Plângere contravenţională. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2015/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 14-09-2015 în dosarul nr. 10020/2015
Dosar nr._ Cod operator: 3171
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Sentința civilă nr._/2015
Ședința publică de la 14 Septembrie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE E. L. A.
Grefier S. M. M.
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe petentul V. G. în contradictoriu cu intimata I.P.J. IAȘI-Biroul Rutier, având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din 07 septembrie 2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta sentință civilă, când, instanța a reținut cauza în pronunțare și când, din lipsă de timp pentru a delibera, s-a amânat pronunțarea pentru data de 14 septembrie 2015, când,
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul acestei instanțe sub numărul_ din data de 10.03.2015, petentul V. G., a solicitat, în contradictoriu cu intimata I.P.J. IAȘI-Biroul Rutier, anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției ., nr._ din 24.02.2015.
În motivarea plângerii, petentul a arătat, în esență, că în data de 24.02.2015, ora 11.49, în timp se deplasa spre Târgu-M. la volanul autoturismului cu număr de înmatriculare_, pe . la o trecere pentru pietoni, având înaintea sa alte 3-4 autoturisme și că după ce s-a asigurat în stânga și-n dreapta că nu există niciun pieton și-a continuat deplasarea, văzând la 200m-300 m în fața sa un polițist aflat pe același sens de mers, câmpul vizual nefiindu-i obturat de niciun obstacol.
Petentul a mai arătat că un agent al intimatei i-a făcut semn să oprească, solicitându-i actele la control și că deși i-a dat actele solicitate și l-a rugat să nu-i suspende permisul de conducere, agentul intimatei i-a întocmit procesul verbal contestat, semnând procesul verbal cu obiecțiuni doar pentru a primi un exemplar al procesului verbal.
În drept, petentul a invocat dispozițiile OG nr.2/2001, HG nr.1391/2006 și OUG nr.195/2002.
În dovedirea acțiunii, petentul a atașat în copie conformă carte identitate fila 6, procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției ., nr._ din 24.02.2015 fila 7.
Acțiunea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 lei stabilită conform prevederilor art.19 din OUG nr.80/2013 privind taxele judiciare de timbru.
Acțiunea a fost regularizată potrivit prevederilor art.200 Cod procedură civilă în care petentul a răspuns la solicitările instanței.
Prin întâmpinarea depusă prin serviciul registratură la data de 11.02.2015, intimata a solicitat respingerea acțiunii și menținerea procesului verbal ca fiind legal și temeinic întocmit.
În motivare a arătat că susținerile petentului sunt neîntemeiate, fapt ce va rezulta din probatoriul administrat.
În drept, intimata a invocat dispozițiile art.148, 205, 315 Cod procedură civilă, HG 1391/2006, OUG 195/2002 RMCU și OG nr.2/2001.
În dovedirea întâmpinării, intimata a anexat documentația care a stat la baza întocmirii procesului verbal contestat, respectiv raport agent fila 21, planșe foto fila 22, suport CD fila 23.
În temeiul art.411 alin.1, pct.2 Cod procedură civilă, intimata a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Întâmpinarea a fost comunicată petentului care nu a depus răspuns la întâmpinare.
La termenul din 07.09.2015 instanța a încuviințat pentru ambele părți, apreciindu-le legale, concludente, pertinente și utile soluționării cauzei, proba cu înscrisurile de la dosarul cauzei și proba cu documentația care a stat la baza întocmirii procesului verbal contestat.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției ., nr._ încheiat la data de 24.02.2015 de către agentul constatator al intimatei, petentul a fost sancționat contravențional cu amendă în suma de 390 lei și cu reținerea permisului de conducere în vedere suspendării dreptului de a conduce autoturisme pe drumurile publice.
S-a reținut că în data de 24.02.2015, ora 11.49, petentul V. G. a condus autovehiculul marca Peugeot cu nr. de înmatriculare_, pe . Iași, dinspre P. P. spre Moara de Foc, iar la trecerea pentru pietoni, din dreptul Fidelia Casa, nu a oprit și nu a acordat prioritate de trecere unui pieton angajat în traversarea regulamentară a străzii, pe marcajul pietonal, de la dreapta spre stânga conducătorului auto pe sensul acestuia de mers, faptă prevăzută de art.135 lit. h) din Hotărârea nr. 1391 din 4 octombrie 2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, în continuare HG nr.1391/2006 și sancționată de art.100 alin.3 lit. b) din OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, în continuare OUG 195/2002, astfel cum rezulta din cuprinsul procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției . CP, nr._ din 24.02.2015 fila 7, raport agent fila 21, planșe foto fila 22, suport CD fila 23.
De asemenea, s-a menționat faptul că petentul poate achita în termen de cel mult 48 de ore de la data încheierii procesului-verbal jumătate din minimul amenzii prevăzute în actul normativ, respectiv suma de 195 lei.
Procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției ., nr._ din 24.02.2015 a fost semnat de petent, agentul constatator menționând că nu sunt de acord cu cele consemnate.
În drept, potrivit art.135 lit.h) din HG nr.1391/2006 conducătorul de vehicul este obligat să acorde prioritate de trecere pietonului care traversează drumul public, prin loc special amenajat, marcat și semnalizat corespunzător ori la culoarea verde a semaforului destinat lui, atunci când acesta se află pe sensul de mers al vehiculului, iar potrivit art.100 alin.3 lit. b) din OUG 195/2002 constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni (4 sau 5 puncte amendă) cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile neacordarea priorității de trecere pietonilor angajați în traversarea regulamentară a drumului public prin locurile special amenajate și semnalizate, aflați pe sensul de deplasare a autovehiculului sau tramvaiului.
După ce a constatat că plângerea a fost introdusă înlăuntrul termenului prevăzut la art. 31 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, verificând, potrivit dispozițiilor art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor ., nr._ din 24.02.2015, instanța reține că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, respectiv a prevederilor art. 16 și 17 din același act normativ, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.
Sub aspectul temeiniciei, instanța de judecată reține că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției face dovada situației de fapt și a încadrării juridice până la proba contrară.
Analizând temeinicia procesului-verbal, potrivit art.34 din OG 2/2001 instanța administrează orice alte probe prevăzute de lege necesare verificării acesteia și hotărăște asupra sancțiunii.
Persoana sancționată contravențional se bucură de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri irevocabile prin care să se stabilească vinovăția sa. Această prezumție nu neagă, însă, valoarea probatorie a procesului-verbal de contravenție legal întocmit, în care sunt consemnate aspecte constatate personal, în mod direct, de către agentul constatator, care este o persoană învestită cu exercitarea autorității de stat.
Instanța reține faptul că, inclusiv în cauza A. contra României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că instanțele pot folosi prezumțiile pentru stabilirea vinovăției unei persoane, dacă aceste prezumții sunt folosite în limite rezonabile, luându-se în calcul gravitatea mizei și păstrându-se dreptul la apărare (paragraful 60).
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, instanța trebuie să analizeze, în fiecare caz în parte, în ce măsură fapta reținută în sarcina petentului reprezintă o ”acuzație în materie penală”, în sensul art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Această analiză se realizează prin prisma a trei criterii alternative, respectiv natura faptei, caracterul penal al textului ce definește contravenția, conform legislației interne, și natura și gradul de severitate al sancțiunii aplicate.
Calificarea faptei ca ”acuzație în materie penală” are drept consecințe incidența în respectiva cauză a prezumției de nevinovăție de care se bucură petentul și a obligației autorităților statului de a proba faptele reținute în sarcina acestuia. Însă, conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, hotărârea din 23 iulie 2002, paragraf 113).
Potrivit dispozițiilor art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001, persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. v. România, hotărârea din 4 octombrie 2007).
Instanța mai reține că procesul verbal analizat reprezintă un act administrativ care, în anumite condiții, se bucură de prezumția de temeinicie, prezumție care, deși neconsacrată legislativ, este unanim acceptată, atât în doctrina de specialitate, cat și în practica instanțelor judecătorești, astfel că poate fi calificată drept o prezumție prevăzută de lege, în sensul pe care Curtea Europeană a Drepturilor Omului îl dă acestui concept (a se vedea Hotărârea A. împotriva României din 4 octombrie 2007). Prezumția de temeinicie menționată este însă una relativă, legea permițând, deci, răsturnarea ei prin proba contrară.
De altfel, instanța are obligația de a respecta prezumția de nevinovăție care presupune, totodată, nemijlocire și contradictorialitate.
În prezenta cauză, instanța apreciază că sancțiunea principală a amenzii contravenționale în cuantum de 390 lei aplicată unei persoane fizice pentru o contravenție la regimul circulației pe drumurile publice, este suficient de gravă pentru a determina instanța să concluzioneze în sensul că față de petent a fost formulată o „acuzație în materie penală” în sensul dat acestei sintagme de jurisprudența CEDO. Pe cale de consecință, prezumția de nevinovăție de care se bucură petentul, se impune cu forță superioară.
De asemenea, instanța amintește că procesul-verbal de contravenție, în măsura în care cuprinde constatările personale ale agentului constatator, are forță probantă prin el însuși și constituie o dovadă suficientă a vinovăției contestatorului, cât timp acesta din urmă nu este în măsură să prezinte o probă contrară.
Prin urmare, instanța constată că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției ., nr._ din 24.02.2015 reprezintă un mijloc de probă și conține constatările personale ale agentului de poliție aflat în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu.
În ceea ce privește fapta prevăzută de dispozițiile art.135 lit.h) din HG nr.1391/2006 (neacordarea priorității de trecere pietonilor angajați în mod regulamentar în traversarea străzii), plângerea apare ca neîntemeiată pentru considerentele ce vor fi arătate mai jos.
În fapt, petentul a arătat că a fost sancționat pentru o faptă pe care nu a comis-o, că cele consemnate de agentul intimatei în actul contestat nu sunt reale, că s-a asigurat foarte bine, fiind sancționat în mod nelegal.
În cauza dedusă judecății, instanța constată că petentul nu a făcut dovada unei situații contrare celei reținute în procesul-verbal contestat, în contra prezumției de temeinicie a actului contestat și a probelor indubitabile prezentate de intimată, respectiv raport agent fila 21, planșe foto fila 22, suport CD fila 23 din care rezultă fără dubiu de îndoială și contrar susținerilor petentului că la data 24.02.2015, ora 11, minutul 49, secunda 14, petentul nu a acordat prioritate de trecere unui pieton angajat în mod regulamentar în traversarea străzii, stradă marcată cu indicator și marcaj de trecere.
Contrar susținerilor petentului, instanța reține că pietonul și-a manifestat intenția de traversare a străzii, că era deja pe carosabil, banda 1 când autoturismul condus de petent pătrundea pe trecere de pe banda 2, cadrul 5181, că acesta s-a angajat în traversarea străzii și că petentul a trecut cu partea dreapta spate a autoturismului la o distanță foarte mică de pieton.
În ceea ce privește susținerea petentului potrivit căruia în fața sa circulau mai multe autoturisme care au oprit la trecerea de pietoni, autoturisme în spatele cărora a oprit și el, asigurându-se la rândul său, apare ca neîntemeiată în condițiile în care din suport CD fila 22, rezultă fără putință de tăgadă că în fața autoturismului condus de petent nu a mai oprit niciun alt autoturism și că deși la ora 11.49.13, cadrul 5095, petentul și-a manifestat intenția de frânare (lumini stopuri spate roșu aprinse, de unde rezultă concluzia firească că petentul a observat pietonul angajat în traversarea regulamentară a străzii) și-a continuat în mod nejustificat deplasarea.
Cu alte cuvinte, deși pătrunderea pietonului pe trecerea de pietoni este un fapt exterior petentului, aceasta nu este absolut imprevizibilă în condițiile în care petentul apropiindu-se de o trecere de pietoni marcată și semnalizată corespunzător era dator să prevadă pătrunderea vreunui pieton, pieton care a și pătruns de altfel pe trecere, de pe banda 1, când autoturismul condus de petent era angajat în pătrundere pe banda 2, având timp suficient să oprească și să acorde prioritate de trecere pietonului.
Sub același aspect, instanța reține, astfel cum rezultă din planșe foto fila 22, suport CD fila 23, că la ora și data evenimentelor nu erau parcate autoturisme înainte de trecerea de pietoni, că vizibilitatea asupra traficului și asupra trecerii marcată și semnalizată corespunzător, era una foarte bună cadrul 5095 și urm., petentul având condiții optime și timp suficient să oprească și să acorde prioritate de trecere pietonului.
Așadar, simpla negare a petentului în sensul că faptele nu corespund adevărului nu este suficientă, atâta timp cât acesta nu aduce probe sau nu prezintă o explicație rațională pentru care agentul ar fi întocmit procesul-verbal cu consemnarea unei situații nereale, pentru a se ridica un dubiu cu privire la obiectivitatea acestuia, în timp ce intimata a făcut dovada contrară celor susținute de petent.
În ceea ce privește proporționalitatea sancțiunii, în conformitate cu dispozițiile art. 34 din O.G. nr. 2/2001, instanța apreciază că s-a realizat o corectă individualizare a sancțiunilor aplicate petentului.
Opinia instanței se fundamentează, pe de o parte, pe dispozițiile art. 5 alin. 5 din O.G. nr. 2/2001 potrivit cărora sancțiunea trebuie să fie proporțională cu pericolul social al faptei săvârșite, iar, pe de altă parte, pe dispozițiile art. 21 alin. 3 din același act normativ, conform cărora, la aplicarea sancțiunii, trebuie să se țină cont de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului.
Orice faptă contravențională prezintă un grad de pericol social abstract, specific oricărei fapte contravenționale asemănătoare, precum și un grad de pericol social concret, raportat la împrejurările în care a fost săvârșită fapta, la modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, la scopul urmărit, la urmarea produsă, precum și la circumstanțele personale ale contravenientului și la celelalte date înscrise în procesul-verbal. Gradul de pericol social abstract este apreciat și stabilit de legiuitor, la momentul incriminării faptei contravenționale și se reflectă în special în modul de sancționare a faptei prevăzut de legiuitor prin actul normativ de incriminare.
În ceea ce privește fapta prevăzută de art.135 lit.h) din HG nr.1391/2006 (neacordarea priorității de trecere pietonilor angajați în mod regulamentar în traversarea străzii), instanța reține că pericolul social al faptei reținute ca fiind săvârșite de către petent este unul ridicat, aducându-se atingere unor norme sociale de o importanță deosebită, respectiv cele privind circulația pe drumurile publice. Ca atare, instanța va considera operațiunea de individualizare a sancțiunii aplicate ca fiind corect și proporțional realizată în raport de fapta reținută și impactul acesteia asupra valorilor sociale proteguite, în condițiile în care dispozițiile legale incidente urmăresc îmbunătățirea siguranței rutiere în general.
Față de aceste aspecte, în lipsa unor dovezi care să releve împrejurări deosebite de săvârșire a faptei, care să justifice reținerea unui grad de pericol social concret redus al faptei, instanța nu poate reține că în speță s-ar impune reindividualizarea sancțiunii amenzii contravenționale aplicate, necesitatea zilnică a utilizării permisului de conducere și vechimea deținerii acestuia, nefiind de natură să conducă la o concluzie contrară.
În ceea ce privește posibilitatea de înlocuire a amenzii cu sancțiunea avertismentului, reținând că petentul a fost sancționat cu amendă al cărei cuantum este egal cu minimul amenzii prevăzute de lege, instanța consideră că scopul educativ, dar și cel preventiv al sancțiunii poate fi atins doar prin aplicarea amenzii în cuantumul stabilit de către agentul constatator, în acest fel asigurându-se atât prevenția generală, cât și cea specială.
Măsura complementară a suspendări dreptului de a conduce autoturisme pe drumurile publice este luată de drept și reprezintă o măsură care nu are la bază o prezumție de vinovăție a conducătorului auto vizat, deoarece acesta are posibilitatea de a contesta elementele constitutive ale contravenției ce face obiectul procesului în fața instanței. Prin urmare această sancțiune nu are un caracter punitiv, ci are caracter preventiv, întrucât privește protecția interesului public față de riscul potențial pe care îl prezintă un conducător auto suspectat de încălcarea gravă a regulilor de circulație rutieră și îndeosebi față de pericolul pe care îl prezintă ignorarea dispozițiilor legale pentru participanții la trafic (decizia de inadmisibilitate a Curții Europene a Drepturilor Omului, cauza Michel Pewinski v. Franța, 7 decembrie 1999).
Cu toate acestea, instanța constată că și această sancțiune trebuie să fie supusă unui control judecătoresc și unei operațiuni de individualizare, atât în temeiul art. 5 alin. 5 din OG nr. 2/2001, care prevede că "sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite", text în care nu se face nici o distincție după cum ar fi vorba de sancțiuni principale sau sancțiuni complementare, cât și în temeiul art. 6 și 7 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
În acest sens Curtea Europeană a considerat că până și sancțiunea complementară a reținerii punctelor de penalizare, ce poate fi aplicată în materie contravențională are caracter "penal" în sensul art. 6 și art. 7 din Convenție (cauza Malige c. Franței 68/_, Hotărârea din 23.09.1989). Curtea a apreciat că sancțiunea punctelor de penalizare, deși în dreptul francez are caracter administrativ, în plan convențional are caracter penal atâta timp cât poate să conducă, în cazul acumulării unui anumit număr de puncte, la pierderea dreptului de a mai conduce. Or dreptul de a conduce, în opinia Curții, este foarte util în viața de zi cu zi și în viața profesională, astfel că, deși aplicarea punctelor de penalizare are caracter preventiv, are și un caracter punitiv similar unei sancțiuni penale.
În aceste condiții, aplicând aceleași principii la dreptul intern, cu atât mai mult sancțiunea complementară a suspendări dreptului de a conduce autoturisme pe drumurile publice, are un caracter "penal" în sensul Convenției, astfel că aplicarea acestor sancțiuni nu se poate dispune automat fără a putea fi supuse controlului instanțelor, iar instanța are dreptul în condițiile art. 31 din OG 2/2001, să verifice și modul de individualizare a acestei sancțiuni.
Cu toate acestea, având în vedere gradul de pericol social ridicat al faptei, instanța apreciază că și sub aspectul sancțiunii complementare s-a realizat o corectă individualizare a acesteia, neimpunându-se exonerarea petentului de la executarea sancțiunii complementare a suspendări dreptului de a conduce autoturisme pe drumurile publice.
Așadar, fiind menținută prezumția de validitate și legalitate a procesului verbal contestat, nefiind înlăturată forța probantă de care se bucură acesta, dar fiind înlăturată prezumția de nevinovăție a petentului, căreia într-adevăr i-a conferit relevanță Curtea Europeană a Drepturilor Omului și în materie contravențională, prin oferirea posibilității fiecărei părți implicate în a-și dovedi susținerile și, ținând seama că prin procesul verbal de contravenție acesteia i-a fost aplicată sancțiunea amenzii și a suspendări dreptului de a conduce autoturisme pe drumurile publice, dozate în mod corespunzător gradului de pericol social al faptei, în temeiul art. 34 din O.G. nr. 2/2001, instanța va considera că plângerea formulată de petentul V. G. împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor ., nr._ din 24.02.2015 este neîntemeiată, motiv pentru care o va respinge, și implicit va menține procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției.
În temeiul art.453 și următoarele din Codul de procedură civilă, instanța urmează a lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petentul V. G. CNP_ cu domiciliul în Târgu M., Piața Trandafirilor, nr.15, . în contradictoriu cu intimata I.P.J. IAȘI-Biroul Rutier CF_ cu sediul în Iași, ..6, județul Iași prin reprezentant legal S. I. și prin reprezentant convențional consilier juridic M. A. împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției ., nr._ din 24.02.2015.
Menține procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției ., nr._ din 24.02.2015.
Ia act că părțile nu au solicitat cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare care se va depune la Judecătoria Iași.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14.09.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
A. E. L. M. S. M.
Red.Tehnored.
E.L.A.- 12.10.2015
4 ex.
| ← Pretenţii. Sentința nr. 9998/2015. Judecătoria IAŞI | Pretenţii. Sentința nr. 16/2015. Judecătoria IAŞI → |
|---|
