Plângere contravenţională. Sentința nr. 9229/2015. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 9229/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 07-07-2015 în dosarul nr. 9229/2015

Document finalizat

Dosar nr._ Cod operator: 3171

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 9229/2015

Ședința publică de la 07 Iulie 2015

Completul constituit din:

Președinte: C. E. D.

Grefier:D. V.

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe petentul S. V. A. în contradictoriu cu intimatul I.P.J. IAȘI, având ca obiect plângere contravențională .

La apelul nominal, făcut în ședință publică, lipsesc părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 23.06.2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea hotărârii pentru astăzi, 07.07.2015, când în aceeași compunere, a hotărât:

INSTANȚA,

Asupra cauzei de față deliberând constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub număr de dosar sus menționat petentul S. V. A. în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLITIE AL JUDETULUI IASI a formulat contestație împotriva proceselor verbale de constatare și sancționare contravențională . nr_/_ și . nr._/_ .

În motivarea acestei plângeri petentul a învederat în esență următoarele: locuiește la adresa din mun. Iași, . împreună cu familia și are un copil cu grave probleme medicale. Sub apartamentul reclamantului există un alt apartament în care de mai bine de jumătate de an se efectuează lucrări de reamenajare și renovare ce îi provoacă reclamantului un deosebit disconfort și îi tulbură liniștita folosința a locuinței prin întreruperea furnizării de apă caldă. La data de 18.11.2014 sa întrerupt din nou furnizare apei calde motiv pentru care petentul a sunat de serviciul unic pentru apeluri de urgență 112 . În urma apelului s-au prezentat doi agenți de poliție care l-au sancționat pe petent în mod nefundat deoarece nu este adevărat faptul că ar fi solicitat fără motiv intervenția organelor de poliție și nici faptul că a folosit cuvinte care au dus la tulburarea ordinii publice.

În dovedire s-au solicitat probe cu înscrisuri, revenind asupra solicitării inițiale de încuviințare a probei testimoniale (f.15 dosar).

S-au anexat plângerii copia procesului verbal de constatare și sancționare contravențională . nr._/_, dovada comunicării și copia actului de identitate.

Cererea a fost legal timbrată conform dispozițiilor OUG nr.80/2013, cu taxă de timbru in cuantum de 40 lei (f.16,17 dosar).

În conformitate cu dispozițiile art.201 Cod procedură civilă instanța a dispus comunicarea cererii petentului către intimatul Inspectoratul de Poliție Județean Iași; în termenul acordat aceasta a depus întâmpinare.

În motivarea întâmpinării intimatul a arătat în esență următoarele: petentul a fost sancționat pentru săvârșirea abaterilor prevăzute de dispozițiile art.2 pct.1 din Legea nr.61/1991 și de dispozițiile art.32 alin.1 lit.b) din OUG nr.34/2008 deoarece la data de 18.11.2014 aflându-se pe . nr.28 din mun. Iași în stare de ebrietate a tulburat liniște și ordinea publică adresând cuvinte jignitoare și in jurii educatoarelor de la grădinița de la parterul imobilului și a apelat la SNUAU 112 fără un motiv întemeiat, pentru o problemă la o conductă de apă, aspecte ce nu s-au confirmat la fața locului.Susținerile petentului din plângerea contravențională formulată nu sunt întemeiate .

În drept s-au invocat dispozițiile Legii nr.61/1991, OG nr.2/2001, 148,205,315 Codul de procedură civilă.

În dovedire s-au solicitat probe cu înscrisuri.

În temeiul art.411 Cod procedură civilă, s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.

Anexat întâmpinării s-a depus la dosar raportul agentului constatator (f.21 dosar).

Întâmpinarea formulată a fost comunicată petentului ; în termenul de 10 zile, prevăzut de lege, acesta nu a depus un răspuns scris la întâmpinare.

În cursul cercetării judecătorești instanța a administrat la cererea părților probe cu înscrisuri și a dispus audierea martorului asistent care a semnat procesul verbal N. A. (f.39 dosar).

Analizând plângerea formulată, probele administrate, apărările formulate si dispozițiile legale incidente instanța reține următoarele :

In fapt prin procesul verbal de constatare și sancționare contravențională . nr_/_ petentul a fost sancționat cu sancțiunea principală a amenzii în cuantum de 500 lei pentru săvârșirea abaterii contravenționale prevăzută de dispozițiile art. art.32 alin.1 lit.b) din OUG nr.34/2008 constând în aceea că la data de 18.11.2014 aflându-se la domiciliu a sunat la serviciul national unic pentru apeluri de urgență fără a avea un motiv întemeiat.

Prin procesul verbal de constatare și sancționare contravențională . nr._/_ petentul a fost sancționat cu sancțiunea principală a amenzii în cuantum de 500 lei pentru săvârșirea abaterii contravenționale prevăzută de dispozițiile art. art. 2 pct.1 din Lege1 nr.61/1991 constând în aceea că la data de 18.11.2014 în timp ce se aflat în incinta grădiniței . adresat injurii si cuvinte vulgare celor din jur fapt ce a dus la indignarea celor din jur.

Petentul a refuzat semnarea actelor de sancționare, fapt atestat de martorul asistent N. A. care a aplicat semnătura pe procesul verbal.

În drept potrivit art.2 pct.1 din Legea nr.61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice ”Constituie contravenție săvârșirea oricăreia dintre următoarele fapte, dacă nu sunt comise în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracțiuni: 1) săvârșirea în public de fapte, acte sau gesturi obscene, proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, amenințări cu acte de violență împotriva persoanelor sau bunurilor acestora, de natură să tulbure ordinea și liniștea publică sau să provoace indignarea cetățenilor ori să lezeze demnitatea și onoarea acestora sau a instituțiilor publice.”Conform art.3 alin.1 litera b) din același act normativ contravențiile prevăzute la art. 2 pct.1 se sancționează cu amendă de la 200 lei la 1.000 lei.

De asemenea conform art. 32 alin. 1 litera din O.U.G. nr.32/2008 privind organizarea si functionarea sistemului national unic pentru apeluri de urgenta apelarea abuzivă a numărul unic pentru apeluri de urgență 112 se sancționează cu amendă de la 500 lei la 1.000 lei iar alertarea falsă a agențiilor specializate de intervenție, cu amendă de la 500 lei la 1.000 lei.

Potrivit art.1 din același act normativ „Sistemul național unic pentru apeluri de urgențã, denumit în continuare SNUAU, este constituit și administrat de administratorul SNUAU, în scopul furnizãrii cãtre cetãțeni a Serviciului de urgențã 112, care asigurã preluarea apelurilor de urgențã de la cetãțeni și, dupã caz, transmiterea acestora cãtre agențiile specializate de intervenție, sau al prelucrãrii lor și alertãrii directe a echipajelor de intervenție în vederea asigurãrii unei reacții imediate, uniforme și unitare pentru soluționarea urgențelor”. De asemenea potrivit art.2 din același act normativ „ (2) Numãrul unic pentru apelurile de urgențã se apeleazã atunci când este necesarã intervenția agențiilor specializate de intervenție, pentru asigurarea asistenței imediate în situații în care este periclitatã viața, integritatea ori sãnãtatea cetãțeanului, ordinea publicã, proprietatea publicã sau privatã ori mediul.Conform art.3 din OUG nr. nr.32/2008 alertare falsã reprezintă utilizarea intenționatã a numãrului 112 pentru determinarea alarmãrii sau intervenției agențiilor specializate de intervenție în mod nejustificat, apel de urgențã reprezintă orice apel cãtre Serviciul de urgențã 112, care necesitã acțiunea agențiilor specializate de intervenție iar apelare abuzivã este apelarea repetatã, cu rea intenție, a numãrului 112, fãrã ca apelantul sã justifice o stare care necesitã acțiunea agențiilor specializate de intervenție, sau apelarea numãrului 112 pentru a aduce injurii operatorilor.

Potrivit art.34 (1) din O.G. nr.2/2001 un proces verbal contestat în termen legal este supus controlului de temeinicie si legalitate al instanței, atât în ceea ce privește situația de fapt reținută cât și sancțiunea aplicată.

Examinând cu prioritate legalitatea proceselor-verbale de contravenție atacate în prezenta cauză, instanța constată că acestea au fost întocmite cu respectarea prevederilor art.16-20 din O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, fiind consemnate în cuprinsul acestuita: datele de identificare ale agentului constatator, datele de indetificare ale petentului, locul și data comiterii faptei contravenționale, descrierea acesteia și semnătura agentului constatator. În consecință instanța va reține că nu este incidentă niciuna din cauzele de nulitate prevăzute de art.17 din același act normativ ce se impun a fi constatate din oficiu.

Sub aspectul temeinicieiactului instanța reține că în măsura în care cuprinde constatările nemijlocite ale agentului constatator procesul verbal de contravenție, întocmit cu respectarea exigențelor de formă cerute de lege, se bucură de o prezumție relativă de autenticitate și veridicitate. Prezumția legală conferă actului de sancționare forță probantă prin el însuși.

Prezumția de adevăr a procesului verbal, în măsura în care surprinde aspecte nemijlocit constatare de agentul constatator și a fost întocmit cu respectarea exigențelor de formă impuse de lege, de către un agent al statului investit prin lege cu dreptul de a constata și sancționa contravenții, nu este o prezumție care să contravină dreptului persoanei la un proces echitabil. Astfel cum s-a reținut în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, toate sistemele de drept operează cu prezumții bazate pe fapte sau pe legi, aspect care în sine nu contravine drepturilor fundamentale recunoscute de convenție câtă vreme nu este negat dreptul petentului de a infirma această prezumție prin probe administrate în cadrul unui proces echitabil.

În cauză petentul nu a negat faptul că a apelat la numărul unic 112 însă a arătat că acest apel a fost determinat de starea de disconfort produsă ca urmare a acțiunii de întrerupere repetetă a utilității- apa caldă - în propriul apartament.

Instanța reține că explicația dată de petent pentru acțiunea sa de a apela la 112 și de a solicita intervenția organelor de ordine nu poate justifica acest apel care, în acceptiunea dispozițiilor legale de mai sus, reprezintă o alertare falsă a organelor de ordine publică.

Sistarea furnizării apei cale la o conductă dintr-un imobil nu reprezintă un motiv întemeiat pentru a apela numărul unic de urgență.

Pe cale de consecință instanța va reține că în mod corect a fost atrasă răspunderea contravențională a petentului prin procesul verbal . nr_/_ .

În ceea ce privește fapta prevăzută de dispozițiile art.2 pct.1 din Legea nr.61/1991 reținută în cel de-al doilea proces verbal, . nr._/_, instanța reține că depoziția martorei audiată în cauză confirmă faptul că petentul, aflat în stare de nervozitate a rostit cuvinte injurioase în prezența personalului din grădinița . copiilor din unitatea educativă și a părinților acestora f.39 dosar).

Pe cale de consecință instanța va reține că în mod corect a fost atrasă răspunderea contravențională a petentului și prin procesul verbal . nr_/_ .

În ceea ce privește sancțiunile aplicate petentului prin cele două procese verbal instanța reține că potrivit dispozițiilor art.34 alin.1 din O.G. nr.2/2001 „Instanța competentă să soluționeze plângerea, după ce verifică dacă aceasta a fost introdusă în termen, ascultă pe cel care a făcut-o și pe celelalte persoane citate, dacă aceștia s-au prezentat, administrează orice alte probe prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalității și temeiniciei procesului-verbal și hotărăște asupra sancțiunii”.

Textul anterior redat abilitează așadar instanța de judecată ca în cadrul unei plângeri contravenționale să aprecieze inclusiv dacă sancțiunea aplicată este legală precum și dacă aceasta răspunde criteriilor de individualizare instituite de actul normativ de referință.

Conform dispozițiilor art.21 alin. 3 din OG nr.2/2001 „Sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.”

În efectuarea operațiunii de individualizare a sancțiunilor contravenționale, punctul de plecare îl constituie fapta contravențională corelată cu datele ce pot indica periculozitatea ei socială, iar ca punct final, situația contravenientului privită în raport cu împrejurările ce țin de atitudinea acestuia față de fapta săvârșită. De asemenea trebuie avut în vedere faptul că sancțiunile contravenționale urmăresc un scop preponderent educativ și preventiv nu represiv.

În cauză prin cele două procese verbal petentului i s-a aplicat o sancțiune care cumulată este de 1000 lei.

Potrivit depoziției martorei audiate în cauză, după săvârșirea faptelor, petentul a prezentat la grădinița . și-a cerut scuze pentru conduita sa. Din descrierea faptelor contravenționale în actele de sancționare instanța nu deduce alte circumstanțe decât cele învederate de petent, de natură să conducă la concluzia că numai aplicarea unei amenzi este de natură să asigure prevenția și să determine petentul ca pe viitor să nu mai repete fapta contravențională. De asemenea în cauză nu rezultă că petentul s-ar afla în situația reiterării unui comportament antisocial, fiind așadar a prima abatere.

Pentru motivele expuse, instanța va dispune reducerea cuantumului amenzii aplicată prin petentului prin procesul verbal de constatare și sancționare contravențională . nr._ din 18.11.2014 de la 500 lei, la minimul prevăzut de lege, respectiv la suma de 200 lei, va dispune înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale, în cuantum de 500 lei, aplicată petentului prin procesul verbal de constatare și sancționare contravențională . nr._ din 18.11.2014, cu sancțiunea avertismentului și va atrage totodată acestuia atenția asupra imperativului respectării normelor legale în viitor.

Văzând și dispozițiile art.451 Codul de procedură civilă,

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite în parte plângerea contravențională formulată de petentul S. V. A., CNP_ cu domiciliul în Mun. Iași . . . în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLITIE AL JUDETULUI IASI cu sediul în mun. Iași . 6 jud Iași, împotriva proceselor verbale de constatare și sancționare contravențională . nr_/_ și . nr._/_ .

Dispune reducerea cuantumului amenzii contravenționale aplicată petentului prin procesul verbal de constatare și sancționare contravențională .>CP nr._ din 18.11.2014 de la 500 lei la minimul prevăzut de lege, respectiv la suma de 200 lei.

Dispune înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale, în cuantum de 500 lei, aplicată petentului prin procesul verbal de constatare și sancționare contravențională .>CP nr._ din 18.11.2014, cu sancțiunea AVERTISMENTULUI.

Constată că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Cu drept de a formula apel împotriva prezentei hotărâri, în termen de 30 zile de la data comunicării, ce se va depune la Judecătoria Iași.

Pronunțată în ședință publică, 07.07.2015.

Președinte, Grefier,

D. C. E. V. D.

Red/teh/ced

19.12.2015,4ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 9229/2015. Judecătoria IAŞI