Pretenţii. Sentința nr. 2592/2015. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2592/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 20-02-2015 în dosarul nr. 2592/2015
Cod operator: 3171
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Ședința publică de la 20 Februarie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE E. C. B.
Grefier C. P.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2592
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamanta . pe pârâtul C. M. - G., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsesc părțile.
Procedura este completă, fără citarea părților.
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din data de 09 Februarie 2015 cuvântul părților fiind consemnat în încheierea de ședință de la acea dată și care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța având nevoie de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea cauzei pentru astăzi, când:
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei de față constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 11.11.2014, sub numărul_, reclamanta S.C. S. S.A., prin reprezentant legal A. I., a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună obligarea pârâtului C. M. – G. la plata sumei de 314,72 lei din care suma de 279,05 lei este datorată cu titlu de preț, iar suma de 35,67 lei reprezintă penalitățile de întârziere. Reclamanta a solicitat și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, reclamanta a arătat că a încheiat cu pârâtul contractul de prestări servicii salubritate nr._/24.07.2008, având ca obiect colectarea, transportarea și depozitarea deșeurilor municipale. Pârâtul C. M. – G. nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale privind plata prețului și a acumulat un debit de 279,05 lei reprezentând valoarea facturilor emise în perioada martie 2012 – ianuarie 2014.
A mai arătat reclamanta că în baza contractului părților au fost calculate penalități de întârziere în procent de 0,04% pentru fiecare zi de întârziere în achitarea facturilor emise în perioada martie 2012 – ianuarie 2014, conform art. 42 alin. 10 lit. b din Legea nr. 51/2006 privind serviciile comunitare de utilități publice și O.U.G. nr. 88/2010.
S–a mai susținut că pârâtul a fost invitat la sediul societății reclamante în scopul soluționării litigiului pe cale amiabilă, invitație căreia nu i-a dat curs. De asemenea, pârâtul a refuzat să se prezinte în fața mediatorului în vederea soluționării amiabile a litigiului.
În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe prevederile art. 1516 Cod civil.
Cererea a fost legal timbrată.
În conformitate cu prevederile art. 223 alin.3 și art. 411 alin.1 punctul 2 Cod procedură civilă, reclamanta a solicitat și judecarea cauzei în lipsă.
În dovedirea susținerilor formulate prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a depus la dosarul cauzei, în copie certificată, adresa nr._/13.02.2014, contractul pentru prestări servicii salubritate populație neasociată nr._/24.07.2008, calculul majorărilor de întârziere și facturi.
Pârâtul C. M. – G. nu a formulat întâmpinare pentru a-și preciza poziția procesuală.
Analizând susținerile reclamantei și coroborate cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, instanța reține următoarele:
În fapt, reclamanta S.C. S. S.A., în calitate de prestator, și pârâtul C. M. – G., în calitate de beneficiar, au încheiat, pe o durată nedeterminată, contractul pentru prestări servicii salubritate populație neasociată nr._/24.07.2008, având ca obiect colectarea, transportarea și depozitarea deșeurilor municipale, pentru un număr de 2 persoane. Prin acest contract, pârâtul și-a asumat obligația de a achita prețul serviciilor de salubritate prestate de către reclamantă (art. 6.6).
De asemenea, părțile au convenit că, în caz de neachitare a facturii, după expirarea termenului de 30 de zile de la data scadenței, să fie calculate majorări de întârziere egale cu cele utilizate pentru nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare, fără ca valoarea acestora să depășească valoarea debitului (art. 8.4 din contract).
Ca urmare a nerespectării obligației de plată astfel cum a fost stabilită prin facturile emise în perioada martie 2012 – ianuarie 2014 în temeiul contractului încheiat de către părți, pârâtul a acumulat un debit în cuantum de 279,05 lei reprezentând prețul serviciilor de salubritate prestate de către reclamantă.
În temeiul art. 8.4 din contract au fost calculate penalități de întârziere în cuantum de 35,67 lei (fila 8).
În drept, sunt incidente prevederile art. 969 și art. 1073 din Codul civil din 1864 în vigoare la data încheierii contractului (în prezent, art. 1270 alin.1 art.1516 alin.1 din Noul Cod Civil) conform cărora convențiile legal încheiate au putere de lege între părțile contractante, creditorul având dreptul la îndeplinirea integrală, exactă și la timp a obligației.
Potrivit prevederilor art. 662 alin. 1-4 Cod procedură civilă, instanța reține că reclamanta din prezenta cauză deține împotriva pârâtului o creanță certă și lichidă în cuantum de 314,72 lei din care suma de 279,05 lei reprezintă prețul serviciilor de salubritate prestate în perioada martie 2012 – ianuarie 2014, iar suma de 35,67 lei este datorată cu titlu de penalități de întârziere aferente aceleiași perioade.
Având în vedere prevederile art. 8 din convenția părților, instanța reține și caracterul exigibil al creanței reclamantei.
Constatând că, în concordanță cu prevederile art. 10 alin.1 Cod procedură civilă, reclamanta S.C. S. S.A. a făcut dovada pretențiilor sale, instanța va obliga pe pârât la plata către reclamantă a sumelor menționate mai sus.
În conformitate cu dispozițiile art. 453 alin.1 Cod procedură civilă, pârâtul pierzând procesul, instanța urmează a-l obliga la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 43 lei reprezentând cuantumul taxei judiciare de timbru.
Așadar, instanța va admite acțiunea și va dispune potrivit celor arătate mai sus.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea exercitată de către reclamanta S.C. S. S.A., J22-836/2002, cu sediul în Șoseaua Națională nr. 43, județul Iași în contradictoriu cu pârâtul C. M. – G., CNP_, cu domiciliul în Iași, ., ., ..
Obligă pe pârât la plata către reclamantă a sumei de 314,72 lei din care suma de 279,05 lei reprezintă prețul serviciilor de salubritate, iar suma de 35,67 lei reprezintă penalități de întârziere.
Obligă pe pârât la plata către reclamantă a cheltuielilor judiciare în cuantum de 43 lei reprezentând cuantumul taxei judiciare de timbru.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Iași.
Pronunțată în ședință publică, azi 20.02.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
B. E. C. P. C.
Red. B.E.C./ Tehnored. B.E.C./ P.C./ 31.03.2015, 4 ex.
| ← Pretenţii. Sentința nr. 2587/2015. Judecătoria IAŞI | Contestaţie la executare. Sentința nr. 2575/2015. Judecătoria... → |
|---|








