Plângere contravenţională. Sentința nr. 841/2016. Judecătoria MEDGIDIA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 841/2016 pronunțată de Judecătoria MEDGIDIA la data de 06-05-2016 în dosarul nr. 841/2016
Cod ECLI ECLI:RO:JDMED:2016:001._
ROMÂNIA
Judecătoria M.
M., ., jud. C.
Înregistrată în evidența A.N.S.P.D.C.P. sub nr. 3068
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ nr. 841
Ședința publică din 06.05.2016
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: B.-C. S.
GREFIER: L. N. A.
S-a luat în examinare cauza civilă având ca obiect – plângere contravențională - formulată de petentul R. A., CNP –_, cu domiciliul în M., ., ., ., în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție Județean C. – Poliția Mun. M., cu sediul în M., ., jud. C..
Procedura de citare este legal îndeplinită cu părțile, conform dispozițiilor art. 154 și urm. Cod procedură civilă.
La apelul nominal făcut în ședința publică, instanța constată lipsa părților.
Instanța, față de faptul că niciuna dintre părți nu s-a prezentat la strigarea cauzei, dispune lăsarea cauzei la a doua strigare.
La a doua strigare făcută în ședința publică, instanța constată lipsa părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier prin care se evidențiază părțile, obiectul pricinii, stadiul procesual și modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare.
În temeiul art. 131 C.proc.civ., verificându-și din oficiu competența, instanța se declară competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză, în raport de prevederile art. 32 alin. 1 din OG nr. 2/2001.
Instanța, în temeiul art. 238 alin. 1 C. proc. civ., estimează durata cercetării procesului la un singur termen de judecată, durată apreciată ca fiind rezonabilă în raport de obiectul cauzei și de probele ce se impun a fi administrate.
În temeiul art. 258 alin. 1 raportat la dispozițiile art. 255 alin. 1 C. proc. civ., instanța încuviințează pentru ambele părți proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, apreciindu-le ca fiind admisibile potrivit legii și că sunt apte a conduce la soluționarea procesului.
În temeiul art. 244 C. proc. civ., nemaifiind alte cereri și probe de administrat, instanța se consideră lămurită, declară încheiată cercetarea procesului, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare pe fondul cauzei.
INSTANȚA
Deliberând asupra cererii de față, constată următoarele:
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei M. la data de 18.01.2016, cu numărul de înregistrare_, petentul R. A., în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție Județean C. – Poliția Mun. M., a formulat contestație împotriva procesului verbal de constatare a contravenției întocmit în cauză.
În motivare, petentul arată că în data de 08.01.2016, în jurul orei 0430, se afla la petrecerea de Sf. I., invitat de fiul doamnei L. F., la aceasta în locuință, moment în care un agent din cadrul Secției de Poliție M. s-a prezentat, cerându-i să se legitimeze. Acesta arată că s-a conformat, nefiindu-i transmis nimic altceva, iar ulterior, la distanță de câteva zile, i-a fost comunicată amenda, în fapt acesta arătând că nu a făcut nimic.
Petentul nu și-a precizat cererea în drept.
În dovedire, petentul a atașat cererii de chemare în judecată, procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._ din data de 08.01.2016 și copie a cărții de identitate.
Acțiunea a fost legal timbrată cu suma de 20 de lei, în conformitate cu dispozițiile art. 19 din OG 2/2001.
Intimata a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale ca neîntemeiată.
În motivare, intimata a arătat că petentul a fost sancționat contravențional întrucât în ziua de 08.01.2016, ora 0450, în timp ce se afla la adresa din ., . liniștea locatarilor din blocul C4, prin folosirea unui sistem audio la intensitate maximă, fapta fiind prevăzută de art. 2, pct. 25 din Legea 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.
A mai arătat că procesul verbal de constatare a contravenției a fost întocmit cu respectarea tuturor prevederilor art. 16 și 17 din O.G. 2/2001, cuprinzând toate elementele obligatorii prevăzute de normele în vigoare, în cauză nefiind întrunite niciuna din condițiile care ar putea duce la anularea actului sancționator.
De asemenea, precizează că susținerile petentului nu pot fi dovedite prin nici un mijloc de probă; totodată învederează că procesului verbal de constatare a contravenției, fiind întocmit de un agent al statului aflat în exercițiul funcțiunii, pe baza unor constatări personale, trebuie să i se recunoască valoarea probatorie sub aspectul constatării stării de fapt, dând efect unei prezumții relative în ceea ce privește legalitatea și temeinicia celor sancționate, această prezumție nefiind răsturnată de petent.
În același sens, intimatul arată instanței că din economia art. 34 din O.G. 2/2001, reiese faptul că procesul verbal de constatare a contravenției se bucură de o prezumție de adevăr relativă, până la proba contrarie, prezumție pe care petentul nu a răsturnat-o.
În drept, intimatul a invocat prevederile Legii 61/1991 rep. și O.G. 2/2001, rep.
În dovedire, intimata a atașat întâmpinării copie a raportului agentului constatator și copie a fișei de intervenție din data de 08.01.2016.
Petentul nu a depus răspuns la întâmpinare.
Sub aspect probatoriu, la termenul din data de 06.05.2016 instanța a încuviințat pentru ambele părți proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, apreciindu-le ca fiind utile, pertinente și concludente soluționării cauzei.
Analizând întregul material probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
În fapt, din cuprinsul procesului-verbal de constatare a contravenției . nr._ din data de 08.01.2016 a rezultat că petentul a fost sancționat cu amendă contravențională în valoare de 300 de lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 2, pct. 25 din Legea 61/1991 și sancționată de art. 3, alin. 1, lit. b) din același act normativ.
Pentru a dispune sancționarea contravențională, în cuprinsul procesului verbal, agentul constatator a reținut că, în data de 08.01.2016, ora 0450, petentul a tulburat fără drept liniștea locuitorilor blocului C4 de pe . unui sistem audio la intensitate mare.
În drept,potrivit art. 37 din OG 2/2001, procesul-verbal neatacat în termenul prevăzut la art. 31, precum și hotărârea judecătorească definitivă prin care s-a soluționat plângerea constituie titlu executoriu, fără vreo altă formalitate.
Instanța arată că din interpretarea textului de lege anterior citat, rezultă că procesul verbal de constatare și sancționare contravențională se bucură de prezumțiile de legalitate și temeinicie. Aceste prezumții se extrag din faptul că, în situația în care acesta nu este atacat în instanță, poate fi executat fără nicio altă formalitate. Ori din punct de vedere logic, punerea în executare a acestuia nu se poate admite decât dacă se pleacă de la prezumția că a fost întocmit în mod legal, iar constatările din cuprinsul său corespund adevărului.
În situația în care procesul-verbal este contestat în instanță, cum este cazul de față, se contestă de fapt ambele prezumții, instanța fiind obligată să analizeze, conform art. 34 din OG nr. 2/2001, atât aspectele privind legalitatea, cât și pe cele privind temeinicia procesului-verbal.
De asemenea, instanța precizează că cele două prezumții, a legalității și a temeiniciei, generate de procesul-verbal de constatare a contravenției nu contravin prezumției de nevinovăție specifică materiei penale, astfel cum s-a pronunțat și Curtea Europeană a Drepturilor Omului în numeroase cauze (a se vedea cauza I. P. c. României, cererea nr._/04, decizia de inadmisibilitate din 28 iunie 2011, precum și cauzele pronunțate de Curte, menționate în respectiva decizie).
Instanța urmează a analiza procesul-verbal de constatare a contravenției sub aspectul legalității acestuia. Astfel, verificând, potrivit art. 34 al. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, instanța reține că nu există niciun motiv de nulitate absolută a acestuia, potrivit art. 17 din O.G. 2/2001, ori un alt asemenea motiv, care poate fi invocat din oficiu. Se constată așadar, că procesul verbal de constatare a contravenției a fost încheiat cu respectarea tuturor condițiilor de fond și de formă impuse de dispozițiile legale incidente, nefiind afectat de nicio cauză de nulitate.
În ceea ce privește temeinicia procesului-verbal, instanța reține că petentul a fost sancționat contravențional pentru săvârșirea faptei prevăzută de art. 2, pct. 25 din legea 61/1991, potrivit căruia constituie contravenție tulburarea, fără drept, a liniștii locuitorilor prin producerea de zgomote cu orice aparat sau obiect ori prin strigăte sau larmă.
Deși prin întâmpinare intimatul precizează că fapta a fost constată prin propriile simțuri de agentul constatator, instanța nu poate primi această susținere pentru următoarele considerente:
În primul rând, atât din cuprinsul procesului verbal de constatare a contravenției, cât și din cuprinsul întâmpinării și fișei de intervenție anexate acesteia, rezultă că producerea zgomotelor prin folosirea sistemului audio s-a realizat din interiorul apartamentului situat la adresa din M., ., ., apartament ce aparținea altei persoane decât cea a petentului, respectiv L. F..
Totodată, din cuprinsul acelorași acte, cât și din cuprinsul copiei de identitate a petentului, rezultă că acesta locuiește la alt apartament, situat în același imobil, respectiv la adresa din M., ., ..
Așadar, folosirea sistemului de audio la intensitate mare de către petent, astfel încât să atragă sancționarea contravențională a acestuia nu a fost constatată prin propriile simțuri de către agenții constatatori. Raportat la circumstanțele cauzei, instanța apreciază că singurul aspect de fapt ce putea fi constatat prin propriile simțuri de către agenții de ordine publică se referă la existența unor zgomote de intensitate crescută prin folosirea unui sistem audio, care proveneau din interiorul apartamentului anterior menționat.
Instanța apreciază că prezentul litigiu trebuie să ofere garanțiile procesuale recunoscute și garantate de art. 6 Convenția Europeană a Drepturilor Omului, ratificată de România prin Legea nr. 30/1994 care, în baza art. 11 din Constituția României, face parte din dreptul intern și are prioritate, în temeiul art. 20 alin. 2 din legea fundamentală.
În stabilirea aplicabilității art. 6 CEDO în cadrul procedurii contravenționale, instanța are în vedere jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului care, definește în mod autonom noțiunea de acuzație în materie penală, în raport de cele trei criterii alternative stabilite: calificarea în dreptul intern, natura faptei și natura și gradul de severitate a sancțiunii aplicate. Astfel s-a statuat că scopul interpretării date dispozițiilor art. 6 CEDO (în sensul că noțiunea de acuzație în materie penală include și domeniul contravențional), a fost acela de a asigura aceleași garanții procesuale celor învinuiți de săvârșirea unei contravenții ca și celor învinuiți de săvârșirea unei infracțiuni (cauza Ozturk c. Germaniei), neputând lipsi dintre acestea, prezumția de nevinovăție (cauza A. c. României), care a fost instituită cu scopul de a oferi un grad de protecție a indivizilor și a se evita caracterul arbitrariu al sancționării în această materie.
Cu toate acestea, astfel cum anterior s-a menționat, prezumțiile de legalitate și temeinicie generate de procesul-verbal de constatare a contravenției nu contravin prezumției de nevinovăție specifică materiei penale (a se vedea cauza I. P. c. României, cererea nr._/04, decizia de inadmisibilitate din 28 iunie 2011, precum și cauzele pronunțate de Curte, menționate în respectiva decizie). Ceea ce este însă relevant este că sarcina probei în procedura contravențională desfășurată în fața instanței de judecată revine în primul rând organului constatator și nu petentului, pentru ipoteza contravențiilor ce nu au putut fi constatate prin propriile simțuri.
Or în acest context (având în vedere că astfel cum anterior s-a stabilit, contravenția reținută în sarcina petentului nu a fost percepută prin propriile simțuri de către agenții constatatori), sarcina probei incumbă autorităților.
Deși niciuna din părți nu contestă aspectul de fapt constat direct de către agenții constatatori, respectiv existența unor zgomote de intensitate mare ce proveneau din apartamentul menționat (aspect de fapt care intră sub incidența prezumției de temeinicie), instanța reține că nu s-a făcut dovada faptului că petentul este responsabil de acționarea sistemului audio.
De altfel, acest aspect este susținut și de faptul că zgomotele nu proveneau din apartamentul/domiciliul petentului (situat la nr. 42), ci din apartamentul unei alte persoane (L. F. – apartament situat la nr. 43), la care acesta se afla în calitate de invitat. Astfel cum anterior s-a menționat, acest aspect reiese atât din cuprinsul procesului verbal cât și din fișa de intervenție depusă de intimată la dosarul cauzei.
Or în acest context, în lipsa altor probe, instanța apreciază că responsabilitatea producerii de zgomote de natură a tulbura liniștea locatarilor, revine persoanelor care locuiesc în imobilul respectiv. De altfel, din fișa de intervenție, rezultă că persoana care folosește apartamentul la care petentul se afla cu ocazia întocmirii actului sancționator (L. F.), a fost sancționată contravențional pentru deranjarea liniștii și ordinii publice.
Raportat la toate aceste aspecte, instanța reține că în cauză, există un dubiu care nu a fost înlăturat prin probatoriul administrat, dubiu care profită făptuitorului, respectiv petentului, potrivit principiului in dubio pro reo, principiu complementar prezumției de nevinovăție. Înfăptuirea justiției cere ca instanțele să nu se întemeieze, în hotărârile pe care le pronunță, pe probabilitate, ci pe certitudinea dobândită pe bază de probe decisive, complete, sigure, în măsură să reflecte realitatea obiectivă (fapta supusă judecății).
Având în vedere considerentele expuse, instanța urmează să dea eficiență prezumției de nevinovăție de care beneficiază orice persoană, căreia i se aduce o „acuzație în materie penală”, astfel cum a fost definită de jurisprudența CEDO în materie. În alți termeni, instanța constată că intimata, căreia îi revenea sarcina probei (raportat la natura contravenției și starea de fapt astfel cum a fost reținută), nu a făcut dovada săvârșirii faptei reținute în sarcina petentului.
Pentru toate aceste considerente, instanța urmează să admită plângerea contravențională formulată de către petentul R. A., în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție Județean C. – Poliția Mun. M.. Pe cale de consecință va anula procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._ din data de 08.01.2016, întocmit de către intimat și va exonera petentul de la plata amenzii contravenționale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite plângerea contravențională formulată de către petentul R. A., CNP –_, cu domiciliul în M., ., ., ., în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție Județean C. – Poliția Mun. M., cu sediul în M., ., jud. C..
Anulează procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._ din data de 08.01.2016 întocmit de către intimat și, în consecință, exonerează petentul de la plata amenzii contravenționale.
Cu drept de a formula apel în 30 de zile de la comunicare, apel care se va depune la Judecătoria M..
Pronunțată în ședință publică, azi 06.05.2016.
PREȘEDINTE, GREFIER,
B.-C. S. L. N. A.
Red. Tehnored. jud. B.C.S./06.06.2016
Listat gref. A.L.N./07.06.2016/4ex./5pag.
2com./07.06.2016
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 1007/2016.... | Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii.... → |
|---|
