Pretenţii. Sentința nr. 6150/2015. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 6150/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 05-05-2015 în dosarul nr. 6150/2015
Cod operator: 3171
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 6150/2015
Ședința publică de la 05 Mai 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE A. F. S.
Grefier C. M. S.
Pe rol se află pronunțarea cauzei civile privind pe reclamanta S.C. "S." S.A. în contradictoriu cu pârâta C. S.R.L., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal, lipsesc părțile.
Procedura este completă.
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 30.04.2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când din lipsă de timp pentru deliberare, instanța a amânat pronunțarea pentru azi, când,
INSTANȚA,
Asupra cauzei civile de fata, constata urmatoarele:
Prin actiunea inregistrata pe rolul Judecatoriei Iasi sub nr._ reclamanta S.C. S. S.A. prin reprezentant legal, a solicitat in contradictoriu cu pârâta C. S.R.L obligarea acestuia la plata sumei de 228,94 lei cu titlul de penalități de întârziere la plata facturilor emise în perioada 07._, 04._.
Se mai solicită obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată .
In motivare se arata faptul ca, in baza contractului de prestări servicii nr. 9619/15.05.2009 încheiat cu pârâtul, reclamanta s-a obligat să colecteze, transporte și să depoziteze deșeuri menajere, în schimbul unui preț, însă pârâtul nu si-a indeplinit obligațiile contractuale.
A mai arătat reclamanta că nu s-au achitat nici până in prezent penalitățile de întârziere la plata facturilor emise în perioada 07._, 04._, 11._ motiv pentru care, potrivit art. 8 pct 3 din contract s-au calculat pentru aceasta perioada penalitati de intirziere, procentul de penalitate aplicat fiind de fiind de 0,04%, conform OUG nr. 88/2010.
În drept se invocă dispoz C civ.
Cererea a fost legal timbrata.
S-au anexat copii după adresa de convocare la conciliere ,confirmarea de primire a acesteia, contractul de prestări servicii, fișa calcul penalitati, facturi fiscale.
Pârâta, legal citat, a formulat intimpinare, prin care declară că recunoaște parțial pretențiile solicitate de reclamantă, fapt pentru care a achitat suma de 218,92 lei cu chitanța nr._/04.03.2015, care a fost atașată la dosar. Prin întâmpinare, se solicită respingerea acțiunii pentru suma de 10,02 lei ca fiind nedatorată.
Față de actele si lucrările dosarului, instanța reține următoarele :
Între reclamantă și pârât a intervenit un contract privind prestarea serviciilor de salubritate de către reclamantă nr. 9619/15.05.2009 dar pe parcursul derulării acestui contract, pârâta nu a respectat termenul prevăzut conform art. 8.2 din contractul de prestări servicii, în temeiul aceluiasi articol – punctul 3, s-au calculat penalități în sumă de 228,94 lei, pentru achitarea cu întârziere a facturilor emise în perioadele 07._, 04._, 11._ .
Întrucât cererea de chemare în judecată a fost înregistrată ulterior intrării în vigoare a noului Cod civil, iar contractul părților s-a încheiat anterior intrării în vigoare a acestuia, urmează ca instanța să stabilească legea aplicabilă în cauză având în vedere succesiunea de legi intervenită.
Pentru a stabili legea aplicabilă în cauză, instanța va avea în vedere prevederile Legii nr. 71/ 2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287 / 2009 privind Codul civil, care potrivit art. 1 din acest act normativ cuprinde dispoziții privind punerea în aplicare a Legii 287 / 2011 având ca principal obiect punerea de acord a legislației civile existente cu prevederile acestuia precum și soluționarea conflictului de legi rezultând din . Codului civil.
Astfel, conform prevederilor art. 102 alin. (1) din Legea nr. 71 / 2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287 / 2009 privind Codul civil „ contractul este supus dispozițiilor legii în vigoare la data când a fost încheiat, în tot ceea ce privește încheierea, interpretarea, efectele, executarea și încetarea sa”.
Deoarece contactul a fost încheiat anterior intrării în vigoare a Noului Cod Civil, tot ceea ce privește încheierea, interpretarea, efectele, executarea și încetarea sa se va circumscrie prevederilor Codului civil din 1864 în vigoare la data încheierii contractului între părți, nefiind aplicabile dispozițiile noului cod civil intrat în vigoare la data de 1 octombrie 2011.
Față de cele arătate, instanța apreciază că în cauză sunt incidente prevederile art. 969 din Codul civil din 1864, conform cărora „convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante”. Prin urmare, raportat și la prevederile art. 249 NCPC Cod civil care dispun că cel ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească, reclamanta care pretinde executarea unei obligații trebuie să facă dovada existenței obligației și a temeiului juridic al acesteia.
F. de dispoz mentionate instanta considera ca in cauza de față reclamanta a facut dovada existenței unei obligații de plată în sarcina pârâtului, a penalitatilor solicitate care au fost prevazute expres de parti in intelegerea acestora ce reprezinta manifestarea lor de vointa conform art 8 pct 3 din contract, și care au fost calculate in conformitate cu dispoz legale.
Intrucit în cursul solutionarii cauzei pirita a achitat debitul, instanta va respinge ca ramasa fara obiect cererea formulată.
In temeiul dispozițiilor art 453 C.pr.civ. obligă pârâtul să plătească reclamantei 20 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea formulată de reclamanta S.C. S. SA IAȘI cu sediul în Iași, Șoseaua Națională, nr. 43, Iași în contradictoriu cu pârâtul ., J_, CUI –_, cu sediul în Iași, .. 46, județul Iași, ca ramasa fara obiect .
Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 20 lei cu titlul de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru.
Cu apel în 30 de zile de la comunicare, cerere ce se va depune la Judecatoria Iasi.
Pronunțată în ședință publică azi, 05.05.2015.
Președinte, Grefier,
S. A. F. S. C.
Red/Tehnored. S.A.F./S.C.
4 ex./29.05.2015
| ← Pretenţii. Sentința nr. 6141/2015. Judecătoria IAŞI | Reziliere contract. Sentința nr. 6047/2015. Judecătoria IAŞI → |
|---|








