Validare poprire. Sentința nr. 8290/2015. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 8290/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 19-06-2015 în dosarul nr. 8290/2015
Dosar nr._
Cod operator: 3171
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Sentința Civilă Nr. 8290/2015
Ședința publică de la 19 Iunie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: T. G.
Grefier: N. S.
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe contestator B.E.J.A. D. ȘI ASOCIATII, creditor M. E. în contradictoriu cu terț poprit T. I. și intimat D.G.R.F.P. I. - AJFP IAȘI, având ca obiect validare poprire rejudecare.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 03.06.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta și când instanța a amânat pronunțarea pentru 10.06.2015, ulterior pentru 17.06.2015 și pentru astăzi 19.06.2015, când, deliberând, a hotărât următoarele:
INSTANȚA,
Deliberând asupra cererii de validare a popririi, reține:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 27.02.2014 sub nr. de dosar_, B. D. si Asociatii pentru creditorul M. E. a chemat în judecată tertul poprit T. Municipiului Iași si debitorul Directiei Generale a Finantelor Publice I. și a solicitat instanței validarea popririi înființată pentru suma de 3204,80 lei, din care 2197 lei debit și 1007,8 lei cheltuieli de executare conform dosarului de executare silită nr. 513./2012 al Biroului executorului judecătoresc D. si Asociatii și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, se arată că in baza sentinței civile nr. 1388/2012 pronunțata de Judecatoria I. s-a demarat procedura executarii silite, in dosarul executional nr. 513/2012 al Biroului executorului judecătoresc D. si Asociatii fiind emisa adresa de infiintare a popririi asupra veniturilor pe care debitoarea le are de incasat de la tertul poprit . Tertul poprit nu si-a indeplinit obligatiile prevazute de 456 C proc civ, desi a comunicat executorului judecatoresc ca a infiintat poprirea, insa doar la nivel formal, intrucit nu s-a primit nici o suma de bani pentru indestularea creantei, ignorind obligatiile care ii revin in calitate de tert poprit .
În drept, creditorul a invocat dispoz. art. 460 C..
În dovedirea cererii, creditorul a depus înscrisuri.
Cererea a fost legal timbrată, fiind achitată taxă judiciară de timbru în valoare de 20 lei.
Debitorul Directia Generala a Finantelor Publice I. a depus întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a terțului poprit T. Municipiului Iași motivat de faptul că trezoreria este o structură fără personalitate juridică și nu datorează sume de bani creditorului. Pe fond, a solicitat respingerea actiunii întrucât potrivit OG 22/2002 privind executarea obligatiilor de plata ale institutiilor publice, stabilite prin titluri executorii, act normativ ce reglementeaza o procedura derogatorie de la dreptul comun in materia executarii silite impotriva institutiilor publice, executarea silita poate avea loc numai dupa trecerea unui termen de 6 luni de la emiterea somatiei. Sustine debitoarea ca prin adresa nr. 7325/2014 T. a confirmat B. infiintarea popririi asupra conturilor debitoarei si ca se va proceda la executarea acestora pe masura incasarii veniturilor.In plus, executarea silita se poate efectua numai asupra acelor sume din care, potrivit limitarilor instituite prin OG 22/2002, pot fi achitate creantele stabilite in sarcina institutiilor si autoritatilor publice.
Alăturat s-au depus înscrisuri.
La dosarul cauzei a fost atașat copie certificată conform cu originalul a dosarului de executare silită nr. 513/2012 al Biroului executorului judecătoresc D. si Asociatii.
Prin sentința civilă nr. 6590/2014 Judecătoria Iași a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a terțului poprit T. Municipiului Iași, a admis cererea formulată de B. D. si Asociatii în contradictoriu cu terțul poprit T. Municipiului Iași si debitorul Administratia Finantelor Publice A Mun I. și a dispus validarea popririi înființate în dosarul de executare nr. 513./2012 al Biroului Executorului Judecătoresc D. si Asociatii.
Prin decizia civilă nr. 5/2015, Tribunalul Iași a admis apelul formulat de D. IAȘI, a constatat că nu a fost citat creeditorul M. E., a casat integral sentința Judecătoriei Iași, trimițând cauza spre rejudecare.
După trimiterea spre rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 09.04.2015.
În rejudecare, instanța a dispus citarea corespunzătoare a creditorului M. E., a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri și a reținut cauza în pronunțarea, atât cu privire la excepție, cât și cu privire la fond.
Analizând probele administrate în cauză, instanța reține următoarele aspecte:
În ceea ce privește normele de procedură aplicabile, acestea sunt reprezentate de vechiul Cod de procedură civilă.
Astfel, conform art. 137 C. proc. civ., instanța se va pronunța cu prioritate asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a terțului poprit T. MUNICIPIULUI IAȘI.
Trebuie precizat că problema calității procesuale pasive a terțului poprit se analizează având în vedere raportul juridic abstract, astfel cum a fost prezentat de către reclamantu sau, în cazul validării popririi, de către creditor sau de către executorul judecătoresc pentru creditor. Deci este suficient ca T. Municipiului Iași să dețină calitatea de terț poprit în cardul raportului juridic abstract prezentat de reclamant în cererea de chemare în judecată pentru a justifica în instanța calitatea pasivă. Cu alte cuvinte este suficiet pentru creditor să invoce faptul că terțul poprit este debitor al debitorului său pentru a-i justifica terțului poprit calitatea procesuală pasivă.
Faptul că terțul poprit datorează sau nu sume de bani debitorului poprit reprezintă un aspect de fond, de temeinicie a cererii de validare a popririi și nu un argument în susținerea excepției calității procesuale, cum greșit apreciază terțul poprit.
Pentru toate argumentele de mai sus, instanța va respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a terțului poprit T. MUNICIPIULUI IAȘI.
În ceea ce privește cererea de validare a popririi, instanța urmează să o admită pentru următoarele motive:
În fapt, prin titlul executoriu, sentinței civile nr. 1388/2012 pronunțata de Judecatoria I., s-a dispus obligarea Directia Generala a Finantelor Publice A Mun I. să plătească creditorului M. E. suma de 2197 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
În vederea recuperării creanței stabilite, creditorul a solicitat, Biroului Executorului Judecătoresc D. si Asociatii punerea în executare silită a titlului executoriu, în ceea ce privește suma de 2197 lei debit reprezentând cheltuieli de judecată, cit si suma de 1007,8 lei cu titlu de cheltuieli de executare.
Debitorul Directia Generala a Finantelor Publice I. a fost somat la 09.11.2012 în baza art. 387 C. să facă plata de bună voie, însă cum în termenul stabilit în acest sens nu s-a făcut plata, prin adresa din 04.02.2014 emisă de către B., din dosarul de executare silită nr. 513/2012, s-a solicitat terțului poprit T. Municipiului Iași să consemneze pe seama și la dispoziția executorului judecătoresc, în termen de 15 zile de la comunicarea popririi suma de 3204,80 lei, din care 2197 lei debit și 1007,8 lei cheltuieli de executare datorate de debitorul Directia Generala a Finantelor Publice I. . Tertul poprit a răspuns adresei de înființare a popririi comunicind executorului judecatoresc ca a infiintat poprirea, insa doar la nivel formal, intrucit nu s-a primit nici o suma de bani pentru indestularea creantei, potrivit sustinerilor creditorului, necontestate de debitor si tertul poprit.
În drept, potrivit art. 460 alin. 1 din codul de procedură civilă dacă terțul poprit nu-și mai îndeplinește obligațiile ce-i revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul in care, în loc să consemneze suma urmăribilă a liberat-o debitorului poprit, creditorul, debitorul sau organul de executare, în termen de 3 luni de la data când terțul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, poate sesiza instanța de executare, în vederea validării popririi. Totodată, în conformitate cu prevederile alin. 2 al aceluiași ,,Instanța va cita creditorul urmăritor, debitorul și terțul poprit si, dacă din probele administrate rezultă că terțul poprit datorează sume de bani debitorului, va da o hotărâre de validare a popririi prin care va obliga terțul poprit sa plătească creditorului, în limita creanței, suma datorată debitorului, iar în caz contrar, va hotărî desființarea popririi. Terțul poprit, care, cu rea-credință, a refuzat sa-si îndeplinească obligațiile privind efectuarea popririi, va putea fi amendat, prin aceeași hotărâre, cu o suma cuprinsa intre 200 lei si 1000 lei” .
De asemenea, în temeiul art. 456 alin. 1 lit. a din Codul de procedură civilă, în termen de 15 zile de la comunicarea popririi, iar în cazul sumelor de bani datorate în viitor, de la scadența acestora, terțul poprit este obligat să consemneze suma de bani sau, după caz, să indisponibilizeze bunurile mobile incorporale poprite si să trimită dovada executorului, în cazul popririi prevăzute la art. 453 alin. 1.
Potrivit titlului executoriu, debitorul este Directia Generala a Finantelor Publice I. iar pe de altă parte, o hotărâre judecătorească – titlul executoriu în cauză – nu poate rămâne fără efecte în plan patrimonial, atât timp cât, în mod irevocabil, s-a dispus obligarea debitorului la plata unor cheltuieli de judecată.Neexecutarea hotărârii judecătorești în cauză, ar duce la încălcarea art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, articol care consacră dreptul persoanei la un proces echitabil. Astfel Curtea Europeană s-a pronunțat în mod constant în sensul că dreptul la un proces echitabil ar fi iluzoriu dacă ordinea publică internă a unui stat ar permite ca o hotărâre judecătorească definitivă și obligatorie să rămână neoperantă în detrimentul uneia din părți. Neexecutarea unei hotărâri poate în mod indirect să ducă la lăsarea fără conținut a dreptului de acces la o instanță.
În acord cu prevederile art. I Iit.a din cadrul OUG 146/2002 T. Statului este "un sistem unitar și integrat prin care statul asigura efectuarea operațiunilor de încasări și plați privind fonduri publice (... ), iar potrivit art.l din cadrul HG 78/1992 se retine ca "Ministerul Economiei și Finanțelor va organiza trezoreria centrala a finanțelor publice,precum și trezorerii in cadrul direcțiilor generale ale finanțelor publice (... )." În condițiile în care terțul poprit Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Iași-Trezorerie și contabilitate Publică a Municipiului Iași deține contul prin care se derulează operațiunile debitoarei de încasări și plați privind fonduri publice, este evident că respectivele încasări au la bază dispoziții în acest sens terțului poprit astfel că se poate consideră că acesta datorează debitoarei sumele de bani pe care aceasta este îndreptățită să le încaseze în limitele legii în sensul dreptului comun privind executarea silită prin poprire dat de art. 452 alin.1 C.proc.civ. Este irelevantă împrejurarea că structura Trezorerie și contabilitate Publică a Municipiului Iași reprezintă o structură fără personalitate juridică cât timp are competențele legale amintite în subordinea Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Iași și, succesiv, a A.N.A.F.
Sustinerile potrivit carora validarea popririi nu este posibila, intrucit nu sunt fonduri cu aceasta destinatie, nu pot fi retinute de instanta. Disp. OG 22/2002 privind executarea obligatiilor de plata ale institutiilor publice stabilite prin titluri executorii, instituie o procedura speciala pentru executarea silita a obligatiilor de plata ale institutiilor bugetare, unitatile teritoriale de trezorerie si contabilitate publica putând efectua numai operatiuni privind plati dispuse de catre ordonatorii de credite in limitele creditelor bugetare si a destinatiilor, insa nu contine norme derogatorii de la dreptul comun in materia executarii silite. Debitorul si tertul poprit nu se pot prevala de aceasta dispozitie legala pentru a se sustrage de la indeplinirea obligatiilor stabilite prin titlul executoriu, ordonatorul de credite avind obligatia sa includa in bugetul de plati creditele necesare pentru achitarea sumelor datorate si stabilite prin titluri executorii. Prin urmare in conditiiile in care nu s-a facut dovada demersurilor necesare pentru a se îndeplini obligația de platã, dispozitiile art. 2 din OG 22/2002 referitoare la termenul de 6 luni, dupa trecerea caruia se poate proceda la excutarea silita nu sint incidente in cauza.
În plus, OG nr.22/2002 nu poate fi invocată de instituțiile publice cărora le revin obligații în procedura de executare silită ca un mijloc de a amâna plata de plano și sine die executarea silită, fără a face dovada că executarea nu începe din lipsă de fonduri și a demersurilor depuse pentru a-și îndeplini obligația de plată. O astfel de concluzie ar înfrânge dreptul creditorilor la un proces echitabil, care include executarea hotărârii judecătorești și dreptul la respectarea bunului dat de hotărârea judecătorească ce constată o creanță exigibilă ocrotite de art. 6 CEDO și art. 1 din Protocolul Adițional nr.1. În mod corespunzător, art. 2 din O.G. nr.22/2002 impune efectuarea acestor demersuri în termenul de 6 luni de la primirea somației, (termen care în speță a expirat) iar art. 6 deschide calea instituției publice debitor de bună credință de a obține în instanță un termen de grație sau/și stabilirea unor termene de plată eșalonată precum și suspendarea executării silite până la soluționarea cererii ( procedură care nu a fost inițiată în speță).
Pentru toate aceste motive, reținând că este nefondată omisiunea terțului poprit de a se conforma adresei de înființare a popririi în sensul de a indisponibiliza sumele aflate în contul debitoarei și a o consemna la dispoziția executorului în limita creanței puse în executare silită, instanța va admite cererea de validare a popririi.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a terțului poprit T. MUNICIPIULUI IAȘI, cu sediul în Iași, .. 26.
Admite cererea de validarea a popririi formulate de B. D. și ASOCIAȚII, cu sediul în Iași, .. 1-3, .. demisol, județ Iași pentru creditorul M. E., cu domiciliul în Iași, ., județ Iași în contradictoriu cu debitorul poprit DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE IAȘI – ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE IAȘI, C.U.I_, cu sediul în Iași, .. 26 și cu terțul poprit T. MUNICPIULUI IAȘI, cu sediul în Iași, .. 26.
Dispune validarea popririi înființate în dosarul de executare nr. 513/2012 înregistrat pe rolul B. A D. și ASOCIAȚII în limita creanței de 3204, 80 lei.
Respinge cererea de amendare a terțului poprit.
Cu drept de apel în termen de 15 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 19.06.2015.
Președinte, Grefier,
T. G. N. S.
Red./Tehnored.G.T./12.10.2015
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 8831/2015.... | Fond funciar. Sentința nr. 8424/2015. Judecătoria IAŞI → |
|---|








