Pretenţii. Sentința nr. 9325/2015. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 9325/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 09-07-2015 în dosarul nr. 6492/245/2015
Cod operator: 3171
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 9325/2015
Ședința publică de la 09 Iulie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE C. C.
Grefier M. G. P.
Pe rol se află judecarea acțiunii civile formulate de reclamanta S.C. "S." S.A. în contradictoriu cu pârâții P. D. și P. M., având ca obiect pretenții .
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă fiind părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza a fost reținută spre soluționare în ședința publică din data de 11.06.2015, când, din lipsă de timp pentru deliberări, s-a amânat pronunțarea pentru data de 25.06.2015 și pentru azi, când,
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei de față, instanța constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 10.03. 2015 sub nr. _ , reclamanta S.C. S. S.A. prin reprezentant legal, a chemat în judecată pe pârâții P. D. și P. M., solicitând instanței că prin hotărârea ce o va pronunța să oblige pârâta la plata debitului în valoare de 455,81 lei cu titlu de preț și a sumei de 132,64 lei cu titlu de penalități de întârziere. De asemenea a solicitat și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că a încheiat cu pârâta contractul de prestări servicii nr._/2006, având ca obiect, potrivit art. 1 din contract, colectarea, transportul și depozitarea deșeurilor municipale pentru persoanele care locuiesc la adresa menționată. Întrucât pârâta nu a înțeles să achite contravaloarea serviciilor prestate, s-a acumulat un debit de 455,81 lei cu titlu de preț reprezentând contravaloare facturilor de salubritate emise pe perioada 11.2012+ 03.2014.
De asemenea reclamanta arată că, în temeiul art. 5.4 din contractul încheiat, la debit au fost calculate penalități în cuantum de 132,64 lei.
În drept acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art.1516 Cod civil, solicitându-se totodată conform art. 223 alin. 3 și 411 alin. 1 pct. 2 Cod procedură civilă judecarea cauzei și în lipsa reprezentantului legal al reclamantei.
Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în valoare de 47 lei.
În dovedirea susținerilor sale, reclamanta a depus la dosarul cauzei, în copie, contractul pentru prestări servicii salubritate nr._/2006, tabel privind calculul majorărilor de întârziere și facturi fiscale.
Pârâta, legal citată, nu a depus întâmpinare și nici nu s-a prezentat în fața instanței.
Analizând cererea de chemare în judecată prin prisma motivelor invocate, pe baza probatoriului administrat și a dispozițiilor legale aplicabile, instanța reține următoarele:
În fapt, reclamanta S.C. S. S.A. a încheiat cu pârâta contractul de prestări servicii nr._/2006, prin care reclamanta se obliga la colectarea, transportarea și depozitarea deșeurilor menajere. În temeiul acestui act juridic, pârâta s-a obligat, conform art. 4.8 din contract, să achite contravaloarea serviciilor executate de prestator, în termen de 30 de zile de la emiterea facturii. De asemenea, părțile au convenit că neachitarea facturii în termen de 30 de zile de la data scadenței, atrage majorări de întârziere egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare (art. 5.4 din contract).
Pentru a stabili legea aplicabilă în cauză, instanța va avea în vedere prevederile Legii nr. 71/ 2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287 / 2009 privind Codul civil. Astfel, conform prevederilor art. 102 alin. (1) din Legea nr. 71 / 2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287 / 2009 privind Codul civil „ contractul este supus dispozițiilor legii în vigoare la data când a fost încheiat, în tot ceea ce privește încheierea, interpretarea, efectele, executarea și încetarea sa”. Deoarece contactul a fost încheiat anterior intrării în vigoare a Noului Cod Civil, tot ceea ce privește încheierea, interpretarea, efectele, executarea și încetarea sa se va circumscrie prevederilor Codului civil din 1864 în vigoare la data încheierii contractului între părți, nefiind aplicabile dispozițiile noului cod civil intrat în vigoare la data de 1 octombrie 2011.
Față de cele arătate, instanța apreciază că în cauză sunt incidente prevederile art. 969 din Codul civil din 1864, conform cărora „convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante”. Prin urmare, raportat și la prevederile art. 1169 Cod civil care dispun că cel ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească, reclamanta care pretinde executarea unei obligații trebuie să facă dovada existenței obligației și a temeiului juridic al acesteia. În baza facturilor depuse la dosar și necontestate, instanța apreciază că suma de 455,81 lei, reprezentând contravaloarea facturilor emise pentru servicii de salubritate în perioada 11.2012 + 03.2014, are caracter cert și exigibil. Pârâta nu a dovedit prin mijloacele de probă admise de lege faptul că ar fi plătit această sumă, pe care nici nu a contestat-o.
În consecință, fața de cele arătate, instanța apreciază că în cauză sunt întrunite condițiile răspunderii contractuale și ținând cont și de prevederile art. 1073 din Codul civil din 1864 potrivit cărora „creditorul are dreptul sa dobândească îndeplinirea exacta a obligației în caz contrar având dreptul la despăgubiri”, instanța va admite capătul de cerere referitor la obligarea pârâtului la plata contravalorii serviciilor prestate de către reclamantă și va obliga pârâta la plata sumei de 455,81lei, reprezentând contravaloarea facturilor emise pentru servicii de salubritate în perioada 11.2012+ 03.2014.
Cu privire la cererea de obligare a pârâtei la plata penalităților de întârziere, instanța reține că în art. 5.4 din contract părțile au prevăzut că neplata la termen a prețului atrage plata de penalități pentru fiecare zi de întârziere egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neachitarea la termen a obligațiilor bugetare. Reclamanta a aplicat un coeficient de penalizare conform O.U.G. nr.88/2010, adică penalități egale cu cele utilizate pentru nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare respectiv de 0,04 % pentru fiecare zi de întârziere în achitarea facturilor emise. Întrucât pârâta nu și-a îndeplinit la termenul stabilit în contract obligația de achitare a contravalorii serviciilor prestate de către reclamantă, instanța apreciază că în mod corect reclamanta a dat eficienta clauzei penale stabilite în contract și a calculat penalități de întârziere la suma datorată.
Pentru aceste considerente, instanța va obliga pârâta la plata sumei de 132,64 lei cu titlu de penalități pentru neplata la termen a facturilor emise pentru servicii de salubritate în perioada 11.2012 + 03.2014.
Conform art. 453 alin. 1 N.C.p.c., instanța va obliga pârâta, ca parte căzută în pretenții, la plata către reclamantă a sumei de 47 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea civilă formulată de către reclamanta . sediul in Iași, ., jud. Iași, prin reprezentant legal, RO14816433, în contradictoriu cu pârâții P. D. si P. M., ambii cu domiciliu în Iași, ., ., .> Obligă pârâții la plata către reclamantă a sumei de 455,81 lei cu titlu de contravaloare servicii de salubritate prestate în perioada 11._ și 132,64 lei cu titlu de penalități pentru neplata la termen a facturilor emise pentru prestarea serviciilor de salubritate prestate în perioada 11. 2012 – 03. 2014.
Obligă pârâții să plătească reclamantei suma de 47 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, eventuala cerere de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Iași.
Pronunțată azi, 09. 07. 2015, in ședință publică.
Președinte, Grefier,
C.C. P.M.
Pentru judecător aflat în CO, Pentru grefier aflat în CO,
semnează judecător F. C., semnează grefierul desemnat
căruia i-au fost delegate atribuțiile specifice cu atribuțiile grefierului șef
funcției de președinte al instanței secție civilă A.-M. B.
RED.:C.C./TEHNORED.Z.N.
4 EX/21.08.2015
| ← Pretenţii. Sentința nr. 9530/2015. Judecătoria IAŞI | Plângere contravenţională. Sentința nr. 9396/2015.... → |
|---|








