Pretenţii. Sentința nr. 4347/2015. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4347/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 11-05-2015 în dosarul nr. 4347/245/2015
Acesta nu este document finalizat
Cod operator: 3171
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Ședința publică de la 11 Mai 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE D. P.
Grefier M. U.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 4347
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamanta . și pe pârâta B. N., având ca obiect pretenții .
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că procedura de citare este legal îndeplinită și prin serviciul registratură al instanței au fost depuse precizări de către reclamanta, prin care arată că renunță la judecarea prezentei cauze.
Instanța, din oficiu verificându – și competența constată că este competentă teritorial, material și general conform dispozițiilor art. 131 Noul cod procedură civilă să judece prezenta acțiune.
Instanța admite proba cu înscrisuri ca fiind utilă, pertinentă și concludentă soluționării cauzei, cf. disp. art. 255 NCPC.
Instanța, în ceea ce privește estimarea duratei procesului, conform dispozițiilor art. art. 238 din codul de procedură civilă Civila adoptat prin Legea nr. 134/2010, apreciază ca durată estimativă un an de la primul termen de judecată.
Instanța, constată cercetarea judecătorească încheiată și în temeiul dispozițiilor art. 394 Noul Cod de Procedură Civilă, reține cauza spre competentă soluționare.
INSTANȚA,
Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la numărul de mai sus, reclamanta S.C. T. S. SA – Municipiul Iași a chemat în judecată pe pârâta Busmachiu N. (chiriaș) solicitând obligarea acestuia să plătească sumele de: 6177,57 lei reprezentând cheltuieli de întreținere pentru perioada 04.2010 – 12.2014 și 4713,26 lei penalități pentru perioada indicată.
În motivare, a arătat că pârâta nu a achitat sumele de mai sus.
În drept, a invocat Lg. 230/2007.
Text art.46-50
În susținerea acțiunii a depus: copie după fișa individuală, contractul_/2014, actul adițional nr.4/2011 la contractul 7377/2006 și anexa 1 la acesta, precum și HCL 245/2014.
Pârâta nu a formulat întâmpinare și nu și-a propus probe în contradovadă.
Reclamanta a formulat cerere de renunțare la judecată pe care instanța o va constata în baza art.406 – 407 N.c.p.c., dând eficiență principiului disponibilității, ce guvernează procesul civil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Constată că reclamanta S.C. T. S. S.A. – Municipiul Iași, ..8, PT2 Metalurgie – J22-773-2001, CUI_ a renunțat la judecarea acțiunii formulată în contradictoriu cu pârâta Busmachiu N. – ., etaj 1, Iași, ..
Cu recurs la instanța ierarhic superioară în 30 de zile de la comunicarea/înmânarea prezentei hotărâri și care se depune la Judecătoria Iași.
Pronunțată azi, 11.05.2015, în ședință publică.
Președinte, Grefier,
Red.jud. D.P./14.05.2015
Tehnored.U.M./02.06.2015/4ex
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 6865/2015. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 7236/2015.... → |
|---|








