Pretenţii. Sentința nr. 5219/2015. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 5219/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 16-04-2015 în dosarul nr. 589/245/2015

Cod operator: 3171

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

Ședința publică de la 16 Aprilie 2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE A. D. C.

Grefier L. Irimița

SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 5219/2015

Pe rol se află judecarea cauzei Civil privind pe reclamant ASOCIAȚIA DE P. . . și pe pârât A. C., pârât A. R., având ca obiect pretenții .

Dezbaterile cauzei au avut loc în ședința din data de 09.04.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei pentru astăzi, când în aceeași compunere, a hotărât:

INSTANȚA,

Asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr._ la Judecătoria Iași, reclamanta ASOCIAȚIA DE P. ., prin S.C. TERMO SERVICE S.A., a solicitat în contradictoriu cu pârâții A. C. și A. ROMIȚĂ ca prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligați la plata sumei de 8500,97 lei, cu titlu de cheltuieli de întreținere, aferente perioadei iulie 2011 – iulie 2014 și a sumei de_,69 lei, cu titlu de penalități de întârziere.

S-au solicitat cheltuieli de judecată.

Acțiunea este scutită de taxă de timbru.

În motivare, reclamanta a arătat că pârâții au acumulat la plata întreținerii restanțe, neachitând sumele datorate cu acest titlu, ceea ce a dus la imposibilitatea pentru asociație de a achita facturile la utilități, fapt ce poate atrage sistarea furnizării acestora.

S-a menționat că pentru întârzierile la plată au fost calculate penalități de întârziere.

A mai precizat că asociația nu a înregistrat nicio contestație din partea pârâților, în ceea ce privește listele de plată.

În drept au fost invocate prevederile art. 46, 49 al. 1 din Lg. 230/2007, art. 25 al. 3 pct. a din H.G. 1588/2007.

S-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.

În susținerea acțiunii au fost depuse înscrisuri.

Pârâții nu au depus întâmpinare.

Din actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Pârâții au acumulat, în perioada iulie 2011-iulie 2014, la plata întreținerii, un debit în cuantum de 3931 lei, fiindu-le calculate penalități în valoare de 6024,9 lei (fișe de calcul – fl. 7-10 ds.).

Instanța reține că diferențele de 4569,97 lei, cu titlu de cheltuieli de întreținere și de 6830,79 lei, reprezentând penalități de întârziere, sunt anterioare lunii iulie 2011, începând cu care s-a solicitat obligarea pârâților la plată, motiv pentru care va respinge solicitarea reclamantei referitoare la acestea.

Cf. art. 50 al. 1 din Lg. 230/2007, asociația de proprietari are dreptul de a acționa în justiție pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit.

Prin urmare, față de situația reținută, având în vedere și prevederile art. 46-50 din legea nr. 230/2007, instanța va admite în parte acțiunea civilă și va obliga pârâții să achite reclamantei suma de 3931 lei cu titlu de cheltuieli de întreținere și suma de 6024,9 lei cu titlu de penalități de întârziere, ambele aferente perioadei iulie 2011 – iulie 2014.

Va respinge cererea reclamantei în ceea ce privește diferențele de 4569,97 lei reprezentând cheltuieli de întreținere și 6830,79 lei reprezentând penalități de întârziere, anterioare lunii iulie 2011, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite, în parte, acțiunea civilă formulată de către reclamanta ASOCIAȚIA DE P. . în Iași, .. 108A, ., C._ prin S.C. TERMO SERVICE S.A. cu sediul în Iași, . în contradictoriu cu pârâții A. C. și A. ROMIȚĂ domiciliați în Iași, .. 52, ., . consecință:

Obligă pârâții să achite reclamantei suma de 3931 lei cu titlu de cheltuieli de întreținere și suma de 6024,9 lei cu titlu de penalități de întârziere, ambele aferente perioadei iulie 2011 – iulie 2014.

Respinge cererea reclamantei în ceea ce privește diferențele de 4569,97 lei reprezentând cheltuieli de întreținere și 6830,79 lei reprezentând penalități de întârziere, anterioare lunii iulie 2011, ca nefondată.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Iași.

Pronunțată în ședință publică azi, 16.04.2015.

Președinte,

A. D. C.

Grefier,

L. Irimița

Red/Teh.C.A.D

4ex-14.05.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 5219/2015. Judecătoria IAŞI