Pretenţii. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 2015/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 02-11-2015 în dosarul nr. 12591/2015

Cod operator: 3171

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr._/2015

Ședința publică de la 02 Noiembrie 2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE B. Ș.

Grefier C. P. C.

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamanta . în contradictoriu cu pârâtul O. A., având ca obiect pretenții.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 19.10.2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi care face parte integrantă din prezenta, când, din lipsă de timp pentru a delibera, s-a amânat pronunțarea pentru astăzi, când,

INSTANȚA,

Prin cererea formulată, reclamanta ., reclamanta . în contradictoriu cu pârâtul O. A., în calitate de chiriaș al apartamentului nr. 29, din imobilul Cămin C. situat în mun. Iași, . B, .. Iași, cu domiciliul la aceeași adresă, și identificat cu CNP:_, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea debitorului la plata următoarelor cheltuieli de întreținere: 6.056,86 lei cu titlu de restanțe la plata cheltuielilor comune de întreținere pentru perioada 11.2009 – 04.2011 și 1.211,25 lei cu titlu de penalități calculate restanțelor înregistrate la plata cu întârziere a cotelor lunare de întreținere pentru locuința deținută în baza contractului de închiriere.

În fapt, chiriașul deține locuința, situată la adresa menționată anterior, în baza contractului de închiriere nr. 11028din 10.02.2010 încheiat cu Municipiul Iași, în calitate de locator. La data de 02.05.2011, chiriașul părăsește spațiul locativ, din imobilul menționat, fapt confirmat prin procesul-verbal de predare-primire, atașat prezentei acțiuni.

Consiliul Local al Mun. Iași a emis Hotărârea nr. 245/2014, privind împuternicirea societății reclamante de a asigura managementul de proprietate și managementul financiar pentru toate imobilele cu destinație de locuință, aflate în proprietatea Municipiului Iași sau a Statului Român.

Acest act normativ prevede în cadrul art. 2 obligația, în sarcina administratorului, de a promova acțiuni în justiție, pentru recuperarea debitelor restante și a penalităților aferente, datorate de chiriașii din imobilele date în administrare. Astfel, pentru imobilul în care locuiește chiriașul, între locator și societatea în calitate de administrator, s-a încheiat un contract de administrare și prestări serviciu.

Conform prev. art. 12 pct. 12.4 din acest contract, societatea T. S. SA, numită administrator și împuternicită prin HCL nr. 245/2014, s-a obligat față de Municipiul Iași, să promoveze acțiuni în instanță pentru recuperarea debitelor înregistrate de către chiriași la cheltuielile lunare de întreținere.

Cum chiriașul, pârât în cauza prezentă, nu a mai plătit cheltuielile lunare de întreținere, în lipsa altor posibilități legale, privind recuperarea debitelor, în calitate de administrator al imobilul este nevoită să îl acționeze în judecată și a solicita instanței obligarea acestuia la plata cheltuielilor comune de întreținere și penalități, calculate la restanțele înregistrate la plata cu întârziere a cotelor lunare de întreținere.

Faptul că debitorul, pârât în cauză, nu și-a achitat partea ce i se cuvenea din cheltuielile comune de întreținere, are ca și consecință sistarea, de către furnizori, a utilităților de care beneficiază condominiul în care locuiește, ceea ce se repercutează și afectează în mod direct confortul locativ al tuturor chiriașilor din acest imobil.

Mai mult decât atât, Municipiul Iași, în calitate de locator, prin încheierea contractelor de închiriere, se obligă față de toți chiriașii săi, să le asigure acestora utilitățile necesare locuinței, cu obligația corelativă a chiriașilor de a le achit alunar, conform listelor de plată.

Această obligație de plată a cheltuielilor de întreținere este prevăzută în contractul de închiriere a locuinței, obligație asumată de către chiriaș. Nerespectarea prevederilor art. 6.10 din contractul de închiriere, respectiv a obligației chiriașului de a efectua plățile în termen de 15 zile de la data afișării listelor de plat, dă dreptul locatorului ca, după termenul de 90 de zile după data scadentă să-l acționeze în justiție pe chiriașul vinovat de nerespectarea acestei clauze contractuale.

Cum în baza prevederilor art. 1270 cod civil contractul de închiriere are putere de lege între părțile contractante, învederează instanței faptul că obligația de plată a cheltuielilor lunare de întreținere este o obligație cunoscută și asumată de către chiriașul pârât și nerespectată.

Din aceste considerente, învederează instanței faptul că pârâtul nu și-a îndeplinit obligațiile asumate prin contractul de închiriere și pe cale de consecință să admită acțiunea, obligând pârâtul la plata cheltuielilor de întreținere restante și a penalităților de întârziere aferente, așa cum au fost solicitate prin prezenta acțiune.

Au fost depuse copii după actele doveditoare, în trei exemplare pentru a se comunica debitorului și pentru instanță.

A solicitat instanței să-i comunice valoarea taxei de timbru pentru a face dovada achitării acesteia până la primul termen de judecată.

Conform art. 411 Cod procedură civilă a solicitat judecata în lipsă.

Pârâtul debitor nu a formulat întâmpinare și nu s-a prezentat la proces.

La termenul din data de 19 oct.2015, instanța a pus în discuția contradictorie a părților legal citate, excepția prescripției dreptului la acțiune.

Analizând cererea prin prisma dispozițiilor generale și speciale incidente în materia analizată, prezenta constanță constată:

Privitor la excepția prescripției dreptului la acțiune, astfel cum s-a pronunțat Î.C.C.J. din Decizia 451/2014, dată în recurs în interesul legii, ¸¸caracterul relativ al prescripției extinctive, ca excepție de fond, peremptorie, rezultă din art. 2512-2513 Cod civil, care nu poate fi invocată din oficiu….", cu excepția acelor situații în care ¸¸prescripțiile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a Codului civil rămân supuse dispozițiilor legale care le-au instituit."

În speță, prescripția fiind începută la momentul lunii XI.2009, în raport cu momentul sesizării instanței – 13.02.2015, urmează ca excepția să fie admisă și pe cale de consecință acțiunea să fie respinsă, ca fiind prescrisă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția prescripției dreptului la acțiune.

Respinge acțiunea formulată de reclamanta . cu sediul în Iași, ., PT2 Metalurgie, jud. Iași, în contradictoriu cu pârâtul O. A. domiciliat în Iași, . B, ..1, ..

Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare.

Pronunțată astăzi, 2.11.2015, în ședință publică.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red.ȘB/Teh.UE

4 ex./17.12.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria IAŞI