Plângere contravenţională. Sentința nr. 9167/2015. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 9167/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 06-07-2015 în dosarul nr. 4552/245/2015
Cod operator: 3171
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Ședința publică din data de 06 iulie 2015
Instanța constituită din:
Președinte – P. Ș. A.
Grefier – C. D. C.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 9167/2015
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe petentul C. G. în contradictoriu cu intimat I. IAȘI SECTIA 2 POLIȚIE, având ca obiect plângere contravențională.
Dezbaterile asupra excepției tardivității formulării plângerii contravenționale, invocată prin întâmpinare,și a fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 08.06.2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acel termen, care face parte integrantă din prezenta sentință, când instanța, din lipsă de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru 22.06.2015, când, instanța, din lipsă de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru azi, 06.07.2015, când a hotărât:
INSTANȚA,
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 19.02.2015, sub nr._ /2014, petentul C. G. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul I.P.J. Iași, anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/09.07.2014, încheiat de intimat.
În motivare petentul a arătat că la data de 13.02.2015, în timp ce se afla la DEFPL Iași pentru a plăti impozitele datorate, i s-a comunicat procesul-verbal contestat, despre care nu avea cunoștință. Petentul contestă realitatea celor descrise în acest act, arătând că nu are cunoștință despre evenimentele descrise. Revine intimatului sarcina de a proba săvârșirea contravenției imputate petentului.
În drept s-au invocat prevederile OG nr. 2/2001.
Plângerea a fost legal timbrată cu 20 lei taxă judiciară de timbru.
Intimatul a formulat întâmpinare, prin care a invocat tardivitatea formulării plângerii. Iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată.
Instanța urmează a se pronunța mai întâi asupra excepției tardivității formulării plângerii, a cărei eventuală admitere ar face de prisos cercetarea în fond a pricinii.
Potrivit art.31 alin.1 din OG nr.2/2001: „Împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia”. Procesul-verbal contestat a fost comunicat petentului, prin afișare, la data de 05.08.2014, așa cum atestă dovada de comunicare de la fila 12. Anteriro, intimatul a încercat să comunice procesul-verbal petentului prin scrisoare recomandată, cu confirmare de primire, dar expedierea poștală a fost returnată expeditorului datorită expirării termenului de păstrare. Plângerea petentului a fost însă înregistarată la Jud. Iași abia la data de 19.02.2014, așadar la mai mult de 15 zile de la data comunicării procesului-verbal de contravenție, potrivit art.31 alin.1 din OG nr.2/2001, astfel că a operat decăderea petentului din dreptul de a formula plângere.
În consecință, instanța urmează a admite excepția tardivității formulării plângerii și a respinge plângerea formulată de petent împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/09.07.2014 ca tardiv introdusă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția tardivității formulării plângerii contravenționale, invocată prin întâmpinare.
Respinge ca tardiv formulată plângerea formulată de petentul C. G., CNP_, cu domiciliul în Iași, ., . cu intimatul I. Iași, împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._/09.07.2014.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, eventuala cerere de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Iași.
Pronunțată în ședință publică azi, 06.07.2015.
Președinte, Pt .grefier
P. Ș. A. C. D. C.,
aflat în C.O., semnează grefier-șef secție civilă, L. P.
Red.:P.Ș.A.
07.09.2015/4ex.
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 9280/2015.... | Pretenţii. Sentința nr. 9301/2015. Judecătoria IAŞI → |
|---|








