Plângere contravenţională. Sentința nr. 412/2015. Judecătoria JIBOU

Sentința nr. 412/2015 pronunțată de Judecătoria JIBOU la data de 09-09-2015 în dosarul nr. 412/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA JIBOU

JUDETUL S.

Dosar nr._

Date cu caracter personal

Nr. operator_

SENTINTA CIVILĂ NR. 412

Ședința publică din data de 09.09.2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE: M. G.

GREFIER: R. G.

Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe petentul C. C., în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN S., având ca obiect plângere contravențională la OUG 195/2002.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezinta nimeni.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care prezintă pe scurt obiectul pricinii și stadiul în care se află judecata.

Cauza fiind la primul termen de judecata la care partile sunt legal citate inaintea primei instante, in temeiul art. 131 Cod de procedură civilă, instanta din oficiu procedează la verificarea competenței, și constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze cererea, in temeiul art. 94 pct. 4 din Noul Cod de procedură civilă coroborat cu art. 118 din OUG nr. 195/2002.

De asemenea, instanța constată că cererea de chemare în judecată este legal timbrată, cu taxa de timbru în valoare de 20 lei, în conformitate cu prevederile OUG 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.

Intimatul a depus la dosar intampinare si actele care au stat la baza intocmirii procesului verbal de sanctionare (f16-23), iar petentul nu a depus raspuns la intampinare.

Instanța constată că la dosarul cauzei sunt suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, astfel că potrivit dispozițiilor art. 394 Cod de procedură civilă declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare, în baza actelor și lucrărilor existente la dosar.

INSTANȚA

Prin plangerea inregistrata la numarul de mai sus si formulata in termenul de 15 zile stabilit de art. 118 din OUG 195/2002, petentul C. C., in contradict cu intimatul IPJ Salaj, a contestat procesul verbal . nr._/19.03.2015, prin care a fost sanctionat cu 6 puncte amenda, in valoare de 585 lei, si 4 puncte penalizare, retinându-se in sarcina sa incalcarea prev. art. 108 al. 1, lit. c pct. 3 din OUG 195/2002, rep., prin conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul cu viteza de 83 km/h, pe o portiune de drum unde maximul admis este de 50 km/h.

Motivul principal pe care se intemeiaza plangerea petentului este acela ca viteza sa de deplasare, de 83 km/ora pe raza localitatii, nu este corespunzatoare realitatii.

Petentul considera ca masurarea vitezei a fost facuta de catre agentul constatator printr-o gresita manuire a cinemometrului, altfel fiind exclusa viteza retinuta in procesul verbal.

Ca motiv de nelegalitate a procesului verbal, petentul mai invoca lipsa mentiunilor din procesul verbal a datelor de identificare a cinemometrului.

In final, petentul solicita ca intimatul sa depuna la dosar materialul probator pe care se sprijina procesul verbal.

In drept s-au invocat prev. OUG 195/2002 si OG 2/2001.

In probatiune s-au depus inscrisuri, taxa de timbru judiciar fiind platita in cuantumul legal.

Intimatul a formulat intampinare si a depus la dosar materialul probator.

Intimatul a solicitat respingerea plangerii, aratand ca procesul verbal este intocmit cu respectarea tuturor cerintelor legale, fapta este probata, corect incadrata juridic, iar sanctiunea aplicata este in limite legale.

In drept s-au invocat prev. OG 2/2001, OUG 195/2002, RAOUG 195/2002, art. 205 Cod proc.civ., solicitandu-se judecarea in lipsa.

In probatiune s-au depus inscrisuri si inregistrari de imagini.

Analizând materialul probator prin raportare la sustinerile partilor, instanta constata ca prin procesul verbal contestat, petentul a fost sanctionat pentru comiterea contrav. prev. de art. 108 al. 1, lit c, pct. 3 din OUG 195/2002, deoarece in data de 19.03.2015 acesta a condus autoturismul cu nr. de inmatriculare_ pe raza loc Barsau M. ,cu viteza de 83 km/h, unde limita maxima de vitexa este de 50 km/h.

Pentru aceste motive agentul constatator a facut aplicarea prev. art. 108 al. 1, lit. c, pct. 3 din OUG 195/2002 rep., si a sanctionat petentul cu 6 puncte amenda, in valoare de 585 lei, aplicand si sanctiunea complementara a 4 puncte penalizare.

Petentul a semnat procesul verbal fara obiectiuni.

Verificand legalitatea procesului verbal, instanta constata ca acesta contine toate mentiunile stabilite sub sanctiunea nulitatii de art. 16, 17 din OG 2/2001.

In ceea ce priveste critica de nelegalitate formulata de petent constand in lipsa din procesul verbal a datelor de identificare a aparatului radar, este nefondata. Datele de identificare a aparatului radar folosit in misiune rezulta din materialul probator depus la dosar, iar lipsa acestora din procesul verbal nu este de natura sa fi produs petentului o vatamare care sa nu poata fi inlaturata doar prin anularea procesului verbal.

Analizand materialul probator depus de catre intimat, se constata ca viteza de deplasare a autoturismului condus de petent a fost determinata cu un aparat radar omologat, verificat metrologic si folosit de un lucrator de politie atestat ca operator radar, fiind astfel respectate prev. art. 108, al. 1, lit. c, pct 3 . din OUG 195/2002 rep., conform carora depasirea cu 31/40 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatata, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate si verificate metrologic, constituie contraventie.

Sanctiunea principala aplicata este in limite legale, fiind minimul amenzii (clasa a III 6/8 puncte amenda) in cazul incalcarii prev. Art. 108, al. 1, lit. c, pct. 3 din OUG 195/2002, aplicandu-se si sanctiunea complementara a 4 puncte penalizare.

Procesul verbal se bucura de prezumtia de legalitate si veridicitate, facand dovada celor retinute in cuprinsul sau, pana la proba contrarie. Mai mult decat atat, faptele retinute in procesul verbal sunt probate in conditiile legii, fiind stabilite cu mijloace tehnice omologate.

Prezumtia este una relativa, insa petentul nu a rasturnat-o prin probe in sens contrar celor retinute in procesul verbal.

Pentru motivele da fapt si de drept care preced, instanta va respinge plangerea ca nefondata, mentinand procesul verbal ca legal si temeinic.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂSTE:

Respinge ca nefondata plangerea petentului C. C., cu domiciliul in mun. Iasi, ., .. B, ., jud Iasi, formulata in contradictoriu cu intimatul IPJ –S., cu sediul in Zalau, .. 14.

Mentine ca legal si temeinic procesul-verbal ., nr._/19.03.2015.

F. cheltuieli de judecata.

Cu drept de apel in termen de 30 de zile de la comunicare.

Apelul se depune la Judecatoria Jibou.

Pronuntata in sedinta publica, azi, 09.09.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

M. G. R. G.

Red. M.G. / 29.09.2015

Dact. GR / 4 ex. / 30.09.2015

. / 30.09.2015

Confidențial. Date cu caracter personal prelucrate în conformitate cu prevederile Legii 677/2001.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 412/2015. Judecătoria JIBOU