Fond funciar. Sentința nr. 181/2015. Judecătoria LIPOVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 181/2015 pronunțată de Judecătoria LIPOVA la data de 23-03-2015 în dosarul nr. 181/2015
ROMÂNIA
JUDEȚUL A.
JUDECĂTORIA L. OPERATOR 2799
DOSAR NR. 1._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 181
Ședința publică din 23 martie 2015
Președinte: I. D.
Grefier: A. S.
S-a luat în examinare cererea formulată de reclamantul T. D. în contradictoriu cu pârâtele C. locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Conop și C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor A. având ca obiect fond funciar-obligația de a face.
La apelul nominal al părților, se prezintă reclamantul T. D., asistat de domnul C. P., avocat din Baroul A., lipsa fiind reprezentanții legali ai pârâtelor.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care Judecătoria, în temeiul art. 131 alin. 1 C. pr. civ., pune în discuție competența instanței.
Reprezentantul reclamantului consideră că Judecătoria L. este competentă să judece prezenta cauză, având în vedere faptul că imobilul se află situat pe raza localității Chelmac, . în raza de competență a Judecătoriei L..
În temeiul art. 94 pct. 4 raportat la art. 53 alin. 2 din Legea nr. 18/1991, republicată, Judecătoria se declară competentă să examineze cauza.
Constată faptul că, în raport cu cererea principală, pârâta C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor A. a depus întâmpinare invocând excepția prematurității acțiunii solicitând respingerea acțiunii ca fiind prematur introdusă.
Se constată faptul că pârâta C. locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Conop a depus întâmpinare solicitând respingerea acțiunii.
Judecătoria deschide etapa cercetării procesului și pune în discuție, raportat la art. 237 alin. 2, pct. 1 C. pr. civ., excepția prematurității formulării acțiunii.
Reprezentantul reclamantului apreciază că se impune suspendarea cauzei. Invocă excepția suspendării judecății. Solicită admiterea excepției suspendării și respingerea excepției prematurității.
Judecătoria închide dezbaterea urmând a delibera asupra excepțiilor formulate. În deliberare,
JUDECĂTORIA
AVÂND ÎN VEDERE CONSIDERENTELE PRIVIND
I. Poziția procesuală a reclamantului.
1. Constată că prin cererea înregistrată la Judecătorie sub nr. 1.563 în data de 29 decembrie 2014, scutită de la plata taxei judiciare de timbru în temeiul art. 42 din Legea nr. 1/2000, reclamantul T. D., CNP_, domiciliat în Satul Chelmac Nr. 165, . în contradictoriu cu pârâtele C. locală pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Conop, prin primar, cu sediul în Conop, Județul A. și C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor A., prin Prefect, cu sediul în A., ., Județul A. a solicitat:
+ obligarea pârâtelor la efectuarea procedurii de punere în posesie, elaborarea documentației și eliberarea titlului de proprietate pentru suprafața de 0,75 ha teren arabil, reprezentând suprafața înscrisă în Anexa nr. 2 b a lucrării de fond funciar Conop, poziția nr. 3 din anexă, cu obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.
1.1. În fapt, reclamantul precizează că urmare a cererii pe care a formulat-o în temeiul Legii nr. 18/1991, pârâta C. locală pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Conop i-a admis cererea și a fost înscris la Anexa nr. 2 b a lucrării de fond funciar Conop, la poziția 3, cu suprafața de 0,75 ha teren arabil, conform acelor atestate prin adeverința nr. 90/01.11.1991, din adeverința rezultând că anexa a fost validată de C. județeană, prin Hotărârea nr. 130/30.09.1991. Precizează că până în prezent nu s-a realizat punerea în posesie pentru suprafața aprobată și nici titlul de proprietate nu a fost eliberat.
1.2. În drept, invocă dispozițiile art. 27 din Legea nr. 18/1991. În probațiune solicită încuviințarea probei cu înscrisuri.
II. Poziția procesuală a pârâtelor
2. În data de 27 ianuarie 2015, pârâta C. locală pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Conop a depus la dosarul cauzei întâmpinare prin care a învederat faptul că se opune admiterii acțiunii reclamantului.
2.1. În motivare, învederează că cererea reclamantului a fost depusă în baza art. 19 din Legea nr. 18/1991, care prevedea atribuirea în proprietate a unor terenuri pentru persoanele care nu au adus terenuri în cooperativa agricolă, această cerere a fiind aprobată și înscrisă în Anexa 2 b, anexă pentru care se pot scrie titluri de proprietate doar după finalizarea reconstituirii dreptului de proprietate, dacă mai există terenuri disponibile. Precizează că pe raza comunei Conop, procesul de reconstituire a terenurilor nu s-a încheiat până în prezent, motiv pentru care cererea formulată de reclamant nu are temei legal.
2.2. În drept, art. 19 din Legea 18/1991 și art. 20 din HG nr. 890/2005.
3. În data de 29 ianuarie 2015, pârâta C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor A. a depus la dosarul cauzei întâmpinare prin care a invocat excepția prematurității acțiunii și, pe cale de consecință, a solicitat respingerea acțiunii civile formulată de reclamantul T. D., ca prematur introdusă.
3.1. În motivare, arată că reclamantul a fost validat în anexa nr. 2b a lucrării de fond funciar Conop cu suprafața de 0,75 ha prin Hotărârea nr. 130/30.09.1991, fiindu-i emisă adeverința de proprietate nr. 90/01.11.1991. Ca atare, reclamatului i-a fost recunoscută calitatea de persoană îndreptățită la reconstituirea dreptului de proprietate asupra suprafeței de teren în litigiu.
3.2. Referitor la excepția procesuală invocată, precizează că una din condițiile de exercițiu ale acțiunii civile este aceea a formulării unor pretenții potrivit dispozițiilor art. 32 alin. 1 lit. c) C. pr. civ, ceea ce corespunde afirmării unui drept, care trebuie să îndeplinească mai multe condiții, printre care și aceea de a fi actual. Actualitatea dreptului vizează neafectarea acestuia de un termen suspensiv ori condiție suspensivă. Invocă dispozițiile art. 11 alin. 1 din Legea nr. 165/2013, conform cărora Comisiile locale sau județene de fond funciar au obligația de a soluționa toate cererile de restituire și a efectua punerea în posesie până la data de 1 ianuarie 2016. Precizează că dispozițiile art. 11 alin. 1 din Legea nr. 165/2013 instituie un termen dilatoriu, respectiv 1 ianuarie 2016, termen până la care comisiile de fond funciar sunt obligate să soluționeze cererii de restituire, sub aspectul punerii în posesie și emiterii titlurilor de proprietate în favoarea persoanelor îndreptățite. D. după îndeplinirea acestui termen și condiționat de neîndeplinirea obligațiilor de către comisiile de fond funciar, persoanele îndreptățite pot formula plângere. Mai precizează că reclamantul nu este beneficiarul unei hotărârii judecătorești definitive cu privire la recunoașterea dreptului său la reconstituire astfel că nu sunt incidente dispozițiile art. 7 alin. 2 din Legea nr. 165/2013.
3.3. În drept invocă dispozițiile art. 205 C. pr. civ., art. 32 alin. 1, lit. c) C. pr. civ,, art. 7 alin. 1, art. 11 alin. 1 și alin. 2 din Legea nr. 165/2013. În temeiul dispozițiilor art. 411 alin. 1 pct. 2 teza a II-a Cod procedură civilă pârâta a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
III. Situația de fapt reținută. Dreptul aplicabil.
4. Examinând înscrisurile cauzei în lumina dispozițiilor legale aplicabile, Judecătoria reține faptul că reclamantul este beneficiarul eliberării de către C. de aplicare a Legii nr. 18/1991 Păuliș a Adeverinței nr. 90/01.11.1991 fiind înscris în Anexa nr. 2 b, la poziția 3, cu suprafața de 0,75 ha teren arabil, conform Hotărârii nr. 130/30.09.1991 a Comisiei județene.
4.1. Reține că părții reclamante, încă nu i s-a eliberat Titlu de proprietate cu privire la suprafața de 0,75 ha teren arabil și nu a fost pus în posesie.
5. Dreptul aplicabil. Extras.
5.1. codul de procedură civilă în vigoare din 15 februarie 2013.
Art. 248 alin. 1. Instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.
5.2. Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România.
Art. 11.
(1) Comisiile locale și județene de fond funciar sau, după caz, C. de Fond Funciar a Municipiului București au obligația de a soluționa toate cererile de restituire, de a efectua punerile în posesie și de a elibera titlurile de proprietate până la data de 1 ianuarie 2016.
(2) În situația neîndeplinirii obligațiilor în termenul prevăzut la alin. (1), persoana care se consideră îndreptățită poate formula plângere la judecătoria în a cărei rază teritorială este situat terenul, în termen de 30 de zile. Hotărârea pronunțată de instanța judecătorească este supusă numai apelului. Plângerea este scutită de taxa judiciară de timbru.
(3) În termen de 30 de zile de la împlinirea termenului prevăzut la alin. (1), comisiile locale de fond funciar sunt obligate să predea Agenției Domeniilor Statului suprafețele preluate și neutilizate în cadrul procesului de restituire.
(4) În situația în care plângerea formulată potrivit alin. (2) are ca obiect un teren predat Agenției Domeniilor Statului conform alin. (3), această instituție are calitatea de intervenient forțat în cauză.
5.3. Decizia Curții Constituționale a României Nr. 684 din 26 noiembrie 2014 publicată în M.O. Nr. 109 din 11 februarie 2015, referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 4 teza întâi raportate la cele ale art. 7 alin. (1) și art. 11 alin. (1) și (2) și a prevederilor art. 17 alin. (1) lit. a), art. 21 alin. (6) și (8), art. 31 alin. (5) și art. 50 lit. b) teza întâi din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România.
IV. Hotărârea.
6. În baza celor reținute, examinând cu prioritate excepția de procedură privind suspendarea judecății și, în urmă, excepția procesuală de fond, absolută, dilatorie privind prematuritatea formulării acțiunii, Judecătoria, va respinge excepția suspendării judecății, va admite excepția prematurității și va respinge acțiunea, cu motivarea care urmează.
6.1. Judecătoria, prin motivarea dată excepției prematurității, tratează și rezolvarea excepției suspendării judecății, rezumând că acțiunea prematur introdusă nu mai are fundament să susțină pe rolul instanței o judecată, fie și în stare de suspendare, în condițiile în care atunci când dreptul reclamantului va fi actual, acesta, dacă e nemulțumit de rezolvarea situației sale juridice, se poate adresa instanței de judecată arătând motivele determinate ale plângerii formulate.
6.2. Pe de altă parte, din unghiul de vedere al aplicabilității art. 11 din Legea nr. 165/2013, care a statuat trasarea unei perioade de timp legale în care autoritățile locale să definitiveze procedurile de reparație și a prevăzut totodată un mijloc legal de contestare a neîndeplinirii obligațiilor prevăzute de lege, și cu luarea în seamă a considerentelor Decizia Curții Constituționale a României Nr. 684 din 26 noiembrie 2014, Judecătoria consideră ca fiind fondată excepția prematurității.
6.2.1. În fapt și în drept, finalitatea judiciară a cererii reclamantului, de a fi pus în posesie eliberându-i-se titlul de proprietate, se subscrie finalității legale prevăzute de art. 11 din Legea nr. 165/2013 și, cum judecătorul nu poate suprascrie cuprinsului legii, îndatorat fiind să o aplice, se vede nevoit să consacre soluția respingerii cererilor pe cale de excepție. Din această perspectivă, reclamantului nu îi este obturat dreptul de acces la instanță și nici nu se poate considera că parcurgerea a încă 9 luni de zile până la împlinirea termenului legal pus la dispoziția autorităților locale, reprezintă o încălcarea a dreptului său la un proces echitabil.
6.2.2. Chiar judecătorul constituțional, examinând conținutul normei expuse de art. 11 al Legii nr. 165/2013 și acceptându-l ca având caracter constituțional, consideră că legiuitorul a apreciat în funcție de situația economică financiară a statului român, stabilind o durată realistă, adaptată condițiilor concrete din țară: „ … Paragraful 21. În ce privește art. 11 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, criticat în cauză sub aspectul termenelor exagerat de lungi, Curtea constată că acesta fixează data de 1 ianuarie 2016 ca dată maximă până la care comisiile locale și județene de fond funciar sau, după caz, C. de Fond Funciar a Municipiului București au obligația de a soluționa toate cererile de restituire, de a efectua punerile în posesie și de a elibera titlurile de proprietate. Or, în condițiile în care legiuitorul român a încercat să confere eficiență procesului de restituire a imobilelor preluate în mod abuziv, stabilirea unui termen bine definit este benefică acestui demers. Cu privire la durata acestui interval, legiuitorul a apreciat în funcție de situația economică financiară a statului român, stabilind o durată realistă, adaptată condițiilor concrete.”
6.3. Constată că nu au fost formulate pretenții privind cheltuielile de judecată.
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
1. Respinge excepția suspendării judecății și admite excepția privind prematura formulare a acțiunii.
1.1. Respinge acțiunea formulată de reclamantul T. D., CNP_, domiciliat în Satul Chelmac Nr. 165, . în contradictoriu cu pârâtele C. locală pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Conop, prin primar, cu sediul în Conop, Județul A. și C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor A., prin Prefect, cu sediul în A., ., Județul A..
2. Fără cheltuieli de judecată.
3. Cu drept la apel, în termen de 30 de zile de la comunicare. Apelul se depune la Judecătoria L..
4. Pronunțată în ședința publică din 23 martie 2014, ora 16.
Președinte, Grefier,
I. D. A. S.
Red. ID/Tehnored. AS
Ex. 6/24 martie 2015
Se comunică:
Reclamantului: T. D., domiciliat în Satul Chelmac Nr. 165, .
Pârâtelor:
C. locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Conop, cu sediul în .
C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor A., cu sediul în A., ., Județul A.
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 68/2015.... | Actiune in raspundere delictuala. Sentința nr. 630/2015.... → |
|---|








