Pretenţii. Sentința nr. 1934/2015. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1934/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 10-02-2015 în dosarul nr. 32279/245/2012
Cod operator: 3171
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Ședința publică din data de 10 Februarie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE Z. L. F. M.
GREFIER Z. N.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1934/2015
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamant S.C. "C.E.T. IAȘI" S.A., PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR MANAGEMENT REORGANIZARE LICHIDARE IAȘI S.P.R.L. și pe pârât ASOCIAȚIA P. "P.T. 1 MOARA P. - NORD" - ., având ca obiect pretenții - PERIMARE.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care relevă instanței faptul că pentru acest termen de judecată părțile au fost citate cu mențiunea de a pune concluzii pe excepția perimării cererii de chemare în judecată.
Instanța reține cauza spre soluționare pe excepția perimării cererii de chemare în judecată, invocată din oficiu, potrivit art. 129 alin.4 Cod de procedură civilă (vechi).
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 22.10.2012 sub nr._, reclamanta S.C. C.E.T. Iași S.A., prin Administrator Judiciar Management Reorganizare Lichidare IAȘI SPRL a solicitat obligarea pârâtei Asociația de P. PT1 Moara P.-Nord – . la plata sumei de_,18 lei reprezentând contravaloare energie termică și penalități facturate.
Cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe prevederile art. 1270, art. 1516 alin. 1, art. 1169, art. 1073 și art. 1530 din Codul civil coroborate cu disp. Legii 325/2006 și Ordinul A.N.R.S.C. nr. 483/2008 privind aprobarea Contractului – cadru de furnizare a energiei termice.
Prin încheierea de ședință din data de 05.11.2013, Judecătoria Iași a dispus suspendarea judecății în temeiul art. 1551 alin. 1 din codul de procedură civilă (vechi), pentru neîndeplinirea de către reclamantă a obligației de a depune diferența de onorariu în cuantum de 2140 lei, în contul expertului M. V. D..
Instanța, sesizându-se din oficiu, în baza dispozițiilor art.252 Cod procedură civilă (vechi) a dispus repunerea pe rol a cauzei pentru discutarea excepției perimării.
Din verificarea actelor aflate la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost îndeplinit în această cauză la data de 05.11.2013, când s-a dispus suspendarea judecății, potrivit art. 1551 alin. 1 din Codul de procedură civilă (vechi).
Instanța mai constată că de la această dată cererea a rămas în nelucrare mai mult de un an, din motive imputabile părții, și că de la data mai sus menționată și până în prezent nu a intervenit o cauză de întrerupere sau de suspendare a cursului termenului de perimare în conformitate cu dispozițiile art.249 și art.250 Cod procedură civilă.
Conform art.248 din Codul de procedură civilă, „orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept dacă a rămas în nelucrare din vina părților timp de un an”. Potrivit art.252 din Codul de procedură civilă, perimarea se poate constata și din oficiu.
Aplicând aceste dispoziții la situația de fapt procesuală, instanța va admite excepția perimării invocată din oficiu, potrivit art. 129 alin. 4 din Codul de procedură civilă, și, pe cale de consecință, va constata perimată cererea de chemare în judecată ce face obiectul prezentului dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Obligă reclamanta S.C. C.E.T. Iași S.A. să achite către expertul M. V. D. suma de 2140 lei, cu titlu de diferență onorariu.
Executorie, sub acest aspect.
Admite excepția perimării cererii de chemare în judecată, ridicată din oficiu de instanță.
Constată ca fiind perimată cererea formulată de reclamanta S.C. C.E.T. Iași S.A., prin Administrator Judiciar Management Reorganizare Lichidare IAȘI SPRL, cu sediul în Iași, ., J. Iași, în contradictoriu cu pârâta Asociația de P. PT1 Moara P.-Nord – ., cu sediul în Iași, ., ., ., J. Iași, având ca obiect “pretenții”.
Cu recurs, în 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 10.02.2015.
Președinte, Grefier,
Z.-L. F.-M. Z. N.
Red./tehnored./Z.-L. F.-M./Z.N.
5 exemplare/20.02.2015
| ← Acţiune în constatare. Sentința nr. 1938/2015. Judecătoria IAŞI | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2126/2015.... → |
|---|








