Actiune in raspundere contractuala. Sentința nr. 8985/2015. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 8985/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 01-07-2015 în dosarul nr. 3541/245/2015
Dosar nr._ Cod operator: 3171
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Ședința publică din data de 01.07.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE- Judecător: B. E. B.
GREFIER: O. A. D.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 8985/2015
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamanta S.C. C. IAȘI S.A. în contradictoriu cu pârâtul S. I. având ca obiect acțiune în răspundere contractuală.
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc la termenul de judecată din data de 22.06.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre și când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 01.07.2015, când a hotărât următoarele.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași sub numărul_ din 12.02.2015, reclamanta .. IAȘI S.A. a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună obligarea pârâtului S. I. la plata sumei de 451,35 lei cu titlu de penalități de întârziere aferente perioadei 12._ și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, reclamanta a arătat, în esență, că în baza relațiilor contractuale stabilite cu pârâtul, a furnizat energie termică pentru încălzire și apă caldă menajeră, pentru care a emis facturi fiscale care nu au fost achitate de pârât la termenul de scadență stabilit; reclamanta a mai arătat că pentru neachitarea la termen a sumelor datorate, a calculat penalități de întârziere.
Reclamanta a mai arătat că deși a încercat stingerea diferendului pe cale amiabilă, pârâtul nu a dat curs invitației.
În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe prevederile art.194 Cod procedură civilă, art.1169, art. 1270, art.1516 alin.1 Cod civil, Legea nr.325/2006, Ordinul ANRSC nr.483/2008.
În dovedirea susținerilor formulate prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat administrarea probei cu înscrisurile atașate cererii.
Cererea de chemare în judecată este scutită de plata taxei judiciare de timbru în acord cu prevederile art.77 din Legea 85/2006.
În temeiul dispozițiilor art. 411 alin.1, pct.2 Cod procedură civilă, reclamanta a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Pârâtul, legal citat, nu a formulat întâmpinare și nu s-a prezentat în fața instanței pentru a se apăra contra susținerilor și apărărilor reclamantei.
Instanța a încuviințat și administrat, la solicitarea reclamantei, proba cu înscrisurile depuse la dosar, respectiv: somații, convenția de facturare individuală a consumurilor de energie termică nr.4374/20.12.2010, sentința civilă nr.697/2012 pronunțată de Tribunalul Iași în dosar nr._, componență sold clienți la 28.01.2015, facturi fiscale de penalități emise în perioada 12._, facturi de agent termic emise în perioada 04._, situație penalități, chitanță nr.C6-_/01.03.2011, chitanță nr.C6-_/14.10.2011, chitanță nr.C6-_/21.11.2011, chitanță nr.C6-_/20.01.2012, fișă de cont.
La termenul din 25.05.2015, instanța din oficiu a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune și a dispus citarea părților cu mențiunea de a pune concluzii pe excepție.
Reclamanta a depus la data de 04.06.2015 precizări (fila 62) prin care a solicitat respingerea excepției cu motivarea că potrivit art.2512 alin.2 C.civ., prescripția nu poate fi invocată de instanță din oficiu, arătând de asemenea că prin acceptarea facturilor și prin efectuarea de plăți succesive, pârâtul a întrerupt cursul prescripției. A mai precizat că ultima plată cu titlu de energie termică a fost efectuată la data de 21.11.2011, iar cu privire la penalități a fost efectuată la data de 20.01.2012.
La termenul din data de 22.06.2015 instanța a reținut spre soluționare excepția prescripției dreptului material la acțiune.
Instanța, analizând excepția prescripției dreptului material la acțiune cu prioritate față de fondul cauzei conform art.248 alin.1 C.pr.civ., o apreciază ca fiind întemeiată, pentru următoarele considerente:
În fapt, reclamanta . calitate de furnizor, și pârâtul S. I., în calitate de consumator, au încheiat convenția de facturare individuală a consumurilor de energie termică nr.4374/20.12.2010 (filele 10-12) având ca obiect furnizarea energiei termice la locul de consum solicitat de consumator.
În schimbul serviciilor prestate, pârâtul și-a asumat obligația de a achita integral și la termen facturile emise de furnizor, potrivit art.7 din contractul de furnizare a energiei.
Conform art.18 alin 1 din Ordinul ANRSC 483/2008, termenul de plată al facturilor este de 15 zile lucrătoare de la data emiterii facturii.
Potrivit art.42 alin.10 din Legea nr.51/2006, neachitarea facturii în termen de 30 de zile de la data scadenței atrage penalități de întârziere egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare.
În temeiul contractului au fost emise facturile fiscale cu titlu de penalități aferente perioadei 12._, astfel cum rezultă din componență sold clienți la 29.01.2015 (filele 17-18).
Reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 451,35 lei cu titlu de penalități calculate în perioada 12._, depunând la dosar doar facturile de energie termică din perioada 04._.
La data de 12.02.2015 a fost formulată acțiunea ce face obiectul prezentului dosar (fila 1).
În ceea ce privește legea materială aplicabilă prezentului litigiu, văzând dispozițiile art.6 alin. 5 din Noul Cod Civil, potrivit cărora dispozițiile legii noi se aplică tuturor actelor și faptelor încheiate sau, după caz, produse ori săvârșite după ., precum și situațiilor juridice născute după ., legea aplicabilă în cauza de față, având în vedere data încheierii convenției nr.4374/20.12.2010 este dată de dispozițiile Codului civil din 1864.
Potrivit art.6 alin.4 din Noul cod civil, prescripțiile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a legii noi, sunt în întregime suspuse dispozițiilor legale care le-au instituit, litigiul fiind supus prevederilor Decretului nr.167/1958 prin raportare la data încheierii contractelor de furnizare a serviciilor.
Astfel, apărarea reclamantei conform căreia potrivit art.2512 alin.2 C.civ. prescripția nu poate fi invocată de instanță din oficiu este neîntemeiată, prezentul litigiu fiind guvernat de dispozițiile Codului civil din 1864 și ale Decretului nr. 167/1958, dispoziții ce reglementează excepția prescripției dreptului material la acțiune ca fiind o excepție de ordine publică ce poate fi invocată, în consecință, și de instanță din oficiu.
Potrivit art.1 din Decretul privitor la prescripția extinctivă nr.167/1958, dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege. Odată cu stingerea dreptului la acțiune privind un drept principal se stinge și dreptul la acțiune privind drepturile accesorii; termenul de prescripție fiind unul de 3 ani în acord cu prevederile art.3 alin.1 din Decretul nr.167/1958.
Potrivit art.7 din Decretul nr.167/1958, prescripția începe sa curgă de la data când se naște dreptul la acțiune sau dreptul de a cere executarea silită. Conform art.16 alin.1 lit.b din Decretul nr.167/1958, prescripția se întrerupe prin introducerea unei cereri de chemare în judecata ori de arbitrare, chiar dacă cererea a fost introdusă la o instanță judecătorească, ori la un organ de arbitraj, necompetent, iar potrivit art. 16 alin.1 lit.c din Decretul nr.167/1958, printr-un act începător de executare.
În privința penalităților de întârziere, se observă că acestea curg zi cu zi, începând cu data scadenței debitului principal, stingându-se fiecare prin prescripții separate de cea a debitului principal, după 3 ani de la data nașterii lor, cel mai târziu la data prescrierii dreptului la acțiune privind debitul principal (art.1 al.2, art.3, art.12 din Decretul 167/1958). De asemenea, plata debitului principal în cursul termenul de 3 ani valorează recunoaștere și determină întreruperea prescripției și curgerea unui nou termen de prescripție în privința penalităților.
Instanța constată, în primul rând, că penalitățile de 451,35 lei solicitate sunt compuse din suma de 440,87 lei aferentă facturii din 27.12.2010 (factură ce nu se regăsește la dosar, sumă însă recunoscută de pârât prin semnarea anexei D la convenție-fila 13, anexă semnată la data de 11.11.2010), diferența fiind aferentă facturilor de energie termică emise în perioada 05._, astfel cum rezultă din facturile depuse la dosar, componența sold clienți și din situația penalităților depusă la filele 35-36.
Față de data scadenței fiecărui debit principal, a plăților efectuate și a modalității de imputare a plăților efectuate, instanța observă că ultima plată efectuată asupra facturilor de agent termic cu privire la care s-au calculat penalitățile solicitate pe calea acțiunii de față, a fost la data de 21.11.2011, astfel cum rezultă din componență sold clienți la 29.01.2015 (filele 17-18), fișă de cont pentru operații diverse (filele 51-52), iar cu privire la penalități, ultima plată a fost efectuată la data de 20.01.2012, astfel cum rezultă din recunoașterea făcută de reclamantă prin precizările depune la fila 63, din fișa de cont pentru operații diverse (fila 51), chitanța nr.C6-_/20.01.2012 (fila 50).
Față de data introducerii acțiunii, 12.02.2015 și față de data scadenței debitelor principale, penalitățile facturate pentru debitele acumulate în perioada 12._, puteau fi solicitate fiecare în parte într-un termen de 3 ani de la data nașterii lor, cel mai târziu în 3 ani de la data scadenței debitului principal aferent (stingându-se automat odată cu stingerea debitului principal), sub sancțiunea stingerii dreptului material la acțiune.
Or, observând că ultima plată efectuată asupra facturilor de agent termic a fost la data de 21.11.2011, iar ultima plată efectuată asupra penalităților a fost la data de 20.01.2012 și reținând că debitele scadente anterior datei de 12.02.2012 sunt prescrise (3 ani calculați regresiv de la data introducerii acțiunii), instanța conchide că aceeași sancțiune este aplicabilă și penalităților aferente acestora.
Așadar, în raport de data scadenței facturilor fiscale de agent termic aferente perioadei 12._, în raport de data achitării debitelor restante aferente fiecăreia dintre aceste facturi și a imputației plăților efectuate, astfel cum rezultă din componență sold clienți la 29.01.2015, fișa de operații diverse, situație penalități și în raport de data introducerii acțiunii, instanța reține ca fiind prescrise penalitățile aferente perioadei 12._.
Față de motivele de fapt și de drept expuse mai sus, instanța urmează să admită excepția prescripției dreptului material la acțiune și să respingă, pe cale de consecință, cererea ca prescrisă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția prescripției extinctive a dreptului material la acțiune, invocată de instanță din oficiu.
Respinge ca prescrisă cererea de chemare în judecată având ca obiect acțiune în răspundere contractuală, formulată de reclamanta S.C. C. IAȘI S.A., prin lichidator judiciar Management Reorganizare Lichidare Iași SPRL (J_, C.U.I._) cu sediul în Iași, calea Chișinăului, nr. 25, Județul Iași în contradictoriu cu pârâtul S. I. cu domiciliul în Iași, ., ., ..
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare ce se depune la Judecătoria Iași.
Pronunțată în ședință publică, azi, data de 01.07.2015.
Președinte, Grefier,
B. E. B. O. A. D.
Pentru grefier aflat în CO, semnează grefier șef de secție civilă, P. L.
Red./Tehnored./B.E.B./O.A.D/4 ex./31.08.2015
| ← Revendicare imobiliară. Sentința nr. 8730/2015. Judecătoria IAŞI | Constatare nulitate act juridic. Sentința nr. 8071/2015.... → |
|---|
