Obligaţie de a face. Sentința nr. 239/2015. Judecătoria ÎNTORSURA BUZĂULUI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 239/2015 pronunțată de Judecătoria ÎNTORSURA BUZĂULUI la data de 05-08-2015 în dosarul nr. 239/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA Dosar nr._
ÎNTORSURA BUZĂULUI
SENTINȚA CIVILĂ NR.239
Ședința publică din data de 05.08.2015.
Completul constituit din:
Președinte: M. T. – judecător
Grefier: L. M.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra cererii de minori și familie formulată de reclamanta T. I. în contradictoriu cu pârâtul B. C. având ca obiect „Obligație de a face”.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care arată că nu s-au depus concluzii scrise de către părți.
Concluziile și susținerile părților, au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 22.07.2015 ce face parte integrantă din prezenta hotărâre iar în instanța a amânat pronunțarea la data de 05.08.2015, când urmare a deliberării a pronunțat hotărârea de mai jos.
JUDECĂTORIA,
I. Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ la data de 07.02.2014, reclamanta T. I. în contradictoriu cu pârâtul B. C. a solicitat instanței ca prin hotărârea ce va pronunța, să dispună următoarea:
- Suplinirea consimțământului pârâtului pentru stabilirea locuinței minorei B. L. născută la data de 22.12.2011 în Italia, împreună cu reclamanta;
- Suplinirea consimțământului pârâtului, în vederea deplasării minorei din Italia, în vizite scurte de agrement în țările UE, însoțită de reclamantă, pe perioada rezidenței minorei în Italia.
În motivarea cererii, a arătat reclamanta cĂ a fost căsătorită cu pârâtul, din relația de căsătorie a rezultat minora B. L. născută la data de 22.12.2011, iar prin sentința civilă nr. 358/09.10.2012 pronunțată în dosarul nr._ s-a dispus desfacerea căsătoriei părților prin acord, exercitarea autorității părintești asupra minorei B. L., născută la data de 22.12.2011 să se facă în comun de ambii părinți, locuința minorei a fost stabilită la reclamantă, stabilindu-se și un program de vizitare minor în favoarea pârâtului.
A arătat reclamanta că intenționează să-și stabilească rezidența în Italia, unde de foarte mulți ani este stabilită și mama sa, care îi acordă un real sprijin materia și moral iar înainte de încheierea căsătoriei cu pârâtul a avut stabilită reședința în această țară, unde a avut și loc de muncă, este familiarizată cu societatea, cunoaște limba și chiar și-a făcut un cerc de prieteni.
A susținut reclamanta că interesul său de a-și stabili rezidența în Italia este dictat de dorința de a-și îmbunătății condițiile de viață atât pentru ea cât și pentru minoră iar în tomna anului 2013, efectuând o vizită în Italia, a întreprins demersurile necesare în vederea stabilirii în această țară, depunând și cerere pentru acordarea rezidenței, adresa fiind în Via Cafaggio 161- Ameglia.
De asemenea a încheiat un contract de muncă la data de 01.10.2013 cu numitul Marcello Perboni, pe durată nedeterminată, urmând a fi pus în aplicare la momentul la care va avea posibilitatea legală de a se stabili în Italia împreună cu minora. A mai arătat reclamanta că a depus și cerere pentru acordarea rezidenței, adresa fiind în Via Cafaggio 161- Ameglia.
În ceea ce privește vizitele de agrement, a arătat reclamanta că dorește a merge cu minora și în alte țări, astfel ar fi extrem de greoi ca de fiecare dată să solicite consimțământul pârâtului iar în caz de refuz să investească instanța de judecată.
A arătat reclamata că pârâtul refuză categoric să-și dea consimțământul iar prin acest refuz, minora este privată de dreptul la liberă circulație și de posibilitatea de a-și dezvolta abilitățile de comunicare, de a veni în contact cu alte culturi și persoane, ce ar avea o deosebită înrâurire asupra dezvoltării sale intelectuale.
În egală măsură și dreptul său la liberă circulație este îngrădit prin refuzul pârâtului de a-și da consimțământul solicitat, acesta fiind un drept fundamental, stabilit prin Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Acțiunea fost motivată în drept, invocându-se dispozițiile art. 18 alin.2 din Legea 272/2004, art.30 din Legea 248/2005, art.486, art.496 Cod civil.
Alăturat cereri, reclamanta a depus următoarele înscrisuri: act de identitate, certificat de naștere minoră, sentința civilă nr.358/2012 a Judecătoriei Întorsura Buzăului, act rezidență T. E., contract de muncă privitor la T. E., contract de muncă privind pe reclamantă și alte înscrisuri emise de autoritățile Italiene.(f.7-33)
II. Situându-se pe o poziție procesual contradictorie, pârâtul B. C. a depus întâmpinare și cerere reconvențională.(f.43-45)
A solicitat pârâtul respingerea cererii formulate de reclamantă și admiterea cererii reconvenționale iar prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună următoarele:
- Modificarea măsurilor privitoare la minora B. L. născută la data de 22.12.2011, în sensul stabilirii domiciliului minorei la tatăl reclamant-reconvențional;
- Obligarea pârâtei reconvențional T. I. la plata unei pensii lunar în favoarea minorei;
- Obligarea pârâtei reconvențional la plata cheltuielilor de judecată.
În fapt, a arătat reclamantul reconvențional, că cele susținute de reclamanta T. I. sunt false, deoarece din conținutul înscrisurilor depuse la dosar rezultă că aceasta încearcă să-și îmbunătățească condițiile de viață ale ei și ale minorei nu prin muncă cinstită ci printr-o relație intimă cu o persoană născută în anul 1935 ce i-ar putea fi bunic și străbunic minorei.
A mai susținut reclamantul reconvențional că ar fi inacceptabil ca minora B. L., să beneficieze de bunuri materiale și de o viață îmbunătățită ca urmare a conduite imorale a mamei sale iar interesul minorei trebuie analizat în raport de mediul în care va crește minora și se va dezvolta în Italia, comparativ cu mediul ce el l-ar oferii minorei.
Se mai susține că invocarea unui contract de muncă cu o persoană în vârstă de 79 de ani de 79 de ani, reflectă relația de concubinaj a pârâtei reconvențional cu aceea persoană, cea de pe urmă neputând oferi minorei o viață decentă.
Pentru aceste motive, și în interesul minorei, se impune ca aceasta să rămână în țară, alături de tată, care îi oferă necondiționat stabilitate emoțională, materială, dragoste părintească și mai ales un climat familial demn.
Concluzionând, a arătat reclamantul reconvențional că prin modificarea domiciliului minorei în Italia, pârâta reconvențional urmărește îndepărtarea minorei de tată, scopul fiind de a distruge relația tată, copil.
În drept, cerere este întemeiată pe dispozițiile art.403 Cod civil.
III. Reclamanta T. I. a depus răspuns la întâmpinare și întâmpinare la cererea reconvențională prin care a solicitat respingerea apărărilor invocate de pârât cât și respingerea cererii reconvenționale formulate de aceste.(f.50-52)
În esență a arătat reclamanta că pârâtul nu a avut decența de a păstra cu fosta soție o relație amiabilă ce ar fi fost benefică în primul rând minorei iar ulterior alungării sale din domiciliul conjugal, a lansat o . calomnii la adresa sa, cum că minora nu este copilul său, că ar avea o relație incestuoasă cu fratele, că este nebună iar acum că este imorală datorită unei relații de concubinaj cu o persoană de 79 de ani, în fapt singurul motiv invocat în apărare. A arătat reclamanta că pretinsa relație susținut de pârât este o reală invenție și o speculație pentru a-și justifica cererea reconvențională.
Solicitarea de a se stabili domiciliul minorei la tată, nu reprezintă interesul minorei și nici dragostea acestuia față de copil, ci propriul egoism, iar pârâtul a omis să arate că în familia sa, formată din cei doi părinți, tatăl suferă de viciul beției și pe acest fond al alcoolului provocă scandal, iar acești bunici paterni au intervenit pe la diferite persoane, oferind oricât aceleia ce ar fi dispusă să dea relații, invocând că „ vrem să-i luăm fata”.
Privitor la moralitate, a mai arătat reclamanta că pârâtul a amenințat că împușcă pe toată lumea ca să-și ea fetița iar atunci când vizitează minora îi spune acesteia chiar în prezența sa, că atunci când va crește mare o să-i spună el ce fel de mamă are.
În ceea ce privește susținerea pârâtului, cum că îi obstrucționează accesul în orele de vizită, este total fals, pârâtul nerespectând programul ce chiar el l-a propus, se prezintă când dorește și stă cu minora doar scurt timp. De asemenea și susținerea pârâtului că prin stabilirea domiciliului în Italia, scopul ar fi de a-i îngrădi relația cu minora, este nefondată, deoarece atunci când a renunțat la familia sa și a promovat acțiunea de divorț, trebuia să-și asume și acest risc, deoarece despărțirea părinților presupune și despărțirea de copil, aceasta fiind o tristă realitate, iar victime sunt copii.
Concluzionând, a arătat reclamanta că potrivit poziție pârâtului, i s-ar limita dreptul de liberă deplasare, fiind obligată să rămână la domiciliul din satul A., pentru ca pârâtul să poată să aibă legături cu minora, ceea ce dovedește o rea-credință a pârâtului, în condițiile în care programul de vizită de poate modifica adecvat unei noi situații.
IV. Pârâtul a depus răspuns la întâmpinare formulată față de cererea reconvențională, invocând în esență împrejurarea că reclamanta nu înțelege că minora are doi părinți și că nu trebuie să fie exclus din viața acesteia, că mama nu este privilegiată iar tatăl marginalizat. (f.55)
V. Sub aspect probator, în temeiul art.258 Cod procedură civilă, s-a încuviințat pentru reclamantă proba cu înscrisurile depuse la dosar, interogatoriul pârâtului și probe testimoniale, cu martorii B. N. (f.80), T. A. – s-a renunțat la audiere – și Perboni Marcello (f.200) iar pentru pârât, proba înscrisuri, interogatoriul reclamantei (f.75-79), probe testimoniale cu martorii G. L. (f.81) și N. N. (f.82) și întocmirea unor anchete sociale la domiciliul părților (f.111, 122) și la adresa de rezidență a reclamantei din Italia (f.155-163, 188-198)
VI. Atât cererea principală cât și cererea reconvențională sunt legal timbrate potrivit art.15 lit.e din OUG nr.80/2013. (f.6, 40, 46)
VII. Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
1. Asupra stării de fapt.
În fapt, părțile au fost într-o relație de căsătorie în perioada 26.10.2008 - 17.12.2012, relație din care a rezultat minora B. L., născută la data de 22.11.2011. Prin sentința civilă nr.358 din 09.10.2012 pronunțată de Judecătoria Întorsura Buzăului în dosar nr._, s-a desfăcut căsătoria prin acordul comun al soților, s-a dispus ca exercitarea autorității părintești asupra minorei B. L. să se facă în comun de ambii părinți, locuința minorei a fost stabilită la reclamanta T. I., stabilindu-se și un program de vizitare minorei, în favoarea pârâtului B. C..(f.12-14) Rezultă potrivit hotărârii anterior menționate, că părțile s-au despărțit în fapt la data de 23.06.2012, iar de la această dată, minora B. L., ce avea vârsta de 6 luni, se găsește împreună cu mama – reclamanta T. I..
Astfel cum rezultă din conținutul înscrisului depus de la reclamantă la f.29, între reclamanta T. I. și martorul Marcello Perboni în calitate de angajator – cetățean italian-, la data de 01.10.2013, s-a încheiat în mod legal un contrat de muncă domestică pe perioadă nedeterminată iar potrivit acestui contract, reclamanta urmează a desfășura activități de îngrijire a angajatorului la domiciliul său din Italia, 8 zile lucrătoare câte 4 ore pe zi, cu excepția zilei de joi când părțile au stabilit și un program, de după amiază între orele 16:30 – 19:30. (f.29)
În ceea ce privește apărarea formulată de pârâtul B. C., cum că reclamanta T. I., potrivit documentelor depuse la dosar chiar de aceasta, în realitate nu va desfășura activități de îngrijire a persoanei angajatoare Marcello Perboni în vârstă de 79 de ani, ci se găsește într-o relație de concubinaj, ceea ce dovedește din punctul de vedere al pârâtului imoralitate și contravine interesului minorei B. L., nu poate fi primită de instanță, argumentele fiind următoarele:
Este adevărat că la f.34 din dosar, reclamanta T. I., a depus traducerea în limba română a unui înscris eliberat de autoritățile italiene (f.32-33) denumit declarație raport de muncă domestică nr._-83 din 14.101.2013 înregistrat la INPS Sarzana- Italia și în conținutul căruia este menționat la rubrica „Rudenie și afinitate” că angajatorul are relație de concubinaj cu lucrătorul – în speță reclamanta T. I..
Însă, astfel cum s-a dovedit în cauză, prin depunerea la dosar la f.62 de către reclamantă, a unei noi traducerii a declarației din limba italiană în limba română, rezultă că prima traducere a fost eronată, în fapt la rubrica „Rudenie și afinitate” fiind menționat că angajatorul are o relație de conviețuire sub același acoperiș cu lucrătorul. (f.62)
Astfel, rezultă fără nici un dubiu că potrivit contractului încheiat de reclamanta T. I., cu angajatorul Marcello Perboni, cea de pe urma va avea rezidența la domiciliul angajatorului din Italia, Via Cafaggio, 161, Ameglia, aspect confirmat chiar de angajator în declarația sa dată în calitate de martor, rezidența legală a reclamantei până la data de 07.01.2024, fiind cea anterior indicată și dovedită cu cartea de identitate nr.AS_ eliberată de Republica Italiană.(f.70-71)
În speța dedusă judecății, așa cum s-a reținut din probatoriul administrat, rezultă că între părți există o stare tensionată, iar pentru acest motiv nu au reușit a ajunge la un consens privitor la calitatea de părinți, existând neînțelegeri privind programului de vizită al pârâtului privind minora B. L.. Instanța nu va analiza în detaliu acest aspect, având în vedere că excede cererii cu care a fost investită.
Se poate constata că martorii audiați au exprimat poziții lacunare în legătură cu aspecte legate de situația minorei, neputând să aducă lămuriri suplimentare instanței de judecată și fiind evident totodată, că nu cunosc această informație la un nivel de detaliu.(f.80-82)
De asemenea, excede analizei în prezenta cauză, a acuzațiilor aduse de pârât, reclamantei sau de către reclamantă pârâtului și familiei acestuia
Cert este că situația de față reprezintă un caz clasic, când leziunile cauzate de relația de căsătorie a părților, sunt răzbunate prin intermediul copilului, iar acest comportament al părților, nu poate fi benefic pentru minoră și chiar contrar intereselor acesteia.
Astfel, motivat de faptul că prin hotărârea anterior enunțată, ca urmare a divorțului părților, domiciliul minorei B. L. – acum în vârstă de 3 ani și 8 luni – a fost stabilit la reclamanta mamă T. I., pentru motivul că reclamanta și-a schimbat domiciliul în Italia Via Cafaggio, 161, Ameglia și pentru motivul că nu a ajuns la o înțelegere cu pârâtul B. C. – tatăl minorei – a investit instanța de judecată cu prezenta cerere.
2. Asupra dispozițiilor legale incidente:
- art.403 cod civil care prevede că: în cazul schimbării împrejurărilor, instanța de tutelă poate modifica măsurile cu privire la drepturile și îndatoririle părinților divorțați față de copiii lor minori, la cererea oricăruia dintre părinți sau a unui alt membru de familie, a copilului, a instituției de ocrotire, a instituției publice specializate pentru protecția copilului sau a procurorului;
- art.497 Cod civil care se referă la schimbarea locuinței copilului împreună cu părintele la care locuiește, situația avută în vedere de această normă juridică fiind aceea când părintele la care este stabilită locuința minorului, dorește să își schimbă locuința ceea ce implică și modificarea locuinței copilului, cazul în speță;
- art.263 Cod civil - orice măsură privitoare la copil, indiferent de autorul ei, trebuie să fie luată cu respectarea interesului superior al copilului.
- art.23 alin.(2) din legea nr.272/2004 R privind protecția și promovarea drepturilor copilului, care prevede că: deplasarea copiilor în străinătate se realizează cu respectarea prevederilor Legii nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, cu modificările și completările ulterioare;
- art.2 alin.2 din Legea 248/2005, care prevede că cetățenii români minori pot călători în străinătate numai însoțiți, cu acordul părinților ori al reprezentanților legali, în condițiile prezentei legi, respectiv persoana desemnată, potrivit legii, să exercite drepturile și să îndeplinească obligațiile părintești față de minor.
3. Asupra fondului cauzei.
Astfel cum s-a dovedit în speță, reclamanta T. I. începând cu data de 24.10.2013 și-a stabilit rezidența în Italia Via Cafaggio, 161, Ameglia, intrând și într-un raport de muncă domestică – îngrijitoare – cu martorul Marcello Perboni, cetățean Italian.
Deși are stabilită rezidența în Italia și are încheiat un contract de muncă legal, reclamanta, împreună cu minora B. L., se găsesc încă de la începutul anului 2014 pe teritoriul României la domiciliul reclamantei din comuna Vama-Buzăului, ., județul B., având în vedere, că i s-a permis a se deplasa împreună cu minora în Italia, doar o perioadă de 2 luni.
Rezultă astfel cum a arătat reclamanta, coroborat cu depoziția martorului Marcello Perboni (f.200) și înscrisurile de la dosar, că în perioada celor câteva luni când s-a deplasat în Italia la rezidența mamei sale T. E., reclamanta a demarat demersurile și și-a stabilit rezidența în Italia și a încheiat un contract de muncă pe perioadă nedeterminată, însă a fost nevoită a se reîntoarce în România, datorită minorei B. L. și pentru care a primit acordul de a se deplasa în străinătate, doar pentru câteva luni.
Susținerea pârâtului B. C. că reclamanta nu a respectat perioada deplasării în Italia cu minora ce i-a acordat-o, astfel cum s-a stabilit prin hotărâre judecătorească, a fost recunoscută de reclamantă cu ocazia interogatoriului, însă cu precizarea că a contactat telefonic pârâtului care a fost de acord de a depăși această perioadă. (f.75-79)
Susținerea pârâtului B. C. că a acordat acceptul ca minora să se deplaseze în perioada octombrie-noiembrie 2013 în Italia, este contrazis de hotărârea judecătorească prin care instanța a suplinit acordul pârâtului, deoarece acesta a refuzat anterior investirii instanței.
Instanța nu poate reține apărarea pârâtului cum că în situația stabilirii minorei cu mama în Italia, i s-ar încălca dreptul de a avea legături persoane cu minora, având în vedere că modalitatea de vizitare astfel cum a fost stabilită prin hotărârea de divorț, nu are caracter definitiv, putând fi modificată potrivit art.403 Cod civil, dacă împrejurările ce au fost avute în vedere la luarea măsurii, s-au modificat. Se poate constata că la modalitatea de vizitare stabilită de instanță, s-a avut în vedere la acel moment că minora avea vârsta de doar 10 luni, la momentul pronunțării prezentei hotărâri, minora L. având vârsta de 3 ani și 7 luni.
Nu există nici un motiv temeinic și nici dovedit de către pârâtul reclamant reconvențional B. C., pentru ca minorei B. L., să i se schimbe domiciliul la tată. Se va avea în vedere în acest sens că minora încă de la vârsta de 6 luni se găsește împreună cu mama reclamantă T. I. la domiciliul acesteia, minora primind îngrijire permanentă de la mamă. Nu s-a dovedit schimbarea vreunei împrejurări, de la momentul stabilirii domiciliului minorei L. la reclamantă și care să fie contrară interesului acesteia și care să atragă modificarea domiciliului acesteia la tată.
Se poate reține că motivul principal ce a stat la motivarea cererii de stabilire a domiciliului minorei la tată de către reclamantul reconvențional B. C., a fost o presupusă relație de concubinaj a reclamantei, aspect nedovedit în speță. Însă chiar și dovedită o relație de concubinaj a reclamantei, aceasta nu poate constitui motiv întemeiat pentru modificarea domiciliului minorei L. la pârât, atâta timp cât nu se dovedește că relația în care s-ar fi găsit mama este contrară interesului minorei.. Fiecare cetățean are dreptul de a i se respecta viața privată. Nu este în căderea instanței de a analiza dacă o presupusă relație de concubinaj ar fi imorală, în condițiile în care nu se dovedește că interesul minorei este afectat.
Mai trebuie reținut, că chiar după momentul la care reclamanta T. I., a depus înscrisul – declarație de raport de muncă – în traducere corectă și din conținutul căruia rezultă că nu se găsește în relație de concubinaj cu angajatorul, pârâtul reclamant-reconvențional nu a înțeles să-și contureze vreo altă apărare în susținerea cererii reconvenționale.
Cert este, că nu există nici un motiv întemeiat ca minora B. L., să fie luată din mediul în care trăiește de la vârsta de 6 luni, de când părțile s-au despărțit în fapt, la domiciliul mamei sale – reclamanta T. I. – de la care a primit îngrijire și afecțiune permanentă.
Pentru argumentele anterior dezvoltare, cererea formulată de reclamantul reconvențional B. C., de a se stabilii domiciliul minorei la tată, este neîntemeiată.
Potrivit Legii nr.248/2005, orice cetățean român își poate exercita dreptul la liberă circulație în străinătate, fiindu-le garantat de a călătorii în străinătate, de a emigra și de a reveni oricând în țară. Încălcarea liberului drept de circulație – în lipsa unei limitări prevăzute de lege -, reprezintă o ingerință în dreptul de liberă circulație prevăzut de în paragrafele 1 și 2 ale art. 2 din Protocolul nr.4.
Astfel, dreptul reclamantei de a-și stabili rezidența în Italia și de a presta în mod legal muncă, în condițiile în care minorei B. L., i s-a stabilit domiciliul la mamă, nu poate fi limitat, potrivit argumentelor invocate de pârât.
În speță, cum reclamanta și-a modificat domiciliul în Italia iar domiciliul minorei B. L. a fost stabilit la mamă, potrivit art.497 Cod civil, în caz de neînțelegeri între părinți, instanța de judecată va stabili, însă cu respectarea principiului interesului superior al minorului.
Potrivit anchetei sociale dispuse de instanță la rezidența din Italia (f.155-163, 188-198), rezultă că există condiții pentru ca reclamanta împreună cu minora să locuiască. De asemenea programul de muncă al reclamantei, de îngrijire și menaj, la rezidența unde s-a stabilit, nu o împiedică de a asigura creșterea și educarea minorei B. L. în vârstă de 3 ani și 7 luni. Vârsta minorei și după cum anterior s-a reținut, împrejurarea că de la vârsta de 6 luni aceasta locuiește cu mama reclamantă, impune ca minorei să-i nu-i fie schimbat mediul în care a trăit.
Pentru toate argumentele anterior expuse, instanța va constata că interesul superior al minorei este acela de a locui în continuare cu mama reclamantă T. I. iar pentru motivul că aceasta și-a stabilit rezidența în Italia, potrivit art.497 Cod civil, coroborat cu art.23 alin.(2) din Legea nr.272/2004 R privind protecția și promovarea drepturilor copilului, se va dispune modificarea domiciliului minorei B. L. cu CNP_ fiica lui C. și I., stabilit prin sentința civilă nr.358 pronunțată la 09.10.2012 în dosar nr._ de Judecătoria Întorsura Buzăului, în Italia, Via Cafaggio, 161, Ameglia, împreună cu reclamanta T. I..
Potrivit art.2 alin.2 din Legea 248/2005, privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, se va suplinii consimțământului pârâtului B. C. cu privire la deplasarea minorei B. L. în Italia, însoțită de reclamantă, ținând seamă de refuzul pârâtului de a acorda acceptul deplasării minorei în străinătate.
În ceea ce privește solicitarea reclamantei T. I. de suplinire a consimțământului pârâtului B. C., în vederea deplasării minorei din Italia, în vizite scurte de agrement în țările UE, însoțită de reclamantă, pe perioada rezidenței minorei în Italia, argumentat de motivul că ar fi extrem de greoi ca de fiecare dată să solicite consimțământul pârâtului iar în caz de refuz să investească instanța de judecată, nu poate fi primit, argumentele fiind următoarele:
Situația în care se găsește minora B. L. în vârstă de 3 ani și 7 luni și pentru care exercitarea autorității părintești s-a dispus a se face de ambii părinți, face ca și tatăl pârât B. C. și nu numai mama reclamantă T. I., să-și exercite drepturile ce le au față de minor în calitate de părinte și de a putea controla și verifica modalitatea în care minora L., crește și se dezvoltă.
Este inadmisibil, ca deși stabilit domiciliul minorei B. L. împreună cu reclamanta T. I., în Italia, tatăl, pârâtul B. C., să nu poată să-și exercite toate drepturile și obligațiile față de minoră. Este necesar ca și pârâtul să cunoască locurile unde se deplasează minora, în ce condiții și cu cine.
Nu se poate a se înlătura controlul unui părinte față de minor, pentru simplu fapt că ar fi greoi ca de fiecare dată să solicite consimțământul pârâtului. O relație conciliantă între părinți ar fi benefică minorei și ar rezolva controversele părinților.
Pentru argumentele dezvoltate, acest petit se va respinge ca neîntemeiat.
4.Asupra cheltuielilor de judecată
Deși reclamanta T. I. în conținutul cererii introductive a solicitat obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, cu ocazia dezbaterii cauzei în fond a renunțat la aceste cheltuieli.
Cum cererea reconvențională formulată de reclamantul reconvențional B. C. a fost respinsă iar pârâta reconvențional nu a căzut în pretenții, nu se impun a fi acordate cheltuielile de judecate solicitate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte acțiunea formulată de către reclamanta T. I. cu CNP_ și domiciliul în comuna Vama Buzăului, ., județul B. în reprezentarea minorei T. L., în contradictoriu cu pârâtul B. C. cu CNP_ și domiciliul în orașul Întorsura Buzăului, . județul C. și drept consecință,
Dispune modificarea domiciliului minorei B. L. cu CNP_ fiica lui C. și I., stabilit prin sentința civilă nr.358 pronunțată la 09.10.2012 în dosar nr._ de Judecătoria Întorsura Buzăului, în Italia, Via Cafaggio, 161, Ameglia, împreună cu reclamanta T. I.
Dispune suplinirea consimțământului pârâtului B. C. cu privire la deplasarea minorei B. L. în Italia, însoțită de reclamantă.
Respinge ca neîntemeiat, petitul prin care reclamanta a solicitat suplinirea consimțământului pârâtului pentru deplasarea minorei în țările UE, pentru vizite scurte de agrement, pentru perioada în care minora B. L. va avea domiciliul împreună cu reclamanta, în Italia.
Respinge cererea reconvențională formulată de reclamantul reconvențional B. C., ca neîntemeiată.
Ia act că reclamanta a renunțat la petitul prin care a solicitat obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cerere ce se depune la Judecătoria Întorsura Buzăului.
Pronunțată în ședința publică, azi 05.08.2015.
PREȘEDINTE,GREFIER,
M. T. L. M.
Fiind plecată în concediu semnează
Grefier șef delegat
E. M.
Redact.Jud.M.T.
Tehnored.Gr.N.C.M.
04.09.2015/ 4 ex.
| ← Uzucapiune. Sentința nr. 230/2015. Judecătoria ÎNTORSURA BUZĂULUI | Plângere contravenţională. Sentința nr. 134/2015.... → |
|---|
