Anulare somaţie de plată. Sentința nr. 275/2015. Judecătoria LIPOVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 275/2015 pronunțată de Judecătoria LIPOVA la data de 23-04-2015 în dosarul nr. 354/250/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA L. OPERATOR 2799
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 275
Ședința publică din 23 aprilie 2015
Completul este format din:
Președinte: I. D.
Judecător: E. P.
Grefier: L. R.
Se procedează la soluționarea cererii de anulare a somației de plată formulată de reclamanta - creditoare C. Marfă SRL București în contradictoriu cu pârâta - debitoare ..
La apelul nominal, se prezintă reprezentantul reclamantei – creditoare, avocat B. L. din Baroul București și reprezentantul pârâtei – debitoare, avocat C. P. din Baroul A., lipsă fiind reprezentanții legali ai părților.
Procedura de citare nu este legal îndeplinită cu reclamanta – creditoare, fiind restituită citația cu mențiunea “imobil demolat, destinatarul nu mai locuiește la această adresă”.
Judecătoria constată faptul că viciul de procedură se acoperă, prin prezența reprezentantului judiciar al reclamantei – creditoare, care nu a cerut amânarea procesului, în temeiul art. 160 alin. 2 C. pr. civ.
Grefierul de ședință efectuează referatul oral asupra stadiului cauzei, după care, reprezentantul reclamantei – creditoare face dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 200 lei.
Reprezentanții părților depun delegație de reprezentare.
Se constată că pârâta – debitoare a depus întâmpinare. Se comunică un exemplar din întâmpinare cu reprezentantul reclamantei – creditoare.
Se pun în discuție cererile de probațiune implicate de înscrisurile atașate cererii introductive și întâmpinării.
Reprezentanții părților solicită admiterea cererilor pe care le implică înscrisurile atașate cererii introductive și întâmpinării.
Reprezentantul reclamantei – creditoare precizează că este îndeplinită procedura, întrucât în cerere a menționat ca sediul procesual ales la avocat B. L., din cadrul SCA Drakopoulos si Asociații din București, .. 7, Sector 2.
Se constată că este conform adevărului faptul că reclamanta – creditoare și-a ales sediul procesual la SCA Drakopoulos si Asociații din București, .. 7, Sector 2. Această mențiune este cuprinsă în cererea în anulare formulate.
Judecătoria întreabă pe reprezentantul reclamantei – creditoare dacă este membru al Baroului București sau al Baroului V..
Reprezentantul reclamantei – creditoare precizează că face parte parte din Baroul V., fiind colaborator al SCA Drakopoulos si Asociații din București.
Reprezentantul pârâtei - debitoare solicită ca reprezentantul reclamantei – creditoare să depună un extras de la Oficiul Registrul Comerțului din care să rezulte situația juridică a reclamantei - creditoare.
Reprezentantul reclamantei – creditoare precizează că toate neclaritățile pot fi lămurite din documentația atașată cererii în anulare.
Nemaifiind alte probe de administrat, instanța declară încheiată etapa de cercetare a procesului și acordă cuvântul în dezbaterea fondului cauzei.
Reprezentantul reclamantei – creditoare solicită admiterea cererii în anulare a somație de plată, anularea încheierii atacate și emiterea unei ordonanțe de plată prin care să fie obligată pârâta - debitoare ., la plata către reclamanta - creditoare a sumei de 169,260 lei, reprezentând contravaloare marfă livrată și a dobânzii legale aferente acestei sume, începând cu data de 17.07.2014 și până la plății efective.
Precizează că, prin încheierea atacată, instanța a respins cererea formulate de reclamanta – creditoare și a reținut neîndeplinirea condițiilor prevăzute de art, 1013 alin. 1 Cod procedură civilă, plecând de la premiza că între părți s-a încheiat un contract de custodie, costatând că părțile nu s-au pus de acord asupra tuturor elementelor esențiale ale contractului.
Susține că reclamanta – creditoare a emis factura nr. 474/20.06.2014, aferentă produselor livrate, în sumă de 169,60 lei, pe care a remis-o pârâtei – debitoare, care i-a comunicat refuzul la plată, deoarece între părți s-a încheiat un contract de custodie, în temeiul căruia debitoarea s-ar fi obligat să preia în custodie bunurile livrate. Precizează că valoarea facturii depășește pragul de 30.000 Euro fără TVA impus de OUG nr. 34/2006 privind achizițiile publice. Susține că este încheiat în mod valid contractul, cu respectarea condițiilor prevăzute de lege. Nu solicită cheltuielilor de judecată.
Reprezentantul pârâtei - debitoare solicită respingerea cererii în anulare ca netemeinică și nelegală. Precizează că nu a încheiat cu creditoarea un contract de vânzare - cumpărare a bunurilor și nici nu a convenit încheierea unui astfel de contract, motiv pentru care nu datorează debitul pentru care a fost demarată procedura judiciară ce face obiectul acestui litigiu.
Mai precizează că intenția creditoarei nu a fost niciodată aceea de a achiziționa bunurile, fapt ce rezultă și din împrejurarea că acestea au fost doar depozitate, nefiind folosite niciodată de către aceasta. Din nici un înscris depus la dosar de către creditoare nu rezultă obligația acesteia de plată și nu a avut niciodată intenția comună de a încheia un contract de vânzare – cumpărare. Nu solicită cheltuieli de judecată.
INSTANȚA:
Constată că prin cererea privind acțiunea în anulare a somație de plată, înregistrată la data de 12 martie la această instanță, reclamanta - creditoare C. Marfă SRL București și pârâta - debitoare ., a depus cerere în anulare a încheierii nr. 21/21.01.2015, prin care s-a respins cererea de emitere a ordonanței de plată, pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei L.. S-a solicitat admiterea cererii în anulare a somație de plată, anularea încheierii atacate și emiterea unei ordonanțe de plată prin care să fie obligată pârâta - debitoare . la plata către reclamanta - creditoare a sumei de 169,260 lei, reprezentând contravaloare marfă livrată și a dobânzii legale aferente acestei sume, începând cu data de 17.07.2014 și până la data plății efective. A mai solicitat obligarea pârâtei – debitoare la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, reclamanta - creditoare a argumentat că, prin cererea de chemare în judecată formulată în dosar nr._ al Judecătoriei L., a solicitat emiterea unei ordonanțe de plată prin care să se dispună obligarea pârâtei – debitoare la plata sumei de 169,260 lei, reprezentând contravaloare marfă livrată, precum și a dobânzilor legale aferente. În motivarea cererii, reclamanta – creditoare a precizat că, în cursul anului 2013, pârâta - debitoare . a trimis către aceasta nota de comandă nr. 02/03.10.213, prin care a solicitat livrarea a 150 bucăți coșuri din europlastic, 150 bucăți capace cu cheie pentru coșuri, 150 bucăți dispositive de fixare coșuri, 150 bucăți stâlpi pentru coșuri și 100 bucăți bătătoare pentru stingerea incendiilor, specificând, totodată, și prețurile unitare pentru fiecare produs. Societatea recalmantă a dat curs ofertei și a livrat la data de 12.11.213 produsele solicitate, drept dovadă fiind avizul de însoțire a mărfii nr. 361/12.11.2013, semnat de primarul unității administrative – teritoriale și de contabil, precum și procesul verbal de predare – primire, încheiat a doua zi și semnat de reprezentantul legal, respectiv de către primar.
La data de 20.06.2014, reclamanta – creditoare a emis factura nr. 474/20.06.2014, aferentă produselor livrate, în sumă de 169,60 lei, pe care a remis-o pârâtei – debitoare, care i-a comunicat refuzul la plată, deoarece între părți s-a încheiat un contract de custodie, în temeiul căruia debitoarea s-ar fi obligat să preia în custodie bunurile livrate. Reclamanta – creditoare a argumentat că, prin întâmpinare pârâta – debitoare și-a menținut punctual de vedere conform căruia între părți s-ar fi încheiat un contract de custodie și nu de vânzare – cumpărare. În plus, valoarea facturii depășește pragul de 30.000 Euro fără TVA impus de OUG nr. 34/2006 privind achizițiile publice, ceea ce ar reprezenta un impediment pentru încheierea unui contract de vânzare – cumpărare.
Prin încheierea atacată, instanța a respins cererea formulată de reclamanta – creditoare și a reținut neîndeplinirea condițiilor prevăzute de art, 1013 alin. 1 Cod procedură civilă, plecând de la premiza că între părți s-a încheiat un contract de custodie, costatând că părțile nu s-au pus de acord asupra tuturor elementelor esențiale ale contractului.
Reclamanta – creditoare a precizat că încheierea atacată este rezultatul unei greșite aprecieri a dispozițiilor legale, preluând pe alocuri punctele de vedere ale debitoarei, fără a le mai analiza, sau au fost analizate într-o manieră superficială, fără a fi cenzurate cu adevărat. A mai argumentat că analiza comenzii emise la data de 03.10.2013 relevă, contrar celor reținute de instanță, că obiectul ofertei este un contract de vânzare – cumpărare, în ofertă fiind menționate cantitățile de mărfuri, precum și prețurile pentru fiecare unitate de produs.
În drept, a invocat dispozițiile art. 1023 Cod de procedură civilă.
Prin întâmpinare, pârâta - debitoare a solicitat respingerea cererii în anulare ca netemeinică și nelegală.
În motivarea întâmpinării a precizat că sunt incidente în cauză dispozițiile art. 1023 alin. 3 din Codul de procedură civilă, text de lege potrivit căruia prin cererea în anulare se poate invoca doar nerespectarea cerințelor prevăzute pentru emiterea ordonanței de plată precum și, dacă este cazul, cauze de stingere a obligației, ulterioare emiterii ordonanței de plată.
Astfel, din această perspectivă, a precizat că instanța ar trebui să analizeze cererea în anulare doar prin raportare la condițiile de admisibilitate ale procedurii speciale a ordonanței de plată, procedură reglementată de dispozițiile art. 1013 din Codul de procedură civilă.
A mai precizat că, în mod judicios instanța a respins cererea vizând emiterea ordonanței de plată în condițiile în care din ansamblul probelor administrate în cauză rezultă în mod clar faptul că pretențiile creditoarei nu constau într-o creanță certă, lichidă și exigibilă, mai mult, pretențiile creditoarei nu rezultă dintr-un contract de vânzare-cumpărare, așa cum în mod eronat susține, contract care nu există.
A mai precizat că nu este certă creanța ce face obiectul litigiului.
Potrivit dispozițiilor art. 662 alin. 1 din codul de procedură civilă creanța este certă atunci când existența ei neîndoielnică rezultă din însuși titlul executoriu.
Din actele depuse la dosarul cauzei, respectiv din factura neacceptată la plată de către noi precum și din comanda scrisă și din procesul verbal predare - primire a bunurilor (proces - verbal de custodie) nu rezultă în mod neechivoc existența creanței.
Mai mult prin prisma neacceptării la plată a facturii emise de către creditoare la un termen de opt luni de la data predării în custodie a bunurilor tocmai pe considerentul că între părți nu s-a încheiat un contract de vânzare - cumpărare a bunurilor, neexistând intenția acesteia de a achiziționa bunurile a căror contravaloare a fost facturată, între părți s-a încheiat un contract de depozit al bunurilor, creanța ce face obiectul litigiului nu are caracter cert, fapt ce atrage inadmisibilitatea realizării, de către creditoare, a dreptului pe cale procedurii speciale a ordonanței de plată.
De asemenea, a precizat că nu este lichidă creanța ce face obiectul litigiului.
Potrivit dispozițiilor art. 662 alin. 2 din Codul de procedură civilă, creanța este lichidă atunci când obiectul acesteia este determinat. Or, în contextul în care între părți nu s-a încheiat nici un contract de vânzare - cumpărare a bunurilor a căror contravaloare a fost facturată, obiectul creanței nu este determinat, determinarea acestuia trebuind a fi circumscrisă naturii juridice a contractului încheiat între părți. Cum între părți nu s-a încheiat un contract de vânzare - cumpărare ci doar au fost preluate spre depozitare bunurile, facturarea unui debit inexistent este nelegală, obiectul creanței nefiind determinat.
Pârâta – debitoare a mai susținut că nu este exigibilă creanța ce face obiectul litigiului. Potrivit dispozițiilor art. 662 alin. 3 din Codul de procedură civilă creanța este exigibilă dacă obligația debitorului este ajunsă la scadență sau acesta este decăzut din beneficiul termenului de plată. A mai precizat că, cum între părți nu s-a încheiat un contract de vânzare - cumpărare iar factura emisă de către creditoare nu a fost acceptată la plată, neexistând vreun act juridic din care să rezulte obligația creditoarei de a plăti bunurile pentru care a asigurat exclusiv depozitarea, nu se poate pune problema exigibilității creanței, neexistând o obligație de plată, nu există nici un termen de plată a obligației.
A specificat că, între părți nu a fost încheiat un contract de vânzare - cumpărare care să constituie temei al creanței ce face obiectul litigiului iar creanța nu a fost însușită, prin semnătură de către debitor.
A precizat, cu raportare la împrejurările judicios reținute și analizate de către prima instanță că factura emisă de către creditoare nu a fost acceptată la plată. Aceasta a fost returnată creditoarei, cu motivarea că, la data semnării procesului - verbal, respectiv 13.11.2013, a consimțit la custodia bunurilor, nicidecum la cumpărarea acestora, fapt pentru care nici nu s-a încheiat un contract de vânzare - cumpărare între părți. Din comanda întocmită la data de 03.10.2013 nu rezultă că bunurile au fost comandate în scopul cumpărării acestora. Din procesul - verbal încheiat la data de 13.11.2013 nu rezultă în ce scop au fost predate bunurile, mai mult, în cuprinsul acestui înscris nefiind indicată existența vreunui contract de vânzare - cumpărare sau intenția încheierii unui astfel de contract. Din modul în care s-au comportat părțile ulterior datei preluării în depozit a bunurilor, nu rezultă intenția părților de a încheia un contract de vânzare – cumpărare. Creditoarea a predat bunurile în depozit, dar de aproximativ șase luni nu a inițiat nici un demers pentru a recupera un eventual preț, factura fiscală fiind emisă după un termen de opt luni, deși, creditoarea fiind persoană juridică plătitoare de TVA avea obligația legală de a emite factura în termen de 15 zile de la data realizării operațiunii economice. Or, dacă predarea bunurilor s-ar fi efectuat în temeiul vreunui contract de vânzare - cumpărare, creditoarea ar fi emis factura în termen de 15 zile de la data predării bunurilor.
A mai precizat că intenția creditoarei nu a fost niciodată aceea de a achiziționa bunurile, fapt ce rezultă și din împrejurarea că acestea au fost doar depozitate, nefiind folosite niciodată de către aceasta. Din nici un înscris depus la dosar de către creditoare nu rezultă obligația acesteia de plată și nu a avut niciodată intenția comună de a încheia un contract de vânzare – cumpărare. În caz contrar, având în vedere cuantumul creanței ce depășește suma prag de 30.000 de Euro, raportat la dispozițiile art. 19 din O.U.G. nr. 34/2006, nu era posibilă încheierea unui contract de vânzare - cumpărare prin atribuire directă ci doar în condițiile respectării procedurilor cererii de ofertă prevăzute de actul normativ menționat. O astfel de procedură nu a fost urmată tocmai pentru considerentul că nu a intenționat niciodată să achiziționeze bunurile. Mai mult, dacă s-ar fi convenit încheierea unui contract de vânzare - cumpărare, acesta trebuia să îmbrace forma scrisă, conform dispozițiilor art. 3 lit. f din O.U.G. nr. 34/2006.
Reclamanta - creditoare a mai precizat că nu a încheiat cu creditoarea un contract de vânzare - cumpărare a bunurilor și nici nu a convenit încheierea unui astfel de contract, motiv pentru care nu datorează debitul pentru care a fost demarată procedura judiciară ce face obiectul acestui litigiu.
În drept, întâmpinarea este întemeiată pe dispozițiile art. 1018 alin. 3 coroborate cu dispozițiile art. 205 din Codul de procedură civilă
Verificându-și competența potrivit dispozițiilor art. 131 raportat la art.650 Cod procedură civilă, instanța va constata că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cerere.
În soluționarea cererilor de probațiune formulate de către părți, se procedează astfel:
În temeiul dispozițiilor art. 254 alin. 1 Cod procedură civilă, va încuviința ca probe necesare soluționării cauzei înscrisurile care conțin documentația depusă în dosarul nr._ al Judecătoriei L..
Analizând probele administrate în cauză, respectiv: documentația depusă în dosarul nr._ al Judecătoriei L., instanța reține următoarele:
Prin cererea formulată în dosarul nr._ al Judecătoriei L., reclamanta - debitoare a solicitat emiterea unei ordonanțe de plată prin care să se dispună obligarea pârâtei – debitoare la plata sumei de 169,260 lei, reprezentând contravaloare marfă livrată, precum și a dobânzilor legale aferente. În motivarea cererii, reclamanta – creditoare a precizat că, în cursul anului 2013, pârâta - debitoare . a trimis către aceasta nota de comandă nr. 02/03.10.213, prin care a solicitat livrarea a 150 bucăți coșuri din europlastic, 150 bucăți capace cu cheie pentru coșuri, 150 bucăți dispositive de fixare coșuri, 150 bucăți stâlpi pentru coșuri și 100 bucăți bătătoare pentru stingerea incendiilor, specificând, totodată, și prețurile unitare pentru fiecare produs. Societatea recalmantă a dat curs ofertei și a livrat la data de 12.11.213 produsele solicitate, drept dovadă fiind avizul de însoțire a mărfii nr. 361/12.11.2013, semnat de Primarul unității administrative – teritoriale și de contabil, precum și procesul verbal de predare – primire, încheiat a doua zi și semnat de reprezentantul legal, respectiv de către Primar.
Prin încheierea nr. 21/21.01.2015, s-a respins cererea de emitere a ordonanței de plată, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei L. acesteia, cu motivarea că, din conduita părților ulterior momentului predării produselor, până la emiterea facturii, niciuna dintre părți nu a considerat operațiunea survenită între ele ca un contract de vânzare - cumpărare. S-a reținut că reclamanta - creditoare a livrat bunurile însă nu a făcut niciun demers pentru recuperarea prețului mai bine de 6 luni. S-a apreciat că, dacă pârâta – debitoare ar fi avut intenția să cumpere bunurile predate, nu le-ar fi ținut în depozit fără să le folosească. S-a conchis că pârâta - debitoare este îndreptățită să refuze achitarea pretențiilor reclamantei creditoare. Prin achitarea contravalorii produselor, s-a apreciat că s-ar recunoaște că părțile au încheiat un contract de achiziții publice care este supus reglementărilor OUG nr. 34/2006. S-a mai înserat în considerente că termenul de achiziții publice este folosit pentru a descrie obținerea de lucrări, produse și servicii de către autoritățile publice naționale, regionale sau locale. S-a mai apreciat că prevederile dreptului comun, așa cum prevede art. 297 din OUG nr. 34/2006, sunt aplicabile numai în cazul în care ordonanța de urgență nu prevede altfel. S-a mai reținut că, conform art. 3 litera f din OUG nr. 34/2006, se impune forma scrisă pentru încheierea contractului de achiziții.
Or, în cauză nu s-a făcut dovada încheierii contractului în formă scrisă. Ca atare, s-a considerat că nu poate fi reținută încheierea contractului în condițiile Codului civil, ci în cele ale legii speciale. În cazul unui contract de furnizare, acesta putea fi încheiat, în conformitate cu art. 18 din OUG nr. 34/2006, numai după parcurgerea unor anumite proceduri. S-a mai apreciat că, inclusiv procedura simplificată constînd în cererea de oferte, nu este aplicabilă în cauză deoarece legea impune solicitarea de oferte de la mai mulți agenți economici. Conform art. 19 din OUG nr. 34/2006, se puteau achiziționa produse și servicii și direct doar dacă valoarea acestora nu depășește echivalentul în lei a 30.000 euro exclusiv TVA. Or, din documentația aferentă dosarului, rezultă că valoarea produselor depășește această sumă.
S-a mai conchis că, chiar dacă valoarea produselor este mai mică de echivalentul în lei a 30.000 euro, dacă totuși depășește echivalentul a 5.000 euro, în baza art. 191 din OUG nr. 34/2006, trebuia îndeplinită o anumită procedură a cărei îndeplinire nu a fost dovedită. Raportat la normele relevante din OUG nr. 34/2006, chiar dacă ar fi existat un contract în formă scrisă, acesta nu ar fi valabil încheiat deoarece nu s-au respectat procedurile legale.
S-a concluzionat din nou că, în considerarea calităților părților și natura prestațiilor, relațiile dintre ele, se putea încheia un contract de achiziții publice reglementat de OUG nr. 34/2006. Însă, în cauză, nu s-au respectat cerințele încheierii, în mod legal, a unui contract. Cum OUG nr. 34/2006 nu prevede o modalitate de sancționare a contractului de achiziții publice încheiat cu nerespectarea legii, în cauză s-a apreciat a fi aplicabile prevederile art. 1270 aliniat 1 Cod civil: ,, Contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante”. În aceste condiții, s-a reținut că pârâta debitoare nu poate fi obligată la plata unor sume de bani care nu rezultă dintr-un contract valabil încheiat. Raportat la art. 1013 Cod de procedură civilă, obligația de plată nu rezultă dintr-un contract și nici dintr-un alt înscris însușit de către părți prin semnătură. În consecință, în hotărârea atacată s-a reținut că nu există contractul pretins de reclamantă între părți, iar factura . nr._/20.06.2014 nu a fost acceptată, fiind returnată emitentei. Din celelalte acte semnate de pârâta - debitoare, respectiv comanda din 2.03.2013 și procesul verbal de predare - primire din 13.11.2013 nu rezultă vreo obligație de plată asumată de aceasta. Astfel, nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1013 aliniat 1 Cod de procedură civilă, de emitere a ordonanței de plată și, în baza art. 1020 aliniat 1 Cod de procedură civilă, s-a respins cererea.
Examinând cererea de anulare a încheierii atacate, instanța apreciază că aceasta nu este întemeiată, menținând soluția de respingere din prima fază procesuală, cu o altă motivare.
Așa cum rezultă și din analiza documentelor provenite de la părțile implicate în această cauză, niciuna dintre acestea nu contestă împrejurarea că produsele a căror contravaloare o solicită reclamanta au fost livrate pârâtei. Titlul cu care au fost livrate acestea este însă contestat. Reclamanta susține că a dat curs comenzii trimise acesteia de pârâtă și i-a livrat aceste produse cu titlu de vânzare – cumpărare iar pârâta susține că le-a primit doar în custodie. În aceste condiții, nu se poate nega că între cele două părți au existat raporturi juridice din moment ce bunurile respective au ajuns în locația pârâtei. Atât doar că ar trebui să se stabilească natura titlului în considerarea căruia bunurile respective au ajuns într-o altă locație decât cea a părții care le-a livrat pârâtei.
Dată fiind natura acesteia din urmă, persoană juridică de drept public, ar fi trebuit să existe un înscris care să conțină clauzele contractuale convenite de părți – în situația în care părțile au intenționat să încheie un contract de vânzare cumpărare sau de custodie – ori să fi fost urmată procedura de încheiere a unui contract de achiziție publică în formă simplificată. Cum nu există un înscris care să permită stabilirea naturii contractului încheiat între părți, pentru aceasta, este necesar să se administreze probe suplimentare, între care interogatoriile reprezentanților legali ai părților și proba testimonială, probe care exced celor enumerate în art. 1020 alin. 1 Cod procedură civilă, respectiv înscrisurile depuse la dosar, explicațiile și lămuririle părților. Ca atare, Judecătoria apreciază că solicitarea reclamantei, care se pretinde creditoarea pârâtei, cade sub incidența art. 1020 alin. 2 Cod procedură civilă; ,, Dacă apărările de fond formulate de debitor presupun administrarea altor probe decât cele prevăzute la alin. (1), iar acestea ar fi admisibile, potrivit legii, în procedura de drept comun, instanța va respinge cererea creditorului privind ordonanța de plată prin încheiere”.
În consecință, în baza art. 1023 din Noul Cod de procedură civilă, instanța va respinge cererea în anulare formulată de reclamanta - creditoare C. Marfă SRL București, înregistrata în Registrul Comerțului de pe langa Tribunalul București cu nr. J40/_/2002, CUI R_, cu sediul procesual ales la avocat B. L. - din cadrul SCA Drakopoulos și Asociații din București, .. 7, Sector 2, în contradictoriu cu pârâta - debitoare ., cu sediul în B., nr. 314, jud. A., cod de identificare fiscală nr._.
Va lua act de faptul că reprezentanții judiciari ai părților au declarat că vor solicita pe cale separată cheltuielile de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge cererea în anulare formulată de reclamanta - creditoare C. Marfă SRL București, înregistrata în Registrul Comerțului de pe langa Tribunalul București cu nr. J40/_/2002, CUI R_, cu sediul procesual ales la avocat B. L. - din cadrul SCA Drakopoulos și Asociații din București, .. 7, Sector 2, în contradictoriu cu pârâta - debitoare ., cu sediul în B., nr. 314, jud. A., cod de identificare fiscală nr._.
Ia act că reprezentanții judiciari ai părților au declarat că vor solicita pe cale separată cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică în data de 23 aprilie 2015, ora 14.00.
Președinte, Judecător,
I. D. E. P.
Grefier
L. R.
Red/Tehnored
EP/LR
4 ex./ 2 .
Se va comunica cu:
1. C. M. SRL BUCUREȘTI - LA SCA DRAKOPOULUS ȘI ASOCIAȚII - București, .. 7, Sector 2 |
DEBITOR |
2. . - B., ., J. A. |
| ← Grăniţuire. Sentința nr. 268/2015. Judecătoria LIPOVA | Plângere contravenţională. Sentința nr. 227/2015.... → |
|---|
