ale unui martor sau a motivelor pentru care nu au fost consemnate astfel de date, nu a adus petentului nicio vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea procesului-verbal.
Cu privire la temeinicia procesului verbal, instanța constată că prezentul litigiu trebuie să ofere garanțiile procesuale recunoscute și garantate de articolul 6 din Convenția europeană a drepturilor omului, în continuare Convenția, (care face parte din dreptul intern în baza articolului 11 din Constituția României și are prioritate în temeiul articolului 20 alin. 2 din legea fundamentală).
Pentru a determina dacă aceste garanții sunt sau nu aplicabile in procedura contravențională este imperios necesar ca, anterior oricărei dezbateri privind temeinicia actului de aplicare a sancțiunii, instanța să determine dacă procesul verbal atacat constituie „acuzație in materie penală” in sensul autonom dat de Convenție acestei noțiuni.
În cauzele Deweer (27 februarie 1980, . nr. 35, pag. 24, par. 48) și Foti c. Italiei (10,12,1982, . nr. 56, pag. 18) Curtea Europeana a Drepturilor Omului, în continuare Curtea, a arătat ce trebuie înțeles in sensul Convenției prin „acuzație”. In opinia Curții această noțiune trebuie definită mai degrabă în sens formal și se referă la „existența unei notificări din partea autorităților cu privire la imputarea săvârșirii unei fapte penale”.
Fără îndoială așadar că procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției constituie o „acuzație” in sensul Convenției astfel că urmează a se determina dacă aceasta se referă sau nu la o faptă penală, aspect ce urmează a fi elucidat in lumina criteriilor instituite prin practica Curții.
Astfel, Curtea Europeana a Drepturilor Omului apreciază, in mod constant ca pentru a determina daca o contravenție poate fi calificată drept “acuzație in materie penală” in sensul Convenției sunt necesare a fi avute in vedere trei criterii: 1)daca textul ce definește contravenția aparține, conform legii naționale, dreptului penal, 2) natura faptei, 3)natura si gradul de severitate al sancțiunii aplicate ; toate acestea urmând a fi examinate prin raportare la scopul si obiectul art. 6 din Convenție.
În aprecierea Curții, indicațiile furnizate de dreptul intern al Statului respondent au numai valoare relativa in ce privește primul criteriu (Kadubek vs. Slovakia, 1998).
Celelalte doua criterii urmează a fi cercetate alternativ, iar nu cumulativ.
In examinarea acestor criterii Curtea apreciază că, pentru ca art. 6 sa devina aplicabil este suficient ca fapta sa fie prin natura sa « penala » din punct de vedere al Convenției, sau sa expună persoana vizata unei sancțiuni care, prin natura sa sau gradul de severitate, aparține sferei « penale ». Astfel, norma juridică ce sancționează astfel de fapte, precum cea reținută în sarcina petentului, are caracter general (Legea nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de inculcare a unor norme de conviețuire sociala, a ordinii si liniștii publice, republicată și actualizată se adresează tuturor cetățenilor) și amenda (sancțiunea contravențională aplicabilă) urmărește un scop preventiv și represiv, nu să asigure o reparație pecuniara a unei eventuale daune ci are caracter punitiv prin natura ei, Curtea apreciind constant caracterul punitiv ca fiind principala caracteristica distinctiva a sancțiunii penale.
Curtea amintește în cauza A. c. României că în materie penală problema administrării probelor trebuie analizată în lumina paragrafelor 2 și 3 din art. 6 din Convenție. Primul consacră principiul prezumției de nevinovăție, obligația prezentării probei revenind acuzării și îndoiala folosind în avantajul acuzatului.
Combinat cu paragraful 3, paragraful 1 al art. 6 din Convenție obligă, între altele, statele contractante să ia măsuri pozitive. Ele constau în special în informarea acuzatului, în termenul cel mai scurt, asupra naturii și cauzei acuzației ce i se aduce, în acordarea timpului și înlesnirilor necesare pentru a-și pregăti apărarea, în garantarea dreptului la apărare personal sau fiind asistat de un avocat și în a-i permite să întrebe sau să solicite audierea martorilor acuzării și să obțină citarea și audierea martorilor apărării în aceleași condiții ca și martorii acuzării.
Analizând actele dosarului din acest punct de vedere, instanța constată că petentului i s-a adus la cunoștință, prin comunicarea procesului-verbal, acuzația în mod detaliat, asigurându-i-se dreptul de a face obiecțiuni și de a-și construi apărarea de către instanța de judecată. De asemenea, petentului i s-a asigurat exercitarea dreptului la apărare prin posibilitatea de a administra probe și de a analiza probele administrate de către intimată în fața instanței.
Procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției nu poate face dovada prin el însuși a existenței faptei, a autorului acesteia și a vinovăției, acest proces verbal fiind doar actul prin care o persoană este acuzată de săvârșirea contravenției, în măsura în care nu conține constatări personale, prin propriile simțuri ale agentului constatator.
Agentul constatator arată prin raportul depus, că a constatat prin propriile simțuri comportamentul petentului, faptele contravenționale fiind constatate în mod nemijlocit și direct de către agentul constatator prin propriile simțuri, făcând astfel dovada până la proba contrară. Pe cale jurisprudențială Curtea Europeană (cauzele Salabiaku contra Franței - Hotărârea din_ ) a stabilit că prezumția de nevinovăție nu este una absolută, admițând posibilitatea existenței unor prezumții de drept sau de fapt în cadrul sistemelor de drept național. Prezumția de veridicitate a procesului-verbal în măsura în care cele consemnate au fost constatate de către agentul constatator în mod direct și nemijlocit prin propriile simțuri trebuie să respecte însă un raport de proporționalitate între scopul urmărit de lege (consolidarea exercitării autorității de stat prin prisma agenților constatatori) și mijloacele utilizate, acest raport fiind respectat în prezenta cauză, petentului asigurându-i-se dreptul de administra probe contrare celor reținute de către agentul constatator.
În același sens este și raportul agentului șef adjunct de poliție C. A., ce a fost alături de agentul constatator la constatarea în mod personal și direct a faptei contravenționale.
Din coroborarea probelor administrate în mod nemijlocit, instanța reține că petentul nu a făcut dovada contrară celor reținute de către agentul constatator în mod nemijlocit.
Sancțiunea aplicate contravenientului se încadrează în limitele prevăzute de Legea nr. 61/1991 republicată. Aceasta este proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite de către contravenient, având în vedere împrejurările săvârșirii faptei, respectiv petentul a avut un comportament agresiv prin proferarea de injurii și expresii jignitoare, într-un loc public, în prezența mai multor persoane, având ca urmare tulburarea liniștii și ordinii publice, fiind afectate relațiile sociale ce urmăresc protejarea ordinii publice.
Susținerile petentului referitoare la prescripția executării sancțiunii contravenționale nu pot fi reținute având în vedere următoarele:
Potrivit art. 14 alin. 1 din O.G. 2/2001 executarea sancțiunii amenzii contravenționale se prescrie dacã procesul-verbal de constatare a contravenției nu a fost comunicat contravenientului în termen de o luna de la data aplicãrii sancțiunii.
Având în vedere acestea, instanța constată că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției a fost comunicat petentului la data de 03.04.2014, având în vedere procesul verbal de afișare, fila 35, inițial încercându-se comunicarea procesului-verbal prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, fila 33, fără ca această corespondență să fie ridicată de către petent.
Art. 14 din O.G. 2/2001 enunțat mai sus reglementeaza un caz special de prescriptie a executarii amenzii contraventionale, in care nu este sanctionata pasivitatea in cadrul procedurii de executare ( situatie in care se aplica termenul de prescriptie din Codul de procedura fiscala), ci insasi necomunicarea procesului verbal în termenul de o luna de la data aplicãrii sancțiunii.
Având în vedere că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției a fost comunicat în mod legal, cu respectarea dispozițiilor art. 14 și art. 27 din OG nr. 2/2001, cât și a Deciziei nr. 10/2013 pronunțată de Inalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii, instanța constată că executarea sancțiunii amenzii contravenționale nu s-a prescris.
Întrucât fapta descrisă întrunește conținutul constitutiv al contravenției menționate în act, iar sancțiunea aplicată este legală și temeinică, respectând principiul proporționalității între fapta comisă și sancțiunea aplicată, instanța urmează a respinge ca neîntemeiată plângerea contravențională potrivit dispozițiilor art. 34 din OG nr. 2/2001.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge plângerea contravențională formulată de către petentul B. P. M., domiciliat in Iasi,..22,.,judetul Iasi, împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/05.03.2014 în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție Județean Iași,cu sediul in Iasi,..6,judetul Iasi, ca neîntemeiată.
Cu drept de a formula apel în termen de 30 zile de la comunicare, ce se depune la Judecătoria Iași sub sancțiunea nulității.
Pronunțată în ședință publică, azi 24.06.2015.
Președinte, Grefier,
C. I. P. A.-M.
Red/teh.I.C.
4 ex/07.07.2015
| ← Pretenţii. Sentința nr. 8629/2015. Judecătoria IAŞI | Actiune in raspundere contractuala. Sentința nr. 8732/2015.... → |
|---|
