Reprezentativitate sindicat. Sentința nr. 9757/2015. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 9757/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 28-08-2015 în dosarul nr. 9757/2015

Cod operator: 3171

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 9757/2015

Ședința publică de la 28 August 2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE M. O.

Grefier L. C. T.

Pe rol se află judecarea cauzei Civil privind pe petent U. S. LIBERE DIN ÎNVĂȚĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR IAȘI - PENTRU SCOALA GIMNAZIALA A. URICARIUL SCANTEIA , având ca obiect reprezentativitate sindicat.

La apelul nominal făcut în ședința publică lipsind:

- petent - U. S. LIBERE DIN ÎNVĂȚĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR IAȘI - PENTRU SCOALA GIMNAZIALA A. URICARIUL SCANTEIA

Procedura de citare este legal îndeplinită..

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:

Dezbaterile cauzei au avut loc în ședința publică de la 27.08.2015 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei pentru 28.08.2015, când în aceeași compunere, a hotărât:

INSTANȚA,

Constată că prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași sub nr._, petenta U. S. LIBERE DIN ÎNVĂȚĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR IAȘI, a solicitat ca instanța să constate îndeplinirea condițiilor de reprezentativitate la nivelul unității de învățământ Școala, Gimnazială „A. Uricariul" Scânteia, județul Iași, a organizației sindicale.

A arătat petenta că îndeplinește condițiile prevăzute de disp. art.51 alin 1 lit. C din legea nr.62/2011.

În susținerea cererii, au fost depuse la dosar toate actele necesare, precum și dovada îndeplinirii procedurii prealabile la I.T.M. Iași.

În drept, cererea a fost întemeiată pe prevederile art. 51 alin 1 lit. C din Legea nr. 62 din 2011.

Analizând susținerile petentei coroborate cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, instanța reține următoarele:

În fapt, prin sentința civilă nr.86/29.03.1990 pronunțată în dosarul nr.103/PJ/1990 Judecătoria Iași a admis cererea formulată de către U. S. Libere din Învățământul Preuniversitar Iași și a acordat personalitate juridică acestuia, dispunând înscrierea sa în registrul special al Judecătoriei Iași.

Potrivit disp. art. 51 alin.1 lit. C din Legea nr. 62/2011, privind dialogul social, sunt reprezentative la nivel de unitate organizațiile sindicale care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții: au statut legal de sindicat; au independență organizatorică și patrimonială; numărul de membri ai sindicatului reprezintă cel puțin jumătate plus unu din numărul angajaților unității.

Prin înscrisurile depuse la dosar, instanța constată că petenta a dovedit îndeplinirea de către organizația sindicală a condițiilor de reprezentativitate astfel cum sunt acestea prevăzute de art.51 alin.1 lit. C din Legea nr.62/2011, motiv pentru care instanța apreciază cererea petentului ca fiind întemeiată și urmează a o admite în sensul constatării reprezentativității Uniunii S. Libere din Învățământul Preuniversitar Iași la nivelul unității de învățământ Școala, Gimnazială „A. Uricariul" din localitatea Scânteia, județul Iași.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea formulata de petenta U. S. Libere din Învățământul Preuniversitar Iași, cu sediul in Iași, ., prin reprezentant legal si în consecința:

Constata reprezentativitatea organizației sindicale U. S. Libere din Învățământul Preuniversitar - Iași la nivelul unității de învățământ Școala Gimnaziala "A. Uricariul" Scânteia, cu sediul în loc. Scânteia, .

Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare

Pronunțata azi, 28.08.2015, in condițiile art. 396 alin.2 Cod pr. civila

PREȘEDINTE, GREFIER,

O. M. T. L. C.

Red.O.M./Teh.U.E.

4 ex./29.10.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Reprezentativitate sindicat. Sentința nr. 9757/2015. Judecătoria IAŞI