Pretenţii. Sentința nr. 4124/2015. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 4124/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 23-03-2015 în dosarul nr. 21035/245/2013

Cod operator: 3171

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 4124/2015

Ședința publică de la 23 Martie 2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE B. Ș.

Grefier C. P. C.

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamanta S.C. V. E. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta S.C. Y. R. S.R.L. - denumire veche S.C. AGRIGOLD CONSULTING S.R.L., având ca obiect pretenții.

Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din 23.02.2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi care face parte integrantă din prezenta, când, pentru a se depune concluzii scrise, s-a amânat pronunțarea pentru data de 09.03.2015, când, din lipsă de timp pentru a delibera s-a amânat pronunțarea pentru astăzi, când,

INSTANȚA,

Prin cererea formulată reclamanta S.C. V. E. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta S.C. YXT R. S.R.L. ( denumire veche S.C. AGRIGOLD CONSULTING S.R.L.), a solicitat instanței de judecată, ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată pârâta la plata:

- sumei de 87.430,87 lei, în valoare actualizată la data efectuării plății;

- dobânda legală de la data încetării contractului;

- cheltuielilor de judecată.

În fapt, la data de 01.06.2010, S.C. V. E. S.R.L., în calitate de Beneficiar și S.C. YXT R. S.R.L. ( denumire veche S.C. Agrigold Consulting S.R.L.) în calitate de Prestator, au încheiat contractul de prestări servicii nr. 266, denumit în continuare ¸¸Contractul", pe durata a 12 luni.

Conform disp. art. 2 (Obiectul contractului) din Contract, ¸Prestatorul se obligă să realizeze servicii de consultanță în domeniul managementului investiției și administrarea contractului de execuție pentru proiectul intitulat ¸Amenajare parc centrale eoliene".

Serviciile pe care S.C. YXT R. S.R.L. trebuia să le presteze constau în:

a) întocmirea, depunerea și susținerea cererii de finanțare la organismul intermediar;

b) întocmirea dosarelor de achiziții (servicii, bunuri, lucrări);

c) maxim 5 cereri de plată pentru încasarea fondurilor nerambursabile.

Conform disp. art. 4.1. pct. 1 din Contract, părțile au stabilit că prețul Contractului este în sumă de 117.000 euro+TVA, reprezentând ¸¸1,25 % din valoarea în euro finanțată nerambursabil conform ghid POS-CCE+TVA".

Privitor la primul capăt de cerere: în baza art. 4.2 din Contract părțile au stabilit modalitatea de plată a prețului.

Conform înțelegerii părților, S.C. V. E. S.R.L. trebuia să achite prețul eșalonat respectiv: a) 15 % avans; b) 75 % - după acceptarea proiectului, pe parcursul încasărilor cererilor de plată de la organismul intermediar; c) 10 % - la ultima cerere de plată.

La data de 03.06.2010, S.C. YXT R. S.R.L. (la acea dată S.C. Agrigold Consulting S.R.L.) a emis FF nr._, în sumă de 87.430,87 lei, pe care S.C. V. E. S.R.L. a achitat-o. Cu toate că S.C. V. E. S.R.L. a achitat avansul, S.C. YXT R. S.R.L. nu a prestat serviciile contractate conform Contractului.

Pe cale de consecință, la data de 01.06.2011, Contractul a încetat ¸¸prin expirarea duratei contractului" conform disp. art. 9.3 fără ca S.C. V. E. S.R.L. să beneficieze de serviciile contractate.

Față de această împrejurare, apreciază că sunt îndeplinite condițiile atragerii răspunderii civile contractuale și solicită instanței să oblige pârâta la restituirea sumei de 87.430,87 lei, în valoare actualizată la data efectuării plății.

Conform art. 969 cod civil ¸¸Convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante."

De asemenea, potrivit art. 1.073 Cod civil ¸¸Creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației", iar dacă acest lucru nu este cu putință ¸¸are dreptul la dezdăunare".

Pentru a se angaja răspunderea contractuală, este necesar îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: a) să existe o faptă ilicită; b) să existe un prejudiciu patrimonial; c) să existe un raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul cauzat; d) cel chemat să răspundă să aibă capacitate juridică.

Reclamanta consideră că sunt îndeplinite condițiile atragerii răspunderii civile contractuale a S.C. YXT R. S.R.L.

Cu privire la fapta ilicită – potrivit doctrinei, fapta ilicită cauzatoare de prejudicii în materie contractuală constă în neîndeplinirea ori îndeplinirea necorespunzătoare a unei obligații contractuale. În speță, S.C. YXT R. S.R.L. nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale, în sensul că nu a prestat serviciile contractate, deși a achitat avansul; față de cele menționate consideră că prima condiție pentru angajarea răspunderii civile contractuale, respectiv existența faptei ilicite este dovedită.

Cu privire la prejudiciul patrimonial – conform doctrinei, prejudiciul patrimonial reprezintă efectul negativ de natură patrimonială suferit ca urmare a săvârșirii faptei ilicite. În condițiile în care S.C. YXT R. S.R.L. nu a prestat serviciile contractate, iar Contractul a expirat, S.C. V. E. S.R.L. a suferit un prejudiciu patrimonial, în sumă de 87.403,87 lei, reprezentând c/v avansului achitat în baza FF_/03.06.2010, precum și dobânda legală aferentă acesteia. Față de cele menționate consideră că este îndeplinită și cea de-a doua condiție pentru angajarea răspunderii civile contractuale, respectiv existența prejudiciului patrimonial. De asemenea, reclamanta precizează că sunt îndeplinite și condițiile pentru repararea prejudiciului, respectiv: este cert și nu a fost reparat încă.

Cu privire la raportul de cauzalitate - doctrina a definit raportul de cauzalitate ca fiind legătura dintre fapta ilicită și prejudiciul produs; în cauza pendinte, existența raportului de cauzalitate este dovedită, deoarece ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor contractate, pârâta a prejudiciat, S.C. V. E. S.R.L. cu suma de 87.403,87 lei, la care se adaugă dobânda legală.

Cu privire la capacitatea juridică a celui chemat să răspundă - capacitatea juridică a celui chemat să răspundă în materia contractuală este deplina capacitate de exercițiu, iar S.C. V. E. S.R.L. fiind înmatriculată la Registrul Comerțului are această capacitate. În concluzie, este îndeplinită și cea de-a patra condiție pentru atragerea răspunderii contractuale a pârâtei.

Față de cele arătate mai sus, reclamanta apreciază că sunt îndeplinite condițiilor atragerii răspunderii civile contractuale a S.C. YXT R. S.R.L.

Reclamanta, S.C. V. E. S.R.L., a efectuat următoarele demersuri în vederea soluționării amiabile a situației litigioase:

- prin adresa nr. 126/14.05.2013 a invitat-o pe pârâta S.C. YXT R. S.R.L. la sediul Cabinetului de avocat O. E. M., la data de 30.05.2013, pentru soluționarea situației litigioase; invitația a fost trimisă prin poștă cu confirmare de primire, dar pârâta nu a ridicat plicul, acesta fiind returnat;

- solicitarea a fost reiterată prin adresa nr. 150/11.06.2013, prin care S.C. V. E. S.R.L. a invitat din nou pe S.C. YXT R. S.R.L. la sediul Cabinetului de avocat O. E. M., la data de 30.05.2013, pentru soluționarea situației litigioase;

- la data de 19.06.2013 S.C. V. E. S.R.L. a fost de acord cu solicitarea S.C. YXT R. S.R.L. de a reprograma concilierea la data de 27.06.2013; cu toate acestea, la data de 27.06.2013, S.C. YXT R. S.R.L. nu s-a prezentat la conciliere.

Față de cele arătate, reclamanta solicită instanței de judecată să admită primul capăt de cerere, respectiv să oblige pe pârâtă la plata sumei de 87.430,87 lei, în valoarea actualizată la data efectuării plății.

Privitor la al doilea capăt de cerere, conform art. 6 – O.G. 13/2011 ¸¸Dobânda trebuie să fie stabilită prin act scris, în lipsa acestuia se datorează numai dobânda legală."

În situația admiterii primului capăt de cerere, reclamanta solicită să fie obligată pârâta și la plata dobânzii, calculată de la data încetării Contractului.

În drept, dispozițiile art. 969 și urm. Cod civil și ale O.G. 13/2011.

În susținerea acțiunii solicită încuviințarea probei cu înscrisuri, interogatoriul pârâtei, martori și expertiză.

Au fost anexate în copie următoarele înscrisuri: contractul 266/01.06.2010; FF nr._/03.06.2010; jurnal pentru cumpărări: 01.01.2010 – 31.08.2012; adresele nr. 126/14.05.2013, nr. 150/11.06.2013; procesele-verbale din 19.06.2013 și 27.06.2013.

Pârâta a formulat întâmpinare (filele 76 și urm., dosar) invocând, esențialmente, următoarele:

Pârâta a redactat un contract de prestări servicii (contractul nr. 263 din 01.06.2010) în care părțile erau ea și S.C. Regenergy Internațional S.R.L., iar beneficiarii serviciilor de consultanță erau cinci societăți comerciale, respectiv: S.C. Gadfly E. S.R.L., S.C. Morava Wind E. S.R.L., S.C. Rusalka Energz S.R.L., S.C. San Jose E. S.R.L. și S.C. V. E. S.R.L.

Reprezentantul S.C. V. Internațional S.R.L. a dorit să mai fie întocmite alte cinci contracte de prestări servicii, câte unul pentru fiecare beneficiar, devenind parte contractantă, urmând ca cele cinci contracte să fie încheiate pentru același preț total, conform contractului de prestări servicii nr. 263 din 01.06.2010, însă defalcat pentru fiecare dintre beneficiari.

În aceste împrejurări, a fost încheiat contractul dintre reclamantă și pârâtă, nr. 266 din 01.06.2010 și încă patru contracte, astfel: nr. 261/01.06.2010, în care părțile sunt pârâta și S.C. Morava Wind E. S.R.L., nr. 262/01.06.2010, în care părți sunt pârâta și S.C. San Jose E. S.R.L., nr. 264/01.06.2010, în care părți sunt pârâta și S.C. Rusalka Energz S.R.L., nr. 265/01.06.2010, în care părți sunt pârâta și S.C. Gadfly E. S.R.L.

După încasarea avansului, pârâta a realizat stadiul de fezabilitate și a întocmit toate cele cinci proiecte, deci și proiectul pentru reclamantă, pe care le-a pus la dispoziție beneficiarilor.

A existat însă o împrejurare obiectivă și insurmontabilă prin orice demers al pârâtei, împrejurare mai presus de voința părților contractante, dar cunoscută de acestea, care a împiedicat continuarea executării contractului. Nici până la această dată nu a fost deschisă sesiunea de depunere a cererilor de finanțare, astfel că nu există vreo vină a pârâtei pentru neexecutarea tuturor obligațiilor pe care și le-a asumat prin contract.

De altfel, reclamanta și-a asumat încă de la început riscul investiției fără să existe certitudinea că sesiunea pentru depunerea cererilor de finanțare va fi deschisă în termen de un an de la data semnării contractului de prestări servicii nr. 266/01.06.2010, ori că va fi deschisă vreodată, în contextul seriozității autorităților decidente din România.

În aceste împrejurări, beneficiarul i-a comunicat pârâtei că intenționează să realizeze proiectele cu alte surse financiare sau să le vândă, împrejurare în care a dorit ca acestea să fie traduse în limba engleză.

Pârâta a efectuat traducerea și a comunicat proiectele, prin email, așa cum rezultă din corespondența electronică (email) pe care o folosește ca probă în cauză.

În plus, pentru repunerea în situația anterioară încheierii contractului nu este suficientă stabilirea culpei.

Reclamanta a răspuns la întâmpinare, invocând ¸¸cronologia evenimentelor și, dovedind, culpa pârâtei în executarea contractului.

Analizând acțiunea, prin prisma motivelor invocate, a probelor administrate – înscrisurile depuse de părți – precum și a temeiurilor de drept incidente în speță, prezenta instanță apreciază:

Potrivit dispozițiilor art. 1166 Cod civil ¸¸Contractul este acordul de voințe dintre două sau mai multe persoane cu intenția de a constitui, modifica sau stinge un raport juridic."

Potrivit dispozițiilor art. 1176 alin. (1) Cod civil ¸¸ Contractul-cadru este acordul prin care părțile convin să negocieze, să încheie sau să mențină raporturi contractuale ale căror elemente esențiale sunt determinate de acesta" și alin. (2) Modalitatea de executare a contractului-cadru, în special termenul și volumul prestațiilor, precum și, dacă este cazul, prețul acestora sunt precizate prin convenții ulterioare." art. 1350

Potrivit dispozițiilor Cod civil - Răspunderea contractuală

(1) Orice persoană trebuie să își execute obligațiile pe care le-a contractat.

(2) Atunci când, fără justificare, nu își îndeplinește această îndatorire, ea este răspunzătoare de prejudiciul cauzat celeilalte părți și este obligată să repare acest prejudiciu, în condițiile legii.

(3) Dacă prin lege nu se prevede altfel, niciuna dintre părți nu poate înlătura aplicarea regulilor răspunderii contractuale pentru a opta în favoarea altor reguli care i-ar fi mai favorabile."

Cu valoare de considerente la speță:

• Contractul de prestări servicii nr. 266 încheiat de părți la 01.06.2010 – obligă la art. 2 – prestatorul să realizeze serviciul de consultanță în domeniul managementului investiției și administrarea contractului de executare pentru proiectul ¸¸Amenajare parc…".

• Pârâta, deși a încasat avansul, a realizat doar studiul de fezabilitate, nu și proiectul la care s-a obligat prin contract, în modalitatea achiesată de părți, respectiv în 3 etape: să întocmească cererea de finanțare, să depună cererea la organismul intermediar și să o susțină.

• Aceste obligații imperative și de rezultat, nu pot fi acceptate ca fiind executate de pârâtă, în condițiile în care pârâta admite acest fapt, dar, invocă pentru exonerarea de răspundere ¸¸o imposibilitate obiectivă și insurmontabilă" – nedovedită – care susține că a împiedicat-o în continuarea executării contractului.

Or, dacă pârâta invocă o cauză de forță majoră trebuie să și dovedească acea împrejurare absolut imprevizibilă și absolut insurmontabilă, care, a pus-o în imposibilitatea executării contractului, ceea ce, în speță, pârâta nu a dovedit.

Pentru aceste considerente, prezenta instanță văzând că reclamanta și-a executat propria obligație de plată – respectiv achitarea sumei de 87.430,87 lei către pârâtă, iar pârâta nu a executat propriile obligații asumate prin contract, va admite acțiunea și va obliga pârâta la plata sumei de_,87 lei și a dobânzii legale aferente acesteia de la momentul 1.06.2011- și până la momentul plății efective.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite acțiunea civilă formulată de reclamanta S.C. V. E. S.R.L., J_, CUI 26902201cu sediul în B., Calea Călărașilor nr.161, ., jud. B. în contradictoriu cu pârâta S.C. YXT R. S.R.L. (S.C. AGRIGOLD CONSULTING S.R.L), J_, CUI RO_, cu sediul în Iași, ., ., ., jud. Iași.

Obligă pârâta la plata sumei de_,87 lei și a dobânzii legale aferente acesteia de la momentul 1.06.2011- și până la momentul plății efective.

Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare.

Pronunțată astăzi, 23.03.2015, în ședință publică.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red. Ș.B./Teh.U.E.

4 ex./08.06.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 4124/2015. Judecătoria IAŞI