Pretenţii. Sentința nr. 4552/2015. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4552/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 01-04-2015 în dosarul nr. 28002/245/2014
Cod operator: 3171
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA Nr. 4552/2015
Ședința publică de la 01 Aprilie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE M. N.
Grefier D.-G. M.
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamanta ASOCIAȚIA DE P. . M. L. și pe pârâta B. I. M., având ca obiect pretenții acord de mediere.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței obiectul cauzei și modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, după care:
Instanța reține faptul că din oficiu s-a invocat excepția perimării cauzei, părțile fiind citate cu mențiunea de a formula concluzii asupra acesteia. Constată că părțile nu au înțeles să formuleze concluzii asupra excepției. Față de aceasta, reține cauza spre competentă soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra prezentei acțiuni, notează următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 30 iulie 2014 sub nr._, reclamanta ASOCIAȚIA DE P. .>solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să se ia act de acordul de mediere încheiat cu pârâta B. I. M..
În ședința publică din 17 septembrie 2014, instanța, în temeiul art. 411 alin. 1 pct.2 din Codul de procedură civilă, a dispus suspendarea cauzei.
La data de 23 martie 2015 verificând măsura suspendării cauzei, instanța a dispus citarea părților cu mențiunea de a pune concluzii asupra excepției perimării, stabilind termen pentru data de 01 aprilie 2015.
În ședința publică din 01 aprilie 2015, instanța a pus în discuție excepția perimării cererii de chemare în judecată.
Analizând actele și lucrările dosarului sub aspectul excepției perimării, absolute și peremptorii, instanța o apreciază drept întemeiată pentru următoarele considerente:
Din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 17 septembrie 2014, dată la care cauza a fost suspendată în temeiul art. 411 alin. 1 pct. 2 din Codul de procedură civilă. Instanța reține că de la această dată, nu a mai fost îndeplinit niciun act de procedură, dosarul rămânând în nelucrare mai mult de 6 luni, din vina reclamantei.
Potrivit dispozițiilor art. 416 alin. 1 din Codul de procedură civilă, orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar și împotriva incapabililor, dacă a rămas in nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni, iar potrivit art. 420 din Codul de procedură civilă, perimarea se poate constata din oficiu sau la cererea părții interesate.
Așadar, în conformitate cu acest text legal, în cazul nerespectării cerinței de a exista continuitate între actele de procedură, intervine perimarea. Aceasta are o natură juridică mixtă, în sensul că este atât o sancțiune procedurală de aplicație generală – care operează în ipoteza nerespectării termenului prevăzut de lege, cât și o prezumție de desistare, dedusă din faptul nestăruinței în judecată.
În lipsa unei norme speciale exprese, termenul de perimare se calculează potrivit dispozițiilor generale înscrise în art. 181 alin. 1 pct. 3 Cod procedură civilă, deci se împlinește în ziua corespunzătoare din ultima lună – respectiv 17 martie 2014.
Întrucât din data de 17 septemvrie 2014 și până la termenul de față a trecut mai mult de 6 luni, iar vina pentru rămânerea în nelucrare a cererii de chemare în judecată le revine reclamantei și ținând cont și de faptul că nu se poate reține incidența vreunei cauze de întrerupere sau suspendare a termenului de perimare (în sensul art. 417-418 Cod procedură civilă), instanța apreciază că devin aplicabile dispozițiile art. 416 Cod procedură civilă.
Față de aceste împrejurări, instanța va admite excepția de perimare, urmând să constate perimarea cererii de chemare în judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția perimării cererii de chemare în judecată, invocată din oficiu de către instanță.
Constată perimată cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta ASOCIAȚIA DE P. .> cu sediul în Iași, .. 138-140, ., cod fiscal_, prin reprezentant M. L., având ca obiect „încuviințare acord de mediere”, formulată în contradictoriu cu pârâtul B. I. M., CNP_, cu domiciliul în Iași, .. 140, b. A1, tr. 2, ., județul Iași.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare. În situația în care se va formula cerere de recurs, aceasta se va depune la Judecătoria Iași.
Pronunțată în ședința publică din 01 aprilie 2015.
Președinte, Grefier,
M. N. D.-G. M.
Red./tehnored. M.N./ M.D.G.
4 ex. / 23.04.2015
| ← Pretenţii. Sentința nr. 4551/2015. Judecătoria IAŞI | Actiune in raspundere contractuala. Sentința nr. 3243/2015.... → |
|---|








