Pretenţii. Sentința nr. 323/2015. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 323/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 16-01-2015 în dosarul nr. 20672/245/2012
Cod operator: 3171
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 323/2015
Ședința publică de la 16 Ianuarie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE- C. E. D.
Grefier- D. V.
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamanții B. N., B. M. în contradictoriu cu pârâta T. M. I., având ca obiect pretenții drept de retenție - disjungere.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 06.01.2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, pentru a da posibilitatea pârâtei să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea hotărârii pentru 13.01.2015, ulterior, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru astăzi, 16.01.2015, când în aceeași compunere, a hotărât:
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 12.01.2012 sub număr de dosar_ reclamanta T. M. I. a solicitat în contradictoriu cu pârâții B. N. și B. M. obligarea acestora să lase în deplină proprietate și posesie suprafața de teren de 3465 mp (real măsurat 3521 mp) situat în intravilanul satului C., ., să lase terenul liber de orice construcții și să ridice bunurile aflate pe teren, pe cheltuiala lor, astfel încât să nu afecteze valoarea economică a terenului cultivat cu viță de vie, cu cheltuieli de judecată.
Pârâții au depus cerere reconvențională prin care au solicitat ca reclamanta să fie obligată la plata sumei de 40.000 lei reprezentând contravaloarea investiției, constând în plantarea a 530 butași viță de vie nobilă în anul 200 și stabilirea unui drept de retenție în favoarea acestora asupra suprafeței de teren de 3465 mp până la achitarea integrală a debitului.
Prin sentința nr._/01.06.2012 a Judecătoriei Iași a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanta T. M. I., pârâții au fost obligați să lase în deplină proprietate și posesie suprafața de teren de 3465 mp (real măsurat 3521 mp) situat în intravilanul satului C., ., a fost respins capătul de cerere privind lăsarea terenul liber de orice construcții și ridicarea bunurile aflate pe teren și s-a dispus disjungerea cererii reconvenționale formulate de pârâții B. N. și B. M..
*
Cererea reconvențională prin care reclamanții B. N. și B. M. au solicitat în contradictoriu cu pârâta T. M. I. obligarea acesteia din urmă la plata sumei de 40 000 lei reprezentând contravaloarea investiției realizate, constând în plantarea a 530 butași viță de vie nobilă în anul 2004 și stabilirea unui drept de retenție în favoarea reclamanților asupra suprafeței de teren de 3465 mp până la achitarea integrală a debitului, a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 05.07.2012 sub număr de dosar_ .
În motivarea cererii reconvenționale s-a arătat că în urma decesului numitului P. A. a rămas un complex imobiliar format din casă de locuit și suprafața de teren de 1000 mp. În continuarea acestei proprietăți mai exista o suprafață de teren arabil de_ mp, din care pentru suprafața de_ mp a fost reconstituită proprietatea familiei Bîrldeanu, iar pe suprafața 3420 mp a fost reconstiuită proprietatea numitei P. C., mama reclamantei. În anul 2005 reclamanții, cu acordul numitei P. C., au plantat o suprafață de 7000mp viță de vie, parte pe terenul familiei B., iar cealaltă parte pe terenul având suprafața de 3465 mp aparținând mamei reclamantei. În anul 2009, pârâta a încheiat cu P. C. un contract de vânzare-cumpărare având ca obiect suprafața de teren de 3465 mp. Reclamanții invocă buna lor credință susținând că încă din anul 1991 au avut convingerea că terenul le aparține. La momentul la care a fost formulată de pârâtă o plângere penală împotriva lor pentru tulburare de posesie, reclamanții au aflat de existența contractului de vânzare-cumpărare, dar acest fapt nu are consecințe asupra bunei lor credințe, lucrarea fiind edificată la acel moment. Reclamanții consideră că proprietarul terenului nu mai poate cere desființarea lucrării, operând accesiunea imobiliară artificială, pârâta devenit și proprietare lucrării cu obligația corelativă de dezdăunare. Totodată, solicită și stabilirea unui drept de retenție reclamanților asupra suprafeței de teren de 3465 mp până la achitarea integrală a sumei de 40 000 lei reprezentând contravaloarea materialelor și a manoperei.
În drept, cererea a fost întemeiată de dispozițiile art. 489 și urm. Cod civil, art. 115 și 119 vechiul Cod procedură civilă.
În probațiune reclamanții au solicitat proba cu martori, interogatoriul pârâtei, expertiză –evaluare agricolă și înscrisuri.
Prin încheierea din 25.05.2012 a Judecătoriei Iași pronunțată în dosarul nr._, reclamanților le-a fost admisă cererea de ajutor public judiciar și au fost scutiți de la plata taxei judiciare de timbru în cuantum de 2211 lei și a timbrului judiciar mobil în cuantum de 5 lei.
Prin încheierea din data de 14.09.2012 s-a dispus suspendarea judecării cererii formulate de reclamanții B. N. și B. M. în contradictoriu cu pârâta T. M. I., până la soluționarea irevocabilă a cauzei înregistrate sub nr._ pe rolul Judecătoriei Iași.
Prin încheierea din data de 28.01.2014 s-a dispus repunerea pe rol a cauzei și continuarea judecării cauzei.
S-a atașat la dosarul cauzei, dosarul înregistrat sub nr._ al Judecătoriei Iași, dosar din care a fost disjunsă prezenta cerere.
În cursul cercetării judecătorești instanța a încuviințat și a administrat proba cu înscrisuri constând în contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr._ din data de 03.12.1991 între P. C. și reclamanți (filele 5-8), titlu de proprietate (filele 9-10), cerere de chemare în judecată în dosarul numărul_ înregistrat pe rolul Judecătoriei Iași (filele 11-12), contract de vânzare cumpărare autentificat sub numărul 1672/07.08.2009 (filele 13-15), plan de amplasament și delimitare imbil (fila 16), fișa imobilului (filele 17-18), certificat de atestare fiscală (fila 20), rezoluție de neîncepere a umăririi penale privind pe B. N. (filele 21-22), somație din 05.12.2011 (fila 23), proba testimonială cu martorii Copiimulți P. pentru reclamanți și M. I. pentru pârâtă, proba cu interogatoriul reclamanților și proba cu expertiza agricolă.
La termenul din data de 18.03.2014 a fost administrată proba testimonială cu martorul Copiimulți P. (fila 67), proba cu interogatoriile reclamanților (filele 68-69, 70-71) și s-a constatat imposibilitatea audierii martorei M. I. propusă de pârâtă.
Reclamanții au depus concluzii scrise prin care au reiterat cele susținute în cererea introductivă. În plus, au mai adăugat că plantația de viță de vie nu a mai fost lucrată din 2011 întrucât pârâta nu a înțeles să intre în posesia terenului. Referitor la cererea pârâtei de obligarea a reclamanților la despăgubiri, aceștia arată că ei au fost cei prejudiciați În ceea ce privește valoarea despăgubirilor, reclamanții consideră că acestea au fost probate prin martori și expertiza agricolă efectuată în cauză .
Analizând întreg materialul probatoriu administrat în cauză, instanța reține următoarele:
În fapt, în cursul anului 2004 reclamanții B. N. și B. M. au plantat viță de vie pe o suprafață de teren de 7000 mp din care 3435 mp proprietatea familiei B. și 3465 mp proprietatea numitei P. C., mama reclamantei.
Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub numărul 1672 din 07.08.2009 de Biroul Notarilor Publici Asociați L. G. și V. C. (filele 13-15), P. C. a înstrăinat pârâtei T. M. I. suprafața de teren de 3465 mp situată în intravilanul satului C., ., categoria de folosință vie, cu numărul cadastral 2008, înscris în cartea funciară nr._ a localității C., jud. Iași, respectiv suprafața de teren de 3845 mp, categoria de folosință arabil, cu numărul cadastral 2009, înscris în cartea funciară nr._ a localității C., jud. Iași.
Pârâta T. M. I. a introdus o cerere de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 12.02.2012 sub număr de dosar_ prin care a solicitat ca reclamanții din prezenta cauză să fie obligați să lase în deplină proprietate și posesie suprafața de teren de 3465 mp (real măsurat 3521 mp) situata în intravilanul satului C., ., să lase terenul liber de orice construcții și să ridice bunurile aflate pe teren, pe cheltuiala lor, astfel încât să nu afecteze valoarea economică a terenului cultivat cu viță de vie.
Prin sentința nr._/01.06.2012 a Judecătoriei Iași (filele 45-46), irevocabilă prin decizia nr. 1841/18.09.2013 a Tribunalului Iași, reclamanții B. N. și B. M. au fost obligați să lase în deplină proprietate și posesie suprafața de teren de 3465 mp (real măsurat 3521 mp) situat în intravilanul satului C., ., fiind respins capătul de cerere privind lăsarea terenului liber de orice construcții și ridicarea bunurile aflate pe teren.
În drept vor fi avute în vedere dispozițiile art.1, art. 492, art. 494 cod civil din 1864,
Conform art. 492 Cod civil orice constructie, plantație sau lucru făcut în pămint sau asupra pământului, sunt prezumate a fi făcute de către proprietarul acelui pământ cu cheltuiala sa și ca sunt ale lui, până ce se dovedește din contra.
Conform art. 494 Cod civil din 1864 dacă plantațiile, construcțiile și lucrările au fost făcute de către o a treia persoană cu materialele ei, proprietarul pamântului are dreptul de a le ține pentru dânsul, sau de a îndatora pe acea persoana să le ridice.[…]Daca proprietarul voiește a păstra pentru dânsul acele plantații și clădiri, el este dator a plăti valoarea materialelor și prețul muncii, fără ca să se ia în considerație sporirea valorii fondului, ocazionată prin facerea unor asemenea plantații si constructii. cu toate acestea, daca plantatiile, cladirile si operele au fost facute de catre o a treia persoana de buna credinta, proprietarul pamintului nu va putea cere ridicarea sus-ziselor plantatii, cladiri, si lucrari, dar va avea dreptul sau de a inapoia valoarea materialelor si pretul muncii, sau de a plati o sumă de bani egală cu cea a creșterii valorii fondului .
Raportând aceste dispoziții legale la situatția de fapt, instanța reține că pârâta T. M. I. a dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub numărul 1672 din 07.08.2009 (filele 13-15) proprietatea asupra terenului cu suprafața de 3465 mp.
La data dobândirii proprietății asupra terenului de pârâtă plantația era înființată.
Prin Sentința civilă nr._/01.06.2012 a Judecătoriei Iași (filele 45-46), irevocabilă prin Decizia civilă nr. 1841/18.09.2013 a Tribunalului Iași reclamanții din cererea de față au fost obligați să lase pârâtei în deplină proprietate și posesie suprafața de 3465 mp (real măsurat 3521 mp) situați în intravilanul comunei C. județ Iași categorie de folosință vie cu număr cadastral 2008 inscris in CF C._ .
Aceleași hotărâri rețin ca dată a înființării plantației anul 2004 precum și buna-credință a reclamanților, cu autoritate de lucru judecat.
Martorul audiat în cauză, ce a făcut parte din echipa de muncitori care s-a ocupat de plantarea butașilor de vie, a atestat data înființării plantației și buna credință a reclamanților. Martorul a susținut că plantarea viței de vie s-a făcut la momentul respectiv în consens, cu acordul proprietarului de la acel moment și mai mult decât atât și pârâta din cauză, devenită ulterior proprietar a participat la luarea deciziei. Așadar fără dubiu reclamanții au fost constructori de bună –credință. Conform declarației martorului s-au plantat pe cei 7000 mp aproximativ 2500 butași, lucrările au presupus mai multe operațiuni – tratare teren, udare, șpalieratul, susținerea cu sârme, îngrădirea terenului, prășit, curățat, etc.
Din interogatoriile propuse de pârâtă spre a fi luate reclamanților (f 68-71 dosar) rezultă că cei din urmă au luat cunoștință de faptul că terenul pe care au plantat vița de vie a devenit proprietate pârâtei în anul 2009 când pârâta a depus o plângere penală pe numele acestora (intrebarea nr.1 din interogatoriu).
Reclamanții au făcut așadar dovada contrară prezumției instituită de art.492 Cod civil, respectiv au dovedit faptul că plantația de viță de vie a fost înființată în anul 2004 de aceștia și nu de proprietarul suprafeței de teren și nici de pârâtă ca succesor cu titlu particular al proprietarului inițial.
Din interpretarea art. 494 Cod civil din 1864 reiese că tratamentul juridic al celui care a înființat plantația este diferit, după cum el a fost de rea-credință sau, dimpotrivă, de bună-credință. Buna-credință trebuie să existe la momentul la care s-au făcut lucrările.
Faptul că reclamanții au luat la cunoștință de existența contractului de vânzare-cumpărare încheiat ca urmare a plângerii penale depuse de pârâtă pentru săvârșirea infracțiunii de tulburare de posesie, respectiv comunicarea rezoluției de neîncepere a urmăririi penale din data de 18.02.2010, nu are consecințe asupra bunei-credințe a reclamanților întrucât aceasta se apreciază la momentul efectuării lucrărilor și nu ulterior.
Invocând accesiunea, proprietarul terenului este îndatorat, în temeiul principiului îmbogățirii fără justă cauză sa-l despăgubească pe constructor.
În ceea ce privește întinderea obligației de despăgubire, proprietarul terenului va indemniza constructorul cu o sumă de bani egală cu valoarea materialelor și prețul muncii, respectiv plata unei sume de bani reprezentând sporul de valoare a terenului înregistrat ca urmare a efectuării plantației.
Instanța reține în acest sens concluziile expertizei tehnice judiciare în specialitatea agricolă (filele 263-2666) efectuată în cauză din care reiese că valoarea totală a investiției pentru înființarea plantației de viță de vie nobilă pe suprafața de teren în discuție se ridică la suma de 21.355 lei.
Expertul desemnat a motivat concluziile la care a ajuns iar acestea se coroborează cu proba testimonială administrată în cauză.
Pârâta a formulat obiecțiuni la această expertiză și au depus la dosar inclusiv o expertiză extrajudiciară .
Obiecțiunile pârâtei au fost respinse ca neîntemeiate în condițiile în care inclusiv expertiza extrajudiciară depusă de pârâtă conduce la concluzii sensibil apropiate ca valoare de cele ale expertizei judiciare cu diferența că expertul extrajudiciar a aplicat cheltuielilor o reducere de 38% pe considerentul că la constatarea în teren densitatea plantației era asigurată în proporție de 62%.
Or, instanța reține că obiectul stabilit al expertizei a fost acela de a se stabili valoarea materialelor și prețul muncii presupuse de înființarea plantației. Nu prezintă relevanță densitatea redusă a plantației la un deceniu după înființarea acesteia mai ales în condițiile în care asupra terenului au existat litigii civile și penale iar exploatarea plantației în acest interval a avut de suferit. Faptul că pe fondul litigiilor dintre părți plantația a fost lăsată fără o îngrijire corespunzătoare a fost relevant de expertiză și rezultă și din declarația martorului audiat.
Echitatea cere ca reclamanții care au înființat plantația având acordul proprietarului, și a căror bună credință la momentul efectuării investiției nu mai poate fi negată, să fie despăgubiți cu valoarea acestei investiții.
Nu prezintă relevanță nici profitul obținut de reclamanți din exploatarea plantației în acest interval de timp (obiectiv suplimentar pe care pârâta l-a propus odată cu cerere de anulare a expertizei/formularea obiecțiunilor) deoarece profitul obținut de constructor în intervalul în care proprietarul terenului i-a permis nestingherit exploatarea plantației se cuvenea acestuia în mod natural în virtutea calității sale de constructor de bună credință și nu are legătură cu valoarea investiției făcute.
Chiar dacă prin exploatarea plantației constructorul de bună-credință ar fi obținut fructe care depășeau valoarea investiției sale, amortizarea investiției nu va conduce la concluzia că proprietarul terenului va putea să dobândească prin accesiune plantația respectivă în mod gratuit fără nicio despăgubire către constructor, întrucât aceasta ar echivala cu o îmbogățire fără un just temei.
Având în vedere că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 494 Cod civil din 1864, instanța va admite acțiunea formulată de reclamanții B. N. și B. M. cu privire la acest capăt de cerere și o va obliga pe pârâta T. M. I. la plata sumei de 21.355 lei cu titlu de despăgubiri civile.
În ceea ce privește capătul de cerere privitor la dreptul de retenție, va fi avut în vedere faptul că deși acesta este reglementat expres de dispozițiile Codului civil pentru unele raporturi juridice, acesta are o aplicare mai largă, fiind recunoscut oricărui deținător al unui bun, ca un drept real de garanție, atunci când există o datorie în legătură cu bunul a cărui restituire se cere.
Astfel, dreptul de retenție este un drept real în virtutea căruia cel care deține un bun mobil sau imobil al altcuiva, pe care trebuie să-l restituie, are dreptul să rețină lucrul respectiv, până ce creditorul titular al bunului îi va plăti sumele pe care le-a cheltuit cu conservarea, întreținerea sau îmbunătățirea acestui bun. Acest drept funcționează numai cât timp bunul se află la detentor, după pierdea detenției, prin restiuirea lucrului, dreptul de retenție încetează.
Având în vedere aceste aspecte, instanța va reține faptul că plantație de vie în discuție nu se mai află în posesia reclamanților, aceștia fiind obligați prin sentința nr._/01.06.2012 a Judecătoriei Iași, irevocabilă prin decizia nr. 1841/18.09.2013 a Tribunalului Iași să lase în deplină proprietate și posesie suprafața de teren de 3465 mp pârâtei T. M. I., suprafață pe care se află plantația.Recunoașterea dreptului de retenție in favoarea reclamanților ar echivala cu nesocotirea implicită a dispozitivului hotărârii judecătorești pronunțată în revendicare. De asemenea, după cum reclamanții înșiși recunosc, nu mai se mai ocupă de respectiva plantație de viță de vie din anul 2011.
Pentru aceste motive, instanța va respinge ca neîntemeiat capătul de cerere privind instituirea unui drept de retenție în favoarea reclamanților asupra suprafeței de teren de 3465 mp (3521 mp real măsurat) situată în intravilanul comunei C., județ Iași, până la achitarea sumei stabilită cu titlu de despăgubire în sarcina pârâtei.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată vor fi avute în vedere dispozițiile art. dispozițiile art. 453 alin. 1 Cod procedură civilă partea care cade în pretenții va fi obligată, la cererea celeilalte părți, la plata cheltuielilor de judecată. Conform art. 453 alin. 2 Cod procedură civilă când cererea a fost admisă numai în parte, judecătorii vor stabili măsura în care fiecare dintre părți poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată.
Conform art. 18 din OUG nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materile civilă cheltuielile pentru care partea a beneficiat de scutiri sau reduceri prin încuviințarea ajutorului public judiciar vor fi puse în sarcina celeilalte părți, dacă aceasta a căzut în pretențiile sale. Partea căzută în pretenții va fi obligată la plata către stat a acestor sume.
În baza art. 453 alin. 2 Cod procedură civilă raportat la dispozițiile art. 18 din OUG nr. 51/2008, instanța va obliga pârâta la plata către stat a ajutorului public judiciar acordat reclamanților prin scutirea acestora de la plata taxei de timbru și timbru judiciar în cuantum de 1397,5 lei, proporțional cu pretențiile admise.
În temeiul art. 453 alin. 1 și alin. 2 Cod procedură civilă va obliga pârâta la plata către reclamanți a sumelor de 500 lei reprezentând onorariu expert și 800 lei reprezentând onorariu avocat conform chitanței . nr. 82/04.2014.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte acțiunea civilă formulată de reclamanții BÎRLÂDIANU N. și B. M. ambii cu domiciliul în . județ Iași în contradictoriu cu pârâta T. M. I. având domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la Cabinet Avocat C. A. A. în Iași stra Stihi . ..
Dispune obligarea pârâtei T. M. I. la plata către reclamanții BÎRLÂDIANU N. și B. M. a sumei de 21.355 lei cu titlu de despăgubiri civile.
Respinge cererea reclamanților BÎRLÂDIANU N. și B. M. de recunoaștere a unui drept de retenție în favoarea acestora asupra suprafeței de teren de 3465 mp (3521 mp real măsurat) situată în intravilanul comunei C., județ Iași, până la achitarea sumei stabilită cu titlu de despăgubire în sarcina pârâtei.
Obligă pârâta T. M. I. la plata către Stat a ajutorului public judiciar acordat reclamanților prin scutirea acestora de la plata taxelor de timbru și timbru judiciar, în cuantum de 1397,5 lei, proporțional cu pretențiile admise.
Obligă pârâta T. M. I. la plata către reclamanți a sumei de 1300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu expert (500 lei) și onorariu avocat (800 lei).
Cu drept de a formula recurs împotriva prezentei sentințe, in termen de 15 zile de la data comunicării, ce se va depune la Judecătoria Iași.
Pronunțată în ședință publică, 16.01.2015.
Președinte, C. E. D. | ||
Grefier, D. V. |
Red/teh/ced
02.04.2015,5ex
| ← Evacuare. Sentința nr. 538/2015. Judecătoria IAŞI | Contestaţie la executare. Sentința nr. 93/2015. Judecătoria IAŞI → |
|---|
