Încetare executare silită. Sentința nr. 9742/2015. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 9742/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 26-08-2015 în dosarul nr. 9742/2015

Cod operator: 3171

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 9742/2015

Ședința publică de la 26 August 2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE T. B.

Grefier L. C. T.

Pe rol se află judecarea cauzei Civil privind pe contestator B. E. și pe intimat B. SA, având ca obiect contestație la executare încetare executare silită.

La apelul nominal făcut în ședința publică lipsind:

- intimat - B. SA

- contestator - B. E.

Procedura de citare este legal îndeplinită..

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:

Dezbaterile cauzei au avut loc în ședința publică de la 12.08.2015 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei pentru 26.08.2015, când în aceeași compunere, a hotărât:

INSTANȚA,

Prin acțiunea civilă, înregistrată la instanță sub numărul_ /23.12.2014, contestatoarea B. E. a chemat în judecată pe intimata .> solicitând ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța:

- să se constate prescris dreptul intimatei de a solicita și obține executarea silită a titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr. 070LC_ din 15.07.2005;

- să se dispună anularea actelor de executare silită efectuate de B. S. în dosarul de executare silită 703/2014 și a încetării executării silite;

- să se dispună obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

Contestatoarea arată că la data de 02.12.2014 B. S. a admis cererea de executare silită formulată de intimată pentru suma de 1.885,97 euro rezultată din contractul de credit mai sus menționat, iar la data de 04.12.2014 i s-a comunicat înștiințarea privind măsura popririi dispuse, însă sumele solicitate sunt prescrise raportat la data ultimei plăți benevole efectuate 23l03.2009 și a dispozițiilor art. 705 Cod procedură civilă și a datei de 24.07.2009 când contractul a devenit exigibil anticipat în conformitate cu dispozițiile art. 8.3 din contract.

În drept, a invocat dispozițiile art. 583, 705 Cod procedură civilă și a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

În dovedirea contestației a depus înscrisuri.

Prin încheierea din 18.02.2015 (fila 46), instanța a admis cererea de ajutor public judiciar cu privire la taxa de timbru în cuantum de 1.000 lei, dispunând eșalonarea acesteia în 24 rate lunare în perioada februarie 2015 – februarie 2017, respectiv câte 41,66 lei lunar.

Intimata a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației și a excepției prescripției dreptului de a obține executarea silită întrucât termenul de 3 ani prevăzut de art. 705 alin. 2 Cod procedură civilă trebuie calculat de la momentul declarării scadenței anticipate a creditului deoarece datoria a devenit scadentă la momentul exigibilității prevăzute în contract sau la momentul la care exigibilitatea a fost declarată de creditor, motivat de faptul că debitorul a înregistrat restanțe pentru o perioadă mai mare de 90 de zile.

A invocat excepția tardivității formulării contestației raportat la termenul de 15 zile de la comunicarea somației prevăzut de art. 714 Cod procedură civilă.

A susținut că nu există o perioadă maximă de declarare a exigibilității anticipate a creditului și că a procedat la luarea acestei măsuri când a constatat că nu mai există nici o posibilitate reală de recuperare a datoriei în mod amiabil.

În apărare a depus înscrisuri.

S-a solicitat copia dosarului de executare silite 703/2014 al B. S..

Asupra excepțiilor invocate și din analiza probelor administrate, instanța reține următoarele:

Intimata a formulat cerere de executare silită la data de 02.12.2014 (fila 82), dată la care executorul judecătoresc a emis și adresa de poprire (fila 103) către Cake Expert SRL și băncile care au sucursale în municipiul Iași.

Contestatoarei i s-a comunicat adresa de înștiințare poprire, încheierea de stabilire a cheltuielilor și copii de pe adresa de înființare poprire, titlu executoriu și încheierii silite la data de 05.12.2014 potrivit dovezii de la fila 114.

Aceasta a înaintat contestația prin serviciile poștale, plicul de la fila 26 fiind datat 18.12.2014.

Contestația este formulată în termenul de 15 zile prevăzut de art. 714 (1) Cod procedură civilă, excepția tardivității formulării contestației fiind neîntemeiată și urmând a fi respinsă.

Părțile au încheiat contractul de credit nr. 070LC0505/_/15.07.2005, prin care reclamanta a primit un credit de 3.600 euro cu obligația de a-l restitui în termen de 5 ani.

Contestatoarea a efectuat ultima plată la data de 23.03.2009 potrivit ordinul de încasare depus la fila 6.

Potrivit art. 8.3 din contract în cazul înregistrării unei sume restante cu o vechime mai mare de 90 de zile contractul va deveni exigibil anticipat și se va trece la recuperarea daunei de la împrumutat și giranți fără somație sau fără punere în întârziere direct de către bancă sau de oricare din societățile subrogate în drepturile de creanță ale acesteia, urmând ca toate cheltuielile legate de recuperarea debitului să fie suportate de către client.

Intimata nu a declarat exigibilitatea anticipată a creditului în termenul stipulat în contract, în termen de 3 ani de la data ultimei plăți și nici în termen de 3 ani de la data la care contestatoarea trebuia să plătească ultima rată, august 2010.

Potrivit scadențarului fiecare rată avea o dată fixă pentru efectuarea plății.

Potrivit art. 705 (1) Cod procedură civilă dreptul de a obține executarea silită se prescrie în termen de 3 ani, dacă legea nu dispune altfel.

Termenul de prescripție începe să curgă potrivit art. 705 (2) Cod procedură civilă de la data când se naște dreptul de a obține executarea silită.

Potrivit art. 706 (2) Cod procedură civilă prescripția stinge dreptul de a obține executarea silită în orice titlu executoriu își pierde puterea executorie.

Dreptul de a obține executarea silită s-a născut la 90 zile după data ultimei plăți.

Excepția prescripției de a obține executarea silită invocată de contestatoare este întemeiată și urmează a fi admisă.

Pe cale de consecință urmează a fi admisă contestația și a se dispune anularea actelor de executare silită emise de B. S. în D. 703/2014, precum și încetarea executării silite.

În temeiul art. 453 Cod procedură civilă va obliga pe intimată să plătească contestatoarei suma de 27 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxe de xerocopie a dosarului de executare silită.

În temeiul art. 45 din O.G. 80/2013, instanța va dispune restituirea de către Trezoreria B., la rămânerea definitivă a hotărârii a sumei de 294 lei, reprezentând taxă timbru achitată de contestatoare până la data pronunțării hotărârii.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge excepția tardivității formulării contestației, invocată de intimata

Admite excepția prescripției dreptului de a solicita executarea silită invocată de contestatoare.

Admite contestația la executare formulata de contestatoarea B. E., CNP_, cu domiciliul în B., Bulevardul M. E. nr. 62, în contradictoriu cu intimata .> J_, CUI_/1992, cu sediul în București, .. 6 A, sector 2.

Constată prescris debitul aferent contractului de credit consum nr.070LC_/15.07.2005.

Dispune anularea actelor de executare silita emise de B. S. în D 703/2014.

Obligă pe intimată să plătească contestatoarei suma de 27 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Dispune restituirea către contestatoare a sumei de 294 lei de către Trezoreria Municipiului B., reprezentând taxă timbru la data rămânerii definitive a hotărârii.

Executorie.

Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare, ce se va înregistra la Judecătoria Iași.

Pronunțata in ședința publica azi 26.08.2015

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red.B.T./Teh.U.E.

4 ex./15.09.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Încetare executare silită. Sentința nr. 9742/2015. Judecătoria IAŞI