Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr. 745/2015. Judecătoria LEHLIU-GARA

Sentința nr. 745/2015 pronunțată de Judecătoria LEHLIU-GARA la data de 12-11-2015 în dosarul nr. 745/2015

ROMÂNIA

DOSAR NR._

JUDECĂTORIA L.-GARĂ - JUDEȚUL CĂLĂRAȘI

SENTINȚA CIVILĂ Nr.745

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 12.11.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE - I. A. D.

Grefier – L. D.

Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act de vânzare-cumpărare, acțiune formulată de reclamantul D. S.-F., în contradictoriu cu pârâții G. I., C. S., A. A..

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 05.11.2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea zi, ce face parte integrantă din prezenta, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 12.11.2015 și în urma deliberării a pronunțat prezenta hotărâre.

INSTANȚA

Deliberând asupra acțiunii civile de față.

I. Obiectul acțiunii și timbrajul:

I.1Prin acțiunea introdusă la această instanță la data de 16.06.2015, reclamantul D. S.-F., domiciliat in comuna L., ., CNP_, a chemat în judecată pârâții G. I., domiciliat in . Vlădiceasca, CNP_, C. S., domiciliată în . Călărași, CNP_ și A. A., domiciliată în comuna Frăsinet, ., județul Călărași, CNP_, solicitând să se pronunțe o hotărâre judecătorească care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare pentru terenul arabil extravilan în suprafața de 2 ha, situat pe raza teritorială a comunei Valea Argovei, județul Călărași, inscris în Titlul de proprietate nr._ din 21.04.2004, având următoarea structură:

- suprafața de 9.370 m.p., tarlaua 28, . vecinătăți: Nord - S. D., Est - N. I. Ghe., Sud - N. Gh.I., Vest - drum, Carte funciară nr._ și

- suprafața de 10.630 m.p., tarlaua 45, . vecinătăți: Nord- M. R., Est- H. Frăsinet, Sud -moșt.I. Neofita, Vest- drum. Cu cheltuieli de judecată.

Acțiunea este legal timbrată, cu taxa de timbru cf. chitanței nr._/16.06.2015.

I.2. Pârâții nu au formulat întâmpinare.

II. Temeiurile de fapt și de drept invocate :

II.1. În motivarea acțiunii, reclamantul arată că prin promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare autentificată sub nr.777 din 10.03.2015, pârâții G. I., C. S. și A. A., prin procurator Bacriță P., s-au obligat să-i vândă terenul arabil extravilan în suprafața de 2 ha, situat pe raza teritorială a comunei Valea Argovei, județul Călărași, înscris în Titlul de proprietate nr._ din 21.04.2004, având următoarea structură:

- suprafața de 9.370 m.p., tarlaua 28, . vecinătăți: Nord - S. D., Est - N. I.Ghe., Sud-N. Gh.I., Vest-drum, Carte funciară nr._ și

- suprafața de 10.630 m.p., tarlaua 45, . vecinătăți: Nord- M. R., Est- H. Frăsinet, Sud- moșt.I. Neofita, Vest- drum.

Mai arată că prețul total al vânzării a fost stabilit la lsuma de 40.000 lei, sumă achitată în întregime la data încheierii antecontractului, respectiv 10.03.2015, dată la care a intrat în posesia terenurilor descrise mai sus.

Precizează că promitenții-vânzători au dobândit terenurile în cauză prin moștenire de la fratele acestora G. M., conform certificatului de moștenitor nr.30/06.03.2015, și de pe urma defunctei lor mame C. E., decedată la data de 19.01.2009, conform certificatului de moștenitor nr.31/06.03.2015. La rândul său defunctul G. M. a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului, prin reconstituire în baza Legii nr. 18/1991, conform titlului de proprietate nr._ din 21.04.2004. Și totodată precizează că aceștia au arătat că la momentul perfectării actului de vânzare-cumpărare a terenului în cauză, nu vor mai avea pretenții la o altă sumă cu titlu de preț.

Astfel, în baza procurii autentificate sub nr.778 din 10.03.2015, arată că a întocmit cartea funciară pentru cele 2 ha teren arabil extravilan, situat pe raza comunei Valea Argovei, județul Călărași și a inițiat procedura de vânzare conform Legii nr. 17/2014 la Primăria comunei Valea Argovei, în vederea finalizării actului de vânzare-cumpărare în formă autentică, însă nu a putut realiza vânzarea cumpărarea în formă autentică întrucât la o dată ulterioară, încheierii primelor procuri autentice, pârâții G. I., C. S. și A. A., au revocat procura dată mandatarului Bacrită P..

În drept, se invocă disp. art.1669 alin.1 și 2 C.civ.

III.Probele administrate:

În dovedirea acțiunii reclamantul a solicitat proba înscrisuri și interogatoriul pârâților.

Alăturat acțiunii reclamantul a atașat în copie următoarele acte: promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare autentificată sub nr. 777/10.03.2015, titlul de proprietate nr._/21.04.2004, certificat de moștenitor nr.30/06.03.2015, certificat de moștenitor nr.31/06.03.2015, procura autentificată sub nr. 778/10.03.2015 de BNP Grângureanu Steriana Ș., încheierea nr._/11.06.2015 emisă de OCPI Călărași-extras de carte funciară cu anexa 1, încheierea nr._/10.06.2015 emisă de OCPI Călărași-extras de carte funciară cu anexa 1, încheierea nr._/28.04.2015 emisă de OCPI Călărași- extras de carte funciară cu anexa 1, plan de amplasament și delimitare a imobilului tarlaua 45-.._/28.04.2015 emisă de OCPI Călărași-extras de carte funciară cu anexa 1, plan de amplasamnet și delimitare a imobilului tarcela 28-. taxei de timbru, împuternicirea avocațială . nr._/16.06.2015, adresa nr. 3029/25.08.2015 emisă de Primăria .>

În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri.

IV. Analizând probele administrate instanța reține următoarele:

IV. 1. Starea de fapt reținută de instanță.

Prin procura nr. 320 autentificată la data de 06.03.2015 de BNP B. C. L., pârâții au împuternicit pe numitul Bacriță P. vă vândă în numele lor și pentru ei la prețul cel mai avantajos lor, dreptul de proprietate asupra terenului arabil extravilan în suprafață de 2ha situat în .. Călărași având următoarea structură:

- suprafața de 9.370 m.p., tarlaua 28, . vecinătăți: Nord - S. D., Est - N. I. Ghe., Sud - N. Gh.I., Vest - drum, Carte funciară nr._ și

- suprafața de 10.630 m.p., tarlaua 45, . vecinătăți: Nord- M. R., Est- H. Frăsinet, Sud -moșt.I. Neofita, Vest- drum

La data de 10.03.2015 pârâții prin mandatar Bacriță P., au încheiat cu reclamantul antecontractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 777 de către B.N.P. Crângureanu Steriana Ș., prin care pârâții s-au obliga să-i vândă terenului arabil extravilan în suprafață de 2ha situat în .. Călărași având următoarea structură:

- suprafața de 9.370 m.p., tarlaua 28, . vecinătăți: Nord - S. D., Est - N. I. Ghe., Sud - N. Gh.I., Vest - drum, Carte funciară nr._ și

- suprafața de 10.630 m.p., tarlaua 45, . vecinătăți: Nord- M. R., Est- H. Frăsinet, Sud -moșt.I. Neofita, Vest- drum

Prețul vânzării a fost stabilit în suma de 40.000 lei, achitat de reclamant în întregime, astfel cum rezultă din cuprinsul acestuia.

Tot la data de 10.03.2015 pârâții prin mandatar Bacriță P., au încheiat cu reclamantul procura nr. 778 autentificată de B.N.P. Crângureanu Steriana Ș. prin care l-au împuternicit pe reclamant să-și vândă sieși la prețul de 40.000 lei dreptul de proprietate asupra terenului obiect al litigiului.

În baza procurii 778/10.03.2015 reclamantul a inițiat demersurile în vederea respectării dreptului de preemțiune prev. de Legea 17/2014, formulând cererea nr. 301,304 privind afișarea ofertei de vânzare la 15.05.2015.

La data de 29.05.2015 prin declarația autentificată sub nr.777 de BNP BNP B. C. L., pârâții au revocat procura autentificată sub nr.320/06.03.2015 emisă de același notar și au înștiințat Primăria Valea Argovei despre revocarea procurii la 02.06.2015.

Prin procesul verbal 521/16.06.2015 și adeverința 520, 523/16.06.2015 s-a constatat că nu s-a depus nici o ofertă de cumpărare, terenul fiind liber la vânzare.

Se reține de asemenea că promitenții vânzători, pârâții au dobândit dreptul de proprietate asupra terenului prin moștenire legală de la G. M. cf. certificatului de moștenitor nr.30/06.03.2015 emis de BNP B. C. L. și de pe urma mamei cf. certificatului de moștenitor nr.31/06.03.2015 emis de BNP B. C. L..

Potrivit certificatului de atestare fiscală nr.1612/15.05.2015 pârâții figurează înscriși la registrul de rol nominal unic și în registrul agricol, cu terenul obiect al litigiului și au debite fiscale, iar în ceea ce privește cartea funciară a imobilului aceasta este deschisă pentru terenul în cauză, astfel cum rezultă din adresa OCPI Călărași aflată la fila 49-56.

IV.2. Dispoziții de drept aplicabile în materie

Potrivit. art. 1669 C.civil când una dintre părțile care au încheiat promisiune bilaterală de vânzare, refuză nejustificat, să încheie contractul promis, cealaltă parte poate cere pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract, dacă toate celelalte condiții de validitate sunt îndeplinite.

IV.3 Soluția instanței

Astfel cum rezultă din succesiunea actelor încheiate și prezentate la situația de fapt, pârâții au revocat procura autentificată sub nr.320/06.03.2015 prin care l-au împuternicit pe Bacriță P. să vândă în numele lor și pentru ei la prețul cel mai avantajos lor, cui va crede de cuviință, la data de 29.05.2015, după încheierea antecontractului de vânzare cumpărare din 10.03.2015. Prin urmare cf. art.2036 C.civ. actele încheiate de mandatar înainte de a cunoaște sau a fi putut cunoaște cauza de încetare a mandatului sunt valabile – în speță antecontractul de vânzare cumpărare, mandatul cu dublă reprezentare din 10.03.2015 și demersurile în baza Legii 17/2014. În consecință antecontractul de vânzare constituie o obligație de a face care dă naștere la un drept de creanță, una dintre părți fiind obligată față de cealaltă parte să vândă în viitor un anumit bun, reclamantul fiind titularul unui drept de creanță, corelativ obligației de a vinde asumată de pârâți în temeiul antecontractului.

Dacă promitentul - vânzător nu își respectă obligația de a vinde în viitor acel bun, iar lucrul se mai găsește în patrimoniul vânzătorului și nu există alte impedimente legale, pe lângă posibilitatea acordării daunelor interese sau obligării promitentului, sub sancțiunea daunelor cominatorii, la încheierea contractului, instanța are posibilitatea ca, în lumina principiului executării în natură a obligațiilor si reparării în natură a pagubelor, să pronunțe, în baza art. 1516, 1527 N.C civ., o hotărâre care să țină loc de contract de vânzare – cumpărare.

Având în vedere că părțile s-au obligat să se prezinte la notariat pentru autentificarea actului de vânzare-cumpărare, naște deci în sarcina acestora obligația de a încheia contractul asumat, deci obligația de a perfecta convenția încheiată.

Întrucât din relațiile comunicate de OCPI rezultă că până în prezent terenul și, pe cale de consecință, nici vreun act de înstrăinare a acestuia nu a făcut obiectul înscrierii în cartea funciară, se concluzionează că dreptul de proprietate se află și în prezent în patrimoniul pârâților.

Având în vedere cele reținute mai sus, precum și împrejurarea că antecontractul de vânzare-cumpărare este întocmit cu respectarea condițiilor generale de valabilitate ale convențiilor prevăzute de art.1179 C.civil, instanța urmează a admite cererea reclamantului în baza art. 1669 C.civil (care consacră principiul executării în natură a obligațiilor). Cât privește susținerea pârâților privind neachitarea prețului (cf. concluziilor puse pe fond) urmează a le respinge întrucât nu au făcut nici o dovadă în acest sens, nu au depus întâmpinare și nu au propus probe.

V. Cheltuieli de judecată

Urmează în baza art.453 C.p.civ. a obliga pârâții la plata sumei de 1805 lei, cheltuieli de judecată reprezentând taxă de timbru.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea formulată de reclamantul D. S.-F., domiciliat in ., CNP_, în contradictoriu cu pârâții G. I., domiciliat in . Vlădiceasca, CNP_, C. S., domiciliată în . Călărași, CNP_ și A. A., domiciliată în comuna Frăsinet, ., județul Călărași, CNP_.

Prezenta hotărâre ține loc de act autentic de vânzare cumpărare, între reclamant, în calitate de cumpărător și pârâți, în calitate de vânzători, având ca obiect terenul arabil extravilan în suprafața de 2 ha, situat pe raza teritorială a comunei Valea Argovei, județul Călărași, având următoarea structură:

- suprafața de 9.370 m.p., tarlaua 28, . vecinătăți: Nord - S. D., Est - N. I. Ghe., Sud - N. Gh.I., Vest - drum, Carte funciară nr._ și

- suprafața de 10.630 m.p., tarlaua 45, . vecinătăți: Nord- M. R., Est- H. Frăsinet, Sud -moșt.I. Neofita, Vest- drumFără cheltuieli de judecată.

Obligă pârâții la plata către reclamant a sumei de 1805 lei, cheltuieli de judecată.

Cu apel în 30 zile de la comunicare ce se va depune la Judecătoria L. Gară.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12.11.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

I. A. D. L. D.

Red.IAD /Th.LD

Ex.4/17.11.2015

Cod operator date personale_

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr. 745/2015. Judecătoria LEHLIU-GARA