Pretenţii. Sentința nr. 6613/2015. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 6613/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 14-05-2015 în dosarul nr. 26180/245/2014

Cod operator: 3171

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 6613/2015

Ședința publică de la 14 Mai 2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE R. M. F.

Grefier A. - M. S.

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamanta A. DE P. . TERMO SERVICE SA și pe pârâții P. C., P. E., având ca obiect pretenții .

Procedură legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței faptul că, pentru acest termen de judecată, procedura de citare este legal îndeplinită.

Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din 28.04.2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din aceeași zi, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când din lipsă de timp pentru a delibera, s-a amânat pronunțarea pentru data de 05.05.2015, apoi pentru azi, când,

INSTANȚA,

Prin cererea înregistrată pe rolul instanței sub numărul de dosar de mai sus reclamanta A. DE P. . TERMO SERVICE SA a chemat în judecată pe pârâții P. C., P. E., solicitând obligarea acestora să plătească suma de 6485,31 penalități de întreținere aferente perioadei mai 2010-martie 2014, acumulate prin întârzierea la plata cheltuielilor de întreținere către Asociația de P. reclamantă al cărui membru este pârâtul.

La dosar au fost depuse liste de plată, fișa individuală a pârâtului, alte înscrisuri.

Parata P. E. a formulat intampinare, invocand exceptia lipsei capacitatii procesuale de folosinta a paratului P. C., intrucat acesta a decedat la data de 10.03.2014, conform certificatului de deces nr. 912/10.03.2014. Totodata, a invocat prescriptia dreptului material la actiune.

Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea cererii ca neintemeiata pentru motivele aratate pe larg in intampinare.

Analizând probele administrate, reține:

Potrivit art. 56 alin. 1 Cod procedură civilă orice persoană care are folosința drepturilor civile poate fi parte în judecată.

Capacitatea de folosință reprezintă capacitatea unei persoane de a avea drepturi și obligații. Persoanele care au capacitate de folosință în sens material au și capacitate de folosință în legătură cu drepturile și obligațiile lor procesuale.

Persoanele fizice dobândesc această capacitate la momentul nașterii și o pierd la momentul decesului.

Având în vedere certificatul de deces nr. 912/10.03.2014, pe numele pârâtului P. C., instanța urmează a admite excepția lipsei capacității procesuale de folosință a petentului, cu consecința respingerii cererii in contradictoriu cu acest parat.

*

Debitorul P. E. este membru al Asociației de P. creditoare, calitate în care este ținut să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, cota de contribuție ce îi revine la cheltuielile asociației de proprietari, potrivit art.46 din Legea nr. 230/2007. Obligația patrimonială ce intră în conținutul raportului juridic dintre debitor și creditoare își are izvorul în statutul asociației-creditoare, înscrisuri însușite de debitor prin acordul individual de asociere.

Având în vedere că raportul juridic ce a dat naștere pretențiilor reclamantei s-a născut sub imperiul vechiului Cod civil, dispozițiile sale vor fi aplicabile în speță, potrivit art. 102 alin. 1 din Legea nr. 71/2011 de punere în aplicare a noului Cod Civil.

Față de fișa individuală a debitorului depusă la dosar (f.7), instanța constată că

pentru penalitatile de intarziere aferente cheltuielilor de intretinere din perioada 05._ a intervenit prescriptia dreptului material la actiune.

Totodata, retine ca plata sumei de 700 lei efectuata de debitor la 18.10.2011 a fost imputata asupra debitului din perioada analizata si are efect intreruptiv de prescriptie extinctiva.

Prin urmare, parata P. E. datorează penalități de 0,2% pentru intarzierea la plata cheltuielilor de intretinere din perioada 10._, penalitati calculate potrivit mențiunilor din fișa individuală și listele de plată.

Reclamanta a depus un calcul din care rezultă numărul de zile de întârziere pentru fiecare cotă de întreținere.

Instanța apreciază că pârâta datorează suma de 400,1 lei reprezentând penalități de întârziere aferente debitului din perioada 10._.

În consecință instanța apreciază că cererea este întemeiată in parte și o va admite în limita celor expuse anterior.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite exceptia lipsei capacitatii procesuale de folosinta a paratului P. C. si respinge cererea formulata de reclamanta ASOCIAȚIA DE P. . cu paratul P. C., ca fiind formulata impotriva unei persoane lipsita de capacitate de folosinta.

Admite exceptia prescriptiei dreptului material la actiune pentru penalitatile de intarziere aferente cheltuielilor de intretinere din perioada 05._ si respinge cererea privind aceste penalitati, formulata de reclamanta ASOCIAȚIA DE P. . cu paratul P. E., ca fiind prescrisa.

Admite in parte cererea formulată de reclamanta ASOCIAȚIA DE P. . în IAȘI, . in contradictoriu cu parata P. E., cnp_, cu domiciliul în IAȘI, .. 9-11-15, ., .> Obligă pârâta la plata sumei de 400,1 lei reprezentând penalități de întârziere aferente debitului din perioada 10._.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 14.05.2015.

Președinte,

F. R. M.

pentru Grefier, aflat in C.O.,

semneaza grefier sef al sectiei civile,

L. P. F.

RED. TEHN.R.M.F./9.07.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 6613/2015. Judecătoria IAŞI