Rezoluţiune contract. Sentința nr. 7580/2015. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 7580/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 04-06-2015 în dosarul nr. 7580/2015

Cod operator: 3171

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

Ședința publică de la 04 Iunie 2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE A. D. C.

Grefier L. Irimița

SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 7580/2015

Pe rol se află judecarea cauzei Civil privind pe reclamant V. M. și pe pârât T. D. - B., pârât T. A. - C., având ca obiect rezoluțiune contract v-c; repunerea părților în situația anterioară.

Dezbaterile cauzei au avut loc în ședința de la 21.05.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei pentru 04.06.2015, când în aceeași compunere, a hotărât:

INSTANȚA,

Asupra cauzei civile de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Judecătoria Iași, reclamanta V. M. a solicitat în contradictoriu cu pârâții T. D. B. și T. A. C. ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 5615/28.10.2011 la B.N.P. C. Ș. și Asociații, precum și repunerea părților în situația anterioară încheierii contractului.

În motivare, reclamanta a menționat că a vândut pârâților o suprafață de 384 mp. teren categoria curți-construcții, prețul convenit fiind de 5000 RON, pe care aceștia nu l-au plătit nici până în prezent, motiv care o determină să solicite rezoluțiunea contractului, pentru neîndeplinirea obligației ce le revenea acestora.

În drept au fost invocate prev. art. 1549, 1550, 1556 C.civ.

În susținerea acțiunii a solicitat administrarea probelor cu înscrisuri și interogatoriul pârâților, ulterior, neinsistând în ceea ce privește interogatoriul pârâtei T. A. C..

Prin întâmpinare, pârâții au solicitat respingerea acțiunii.

Au menționat că, inițial, cât timp reclamanta s-a aflat la muncă în Italia, relațiile cu aceasta au fost armonioase, trimițându-le bani în vederea construirii unei case cu etaj, despre care le spusese că va fi a lor, reclamanta urmând să locuiască în casa veche, bătrânească. Au precizat pârâții că, având încredere în spusele reclamantei, în septembrie 2009, au vândut o suprafață de 1914 mp. teren, pentru prețul de 2100 lei, bani pe care i-au investit în construirea vilei. Până la întoarcerea reclamantei în țară, au locuit în această casă, dar după venirea acesteia, au început scandalurile, reclamanta amenințându-i că-i va evacua. Ca urmare a acestor amenințări, au precizat pârâții, au solicitat reclamantei să le restituie banii pe care i-au cheltuit pentru construirea vilei, dar aceasta le-a propus ca, în schimbul banilor respectivi și a unei diferențe, să le dea casa bătrânească și o suprafață de teren, în aceeași curte, propunere, pe care, de nevoie, au acceptat-o.

La data de 28.10.2011, au încheiat cu reclamanta contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 5615/28.10.2011 la B.N.P. C. Ș. și Asociații, având ca obiect suprafața de 384 mp. teren și o casă de locuit, cu suprafața de 64 mp., construită în anul 1962, prețul fiind de 5000 lei. Au precizat că au achitat prețul în aceeași zi în care au încheiat convenția menționată, dar, din păcate, nu în fața notarului, ci atunci când au ajuns acasă și, de asemenea, au achitat și taxele notariale.

Au arătat pârâții că, având în vedere relația strânsă de rudenie cu reclamanta, care este mama, respectiv soacra acestora, nu au considerat necesar să încheie un act care să ateste plata prețului, iar cf. disp. art. 249 C.pr.civ., dovada celor susținute, în sensul neachitării prețului, revine reclamantei.

A mai menționat pârâtul T. D. B. că, în anul 2011, când au încheiat contractul, era angajat la o firmă de transport persoane, ca șofer, iar suma pe care o obținea lunar era de peste 600 euro.

Totodată, au învederat pârâții faptul că, acțiunea a fost înregistrată pe rolul instanței, cu o săptămână înainte ca termenul de prescripție să se împlinească.

În drept au fost invocate prev. art. 204 C.pr.civ.

Au solicitat administrarea probelor cu înscrisuri și interogatoriul reclamantei, pe care însă nu l-au mai formulat.

Prin încheierea din 21.11.2014, a fost admisă cererea de ajutor public judiciar formulată de către reclamantă și eșalonată taxa de timbru datorată de către aceasta în 6 rate lunare, reclamanta făcând dovada achitării acestora, prin depunerea chitanțelor la dosar.

Din actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Între reclamantă, în calitate de vânzătoare și pârâți, în calitate de cumpărători, s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 5615/28.10.2011 la B.N. C. Ș. și Asociații, având ca obiect imobilul situat în .. Iași, compus din suprafața de 384 mp. teren curți-construcții și o casă de locuit, cu suprafața de 64 mp., construită în anul 1962, prețul fiind stabilit la valoarea de 5000 lei (copie contract – fl. 12-13 ds.).

În ceea ce privește prețul, se menționează în contract că, V. M., în calitate de vânzătoare, declară că îl primește de la cumpărători, „astăzi, data autentificării prezentului contract de vânzare-cumpărare”.

Prin urmare, se constată că, prețul nu a fost plătit în fața notarului, la momentul autentificării, neexistând această mențiune, fapt recunoscut și de către pârâți, prin întâmpinare, dar s-a prevăzut ca acesta să fie achitat în aceeași zi, cu data autentificării actului.

Se mai menționează în contract că, din momentul autentificării contractului, cumpărătorii intră de fapt și de drept în stăpânirea imobilului vândut, transmiterea dreptului de proprietate și preluarea imobilului liber de orice bunuri ale vânzătoarei făcându-se, de asemenea, la data autentificării contractului.

Prin urmare, se constată că vânzătoarea și-a îndeplinit obligația de transmitere a dreptului de proprietate cumpărătorilor, fapt necontestat de către aceștia, la rândul lor, pârâții, având obligația de achitare a prețului convenit de către părți, la data autentificării actului.

Dovada achitării prețului revine cumpărătorului și nu vânzătorului, acesta din urmă, în cazul neîndeplinirii obligației respective, neputând face dovada unui fapt negativ, respectiv că nu ar fi primit prețul, pârâții având obligația de a proba că și-au îndeplinit obligația asumată prin contract, fie cu înscrisuri ori, în caz de imposibilitate, având în vedere relația de rudenie, respectiv de afinitate dintre părți, prin alte mijloace de probă, dovadă pe care, însă, nu au făcut-o.

Cf. disp. art. 1499 C.civ., dacă prin lege nu se prevede altfel, dovada plății se face cu orice mijloc de probă.

Cf. disp. art. 1724 C.civ., când cumpărătorul nu a plătit, vânzătorul este îndreptățit să obțină executarea silită a obligației de plată, fie rezoluțiunea vânzării, precum și, în ambele situații, daune-interese, dacă este cazul.

Prin urmare, față de situația de fapt și de drept reținută, având în vedere că pârâții nu au dovedit că și-au îndeplinit obligația de achitare a prețului asumată prin contractul de vânzare-cumpărare, instanța va admite acțiunea și va dispune rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 5615/28.10.2011 la B.N. C. Ș. și Asociații din Iași și repunerea părților în situația anterioară.

În tem. art. 453 C.pr.civ., va obliga pârâții să achite reclamantei cheltuieli de judecată (taxă de timbru).

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea civilă formulată de către reclamanta V. M., CNP_, cu domiciliul ales în Iași, ., ., . în contradictoriu cu pârâții T. D. B., CNP_ și T. A. C., CNP_, ambii cu domiciliul în .. Iași și în consecință:

Dispune rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 5615/28.10.2011 la Biroul Notarial „C. Ș. & Asociații” din Iași și repunerea părților în situația anterioară încheierii contractului.

Obligă pârâții să achite reclamantei suma de 360 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Iași.

Pronunțată în ședință publică azi, 04.06.2015.

Președinte,

A. D. C.

Grefier,

L. Irimița

Red/Teh.C.A.D

5ex-22.06.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Rezoluţiune contract. Sentința nr. 7580/2015. Judecătoria IAŞI