Uzucapiune. Sentința nr. 84/2015. Judecătoria ÎNTORSURA BUZĂULUI

Sentința nr. 84/2015 pronunțată de Judecătoria ÎNTORSURA BUZĂULUI la data de 24-03-2015 în dosarul nr. 84/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA ÎNTORSURA BUZĂULUI

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR.84

Ședința publică din data de 24.03.2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE: C. M. L.

GREFIER: M. N. C.

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea în cauza civilă privind pe reclamanții O. R. I. și R. M., în contradictoriu cu pârâții B. M. ȘI SOȚIA, B. M., A. A. J.. M., B. V. N. B. V.., B. V. N. B., Z. J. N. V., C. Z. N. V., D. M. N.V., P. D. căsătorită V. G R. HOBIG, P. S. minor, M. I. N. A., A. L., P. I., P. M. și S. I., având ca obiect „uzucapiune”.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Dezbaterea fondului cauzei și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din 10.03.2015, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța a amânat pronunțarea pentru data de 17.03.2015, după care pentru data de astăzi.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Întorsura Buzăului la data de 13.11.2013 sub dosar nr._ reclamanții O. R. I. și R. M. au solicitat instanței în contradictoriu cu pârâții B. M. și soția B. M., A. A. JUNIOR – minor, B. V. N. B. – văduvă, B. V. N. B., Z. J. N. V., C. Z. N. V., D. M. N. V., P. D. căsătorită cu V. G. R. HOBIG, P. S. - minoră, M. I. N. A., A. L. toți cu domiciliul necunoscut, ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună următoarele:

- să constate că antecesorul reclamanților, defunctul Zernesku I., unul și același cu Zarnescu I., decedat la data de 11.10.1978 a dobândit dreptul de proprietate prin uzucapiune de 30 de ani asupra imobilului situat în ., jud. C. în suprafață de 2896 mp. înscris în CF_ Barcani (provenit din conversia pe hârtie a CF 1602 Zagon) nr. top. 8212/2, 8213, 8214, 8215, 8216, 8217, 8218, 8219 arătură, fâneață, casă curte cu suprafața de_ mp.

- dezmembrarea imobilului înscris în CF_ Barcani nr. top.8212/2, 8213, 8214, 8215, 8216, 8217, 8218, 8219 în trei parcele:

- . nr. top. nou 8212/2 în suprafață de 948 mp., 8213 în suprafață de 6591 mp., 8214, 8215, 8216/1, 8217/1, 8218/1

- . nr. top. nou 8216/2 în suprafață de 1601 mp., 8217/2 în suprafață de 445 mp, 8218/2 în suprafață de 850 mp.

- . nr. top. nou 8216/3 în suprafață de 917 mp., 8217/3 de 279 mp., 8218/3 de 1724 mp., 8219 de 99 mp.

- să constate că imobilul uzucapat de antecesorul reclamanților, Zernesku I. (Z. I.) situat în ., jud. C. se identifică cu . nr. top. nou 8216/2 în suprafață de 1601 mp., 8217/2 în suprafață de 445 mp, 8218/2 în suprafață de 850 mp. în total de 2896 mp. din care 552 mp. curți construcții și 2344 mp. fâneață, sens în care să se dispună întabularea parcelei nou formate nr. top. nou 8216/2, 8217/2,8218/2 în suprafață de 2896 mp. în favoarea defunctului Z. I. cu titlu de uzucapiune, iar celelalte parcele să rămână cu situația CF neschimbată

- să constate că defunctul Zernesku I. a edificat o casă de locuit de 71 mp., o anexă (grajd și sură) de 74 mp., o anexă (magazie) de 52 mp. și o anexă - bucătărie de vară de 31mp. și să se dispună întabularea acestora în cartea funciară asupra parcelei nr.2 în favoarea defunctului Zernesku I. cu titlu de drept construire.

- să constate că urmare a decesului uzucapantului ZARNESCU I., unul și același cu ZERNESKU I., decedat la 11.10.1978, cu ultimul domiciliu în ., jud. C., prin certificatul de moștenitor nr. 45/23.03.2007 eliberat de BNP B. A. C. s-a stabilit că masa succesorală rămasă după defunct se compune din imobilul ce se identifică cu ..2, nr. top. nou 8216/2 de 1601 mp., 8217/2 în suprafață de 445 mp, 8218/2 în suprafață de 850 mp., în total 2896 mp. și casă și grajd, anexe gospodărești, situate în Barcani, nr. 294, jud. C., iar ca moștenitor în calitate de fiică, Z. VIRGILIA, mama reclamanților, sens în care să dispuneți întabularea dreptului de proprietate cu titlu de moștenire în favoarea acesteia asupra imobilelor de mai sus în cota de 1/1.

- să constate că, prin același certificat de moștenitor eliberat de BNP B. A. C. nr.45 /23.03.2007 s-a stabilit că după defuncta Z. Virgilia, decedată la 15.06.2006 cu ultimul domiciliu în ., jud. C. a rămas ca masă succesorală imobilul ce se identifică cu ..2, nr. top. nou 8216/2 de 1601 mp., 8217/2 în suprafață de 445 mp, 8218/2 în suprafață de 850 mp., în total 2896 mp. și casă și grajd, anexe gospodărești, situate în Barcani, nr. 294, jud. C., iar ca moștenitori reclamantul O. R. I. în cota de ½ și reclamanta R. M. în calitate de fiică în cota de ½, sens dispuneți întabularea dreptului de proprietate cu titlu de moștenire asupra imobilelor ce se identifică cu . favoarea reclamanților, potrivit cotelor de mai sus.

- să dispună ca urmare a constatărilor expertului ing. S. A. schimbarea categoriei de folosință a imobilului ce se identifică cu .. 2 nr. top. nou 8216/2 de 1601 mp., 8217/2 în suprafață de 445 mp, 8218/2 în suprafață de 850 mp., în total 2896 mp., arătură, fâneață, case, curte în curți construcții de 552 mp. și fâneață de 2344 mp.

În motivarea acțiunii, se arată că suprafața de teren de 2896 mp. din terenul înscris pe numele proprietarilor tabulari, situat în intravilanul ., jud. C. a fost folosit dinainte de 1930, mai întâi de defunctul Z. I., care a fost cunoscut în localitate ca proprietar și care a exercitat o posesie utilă, pașnică, neîntreruptă, publică și sub nume de proprietar, primind aceste teren de la părinții săi.

Defuncta Z. Virigilia, este fiica defunctului Z. I. și mama reclamanților, fiind dezbătute moștenirile acestora, conform certificatului de moștenitor nr. 45/23.03.2007 eliberat de BNP B. A. C., stabilindu-se că din masa succesorală face parte imobilul cu nr. top. nou 8216/2 de 1601 mp., 8217/2 în suprafață de 445 mp, 8218/2 în suprafață de 850 mp., în total 2896 mp., arătură, fâneață, case și anexe gospodărești, a cărui categorie de folosință este conform constatărilor expertului ing. S. A. de 552 mp. curți construcții și 2344 p. fâneață.

Cu privire la proprietarii tabulari se arată că în pofida demersurilor nu au reușit să identifice domiciliul acestora, dacă sunt locuitori ai comunei sau dacă se cunosc moștenitorii acestora, sens în care se solicită citarea acestora prin publicitate.

S-a apreciat valoarea imobilului în cauză ca fiind de_,80 lei calculată potrivit valorilor orientative ale Camerei Notarilor Publici.

În drept, se invocă dispozițiile art.1460 cod civil austriac și art. 29 și urm. Cod procedură civilă.

S-au anexat cererii și pe parcursul judecății, reclamanții au depus următoarele înscrisuri în fotocopie: împuternicire avocațială (f.12), documentație cadastrală (f.13-21), adeverință 2611/ 24.09.2009 (f.22), certificat de atestare fiscală (f.24,39-40), plan de încadrare în zonă (f.25), certificat de moștenitor nr. 45/23.03.2007 (f.26-27), declarații ale vecinilor (f.28-30), carte funciară 1602 Zagon in extenso (f.31-36), adeverința nr.2594/18.07.2013 (f.37), adeverința Parohie Barcani (f. 38), extras din registrul de deces (f.41), adeverința nr. 4238/02.10.2013 (f.42), acte de stare civilă (f.45-47, 49-50, 52 ), certificate de deces Z. Virgilia și Zernesku I. (f. 48, 51 ).

Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru de 4504 lei (f.57, 93, 116 ).

Prin Serviciul Registratură al instanței s-a depus de către OCPI C. la data de 10.12.2013 încheierea nr. 5595/02.12.2013 și extras CF actualizat nr._ (f.58-60).

La data de 18.12.2013 reclamanții au depus note de ședință prin care indică valoarea impozabilă a imobilului ca fiind de_ lei, anexând certificat de atestare fiscală (f. 61-62).

La data de 16.01.2014 reclamanții au formulat cerere de ajutor public judiciar (f. 66 )la care a anexat un set de înscrisuri (f. 67-71).

Prin încheierea de ședință din camera de consiliu din data de 21.01.2014 (f.72-73) instanța a admis în parte cererea de ajutor public judiciar și a dispus eșalonarea plății taxei de timbru în cuantum de 4353,61 lei în 6 rate lunare egale în cuantum de 725,60 lei fiecare.

La data de 20.03.2014 instanța a numit curator în persoana d-nei N. D. care să reprezinte interesele pârâților (f.101)

La termenul de judecată din 25.03.2014 instanța a dispus emiterea somației de uzucapiune (fl.113) care a fost afișată la sediul instanței, la locul situării imobilului, la sediul Primăriei Barcani, la OCPI Întorsura Buzăului, conform proceselor verbale de la filele 112, 122, 124 și 126 din dosar, iar prin grija reclamanților aceasta a fost publicată în două ziare (f.130-131). Urmare a emiterii somației prevăzute de art.1050 Cod procedură civilă, s-a constatat că în termenul de 6 luni de la afișare nu s-a formulat opoziție.

La solicitarea instanței, reclamanții au depus note de ședință la data de 20.11.2014 (f.135-136) prin care au precizat că solicită introducerea în cauză în calitate de pârâți a numiților P. I., P. M. și S. I..

La termenul de judecată din 27.01.2015 s-au prezentat pârâții P. I. și P. M., care au arătat că S. I. a decedat, depunând în acest sens certificat de deces (f.151) și că prin contract de donație acesta le-a lăsat toată averea și de asemenea, fiind întrebați de instanță au arătat că sunt de acord cu admiterea acțiunii.

La același termen de judecată instanța în baza art. 258 Cod procedură civilă a încuviințat proba cu înscrisurile depuse la dosar, documentația cadastrală și proba testimonială cu martorii P. V. și D. T. probă ce a fost administrată la termenul de judecată din 10.03.2015, declarațiile acestora fiind consemnate la filele 155-156 din dosar.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța va reține următoarele:

Reclamanții prin cererea de chemare în judecată au menționat că imobilul în litigiu este înscris în CF_ Barcani provenită din CF 1602 Zagon, însă din extrasul Cf actualizat depuse de OCPI C. (f.59-60) rezultă că imobilul este înscris în CF_ Barcani .

Prin urmare imobilul în litigiu este înscris în CF nr._ Barcani sub nr. top. 8212/2, 8213,8214,8215,8216, 8217,8218,8219 având categoria de folosință arătură, fâneață, casă curte cu suprafața de_ mp., proprietari tabular fiind înscriși, B. M. și soția B. M., A. A. JUNIOR – minor, B. V. N. B. – văduvă, B. V. N.B., Z. J. N. V., C. Z. N. V., D. M. N. V., P. D. căsătorită cu V. G. R. HOBIG, P. S. - minoră, M. I. N. A., A. L., P. I. și soția P. M..

Potrivit adeverințelor nr.2594/18.07.2013 emisă de Primăria Barcani (f.37) și cea din data de 22.07.2013 emisă de P. Barcani (f.38) numiții B. M. și soția B. M., A. A. JUNIOR – minor, B. V. N. B. – văduvă, B. V. N. B., Z. J. N. V., C. Z. N.V., D. M. N. V., P. D. căsătorită cu V. G. R. HOBIG, P. S. - minoră, M. I. N. A., A. L., S. Z. nu sunt înregistrați în registrele de deces și nici în protocolul înmormântărilor, sens în care instanța prin rezoluție în data de 20.03.2014 a dispus desemnarea unui curator în vederea apărării intereselor acestora (f.101).

Cu privire la proprietara tabulară S. Z., instanța reține că aceasta a decedat la data de 13.06.2011, conform extrasului de deces de la fila 41 din dosar, precum și faptul că aceasta nu are moștenitori, iar toate bunurile defunctei au fost înstrăinate către numiții P. I. și P. M., conform contractului de vânzare cumpărare nr.466/01.04.2011 autentificat de către BNP B. A. C., astfel cum rezultă din adresa nr.4238/02.10.2013 emisă de Primăria .).

Instanța reține din conținutul adeverinței nr.2611/24.09.2009 emisă de Primăria Barcani (f.22) că terenurile deținute de O. R. I. sunt situate în extravilanul și intravilanul localității Barcani și figurează în registrul agricol la nr. de casă 294 după cum urmează: 0,09 ha teren având categoria de folosință arabil situat în locul numit „Lîngă casă”; 0,34 ha teren având categoria de fâneață situat în punctul numit „Lîngă casă”; 0,09 ha teren având categoria de folosință curte situat în punctul numit ”Acasă” și casă de locuit în suprafață de 76 mp. construită în anul 1926 și 125 mp. anexe gospodărești.

De asemenea, se menționează că imobilele se află în posesia exercitată sub nume de proprietar de către numitul O. R. I. și nu au fost gajate, sechestrate și nici nu au făcut obiectul legilor fondului funciar.

Potrivit certificatelor fiscale nr.2593/18.07.2013 și nr.3119/+01.10.2012 eliberate de Primăria Barcani (f.39-40) reclamanții O. R. I. și R. M. figurează în evidențele fiscale cu 2 terenuri extravilane având categoria de folosință de arabil și fâneață în suprafață de 900 mp. și respectiv 9200 mp. și un imobil cu nr. administrativ 294 în suprafață de 201 mp. și anexe de 125 mp., având o valoare impozabilă de_ lei, imobile pentru care achită taxe și impozite.

Din conținutul depozițiilor martorilor P. V. și D. T. (f.155- 156 ) a rezultat că terenul folosit de reclamanți este situat în centrul localității Barcani, la . o suprafață de cca.3000 mp., iar în comunitatea se cunoaște faptul că primul care a folosit acest teren a fost Z. I., bunicul reclamanților, iar după decesul acestuia terenul a fost folosit de către mama reclamanților, numita O. Virgilia, iar după decesul acesteia terenul a fost folosit de reclamanți.

De asemenea au arătat că pe teren se află două case paralele și un grajd, ridicate de către Z. I., după anul 1930, aceste imobile existând și în prezent, iar reclamanții nu locuiesc în imobil, însă vin vara și cosesc fânul sau repară gardul

Martorii au mai declarat că terenul se învecinează cu imobilul deținut de S. P., S. G., familia Z., respectiv cu drumul și un pârâu, precum și faptul că nu au existat niciodată discuții legate de proprietatea acestui imobil, în comunitate atât reclamanții cât și antecesorii acestora au fost cunoscuți ca proprietari.

Din documentația cadastrală întocmită de sing. S. A. (f.13-21) rezultă că imobilul folosit de reclamanți se identifică parțial cu imobilul înscris în CF nr.1602 Zagon, fiind în suprafață de 2896 mp. din care 552 mp. este curți construcții și 2344 mp. este fâneață și se găsește în intravilanul comunei Barcani, nr. 294, jud. C. având ca vecinătăți: la vest – S. A. la nord – . – Z. E. și la sud pârâu.

Instanța mai reține că vecinii S. A., Z. E. și S. P. N. au dat declarații autentificate sub nr.238/24.02.2009, nr.1283/23.10.2009 și nr.129/29.01.2009 de către BNP B. A. C. (f.28-30) prin care au arătat că în calitate de vecini de hotar cu proprietatea reclamantului O. R., îl recunosc pe acesta ca fiind proprietarul imobilului situat în intravilanul . jud. C., identificat parțial cu imobilul din CF 1602 Zagon, nr. top.nou 8216/2, 8217/2, 8218/2 curți construcții, fâneață în suprafață de 2896 mp., conform documentației întocmite de sing. S. A. și de asemenea că schița întocmită respectă vechiul hotar și nu le lezează dreptul de proprietate, fiind de acord cu hotarul astfel stabilit.

Uzucapiunea reprezintă un mod de dobândire a proprietății prin posedarea neîntreruptă a bunului în tot timpul fixat de lege, iar în ceea ce privește posesia, aceasta reprezintă o stare de fapt, constând în stăpânirea unui lucru, în exercitarea unei puteri de fapt, în cadrul căreia posesorul se comportă ca și când el ar fi adevăratul titular al dreptului real asupra bunului, elementele posesiei vizând deci atât un element material (corpus) – ce presupune contactul cu bunul, cât și un element intelectual (animus) constând în voința celui care stăpânește bunul de a efectua această stăpânire pentru sine.

Prin Decizia nr.LXXXVI (86)/10.12.2007, Secțiile Unite ale ICCJ au statuat că în situația prescripțiilor achizitive începute sub imperiul Decretului - Lege nr.115/1938 și împlinite după . Legii nr.7/1996, acțiunile în constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune în regim de carte funciara sunt guvernate de dispozițiile legii vechi, respectiv cele ale Decretului - Lege nr. 115/1938.

Potrivit prevederilor art.28 din Decretul-lege nr.115/1938 pentru unificarea dispozițiilor privitoare la cărțile funciare, cel ce a posedat un bun nemișcător în condițiunile legii, timp de 20 ani, după moartea proprietarului înscris în cartea funciară, va putea cere înscrierea dreptului uzucapat.

In speță, proprietarii înscriși în cartea funciară în perioada 1875-1935 nu au putut fi identificați iar pentru a se putea constata dobândirea dreptului de proprietate în condițiile art.28 din Decretul-lege nr.115/1938 reclamanții ar fi trebuit să facă dovada că proprietarul înscris în cartea funciară este decedat de cel puțin 20 de ani, ceea ce în speță nu poate fi aplicat.

Însă cu privire la constatarea uzucapiunii în condițiile Codului civil austriac, instanța nu exclude de plano, aplicarea prevederilor acestuia în anumite situații în care s-ar face dovada imposibilității de a identifica în mod real coproprietarii tabulari, în situațiile în care în cartea funciară nu ar figura persoane fizice, ci juridice și în orice alte situații în care obligațiile de probațiune impuse de Decretul-Lege nr.115/1938, ar fi greu sau chiar imposibil de realizat, situații care ar echivala cu încălcarea liberului acces la justiție (a se vedea în acest sens Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului dată în Cauza Szwagrun-Baurycza împotriva Poloniei, 24 octombrie 2006, paragr.48- 57 și în Cauza L. și alții c. României, 14 decembrie 2006, paragraf 73-76)

Instanța reține că, prin Decretul –Lege nr.389/22.06.1943 a fost extinsă legislația civilă din vechea Românie în teritoriile din Transilvania, astfel că au fost puse și aici în aplicare prevederile Codului Civil român, corelativ cu aceasta fiind scoase din vigoare prevederile Codului civil austriac și ale legilor maghiare ce erau până atunci în vigoare.

Art.3 al.1 din DL 389/1943 a dispus în ce privește natura, durata și efectele posesiei că acestea sunt supuse legilor sub care a început prescripția.

În speță exercitarea posesiei asupra imobilului a început înainte de anul 1943, perioadă în care în Transilvania era în vigoare Codul civil austriac, astfel că, în condițiile în care legea care guvernează dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune este legea în vigoare la momentul începerii posesiei, în cauză își vor găsi aplicare în ceea ce privește petitul privind uzucapiunea, dispozițiile în materie cuprinse în Codul civil austriac.

În acest sens, se va avea în vedere că potrivit dispozițiilor art.1460 Cod civil austriac, pentru prescripțiune, pe lângă capacitatea persoanei și a obiectului, mai trebuie ca cineva să posede efectiv lucrul sau dreptul ce trebuie dobândit în acest mod, posesia să fie legitimă, cu bună credință și neviciată și să fie continuă în tot timpul cerut de lege, astfel că pentru a-și produce efectele, respectiv pentru a conduce la dobândirea dreptului de proprietate posesia trebuie să fie efectivă, exercitată cu buna credință, neviciata și continuă pe o perioada de 30 de ani.

Totodată instanța va avea în vedere că din interpretarea art.1462 si art.1463 Cod civil austriac reiese ca moștenitorii celui care a început posesia o pot continua și astfel timpul în care antecesorul lor a posedat imobilul va intra în calculul termenului de 30 de ani, fiind ca atare permisă joncțiunea posesiilor.

Față de toate considerentele expuse, raportat la situația de fapt reținută, instanța constată că în cauză sunt îndeplinite cerințele vizate de dispozițiile legale mai sus arătate cu privire la imobilul ce reprezintă proprietatea tabulară a pârâților B. M. și soția B. M., A. A. JUNIOR – minor, B. V. N. B. – văduvă, B. V. N. B., Z. J. N. V., C. Z. N. V., D. M. N. V., P. D. căsătorită cu V. G. R. HOBIG, P. S. - minoră, M. I. N. A., A. L., P. I. și P. M. numitul Zernesku Janos posedând neîntrerupt imobilul teren în suprafață de 2896 mp. înainte de anul 1943 și până la decesul său intervenit la data de 11.10.1978.

Cu privire la bunicul reclamanților instanța constată că numele acestuia în certificatul de naștere . nr._(f.49) și în certificatul de deces . nr._ (f.51) este trecut Zernesku I., fiind născut la data de 05.05.1900 și decedat la data de 11.10.1978, iar din certificatul de naștere al numitei Z. V. . nr._ (f.46) și din certificatul de deces al acesteia . nr._ (f.48) născută la data de 05.07.1929 și decedată la data de 15.06.2006 la rubrica numele tatălui este trecut Z. I. în vârstă de 29 de ani, instanța reținând că Zernesku I. și Z. I. este una și aceeași persoană.

Instanța mai constată că, raportat la dispozițiile art.1460 Cod civil austriac referitoare la condițiile posesiei, imobilul este bine delimitat, iar de la . o altă persoană neinteresându-se de soarta sa, neexistând nici o altă persoană care să se pretindă proprietar și care să ridice pretenții asupra imobilului, posesia având prin urmare caracter public, pașnic și sub nume de proprietar.

Instanța a dispus și îndeplinirea formalităților prevăzute de art.1050 Cod procedură civilă nefiind formulată vreo opoziție în termenul de 6 luni de la afișarea somației astfel cum rezultă din conținutul procesului verbal întocmit la data de 18.06.2014 (f.150).

Cu privire la constatarea uzucapiunii potrivit dispozițiilor Codului civil austriac instanța va reține că sunt îndeplinite condițiile pentru a se constata uzucapiunea.

Pentru toate motivele expuse instanța urmează ca în conformitate cu dispozițiile art. 1050 și urm. Cod procedură civilă raportat la art. 1452, 1460, 1462, 1463, 1464, 1465, 1468, 1493 si 1498 din Codul civil austriac să constatate ca fiind îndeplinite condițiile înscrierii dreptului de proprietate prin uzucapiune în favoarea autorului petenților, ZERNESKU I. unul și același cu Z. I. asupra imobilului situat în intravilanul ., jud. C. în suprafață de 2896 mp., având ca vecinătăți: la vest - S. A., la nord - . - Z. E. și la sud pârâu, fiind înscris în CF_ Barcani (CF vechi 1602 Zagon, CF vechi_ Barcani) sub nr. top. 8212/2, 8213, 8214, 8215, 8216, 8217, 8218, 8219, arabil, curți construcții și construcții locuințe, în suprafață de_ mp., proprietari tabulari fiind, B. M. și soția B. M., A. A. JUNIOR – minor, B. V. N. B.- văduvă, B. V. N. B., Z. J. N. V., C. Z. N. V., D. M. N. V., P. D. căsătorită cu V. G. R. HOBIG, P. S. – minoră, M. I. N. A., A. L., POPOICA I. și P. M..

Întrucât din întreaga suprafață de teren de_ mp. înscrisă în CF nr._ Barcani nr. top.8212/2, 8213, 8214, 8215, 8216, 8217, 8218, 8219, antecesorul reclamanților, Zernesku I. (Z. I.) a folosit doar suprafața de 2896 mp., potrivit dispozițiilor art.879-880 Cod civil, se impune și instanța va dispune dezmembrarea acestuia, potrivit documentației cadastrale extrajudiciare întocmită de sing. S. A. avizată de OCPI C. în sub nr.572/ 09.02.2010 (f.13-21), după cu urmează:

-. nr. top. nou 8212/2 în suprafață de 948 mp., 8213 în suprafață de 6591 mp., 8214,8215,8216/1,8217/1,8218/1

-. nr. top. nou 8216/2 în suprafață de 1601 mp., 8217/2 în suprafață de 445 mp, 8218/2 în suprafață de 850 mp.

-. nr. top. nou 8216/3 în suprafață de 917 mp., 8217/3 de 279 mp., 8218/3 de 1724 mp., 8219 de 99 mp.

De asemenea, instanța constatând că imobilul uzucapat de numitul Zernesku I. (Z. I.) se identifică cu . nr. top. nou 8216/2 în suprafață de 1601 mp., 8217/2 în suprafață de 445 mp, 8218/2 în suprafață de 850 mp., în temeiul art.885, art.888 Cod civil, va dispune înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate al autorului petenților, ZERNESKU JANOS (Z. I.) asupra parcelei nr.2 cu nr. top. nou 8216/2 în suprafață de 1601 mp., 8217/2 în suprafață de 445 mp, 8218/2 în suprafață de 850 mp. în suprafață totală de 2896 mp., cu titlu de uzucapiune, urmând ca . nr. top. nou 8212/2 în suprafață de 948 mp., 8213 în suprafață de 6591 mp., 8214,8215,8216/1,8217/1,8218/1 și . nr. top. nou 8216/3 în suprafață de 917 mp., 8217/3 de 279 mp., 8218/3 de 1724 mp., 8219 de 99 mp. să rămână cu situația de carte funciară neschimbată. Potrivit certificatului de moștenitor nr. 45/ 23.03.2007 emis de BNP B. A. C.(f. 26-27) după defunctul Zernesku I. decedat la data de 11.10.1978 a rămas masa succesorală compusă din următoarele bunuri imobile proprietate extratabulară: 1. casă, grajd, anexe gospodărești, curte și teren aferent în suprafață de 900 mp. situată în ., jud. C., menționându-se că imobilul teren nu a putut fi identificat, deoarece lipsește cartea funciară; 2. suprafața de 4100 mp. teren agricol, din care 700 mp. teren arabil și 3400 mp. teren fâneață, situat în grădina casei de la adresa mai sus menționată; 3. suprafața de 5800 mp. teren fâneață situat în punctul numit „Dealul Petrii” cu vecinătățile O. G. și Z. D., iar ca moștenitor acceptant figurează Zarnescu Virgilia, în calitate de fiică, fiind străină de moștenire soția supraviețuitoare Z. M..

Conform dispozițiilor art.1133 Cod civil certificatul de moștenitor face dovada calității de moștenitor legal sau testamentar, precum și dovada dreptului de proprietate al moștenitorilor acceptanți asupra bunurilor din masa succesorală, în cota care se cuvine fiecăruia.

În consecință, față de mențiunile certificatului de moștenitor mai sus menționat instanța constată că moștenitor acceptant al succesiunii rămase după defunctul Z. I., decedat la data de 11.10.1978 este Z. Virgilia, în calitate de fiică, iar imobilul uzucapat de defunct ce se identifică cu .. top. nou 8216/2 în suprafață de 1601 mp., 8217/2 în suprafață de 445 mp, 8218/2 în suprafață de 850 mp. în suprafață totală de 2896 mp., situat în ., jud. C., face parte din masa succesorală .

Prin urmare, în baza art..885 Cod civil instanța va dispune înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate asupra imobilul mai sus menționat cu titlu de moștenire în favoarea numitei Z. Virgilia, în cota de 1/1.

Prin același certificat de moștenitor 45/23.03.2007 s-a dezbătut succesiunea defunctei Z. Virgilia, decedată la 15.06.2006, masă succesorală având aceeași componență, iar ca moștenitori acceptanți figurează reclamanții O. R. I. și R. M. în calitate de fiu și fiică, având fiecare o cotă de ½.

Reținând aplicabilitatea dispozițiilor art.1133 Cod civil instanța constată că masa succesorală rămasă după defuncta Z. Virgilia decedată la data de 15.06.2006 se compune din imobilul ce se identifică cu .. top. nou 8216/2 în suprafață de 1601 mp., 8217/2 în suprafață de 445 mp, 8218/2 în suprafață de 850 mp. în suprafață totală de 2896 mp., situat în ., jud. C., iar ca moștenitori reclamanții O. R. I., în calitate de fiu și R. M. în calitate de fiică .

În baza art.885 Cod civil va dispune înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate asupra imobilul mai sus menționat cu titlu de moștenire în favoarea petenților O. R. I. în cota de ½ și R. M. în cotă de ½.

Întrucât potrivit documentației cadastrale mai sus menționate terenul în suprafață de 2896 mp. este compus din 552 mp. având categoria de folosință curți construcții și din suprafața de 2344 mp. având categoria de folosință fâneață, instanța va dispune schimbarea categoriei de folosință a imobilul cu nr. top. nou 8216/2 în suprafață de 1601 mp., 8217/2 în suprafață de 445 mp, 8218/2 în suprafață de 850 mp. în suprafață totală de 2896 mp.,arătură, fâneață, case, curte în curți, construcții de 552 mp. și fâneață de 2344 mp.

În ceea ce privește petitul nr. 4 prin care reclamanții au solicitat să se constate că Z. I. a edificat o casă de locuit de 71 mp., o anexă (grajd și șură) de 74 mp., o anexă (magazie) de 52 mp. și o anexă bucătărie de vară de 31 mp. precum și întabularea acestor construcții în cartea funciară, instanța constată că în certificatul de moștenitor nr. 45/23.03.2007 sunt indicate ca fiind incluse în masa succesorală casă, grajd și anexe gospodărești, situate în ., jud. C., ca de altfel și în certificatul de atestare fiscală se menționează că reclamanții figurează cu imobil în suprafață de 201 mp. și anexa în suprafață de 125 mp., precum și faptul că expertul în documentația cadastrală face referire la existența acestor construcții, însă nu există nici un plan de amplasament în care să fie evidențiate.

Așa cum s-a reținut mai sus, potrivit art.1133 Cod civil certificatul de moștenitor face dovada calității de moștenitor legal sau testamentar, precum și dovada dreptului de proprietate al moștenitorilor acceptanți asupra bunurilor din masa succesorală, iar potrivit art.887 Cod civil drepturile reale se dobândesc fără înscrierea în cartea funciară când provin din moștenire, astfel încât reclamanții pot solicita întabularea construcțiilor în baza certificatului de moștenitor mai sus menționat, astfel că instanța va respinge această pretenție a reclamanților ca nefondată.

În baza art. 58 alin.4 Cod procedură civilă stabilește onorariul curatorului N. D. la suma de 150 lei și în consecință obligă petenții O. R. I. și R. M. să plătească suma de 150 lei reprezentând onorariul curatorului special.

Instanța va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite în parte cererea formulată de petenții O. R. I., CNP_ domiciliat în Întorsura Buzăului, ., județul C. și R. M., CNP_, domiciliată în Com. V., ., jud. B. în contradictoriu cu intimații B. M. și soția B. M., A. A. JUNIOR – minor, B. V. N. B. – văduvă, B. V. N. B., Z. J. N. V., C. Z. N. V., D. M. N. V., P. D. căsătorită cu V. G. R. HOBIG, P. S. - minoră, M. I. N. A., A. L. toți cu domiciliu necunoscut - prin curator Av. N. D. cu sediul în Târgu S., ..4, ., P. I., CNP_ și P. M. CNP_, ambii cu domiciliul în Com. Barcani, ., jud.C. și în consecință:

Constată ca fiind îndeplinite condițiile înscrierii dreptului de proprietate prin uzucapiune a autorului petenților, ZERNESKU I. unul și același cu Z. I. asupra imobilului situat în intravilanul ., jud.C. în suprafață de 2896 mp., având ca vecinătăți: la vest - S. A., la nord - . - Z. E. și la sud pârâu, fiind înscris în CF_ Barcani (CF vechi 1602 Zagon, CF vechi_ Barcani) sub nr. top. 8212/2, 8213, 8214, 8215, 8216, 8217, 8218, 8219, arabil, curți construcții și construcții locuințe, în suprafață de_ mp., proprietari tabulari fiind, B. M. și soția B. M., A. A. JUNIOR – minor, B. V. N. B.- văduvă, B. V. N. B., Z. J. N. V., C. Z. N. V., D. M. N. V., P. D. căsătorită cu V. G. R. HOBIG, P. S. – minoră, M. I. N.A., A. L., POPOICA I. și P. M..

Dispune dezmembrarea imobilului înscris în CF_ Barcani, nr. top.8212/2, 8213, 8214, 8215, 8216, 8217, 8218, 8219 teren în suprafață de_ mp. potrivit documentației cadastrale întocmită de ing. S. A. avizată de OCPI C. în sub nr. 572/09.02.2010 în trei loturi, după cum urmează:

-. nr. top. nou 8212/2 în suprafață de 948 mp., 8213 în suprafață de 6591 mp., 8214, 8215, 8216/1, 8217/1, 8218/1;

-. nr. top. nou 8216/2 în suprafață de 1601 mp., 8217/2 în suprafață de 445 mp, 8218/2 în suprafață de 850 mp.;

-. nr. top. nou 8216/3 în suprafață de 917 mp., 8217/3 de 279 mp., 8218/3 de 1724 mp., 8219 de 99 mp.

Dispune înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate al autorului petenților, ZERNESKU JANOS (Z. I.) asupra parcelei nr.2 cu nr. top. nou 8216/2 în suprafață de 1601 mp., 8217/2 în suprafață de 445 mp, 8218/2 în suprafață de 850 mp. în suprafață totală de 2896 mp., cu titlu de uzucapiune, urmând ca . nr. top. nou 8212/2 în suprafață de 948 mp., 8213 în suprafață de 6591 mp., 8214,8215,8216/1,8217/1,8218/1 și . nr. top. nou 8216/3 în suprafață de 917 mp., 8217/3 de 279 mp., 8218/3 de 1724 mp., 8219 de 99 mp. să rămână cu situația de carte funciară neschimbată.

Constată că masa succesorală rămasă după defunctul Z. I., decedat la data de 11.10.1978 se compune din imobilul ce se identifică cu .. top. nou 8216/2 în suprafață de 1601 mp., 8217/2 în suprafață de 445 mp, 8218/2 în suprafață de 850 mp. în suprafață totală de 2896 mp., situat în ., jud.C., iar ca moștenitor în calitate de fiică, Z. VIRIGILIA

Dispune înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate asupra imobilul mai sus menționat cu titlu de moștenire în favoarea numitei Z. Virgilia, în cota de 1/1.

Constată că masa succesorală rămasă după defuncta Z. Virgilia decedată la data de 15.06.2006 se compune din imobilul ce se identifică cu .. top. nou 8216/2 în suprafață de 1601 mp., 8217/2 în suprafață de 445 mp, 8218/2 în suprafață de 850 mp. în suprafață totală de 2896 mp., situat în ., jud.C. ,iar ca moștenitori petenții O. R. I., în calitate de fiu și R. M. în calitate de fiică.

Dispune înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate asupra imobilul mai sus menționat cu titlu de moștenire în favoarea petenților O. R. I. în cota de ½ și R. M. în cotă de ½.

Dispune schimbarea categoriei de folosință a imobilul cu nr. top.nou 8216/2 în suprafață de 1601 mp., 8217/2 în suprafață de 445 mp, 8218/2 în suprafață de 850 mp. în suprafață totală de 2896 mp.,arătură, fâneață, case, curte în curți, construcții de 552 mp. și fâneață de 2344 mp.

Respinge restul pretențiilor.

În baza art.58 alin.4 Cod procedură civilă stabilește onorariul curatorului N. D. la suma de 150 lei și în consecință obligă petenții O. R. I. și R. M. să plătească suma de 150 lei reprezentând onorariul curatorului special.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, iar cererea de apel se va depune la Judecătoria Întorsura Buzăului.

Pronunțată în ședința publică din 24.03.2015.

PREȘEDINTE: GREFIER:

C. M. L. M. N. C.

Red. Jud. CML

Tehnored. Gr. MNA/23.04.2015/7 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Uzucapiune. Sentința nr. 84/2015. Judecătoria ÎNTORSURA BUZĂULUI