Pretenţii. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 2015/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 14-09-2015 în dosarul nr. 10015/2015

Dosar nr._ Cod operator: 3171

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

Sentința civilă nr._/2015

Ședința publică de la 14 Septembrie 2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE E. L. A.

Grefier S. M. M.

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamanta ASOCIAȚIA DE L. GALATA II – PT1. P. Ș. 3 în contradictoriu cu pârâții A. I., A. M., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,

Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din 07 septembrie 2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta sentință civilă, când, instanța a reținut cauza în pronunțare și când, din lipsă de timp pentru a delibera, s-a amânat pronunțarea pentru data de 14 septembrie 2015, când,

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._, din 16.01.2015, reclamanta ASOCIAȚIA DE L. GALATA II – PT1. P. Ș. 3 a chemat în judecată pe pârâții A. I., A. M. solicitând instanței să oblige pârâții la plata sumei de 6078,13 lei cu titlu de cote restante la întreținere aferente perioadei 10._, 6985,22 lei cu titlu de penalități la cotele restante la întreținere aferente perioadei 12._.

În motivare, reclamanta a arătat, în esență, că pârâții nu au achitat cotele de întreținere ce le reveneau în calitate de proprietar pentru apartamentul nr. 12 din Iași, ..17, ., . aferente perioadei 10._, cuantumul acestora ridicându-se la suma de 6078,13 lei, pentru cheltuieli mai vechi de 90 de zile, pentru care s-au calculat penalități de întârziere aferente perioadei 12._, cuantumul acestora ridicându-se la suma de 6985,22 lei.

În drept, reclamanta a invocat prevederile art.50 alin.1 din Legea nr.230/2007.

În dovedirea acțiunii, reclamanta a solicitat administrarea probei cu înscrisuri și cu interogatoriul pârâților sens în care a depus în copie conformă fișă individuală aferentă anului 2014 fila 10, fișă individuală aferentă anului 2013 fila 22, fișă individuală aferentă anului 2012 fila 33, fișă individuală aferentă anului 2011 fila 45, liste de întreținere aferente perioadei 12._ filele 11-21, 23-32, 34-44, 46, calculat defalcat al penalizărilor filele 47-48, proces verbal din 29.03.2014 filele 49-50, proces verbal din 25.05.2013 filele 51-52, decizie nr.2/15.03.2012 fila 53, proces verbal din 21.06.2011 filele 54-55.

În temeiul art. 50 alin.2 din Legea nr.230/2007, cererea este scutită de plata taxei judiciare de timbru.

În temeiul art.411 alin.1 pct.2 Cod procedură civilă, reclamanta a solicitat judecarea cauzei și în lipsa sa.

Acțiunea a fost regularizată potrivit prevederilor art.200 Cod procedură civilă în care reclamanta a răspuns la solicitările instanței.

În apărare, deși le-a fost comunicată acțiunea cu înscrisurile doveditoare, astfel cum rezultă din dovezile aflate la fila 67,69, pârâții nu au înțeles să formuleze întâmpinare și nici să se prezinte în fața instanței.

Prin serviciul registratură de la data de 18.05.2015, reclamanta a depus la dosarul cauzei un tabel centralizator cu debite și penalizări pentru perioada 12._ fila 75.

La termenul din 18.05.2015, instanța a încuviințat pentru părți proba cu înscrisurile existente la dosar considerând-o necesară, utilă și concludentă în soluționarea prezentei cauze.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

În fapt, din listele de plată pentru apartamentul proprietatea pârâților certificate pentru conformitate cu originalul, aferente lunilor 12._ filele 11-21, 23-32, 34-44, 46 a căror valoare probatorie este stabilită de dispozițiile art. 28 alin. 4 din H.G. nr. 1588/2007 privind aprobarea Normelor metodologice privind înființarea, organizarea și funcționarea Asociațiilor de proprietari, în continuare HG nr.1588/2007, instanța reține că proprietarii apartamentului nr.12 din Iași, ..17, ., . sunt pârâții.

În această calitate, potrivit dispozițiilor art. 46 coroborat cu art. 49 din Legea nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea Asociațiilor de proprietari, în continuare Legea nr.230/2007, și art.25 alin 1 din H.G. nr. 1588/2007, pârâții au obligația de a achita cotele de contribuție la cheltuielile Asociației de proprietari în termen de maximum 20 zile calendaristice de la data afișării listei de plată, iar în cazul nerespectării obligației de plată în termenul stabilit, Asociația de proprietari poate calcula și percepe penalități de întârziere pentru suma neachitată, în cuantum de maxim 0,2% pe zi de întârziere, calculate după o perioadă de 30 de zile care depășește termenul stabilit pentru plată, conform art. 49 alin. 1 din Legea nr.230/2007.

Instanța reține că în speță sunt incidente și prevederile art. 249 Cod procedură civilă, care dispun că cel ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească, astfel că reclamantul care pretinde executarea unei obligații trebuie să facă dovada existenței obligației și a temeiului juridic al acesteia, iar pârâtul care pretinde că a executat obligația asumată trebuie să facă dovada acestei executări prin mijloacele de probă admise de lege.

Potrivit art. 663 Cod procedură civilă, creanța este certă când existența ei neîndoielnică rezultă din însuși titlul executoriu. Creanța este lichidă atunci când obiectul ei este determinat sau când titlul executoriu conține elementele care permit stabilirea lui. Creanța este exigibilă dacă obligația debitorului este ajunsă la scadență sau acesta este decăzut din beneficiul termenului de plată.

Pe fondul litigiului, instanța urmează să admită în parte pretențiile reclamantei pentru considerentele ce vor fi arătate mai jos.

Cu privire la capătul de cerere privind debitele restante la cotele de întreținere, din listele de plată a cotelor de contribuție la cheltuielile comune afișate lunar de către reclamantă, aferente lunilor 12._ filele 11-21, 23-32, 34-44, 46, rezultă că pârâții nu au achitat în perioada 10._, la termenele stabilite cotele de întreținere, restanțele ridicându-se la suma de 6435,91 lei din care 898,83 lei cu titlu de cheltuieli de întreținere aferente perioadei 10._, 2777,88 lei cu titlu de cheltuieli de întreținere aferente perioadei 01._, 2759,2 lei cu titlu de cheltuieli de întreținere aferente perioadei 01._.

Cu privire la capătul de cerere privind acordarea de penalități de întârziere aferente utilități pentru apartamentul pârâților, față de proces verbal din 29.03.2014 filele 49-50, proces verbal din 25.05.2013 filele 51-52, decizie nr.2/15.03.2012 fila 53, proces verbal din 21.06.2011 filele 54-55, instanța reține că la nivelul Adunării generale a Asociației de proprietari, s-a hotărât stabilirea unor penalități de 0,2% pe zi de întârziere.

Interpretând această clauză contractuală, instanța constată că părțile au procedat la o evaluare convențională anticipată a prejudiciului ce ar putea fi înregistrat de Asociația de proprietari în cazul neexecutării la timp a obligației de plată a contravalorii utilităților, inserându-se astfel o clauză penală.

Prin urmare, având în vedere caracterul accesoriu precum și semnificația clauzei penale instanța apreciază că aceasta este datorată atunci când sunt întrunite toate condițiile acordării de despăgubiri, respectiv condițiile angajării răspunderii civile contractuale constând în vina debitorului, existența unui prejudiciu și punerea în întârziere a debitorului.

Potrivit art.49 alin.1 din Legea nr.230/2007 asociația de proprietari poate stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de restanță, afișată pe lista de plată. Penalizările nu vor fi mai mari de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere și se vor aplica numai după o perioadă de 30 de zile care depășește termenul stabilit pentru plată, fără ca suma penalizărilor să poată depăși suma la care s-au aplicat.

Din fișă individuală aferentă anului 2014 fila 10, fișă individuală aferentă anului 2013 fila 22, fișă individuală aferentă anului 2012 fila 33, fișă individuală aferentă anului 2011 fila 45, liste de întreținere aferente perioadei 12._ filele 11-21, 23-32, 34-44, 46, calculat defalcat al penalizărilor filele 47-48, tabel centralizator cu debite și penalizări pentru perioada 12._ fila 75, rezultă că la sumele restante aferente perioadei 12._ au fost calculate penalități în sumă totală de 6985,22 lei, și care nu sunt în conformitate cu prevederile art.49 alin.2 din Legea nr.230/2007, potrivit căruia suma penalizărilor nu poate depăși suma la care s-au aplicat, penalități calculate după o perioadă de 30 de zile care depășește termenul stabilit pentru plată, motive pentru care, prin raportare la modul de soluționare a capătului de cerere privind debitele restante, apare ca întemeiată suma de 6522,68 lei cu titlu de penalități de întârziere calculate la cheltuielile restante la întreținere aferente perioadei 12._ calculate până la data de 14.01.2015 din care 206,69 lei aferente perioadei 12.2011, 3017,29 lei aferente perioadei 01._, 2491,31 lei aferente perioadei 01._, 807,39 lei aferent perioadei 01._.

Anterior perioadei pentru care se solicită contravaloarea cotelor restante la întreținere, pârâții figurau cu o restanță în cuantum de 5445,22 lei cu titlu de debit principal și o restanță în cuantum de_,16 lei cu titlu de penalități de întârziere, astfel cum rezultă din fișă individuală aferentă anului 2014 fila 10, fișă individuală aferentă anului 2013 fila 22, fișă individuală aferentă anului 2012 fila 33, fișă individuală aferentă anului 2011 fila 45, listă de întreținere aferentă lunii 10.2012 fila 36.

Din fișă individuală aferentă anului 2014 fila 10, fișă individuală aferentă anului 2013 fila 22, fișă individuală aferentă anului 2012 fila 33, fișă individuală aferentă anului 2011 fila 45, liste de întreținere aferente perioadei 12._ filele 11-21, 23-32, 34-44, 46, prin raportare la prevederile art. 1110 și următoarele din vechiul cod civil pentru perioada anterioară datei de 01.10.2011 și în acord cu prevederile art.1509 alin.2 din Noul cod civil pentru perioada ulterioară datei de 01.10.2011, instanța reține că plățile efectuate au fost imputate cu prioritate asupra debitului restant principal cu titlu de cote restante la întreținere.

Aferent perioadei 12._ pârâții au efectuat plăți în cuantum de 6200 lei din care 400 lei aferent perioadei 01._, 2400 lei aferent perioadei 01._, 3400 lei aferent perioadei 01._, astfel cum rezultă din fișă individuală aferentă anului 2014 fila 10, fișă individuală aferentă anului 2013 fila 22, fișă individuală aferentă anului 2012 fila 33, fișă individuală aferentă anului 2011 fila 45.

Aferent anului 2015, pârâții au efectuat plăți în cuantum de 2500 lei, astfel cum rezultă din tabel centralizator cu debite și penalizări pentru perioada 12._ fila 75.

Întrucât reclamanta a dovedit existența creanței, care este certă, lichidă și exigibilă, iar pârâții nu au adus probe prin care să ateste faptul plății în tot, având în vedere dispozițiile legale menționate și situația constatată potrivit înscrisurilor depuse la dosar, instanța reține că pârâții nu și-au îndeplinit în mod corespunzător obligațiile în discuție, deși au beneficiat de serviciile furnizorilor de utilități pentru apartamentul lor, astfel încât s-au acumulat restanțe la plata cotelor de întreținere, instanța reține drept întemeiate în parte pretențiile reclamantei, va admite astfel cererea reclamantei și va dispune obligarea pârâților la plata sumei de 9703,81 lei din care 3181,13 lei (6435,91 lei - (8700 lei plăți efectuate-5445,22 lei debit vechi)) cu titlu de cote restante la întreținere aferente perioadei 10._ și 6522,68 lei cu titlu de penalități la cotele restante la întreținere aferente perioadei 12._, calculate până la data de 14.01.2015.

În ceea ce privește modalitatea de obligare a pârâților, aceștia urmează a fi obligați în solidar la plata creanței către reclamantă în condițiile în care natura raporturilor dintre aceștia, trebuie să se răsfrângă asupra tuturor obligațiilor acestora.

Văzând prevederile art.451 și următoarele Cod procedură civilă, instanța urmează a lua act că părțile nu au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite în parte acțiunea, având ca obiect pretenții formulată de reclamanta ASOCIAȚIA DE L. GALATA II PT1 P.Ș. 3 cu sediul în Iași, ..3, județul Iași prin reprezentant legal S. C. în contradictoriu cu pârâții ACHITEI I., ACHITEI M. domiciliați în Iași, ..17, ., ., județul Iași.

Obligă pe pârâți să plătească, în solidar, reclamantei suma de 9703,81 lei din care 3181,13 lei cu titlu de cote restante la întreținere aferente perioadei 10._ și 6522,68 lei cu titlu de penalități la cotele restante la întreținere aferente perioadei 12._, calculate până la data de 14.01.2015.

Ia act că părțile nu au solicitat cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Iași.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14.09.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

A. E. L. M. S. M.

Red.Tehnored.

E.-06.10.2015

4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria IAŞI