Contestaţie la procesul verbal de distribuire a preţului. Art. 570 C.p.c.. Sentința nr. 03/2015. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 03/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 03-11-2015 în dosarul nr. 12632/2015

Cod operator: 3171

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR._

Ședința publică din 03 Noiembrie 2015

Completul constituit din:

Președinte: C. E. D.

Grefier:D. V.

Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe contestatoarea M. M. SRL, în contradictoriu cu intimați B. E. JUDECATORESC I. D. și F. D. - SUCURSALA IAȘI, intervenienți în interes alăturat U. T. F. și U. C., având ca obiect contestație la procesul verbal de distribuire a prețului (Art. 570 C.p.c.).

La apelul nominal făcut în ședință publică lipsesc părțile.

Procedură legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței faptul că, pentru acest termen de judecată, procedura de citare este legal îndeplinită.

Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din 27.10.2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din aceeași zi, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când din lipsă de timp pentru a delibera, s-a amânat pronunțarea pentru data de 03.11.2015, când,

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe contestatoarea M. M. SRL, în contradictoriu cu intimați B. E. JUDECATORESC I. D. și F. D. - SUCURSALA IAȘI, au formulat contestație împotriva proiectului de distribuire sume din vânzare imobil încheiat la data de 02.07.2015 în dosarul de executare silită nr. 956/2014 aflat pe rolul B. „I. D. și S. C. I.”, solicitând anularea sa cu cheltuieli de judecată.

În motivarea contestației sale reclamanta a învederat în esență următoarele: contestatoarea deține un titlu executoriu reprezentat de Ordonanța nr._/_, în temeiul căreia a obținut încuviințarea executării silite împotriva PFA U. T. și împotriva persoanei fizice U. Tusor F. în cadrul dosarului de executare silită nr.1003/2013 aflat pe rolul B. „S. C. I.”.

La întocmirea proiectului de distribuire sume în dosarul de executare nr.956/2014 aflat pe rolul „I. D. și S. C. I.” în care executarea silită a pornit la cererea intimatei –creditoare F. D. au fost încălcate în mod părtinitor dispozițiile art.874/1 din codul de procedură civilă nefiind respectate criterii de distribuție prevăzute de art.865 și urm. Codul de procedură civilă, nefiind repartizată suma între creditori în mod proporțional cu creanța fiecăruia.

Astfel prin proiect executorul judecătoresc a optat pentru o formulă de distribuție neechitabilă acoperind în proporție de 100% creanța intimatei F. D. precum și costurile cu onorariul de avocate, taxe, costuri raport de evaluare în timp ce creanța contestatoarei a fost acoperită numai în proporție de 34,51%.

În drept s-au invocat dispozițiile art.876 alin.3 Codul de procedură civilă .

În dovedire s-au solicitat probe cu înscrisuri (f.8-11 dosar).

Cererea a fost legal timbrată conform dispozițiilor OUG nr.80/2013, cu taxă de timbru in cuantum de 1000 lei (f.32 dosar).

În conformitate cu dispozițiile art.201 Cod procedură civilă instanța a dispus comunicarea cererii contestatoarei către intimați.

În termenul acordat a depus întâmpinare intimata F. D. (f.21 dosar) . În motivarea acestei s-au învederat următoarele: contestația nu este fondată, contestatoarea M. M. SRL deține un titlu executoriu pentru care a obținut executarea silită numai împotriva numitului U. T. nu și impotriva numitei U. C. iar în cadrul unui dosar separat (_ ) aceasta a solicitat o cerere de partaj a bunurilor comune ale celor doi soți. Proiectul de distribuție sume are caracter legal deoarece creditoarea intimată nu poate proceda la urmărirea silită imobiliară decât după soluționarea cererii de partaj, în acest interval de timp urmărirea fiind de drept suspendată. S-a mai arătat și faptul că fie și în ipoteza în care nu s-ar avea in vedere efectul suspensiv al partajului asupra procedurii de executare silită și s-ar considera că cei doi soți dețin cote ideale de 50% fiecare din patrimoniul comun, proiectul de distribuție sume rămâne neafectat de vreun viciu de nelegalitate.

În drept s-au invocat dispozițiile art.205-208 Codul de procedură civilă; art.817, 865, 877-878 Codul de procedură civilă.

În temeiul art.411 Cod procedură civilă, s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.

În dovedire s-au solicitat probe cu înscrisuri.

La termenul din 13 oct.2015 au depus cerere de intervenție în interes alăturat intimatei F. D. numiții U. T. și U. C. (f.39 dosar) solicitând respingerea contestației formulate, cu cheltuieli de judecată .

În motivarea acestei intervenții s-au învederat în esență următoarele: există interes in formularea intervenției deoarece au calitatea de debitori in dosarul de executare silită; nu este fondat motivul de contestație invocat de creditoarea reclamantă deoarece a fost respectată formula de distribuire a sumelor de către executorul judecătoresc în conformitate cu dispozițiile art 864 Codul de procedură civilă, creditorul intervenient Raiffeisen Bank deține o creanță garantată cu ipotecă asupra bunului imobil ce a făcut obiectul vânzării silite, creditorii intervenienți M. M. și Pharmafarm dețin titluri executorii numai în contradictoriu cu debitorul U. T. iar bunul vândut la licitație este proprietatea comună a celor doi debitori, acțiunea de partaj provocând suspendarea procedurii de executare de drept.

În drept s-au invocat dispozițiile art.61 și urm. Codul de procedură civilă, art.864, 865, Codul de procedură civilă.

Prin Note scrise înaintate la dosar pentru termenul din 27.10.2015, creditoarea contestatoare a solicitat respingerea cererii de intervenție ca inadmisibilă în principiu motiva de incompatibilitatea acesteia cu procedura specială prevăzută de dispozițiile art.877 Codul de procedură civilă.

De asemenea contestatoarea a a arătat că nu sunt întemeiate considerentele din cererea de intervenție nici pe fond întrucât debitorul intenționează să acopere creanța unui singur creditor deși există și alți creditori care și-au înscris titlurile lor de creanță în procedura de executare silită, creditori aflați pe poziție de egalitate. Contestatoarea a arătat faptul că inițierea procedurilor de partaj de către aceasta are drept scop să păstreze intact patrimoniul comun al celor doi soți, existând cel puțin premisa ca debitorului său să îi revină o cotă de 50% din acest patrimoniu.

În cursul cercetării judecătorești instanța a administrat la cererea părților probe cu înscrisuri, fiind înaintată și copia dosarului de executare silită.

Prin Încheierea de ședință din 27.10.2014 s-a încuviințat în principiu cererea de intervenție în interes alăturat și s-a menținut măsura suspendării de drept a eliberării sumelor.

Analizând cererea formulată, probele administrate, apărările formulate si dispozițiile legale incidente instanța reține următoarele:

Prin Proiectul de distribuție sume din data de_ întocmit de executorul judecătoresc I. D. din cadrul B. „I. Dragoși și S. C. I.” în cadrul dosarului de executare silită nr.956/2014, deschis la cererea creditorului ., împotriva debitorilor U. T. F. și U. C., s-a procedat la distribuirea sumei de 268.065 lei reprezentând prețul obținut din vânzare silită a bunului imobil apartament nr.8 cu număr cadastral 1181/1/III/8 înscris în CF nr._-C1-U4 a mun. Iași, proprietatea debitorilor U. F. și U. C..

Pentru distribuirea sumei și-au depus titlurile lor alături de cele ale creditorului urmăritor F. D. și creditorii intervenienți: Raiffeisen Bank (_,91 lei - creanță garantată cu ipotecă asupra bunului vândut), creditor chirografar M. M. SRL (135.388,38 lei- debit datorat de debitorul U. F.), creditor chirografar Pharmafarm SA (78.686,48 lei debit datorat de debitorul U. F.).

Conform proiectului, suma obținută din vânzarea bunului comun al celor doi debitori la licitație, urma să fie astfel distribuită: 7671,62 lei onorariu și cheltuieli de executare către B. I. D. și S. C. I., 7442,07 lei cheltuieli de executare silită către B. „S. C. I.”, 8686,48 lei cheltuieli de executare către B. „F. M.”, 112,454,91 lei către creditorul intervenient Raiffeisen Bank SA, 87.643,22 lei către creditorul urmăritor SA F. D., iar sumă rămasă de 44.166,70 lei se urma să fie consemnată de executorul judecătoresc I. D. Până la soluționarea cererii de partaj bunuri comune formulată de creditorul intervenient M. M. SRL ce face obiectul doarului nr.5872/2014 aflat pe rolul Judecătoriei Iași.

Împotriva acestui proiect a formulat obiecțiuni creditorul intervenient M. M. SRL cu privire la modalitatea de distribuire a sumelor către creditorul urmăritor F. D., fiind întocmit Procesul verbal de conciliere din 29.07.2015 în urma căruia părțile nu au ajuns la un acord.

La 03.08.2015, în termen legal, creditorul intervenient M. M. SRL a învestit instanța de judecată cu obiecțiunile sale împotriva acestui proces verbal.

Instanța reține că obiecțiunile nu sunt fondate prin raportare la dispozițiile legale incidente:

Astfel conform art. 865-867 Codul de procedură civilă, eliberarea și distribuirea sumelor realizate prin urmărirea silită în cazul unei urmăriri silite pornită de mai mulți creditori sau când, până la eliberarea sau distribuirea sumei rezultate din executare, au depus și alți creditori titlurile lor, are loc potrivit unei ordini de preferință stabilită de legiuitor. Au prioritate în distribuire anumite categorii de creanțe, fie în considerarea naturii lor fie în considerarea garanțiilor care le însoțesc.

Alineatul 3 al articolului 865 prevede faptul că în cazul creanțelor care au aceeași ordine de preferință, dacă legea nu prevede altfel, suma realizată se repartizează între creditori proporțional cu creanța fiecăruia.

Făcând trimitere la acest text de lege contestatoarea arată că în mod greșit executorul judecătoresc a proiectat distribuirea și acoperirea cu prioritate a creanței deținută de creditorul urmăritor . față de propria sa creanță, deși cei doi creditori au o poziție egală.

Instanța reține că cei doi creditori dețin creanțe cu aceeași ordine de preferință dar numai în raport de debitorul U. F. T., în timp ce bunul care a făcut obiectul urmăririi silite și al căruia preț s-a distribuit a fost proprietatea comună devălmașă al debitorilor U. F. T. și U. C., aspect necontestat în prezenta cauză.

Creditorul intervenient ce a formulat prezenta contestație, M. M. SRL, deține un titlu executoriu numai împotriva debitorului U. F. T. iar cota parte cuvenită acestui din urmă debitor din bunul vândut nu era determinată la momentul distribuției sumei rezultată de vânzare. Suma rezultată din vânzarea bunului reprezintă, ca efect al subrogației reale, un bun comun proprietate devălmașă a celor doi soți astfel încât, în raport de dispozițiile art.818 Codul de procedură civilă, care interzic urmărirea părții nedeterminate din bunurile proprietate comună sau devălmașă, până la efectuarea partajului, în mod corect executorul judecătoresc a dispus reconsemnarea diferenței rămasă nedistribuită, până la soluționarea cererii de partaj formulată de creditoarea intervenientă M. M. SRL.

Art.818 Codul de procedură civilă nu are ca scop menținerea intactă a patrimoniului comun al soților, până la finalizarea partajului, în favoarea creditorului personal al unui soț, în detrimentul intereselor altor creditori, comuni, ai celor doi soți, așa cum a învederat creditoarea. Prevederile art. 818 au un scop eminamente prohibitiv iar efectul suspensiv de executare prevăzut de acest text privește numai urmărirea declanșată de creditorul personal; acest efect nu se poate extinde, în lipsa unei prevederi exprese în acest sens, asupra urmării declanșate de alți creditori, chiar dacă urmărirea privește bunul comun.

Pe de altă parte, cercetând dispozițiile art.865 și urm. Codul de procedură civilă instanța observă că nu există vreun impediment care să se opună la distribuirea integrală a sumei rezultă din vânzarea bunului comun către creditorii comuni ai celor doi soți, fie ei urmăritori, fie ei intervenienți, comparativ cu situația creditorului personal care este obligat să solicite și să aștepte rezultatul partajului.

Pentru motivele expuse, se va respinge ca nefondată contestația împotriva proiectului de distribuire sume formulată de contestatoarea ., și totodată se va admite intervenția în interes alăturat intimatei ., formulată de debitorii intervenienți U. T. F. și U. C..

În ceea ce privește cererea de acordare a cheltuielilor de judecată pentru dosarul de față, formulată de intimata . aceasta se va respinge față de dispozițiile art.451 Codul de procedură civilă, motivat de faptul că singurul înscris doveditor depus la dosar, istoricul de cont, nu face dovada că suma de 4271,8 lei a fost achitată cu acest titlu.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE

Respinge ca neîntemeiată contestația împotriva proiectului de distribuire sume din vânzare imobil încheiat la data de 02.07.2015 în dosarul de executare silită nr. 956/2014 aflat pe rolul B. „I. D. și S. C. I.”, formulată de contestatoarea ., cu sediul în București, ., sector 4, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J40/_/2002, CUI_ și cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură la C.. Av. U. irina-M. din București, .-55, corp 3, ., sector 5, în contradictoriu cu intimații B. „I. D. și S. C. I.”, cu sediul în Iași, .. 4, .. A, parter, jud. Iași, ., cu sediul în mun. Iași, . și Sfânt, nr. 109, jud. Iași.

Admite intervenția în interes alăturat intimatei ., formulată de debitorii intervenienți U. T. F. și U. C., cu domiciliul procesual ales la C.. Av. R. C. din Iași, ., ., ., jud. Iași.

Respinge ca neîntemeiată cererea intimatei . de obligare a contestatoarei la plata cheltuielilor de judecată.

Cu drept de a formula apel împotriva prezentei hotărâri, în termen de 5 zile de la data comunicării, ce se va depune la Judecătoria Iași.

Pronunțată în ședință astăzi, 03.11.2015.

Soluția se va pune la dispoziția părților, la cerere, prin mijlocirea grefei instanței.

PREȘEDINTE,

D. C. E.

GREFIER,

V. D.

Red/teh/ced/04.01.2016,6ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la procesul verbal de distribuire a preţului. Art. 570 C.p.c.. Sentința nr. 03/2015. Judecătoria IAŞI