Plângere contravenţională. Sentința nr. 8831/2015. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 8831/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 30-06-2015 în dosarul nr. 8831/2015

Acesta nu este document finalizat

Cod operator: 3171

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 8831/2015

Ședința publică de la 30 Iunie 2015

Completul constituit din:

Președinte: C. E. D.

Grefier:D. V.

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe petentul D. G., în contradictoriu cu intimatul I.P.J. IAȘI - BIROUL RUTIER, având ca obiect plângere contravențională .

La apelul nominal, făcut în ședință publică, lipsesc părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 23.06.2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea hotărârii pentru astăzi, 30.06.2015, când în aceeași compunere, a hotărât:

INSTANȚA,

Asupra cauzei de față deliberând constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 27.10.2014 petentul D. G. în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI IAȘI a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța sa anuleze procesul verbal de constatare și sancționare contravențională . nr._/23.10.2014 ca nelegal întocmit. În subsidiar petentul a solicitat ca instanța să dispună înlocuirea sancțiunii principale aplicată acestuia cu sancțiunea avertismentului. Petentul a mai solicitat obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea plângerii a arătat petentul, în esență, următoarele: la 23.10.2014se deplasa cu autoturismul marca WV_ pe ., pe banda a de lângă axul drumului, banda a doua conform susținerilor petentului iar la trecerea de pietoni din dreptul Fidelia Casa se afla un pieton care s-a oprit înainte de a se angaja in traversare pentru a se asigura. Petentul a încetinit viteza de circulație conform dispozițiilor legale însă pietonul nu s-a angajat în traversare, nu a pășit pe trecerea de pietoni și deci nu a stânjenit deplasarea acestuia și nici nu l-a pus în pericol.

Deși a explicat agentului situația acesta nu a luat în considerare obiecțiile petentului ci a preferat să dea crezare colegului său.

Petentul a semnat procesul verbal însă a precizat că prin aceasta nu a recunoscut vinovăție după cum o atare semnificație nu poate primi nici faptul că a achitat amenda în cuantum redus în cele 48 ore conform legii.

În drept s-au invocat dispozițiile OG nr.2/2001.

În dovedire s-au solicitat probe cu înscrisuri și audierea unui martor care se afla cu petentul în autoturism.

În temeiul art.411 Cod procedură civilă, s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.

Cererea a fost legal timbrată conform dispozițiilor O.U.G. nr.80/2013, cu taxă de timbru în cuantum de 20 lei (fila 19 dosar).

S-a anexat copia actului de identitate și a procesului verbal de constatare și sancționare contravențională, copia dovezii de circulație eliberată petentului – f. 8,9,10 dosar .

În conformitate cu dispozițiile art.201 Cod procedură civilă instanța a dispus comunicarea plângerii către intimat; în termenul acordat aceasta a depus întâmpinare (f.22 dosar ).

În cuprinsul întâmpinării intimatul a arătat faptul că petentul a fost sancționat prin procesul verbal pentru faptele contravenționale prevăzute de dispozițiile art.100 alin.3 litera b) din OUG nr.195/2002 constând în aceea că la data de 23.10.2014 a condus auto marca VW_, pe .. Iași dinspre Fundație iar în dreptul trecerii pentru pietoni din dreptul Fidelia Casa nu a oprit și nu a acordat prioritate unui pieton angajat în traversarea regulamentară a străzii prin loc semnalizat cu marcaj și indicator.

Potrivit intimatului susținerile petentului din plângerea contravențională nu sunt fondate, sancțiunea fiind legal aplicată .

Întâmpinarea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 204,315,148 Codul de procedură civilă, O.G. nr.2/2001, O.U.G. nr.195/2002, H.G. nr.1391/2006.

În temeiul art.411 Cod procedură civilă, s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.

În dovedire s-au solicitat probe cu înscrisuri și înregistrarea video a abaterii.

Întâmpinarea formulată a fost comunicată petentului.

În termenul de 10 zile, prevăzut de lege, acesta a depus răspuns scris la întâmpinare (f.26 dosar).

În cuprinsul răspunsului său petentul a învederat în esență următoarele: prin întâmpinare intimatul reia situația consemnată în procesul verbal fără a combate cu argumente pertinente și cu probe cele arătate de petent în plângerea sa. Intimatul nu alătură întâmpinării mijloacele de probă la care face referire în cuprinsul acesteia. Martorul propus de petent nu intră sub incidenta dispozițiilor art.315 codul de procedură civilă .

În cursul cercetării judecătorești instanța a administrat la cererea părților probe cu înscrisuri și înregistrarea video a abaterii. La data de 11.02.2015 intimatul a înaintat la dosar raportul agentului constatator și suport CD cu înregistrarea video a abaterii (f.32,33 dosar). De asemenea a fost încuviințată la solicitarea petentului proba testimonială cu martorul propus de acesta, R. C. acesta fiind audiat declarația fiind atașată la fila 40 dosar.

Analizând plângerea formulată, probele administrate și dispozițiile legale incidente instanța reține următoarele:

În fapt, prin procesul verbal dedus judecății în cauza de față petentul a fost sancționat cu sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 360 lei și sancțiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce autoturisme timp de 30 zile, fiind reținută în sarcina sa săvârșirea abaterii contravenționale prevăzută de dispozițiile art.135 lit.h) și art.100 alin 3 litera b) din O.U.G. nr 195/2002.

S-a reținut prin procesul verbal că la data de 23.10.2014 orele 10.36, pe . Iași a condus autoturismul marca Volkswagen cu numărul de înmatriculare_ dinspre Fundație către . trecerea pentru pietoni marcată și semnalizată corespunzător din dreptul Fidelia Casa nu a acordat prioritate de traversare unui pieton angajat regulamentar în traversarea străzii de la dreapta la stânga conducătorului auto pe sensul acestuia de mers.

Procesul verbala fost încheiat în prezența petentului, l-a semnat spre luare la cunoștință, nefiind consemnate în actul de sancționare obiectiuni.

Prin plângerea de față petentul solicită anularea actului, motivat în esență de faptul că acesta nu reflectă situația de fapt în mod corect deoarece nu era angajat nici un pieton in traversarea drumului public.

În drept, potrivit dispozițiilor art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor este supus controlului de legalitate și temeinicie al instanței atât în ceea ce privește situația de fapt reținută, încadrarea juridică dată acesteia cât și sancțiunea aplicată.

Verificând legalitatea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța reține că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând niciunul dintre motivele de nulitate absolută prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001 ce ar putea fi reținute de instanță de judecată din oficiu. Procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor conține mențiunile privitoare la numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, descrierea faptei săvârșite, data comiterii acesteia și semnătura agentului constatator.

Sub aspectul temeiniciei, instanța reține că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art.34 al acestui act normativ rezultă că procesul-verbal contravențional face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.

În măsura în care cuprinde constatările nemijlocite ale agentului constatator procesul verbal de contravenție, întocmit cu respectarea exigențelor de formă cerute de lege, se bucură de o prezumție relativă de autenticitate și veridicitate. Prezumția legală conferă actului de sancționare forță probantă prin el însuși până la proba contrară.

În cauză fapta petentului - respectiv neacordarea priorității - a fost înregistrată cu ajutorul camerei video a cinemometrului instalat pe autospeciala poliției rutiere iar vizionarea acestei înregistrări nu lasă loc de dubii cu privire la existența faptei contravenționale (f.32 dosar).

Rezultă fără putință de tăgadă din această înregistrarea video faptul că ajuns în apropierea trecerii de pietoni petentul nu a redus viteza de deplasare, așa cum afirmă în plângere, și nu a acordat prioritate pietonului angajat in traversarea drumului public. Petentul circula pe banda trei a sensului de mers, cea de lângă axul drumului iar un alt autoturism care circula pe banda doi a aceluiași sens de mers, a oprit pentru a acordat prioritate pietonului respectiv, în timp ce petentul și-a continuat deplasarea. Astfel cum rezultă din înregistrare petentul a creat o stare de pericol în situația dată. Petentul a redus viteza de circulație abia după ce a trecut de marcajul pietonal.

Martorul audiat la solicitarea petentului a atestat în mod evident asupra unui alt moment al deplasării autoturismului decât cel din înregistrarea video aflată la dosar.

Instanța reține că potrivit art.100 alin.3 lit.b) din OUG nr.195/2002 „constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda prevazuta in clasa a II-a de sanctiuni si cu aplicarea sanctiunii contraventionale complementare a suspendarii exercitarii dreptului de a conduce pentru o perioada de 30 de zile (…) neacordarea prioritatii de trecere pietonilor angajati in traversarea regulamentara a drumului public prin locurile special amenajate si semnalizate, aflati pe sensul de deplasare .”

Potrivit art.135 din HG nr.1391/2006, „Conducătorul de vehicul este obligat să acorde prioritate de trecere și în următoarele situații: h) pietonului care traversează drumul public, prin loc special amenajat, marcat și semnalizat corespunzător ori la culoarea verde a semaforului destinat lui, atunci când acesta se află pe sensul de mers al vehiculului.

Conform art.6 pct.1 din același act normativ acordarea prioritatii presupune „obligatia oricarui participant la trafic de a nu isi continua deplasarea sau de a nu efectua orice alta manevra, daca prin acestea ii obliga pe ceilalti participanti la trafic care au prioritate de trecere sa isi modifice brusc directia sau viteza de deplasare ori sa opreasca.”

Textele de lege anterior redate obligă conducătorii auto să acorde prioritate pietonilor ce traversează drumul public prin locuri special amenajate.

Probatoriul administrat, respectiv proba testimonială propusă de petent, nu răstoarnă prezumția de temeinicie a procesului-verbal, întrucât depoziția martorului, este înlăturată de înregistrarea video aflată la dosarul cauzei care formează instanței convingerea asupra realității celor reținute în actul de sancționare.

În ceea ce privește sancțiunile aplicate, instanța în analiza principiului proporționalității, arată că dispozițiile O.U.G. nr. 195/2002 au drept scop asigurarea desfășurării fluente și în siguranță a circulației pe drumurile publice și ocrotirea vieții, integrității corporale și a sănătății persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public. Nerespectarea normelor legale care disciplinează traficul rutier pune în pericol valorile protejate iar trecerea de la starea de pericol la producerea în concret a unui accident de circulație cu urmări grave este facilă în contextul lipsei atenției sporite și prudenței conducătorilor auto.

Pentru motivele expuse instanța reține că sancțiunile aplicate petentului sunt proporționale și adecvate scopului preventiv urmărit de legiuitor.

Pentru considerentele arătate se va respinge plângerea contravențională ca nefondată

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge plângerea contravențională formulată de petentul D. G. CNP_ cu domiciliul în . jud Iași cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedura la Cabinet Avocat „C. C. M.” în mun Iași . nr.40 județ Iași, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN IAȘI cu sediul în Mun. Iași, ..6, județ Iași, împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare contravențională .>CP nr._/23.10.2014, ca neîntemeiată.

Cu drept de a formula apel împotriva prezentei hotărâri, în termen de 30 zile de la data comunicării, ce se va depune la Judecătoria Iași.

Pronunțată astăzi, 30 iunie 2015.

Soluția se va pune la dispoziția părților, la cerere, prin mijlocirea grefei instanței.

Președinte,

C. E. D.

Grefier,

D. V.

Red/teh/ced

28.11.2015,4 ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 8831/2015. Judecătoria IAŞI