Stabilire program vizitare minor. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 2015/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 16-09-2015 în dosarul nr. 10144/2015

Cod operator: 3171

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

Sentința civilă Nr._/2015

Ședința publică de la 16 Septembrie 2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE C. D. B.

Grefier C. M. R.

Pe rol se află judecarea cauzei Minori și familie privind pe reclamant C. I. - C. și pe pârât C. M. - G., pârât C. M. G., având ca obiect stabilire program vizitare minor modificare.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, nu au răspuns părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședință publică din data de 15.09.2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi care face parte integrantă din prezenta încheiere, când instanța având nevoie de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea cauzei pentru astăzi când în aceeași compunere, a hotărât următoarele:

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, instanța constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 03.10.2014 sub nr._, reclamantul C. I. C. a chemat în judecată pe pârâta C. M. G. pentru ca pe baza probelor ce se vor administra, instanța să pronunțe o hotărâre judecătorească prin care să modifice programul de vizitare a minorelor C. F., nascuta la data de 19.08.2002 si C. C., nascuta la data de 26.03.2006.

In fapt prin conventia incheiata la BNP B. A. L. si autentificata sub nr.1084 din 29.04.2013 s-a convenit ca reclamantul sa aiba legaturi personale cu copiii “ori de cate ori doreste, cu acordul mamei, in total 60 de ore pe luna, nu mai mult de 5 ore pe zi, fara suprapunerea aceluiasi interval orar in 2 zile consecutive”.

Cu toate acestea, in ultimul timp, parata a inceput sa-l sicaneze si sa ii ingradeasca dreptul de a-si vizita copii, spundand de mai multe ori ca nu este de acord ca fetele sa iasa cu reclamantul si actuala lui partenera. Astfel, parata a ajuns sa conditioneze dreptul la vizita de absenta partenerei reclamantului.

În drept, art. 401 NCC.

Alaturat au fost depuse inscrisuri (filele 9-11).

Legal citata, parata a formulat intampinare prin care a solicitat respingerea cererii, aratand ca niciodata nu a obstructionat dreptul de vizitare al reclamantului, iar modificarea programului deja stabilit prin conventie notariala trebuie sa aiba loc doar in situatii cu adevarat exceptionale.

In ceea ce priveste refuzul de a da curs cererii reclamantului de vizitare a fost justificat fie de activitatile scolare si extrascolare a minorelor sau chiar de refuzul copiilor de a se intalni cu actuala partenera a tatalui lor.

In cursul judecarii cauzei instanta a incuviintat si ulterior s-au administrat proba cu inscrisuri, interogatoriul partilor, proba testimoniala cu martorii A. M. si O. D. N., declaratiile acestora fiind consemnate separat si atasate la dosarul cauzei.

De asemenea s-a dispus audierea minorelor in camera de consiliu si s-a dispus efectuarea unei anchete sociale la domiciliul reclamantului.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

În fapt, partile au fost casatorite iar din relatia acestora au rezultat minorele C. F., nascuta la data de 19.08.2002 si C. C., nascuta la data de 26.03.2006.

Prin conventia notariala autentificata sub nr.1084 din 29.04.2013 la BNP B. A. L., accesorie certificatului de divort nr.4518 din aceeasi data, partile au convenit ca reclamantul sa aiba legaturi personale cu copiii “ori de cate ori doreste, cu acordul mamei, in total 60 de ore pe luna, nu mai mult de 5 ore pe zi, fara suprapunerea aceluiasi interval orar in 2 zile consecutive”.

Din probatoriul administrat in cauza rezulta ca legaturile personale ale tatalui cu copii lui s-au derulat in conditii foarte bune pana la momentul la care parata s-a recasatorit iar reclamantul a considerat de cuviinta sa o prezinte copiilor pe viitoarea lui partenera.

Desi din probatoriul administrat in cauza nu a rezultat in mod cert ca parata se opune ca minorele sa iasa impreuna cu reclamantul in prezenta partenerei sale, instanta retine, atat din procesul-verbal de audiere a copilului peste 10 ani cat si din opinia exprimata de psiholog, ca minora F. traieste conflicte interioare de loialitate fata de ambii parinti, probabil din cauza presiunilor pe care fiecare dintre parti le exercita in mod indirect asupra copiilor lor.

In acest context instanta apreciaza ca se impune nuantarea acordului Flaviei in sensul de a petrece timp cu tatal sau, dar nu doreste sa ramana peste noapte din motive medicale, avand probleme la coloana iar canapeaua tatalui este improprie afectiunii de care sufera. Aceste motive afirmate de copil, in mod evident, nu pot avea corespondent in realitate avand in vedere atat resursele afective dar si financiare pe care reclamantul le pune in relatia cu copii sai, aspectul semnalat de copil fiind unul usor de surmontat, de altfel fiind facuta si dovada contrara a achizitionarii unei saltele Dormeo (fila 111) in intentia de a asigura copilului tot confortul necesar.

Din acest motiv, convingerea instantei este ca minorele au manifestat in mod firesc reticență in ceea ce priveste noile relatii dezvoltate de parintii lor dupa separare, insa, in ceea ce priveste legatura afectiva cu sotul mamei, aceasta a putut fi normalizata prin insasi faptul convietuirii, in timp ce față de partenera tatalui, minora insasi a aratat cu prilejul audierii in camera de consiliu ca a refuzat apropierea dar este posibil ca prin faptul locuirii impreuna sa se intample la fel si in acest caz (fila 99).

Asa fiind, desi parata nu a obstructionat direct legaturile tatalui cu copii, in mod indirect a transmis copiilor sai ostilitate fata de actuala partenera a reclamantului, context in care acestea au ajuns sa compuna diferite biletele (filele 57, 63-64) prin care exprima sentimente nespecifice varstei lor, “D. e rea”, “o urâm”, “nu ne place de ea”, “M. C., poti sa faci ca daniela sa nu mai existe?”, in totala opozitie cu planșele foto depuse la dosar de catre reclamant, la filele 30-39, din care rezulta o legatura cel putin decenta intre copii si partenera tatalui lor, si din care minorele nu par a fi traumatizate de prezenta acesteia din urma.

Prin urmare, o schimbare atat de radicala in atitudinea copiilor, si din pacate nu in sens pozitiv, nu poate fi interpretata decat prin esuarea din partea mamei parate a misiunii de echilibru pe care trebuie sa o transmita copiilor, si de a nu lasa problemele de cuplu sa interfereze cu obligatiile parintesti, ci, mai mult, astfel cum rezulta din declaratia martorei A. M., chiar mama a furnizat fetelor amanunte despre relatia tatalui lor cu actuala partenera, pierzand din vedere ca varsta acestora nu oportuna o astfel de discutie.

Pe de alta parte, reclamantul, din dorinta de a-i apropia pe copii de actuala partenera, a creat fetelor impresia ca sunt fortate sa se intalneasca cu el si D., nerealizand necesitatea de a explica minorelor actuala situatie de fapt.

Avand in vedere ca minorele sunt la o varsta la care comunicarea cu ambii parinti (dat fiind si nivelul de intelegere specific varstei) le-ar ajuta sa depaseasca sentimentele de conflict, iar pe de alta parte ca parintii nu trebuie sa plaseze copii in situatia de a face alegeri culpabile, instanta va admite actiunea formulata, in necesitatea de a restabili un echilibru emotional pentru copii.

Interesul superior al copilului reclamă, potrivit art. 15 Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului ca minorul să mențină relații personale și contacte directe cu ambii părinții și familia extinsa.

În sensul aceleași legi, relațiile personale se pot realiza prin: întâlniri ale copilului cu părintele, vizitarea copilului la domiciliul acestuia, găzduirea copilului pe perioadă determinată de către părintele la care copilul nu locuiește în mod obișnuit.

În drept, potrivit art.401 C.civ., părintele separat de copilul său are dreptul de a avea legături personale cu acesta. Exercitarea drepturilor părintești se realizează însă numai în interesul superior al copilului, astfel cum statuează art. 2 alin. 2, 3 din Legea nr. 272/2004.

De asemenea, potrivit art. 31 alin 2 din Legea 272/2004, exercitarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor părintești trebuie să aibă în vedere interesul superior al copilului și să asigure bunăstarea materială și spirituală a copilului, în special prin îngrijirea acestuia, prin menținerea relațiilor personale cu el, prin asigurarea creșterii, educării și întreținerii sale.

Din analiza textelor legale menționate, coroborată și cu art.263 C.civ., instanța deduce că, în stabilirea programului de vizitare a copilului, trebuie să țină cont de principiul conform căruia dreptul părintelui trebuie exercitat în raport cu interesul superior al copilului.

Totodată, instanța va avea în vedere și dispozițiile art. 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului ce fac parte integrantă din dreptul intern conform art. 11 alin. 2 și art. 20 din Constituție. În cauza Eriksson contra Suediei, Curtea Europeană a statuat cu valoare de principiu, că, în lumina drepturilor garantate de Convenție, contactele reciproc acceptate ale copilului cu părintele său constituie un element fundamental al vieții de familie. Același principiu a fost aplicat și în cauza Monory contra României și în cauza Ignaccolo-Zenide contra României, subliniindu-se că în cazul în care copiii nu sunt suficient de maturi pentru a-și exprima ei înșiși în mod clar propriile preferințe, instanța trebuie să promoveze interesele superioare ale acestora.

De asemenea, potrivit art. 16 alin. 1 si 2 din Legea nr. 272/2004: "copilul care a fost separat de ambii parinti sau de unul dintre acestia, ca rezultat al unei masuri judiciare, are dreptul de a mentine relatii personale si contacte directe cu ambii parinti, cu exceptia situatiilor cand acesta contravine interesului superior al copilului".

Conform legii, exercitarea acestor drepturi poate fi limitata de instanta "daca exista motive temeinice care pot pune in pericol dezvoltarea psihica, intelectuala, morala sau sociala a copilului". Standardele mai sus mentionate sunt instrumente esentiale pentru promovarea drepturilor acelor copii afectati de separarea parintilor prin proceduri judiciare.

Astfel, instanta va incuviinta reclamantului cererea de stabilire a unui program de vizitare a minorelor dupa urmatorul program:

-o oră zilnic, în timpul săptămânii, de luni până joi, in intervalul orar 17,00-20,00 în funcție de programul minorelor;

-în primul și al treilea week-end din lună de vineri ora 17.00, până duminică ora 17.00;

-două ore în ziua de naștere a fiecărei minore;

-două ore de ziua de naștere a reclamantului, pe data de 29 iunie;

-două ore de ziua de naștere a bunicii paterne, pe data de 16 ianuarie;

-două ore în Ajunul Crăciunului;

-o zi de C. (prima sau a doua zi de C.);

-noaptea de Revelion și ziua de 1 ianuarie, o dată la doi ani.

-două ore în ziua de 2 ianuarie, în anul în care nu petrec împreună Revelionul;

-a doua zi de P.;

-o săptămână în vacanța de iarnă, urmând a stabili de comun acord cu pârâta dacă este prima sau a doua săptămână din vacanță în funcție de programul minorelor;

-trei săptămâni în vacanța de vară, urmând ca datele exacte să fie stabilite de comun acord cu pârâta, în funcție de programul minorelor.

Avand in vedere ca onorariul psihologului expert judiciar a fost pus de catre instanta in sarcina ambelor parti, insa doar reclamantul a facut dovada platii acestuia, instanta va obliga pe parata C. M. G. la plata onorariului psihologului expert judiciar C. L., in cuantum de 250 lei in contul RO51INGB_6624 deschis la ING Iasi pe numele CABINET INDIVIDUAL DE PSIHOLOGIE CLINICA „L. C.”, iar fata de solutia data cererii de chemare in judecata, va respinge cererea paratei de acordare a cheltuielilor de judecata si o va obliga pe aceasta la plata catre reclamant a cheltuielilor de judecata in cuantum de 2270 lei reprezentand tata de timbru, 1/2 din onorariu psiholog si onorariu de avocat astfel cum a fost redus de instanta, retinand ca prin reducerea onorariului de la 2480 lei la suma de 2000 lei, instanta nu intervine in raportul juridic dintre avocat si clientul sau (deci contractul de asistenta juridica isi va produce pe deplin efectele intre parti), ci doar se apreciaza in ce masura onorariul stabilit de partea care a avut castig de cauza trebuie suportat de adversarul sau, restul acestui onorariu ramanand in mod definitiv in sarcina clientului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite actiunea formulata de reclamantul C. I. C. cu domiciliul procedural ales în Iași, la CSA N. M.- O. C., ., parter, in contradictoriu cu parata C. M. G. cu dom proc ales la cab av. L. B. - bld. A. P., nr.21, ..B, ..

Modifica programul de vizitare stabilit prin Conventia autentificata sub nr. 1084 din 29 aprilie 2013 si, in consecinta, incuviinteaza cererea reclamantului de a avea legături personale cu minorele C. F., nascuta la data de 19.08.2002 si C. C., nascuta la data de 26.03.2006, dupa urmatorul program:

-o oră zilnic, în timpul săptămânii, de luni până joi, in intervalul orar 17,00-20,00 în funcție de programul minorelor;

-în primul și al treilea week-end din lună de vineri ora 17.00, până duminică ora 17.00;

-două ore în ziua de naștere a fiecărei minore;

-două ore de ziua de naștere a reclamantului, pe data de 29 iunie;

-două ore de ziua de naștere a bunicii paterne, pe data de 16 ianuarie;

-două ore în Ajunul Crăciunului;

-o zi de C. (prima sau a doua zi de C.);

-noaptea de Revelion și ziua de 1 ianuarie, o dată la doi ani.

-două ore în ziua de 2 ianuarie, în anul în care nu petrec împreună Revelionul;

-a doua zi de P.;

-o săptămână în vacanța de iarnă, urmând a stabili de comun acord cu pârâta dacă este prima sau a doua săptămână din vacanță în funcție de programul minorelor;

-trei săptămâni în vacanța de vară, urmând ca datele exacte să fie stabilite de comun acord cu pârâta, în funcție de programul minorelor.

Ia act ca parata C. M. G. a achitat onorariul psihologului expert judiciar C. L., in cuantum de 250 lei in contul RO51INGB_6624 deschis la ING Iasi pe numele CABINET INDIVIDUAL DE PSIHOLOGIE CLINICA „L. C.”

Obliga pe reclamantul C. I. C. la plata onorariului psihologului expert judiciar C. L., in cuantum de 250 lei in contul RO51INGB_6624 deschis la ING Iasi pe numele CABINET INDIVIDUAL DE PSIHOLOGIE CLINICA „L. C.”

Respinge cererea paratei de acordare a cheltuielilor de judecata.

Obliga parata la plata catre reclamant a cheltuielilor de judecata in cuantum de 2020 lei reprezentand tata de timbru si onorariu de avocat astfel cum a fost redus de instanta.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, calea de atac urmand a fi depusa la Judecatoria Iasi.

Pronunțată în ședință publică, astazi 16.09.2015.

Președinte, Grefier,

B. C. D. R. C. M.

Red./teh. CDB

08.01.2015 - 4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Stabilire program vizitare minor. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria IAŞI