Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr. 114/2015. Judecătoria LEHLIU-GARA

Sentința nr. 114/2015 pronunțată de Judecătoria LEHLIU-GARA la data de 05-02-2015 în dosarul nr. 296/249/2014

ROMÂNIA

DOSAR NR._

JUDECĂTORIA L.-GARĂ - JUDEȚUL CĂLĂRAȘI

SENTINȚA CIVILĂ Nr.114

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 05.02.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE - I. A. D.

Grefier – L. D.

Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act de vânzare-cumpărare, acțiune formulată de reclamantul V. N., împotriva pârâților Z. S., S. I., S. T., S. J., S. M. și S. M..

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile, dar reclamantul a fost reprezentat de dl. av. C. M., cf. delegației atașate la dosar.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefier, după care:

Instanța acordă cuvântul pe cererea de repunere pe rol a cauzei.

Avocatul reclamantei arată că având în vedere că a fost depus titlul de proprietate rectificat solicită repunerea pe rol a cauzei.

Instanța având în vedere temeiul suspendării, cererea formulată de reclamant și înscrisurile atașate, admite cererea și repune cauza pe rol.

Nemaifiind alte cereri instanța constată terminată cercetarea procesului, declară închise dezbaterile și acordă cuvântul pe fondul cauzei.

Avocatul reclamantului având cuvântul pe fond arată că având în vedere probatoriul administrat în cauză solicită admiterea acțiunii și pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare pentru terenul descris în acțiune și titlul de proprietate, fără cheltuieli de judecată.

INSTANȚA

Deliberând asupra acțiunii civile de față.

I. Obiectul acțiunii și timbrajul:

I.1Prin acțiunea introdusă la această instanță la data de 13.03.2014, reclamantul V. N., domiciliat în com. Tămădău M., .. Călărași, CNP -_, a chemat în judecată pârâții Z. S., domiciliată în comuna Tămădău M., ., CNP_, S. I. domiciliat în ., CNP_, S. T. domiciliată în mun. București, ..13, ., ., CNP_, S. J. domiciliat în orașul P., ., județul Ilfov, CNP_, S. M. domiciliată în mun. București, Ale. Râmnicu V., nr.1, ..A, ., sectorul 3, CNP -_, S. M. domiciliată în mun. București, Bld. Timișoara, nr.29, ., CNP_, solicitând să se pronunțe o hotărâre judecătorească care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare pentru:

-terenul arabil extravilan în suprafața de 1 ha, tarlaua 255/2, . raza teritorială a comunei Tămădău M., ., având următoarele vecinătăți: Nord - zona CFR, Est - moșt. M. V., Sud-baltă, Vest – drum și

-terenul arabil extravilan în suprafața de 3500 m.p., tarlaua 203/2, . raza teritorială a comunei Tămădău M., ., având următoarele vecinătăți: Nord - S. I., Est - H. Sărulești, Sud - U. A.., Vest - drum.

Acțiunea este legal timbrată, cu taxa de timbru cf. chitanței . nr.819/11.03.2014.

I.2. Pârâții, nu au formulat întâmpinare în cauză.

II. Temeiurile de fapt și de drept invocate :

II.1. În motivarea acțiunii, reclamantul arată că la data de 30.01.2014, a încheiat cu pârâții S. I., Z. S., S. T., S. J., S. M. prin procurator S. J., S. M., prin procurator S. J. un antecontract de vânzare cumpărare, prin care aceștia s-au obligat să-i vândă:

-terenul arabil extravilan în suprafața de 1 ha, tarlaua 255/2, . raza teritorială a comunei Tămădău M., ., având următoarele vecinătăți: Nord - zona CFR, Est - moșt. M. V., Sud-baltă, Vest – drum și

-terenul arabil extravilan în suprafața de 3500 m.p., tarlaua 203/2, . raza teritorială a comunei Tămădău M., ., având următoarele vecinătăți: Nord - S. I., Est - H. Sărulești, Sud - U. A.., Vest - drum.

Mai arată că prețul total al vânzării a fost stabilit la suma de 20.250 lei, suma fiind achitată în întregime la data încheierii antecontractului, dată la care a intrat în posesia terenului, iar promitenții-vânzători au dobândit terenul în cauză prin reconstituirea dreptului de proprietate, cf. titlului de proprietate nr._/11.01.1994 eliberat de CJPSDPT Călărași, în calitate de moștenitori ai defunctului S. A..

Menționează că promitenții-vânzători au arătat că la momentul perfectării actului de vânzare-cumpărare a terenului, nu va mai avea pretenții la o altă sumă cu titlu de preț și că, la data întocmirii promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare, cunoștea faptul că promitenții-vânzători nu au întocmit documentația cadastrală pentru acest teren, însă în aceeași situație se află și în prezent, când au depus diligențe pentru a-i determina să se prezinte la notar cu toate actele în vederea perfectării actului de vânzare-cumpărare în formă autentică, demers rămas fără rezultat.

În drept, se invocă disp. art.1669 alin.1 și 2 C.civ.

III.Probele administrate:

În dovedirea acțiunii reclamantul a solicitat proba înscrisuri și interogatoriul pârâților.

Alăturat acțiunii reclamantul a atașat în copie următoarele acte: antecontractul de vânzare cumpărare încheiat între părți la data de 30.01.2014, titlul de proprietate nr._/11.01.1994 eliberat de CJPSDPT Călărași, procura autentificată sub nr._.02.2014 de BNP C. M. C., procura autentificată sub nr.669/25.02.2014 de BNP I. D., BI . nr._ privind pe Z. S., C.I. . nr._ privind pe S. T., CI . nr._, certificat de atestare fiscală nr.630/03.03.2014 și anexa 1 la certificat eliberat de Primăria . de informare nr.19/03.03.2014 încheiat la Biroul de Mediator G. Paveelscu, adeverință de rol agricol nr.630/03.03.2014 eliberată de Primăria Tămădău M., CI . nr._ privind pe S. M., CI . nr._ privind pe S. M., BI . nr._ privind pe S. I., dovada achitării taxei de timbru și împuternicire avocațială . nr._/2014.

În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri.

IV. Analizând probele administrate instanța reține următoarele:

IV. 1. Starea de fapt reținută de instanță.

La data de 30.01.2014, părțile au încheiat antecontractul de vânzare cumpărare, prin care pârâții s-au obligat a vinde reclamantului:

-terenul arabil extravilan în suprafața de 1 ha, tarlaua 255/2, . raza teritorială a comunei Tămădău M., ., având următoarele vecinătăți: Nord - zona CFR, Est - moșt. M. V., Sud-baltă, Vest – drum și

-terenul arabil extravilan în suprafața de 3500 m.p., tarlaua 203/2, . raza teritorială a comunei Tămădău M., ., având următoarele vecinătăți: Nord - S. I., Est - H. Sărulești, Sud - U. A.., Vest - drum.

Prețul vânzării a fost stabilit în suma de 20.250 lei, achitat de reclamant la data încheierii antecontractului de vânzare cumpărare, astfel cum rezultă din cuprinsul acestuia coroborat cu lipsa la interogatoriu a pârâților (art.358 NC.p.civ.), iar promitenții vânzători, au dobândit terenurile în cauză prin reconstituirea dreptului de proprietate cf. titlului de proprietate nr._/11.01.1994 eliberat de CJPSDPT Călărași, în calitate de moștenitori ai defunctului S. A..

Potrivit certificatului de atestare fiscală nr.630/03.03.2014 și adeverinței de rol nr. 630/03.03.2014 emise de Primăria . că pârâții figurează înscriși la registrul de rol nominal unic și în registrul agricol, cu terenul obiect al litigiului și nu au debite fiscale, iar în ceea ce privește cartea funciară a imobilului aceasta este deschisă doar pentru terenul în suprafață de 3440 mp din T 203/2, P 13, astfel cum rezultă din adresa OCPI Călărași aflată la fila 50-56.

IV.2. Dispoziții de drept aplicabile în materie

Potrivit. art. 1669 C.civil când una dintre părțile care au încheiat promisiune bilaterală de vânzare, refuză nejustificat, să încheie contractul promis, cealaltă parte poate cere pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract, dacă toate celelalte condiții de validitate sunt îndeplinite.

IV.3 Soluția instanței

Promisiunea bilaterală de vânzare - cumpărare este un antecontract, prin care părțile se obligă să încheie în viitor, la prețul stabilit, contractul de vânzare - cumpărare, oricare dintre părți putând cere încheierea contractului. Promisiunea de vânzare - cumpărare poate să-și producă efectele specifice numai dacă prețul este determinat sau determinabil.

Dacă promitentul - vânzător nu își respectă obligația de a vinde în viitor acel bun, iar lucrul se mai găsește în patrimoniul vânzătorului și nu există alte impedimente legale, pe lângă posibilitatea acordării daunelor interese sau obligării promitentului, sub sancțiunea daunelor cominatorii, la încheierea contractului, instanța are posibilitatea ca, în lumina principiului executării în natură a obligațiilor si reparării în natură a pagubelor, să pronunțe, în baza art. 1516, 1527 N.C civ., o hotărâre care să țină loc de contract de vânzare – cumpărare.

Având în vedere că părțile s-au obligat să se prezinte la notariat pentru autentificarea actului de vânzare-cumpărare, naște deci în sarcina acestora obligația de a încheia contractul asumat, deci obligația de a perfecta convenția încheiată.

Întrucât din relațiile comunicate de OCPI rezultă că până în prezent terenul și, pe cale de consecință, nici vreun act de înstrăinare a acestuia nu a făcut obiectul înscrierii în cartea funciară, se concluzionează că dreptul de proprietate se află și în prezent în patrimoniul pârâților.

Având în vedere cele reținute mai sus, precum și împrejurarea că antecontractul de vânzare-cumpărare este întocmit cu respectarea condițiilor generale de valabilitate ale convențiilor prevăzute de art.1179 C.civil, instanța urmează a admite cererea reclamantului în baza art. 1669 C.civil (care consacră principiul executării în natură a obligațiilor).

V. Cheltuieli de judecată

Urmează a lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea formulată de reclamantul V. N., domiciliat în com. Tămădău M., .. Călărași, CNP_, în contradictoriu cu pârâții Z. S., domiciliată în ., CNP -_, S. I. domiciliat în comuna Tămădău M., ., CNP_, S. T. domiciliată în mun. București, ..13, ., ., CNP_, S. J. domiciliat în orașul P., ., județul Ilfov, CNP_, S. M. domiciliată în mun. București, Ale. Râmnicu V., nr.1, ..A, ., sectorul 3, CNP -_, S. M. domiciliată în mun. București, Bld. Timișoara, nr.29, ., ., sectorul 6, CNP-_.

Prezenta hotărâre ține loc de act autentic de vânzare cumpărare, între reclamant, în calitate de cumpărător și pârâții, în calitate de vânzători, având ca obiect:

-terenul arabil extravilan în suprafața de 1 ha, tarlaua 255/2, . raza teritorială a comunei Tămădău M., ., având următoarele vecinătăți: Nord - zona CFR, Est - moșt. M. V., Sud-baltă, Vest – drum și

-terenul arabil extravilan în suprafața de 3500 m.p., tarlaua 203/2, . raza teritorială a comunei Tămădău M., ., având următoarele vecinătăți: Nord - S. I., Est - H. Sărulești, Sud - U. A.., Vest - drum.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu apel în 30 zile de la comunicare ce se va depune la Judecătoria L. Gară.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 05.02.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

I. A. D. L. D.

R IAD/Th.LD.

Ex.9/12.02.2015

Cod operator date personale_

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr. 114/2015. Judecătoria LEHLIU-GARA