Contestaţie la executare. Sentința nr. 2771/2015. Judecătoria ONEŞTI

Sentința nr. 2771/2015 pronunțată de Judecătoria ONEŞTI la data de 25-11-2015 în dosarul nr. 2771/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA ONEȘTI

JUDEȚUL BACĂU

Dosar nr._ - contestație la executare -

Înreg. 18.08.2015

SENTINȚA CIVILĂ NR. 2771

Ședința publică din data de 25.11.2015

Instanța constituită din:

Președinte – A. C.

Grefier – N.-D. V.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe contestatoarea B. M. în contradictoriu cu intimata S.C. „MON C.” S.R.L. Onești prin lichidator judiciar CONTEXPERT SPRL Bacău, având ca obiect „contestație la executare”.

Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din data de 11.11.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, și când instanța, din lipsă de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea la data de 18.11.2015. La data de 18.11.2015, instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea la data de 25.11.2015. Încheierile de ședință din data de 11.11.2015 și 18.11.2015 fac parte integrantă din prezenta.

INSTANȚA

Deliberând asupra prezentei cauze, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 18.08.2015 pe rolul Judecătoriei Onești sub nr._ contestatoarea B. M., în contradictoriu cu intimata CONTEXPERT SPRL, lichidator judiciar al ., a formulat contestație la executare prin care a solicitat:

- anularea executării silite însăși și a formelor de executare silită pornite în cadrul dosarului de executare nr. 124/E/2011 al B. B. E.;

- anularea adresei de înființare a popririi din data de 17.07.2015 pornită în cadrul dosarului de executare nr. 124/E/2011 al B. B. E.;

- anularea încheierii de încuviințare a executării silite pronunțată de Judecătoria Onești la data de 07.04.2011 în cadrul dosarului nr._ ;

- anularea procesului verbal de constatare din data de 08.04.2011 și a actului adițional la procesul verbal de stabilire onorariu și cheltuieli din data de 17.07.2015, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea în fapt contestatoarea invocă: excepția lipsei capacității de folosință și exercițiu a creditoarei ., excepția lipsei calității procesuale active și a lipsei calității de reprezentant al CONTEXPERT SPRL; excepția perimării executării silite;cheltuielile de executare sunt excesiv de mari raportat la obiectul cauzei și nici nu sunt justificate și dovedite.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 32, 56, 57, 704, 712 și următoarele Cod procedură civilă.

Cererea este legal timbrată cu 100 de lei taxă judiciară de timbru.

În procedura scrisă intimata a depus întâmpinare (fila 64) prin care a invocat excepția tardivității, fiind o contestație la executarea silită însăși iar somația a fost comunicată debitoarei la data de 17.04.2011, iar pe fondul cauzei, a solicitat respingerea contestației, motivat de faptul că are calitate, ca lichidator al societății creditoare, de a recupera creanțele societății.

Intimata a invocat dispozițiile art. 205, 714 Cod procedură civilă, art. 142 din Legea 85/2006.

La solicitarea instanței, B. B. E. a depus la dosarul cauzei copia certificată a dosarului de executare silită (filele 20-55), conform dispozițiilor art. 402 alin. 1 Cod procedură civilă din 1865, aplicabil în speță având în vedere că organul de executare a fost sesizat în aprilie 2011, dispozițiile art. 24 și art. 622 alin. 2 Cod procedură civilă.

La termenul din 07.10.2015 instanța a pus în discuția părților excepția tardivității și excepția perimării executării silite, a unit aceste excepții cu fondul cauzei, a calificat excepțiile invocate prin contestație ca fiind motive de nulitate a executării silite.

Instanța a încuviințat pentru ambele părți proba cu înscrisuri.

Analizând cu prioritate excepția tardivității și excepția perimării executării silite, instanța reține următoarele:

Prin sentința civilă nr. 455/14.04.2010 pronunțată de Tribunalul Bacău – Secția comercială și contencios administrativ, în dosarul nr._, astfel cum a rămas irevocabilă prin decizia Curții de Apel Bacău nr. 990/05.10.2010, debitoarea a fost obligată să plătească în contul societății debitoare . suma de 207.511 lei, temeiul de drept fiind art. 138 din Legea 85/2006.

. fiind în insolvență la acea dată, lichidatorul judiciar CONTEXPERT SPRL a solicitat executarea silită a titlului executoriu reprezentat de sentința menționată anterior.

S-a format dosarul de executare silită nr. 124/E/2011 pe rolul B. B. E..

Prin încheierea din camera de consiliu din data de 07.04.2011 pronunțată de Judecătoria Onești în dosarul nr._ a fost încuviințată executarea silită a debitoarei în baza titlului executoriu hotărârea menționată anterior, la solicitarea lichidatorului judiciar Contexpert SPRL.

Prin procesul verbal de constatare încheiat la data de 08.04.2011 executorul a stabilit suma de 9273 lei cheltuieli de executare.

Executorul a emis somația nr. 124/08.04.2011 prin care i-a pus în vedere debitoarei să achite suma de 207.511 lei reprezentând debit, plus cheltuielile de executare.

Somația a fost comunicată debitoarei la data de 17.04.2011 astfel cum rezultă din dovada de comunicare depusă la fila 31.

Prin prezenta debitoarea a formulat contestație împotriva executării silite însăși ce face obiectul dosarului de executare nr. 124/E/2011 al B. B. E., cerere de anulare a încheierii de încuviințare a executării silite, de anulare a procesului verbal de constatare din data de 08.04.2011.

Conform art. 401 al. 1 lit. c din codul de procedură civilă din 1865 aplicabil în speță contestația se poate face în termen de 15 zile de la data când debitorul care contestă executarea însăși a primit somația ori de la data când a luat cunoștință de primul act de executare, în cazurile în care nu a primit somația sau executarea se face fără somație.

Având în vedere data comunicării somației, 17.04.2011, data introducerii prezentei contestații, 18.08.2015, instanța va admite excepția tardivității introducerii contestației împotriva executării silite însăși ce face obiectul dosarului de executare nr. 124/E/2011 al B. B. E., cererea de anulare a încheierii de încuviințare a executării silite, de anulare a procesului verbal de constatare din data de 08.04.2011, și va respinge ca tardive aceste capete de cerere.

În ceea ce privește excepția perimării executării silite, instanța reține:

Potrivit dispozițiilor art. 389 alin. 1 Cod procedură civilă aplicabil în speță: „Dacă creditorul a lăsat să treacă 6 luni de la data îndeplinirii oricărui act de executare, fără să fi urmat alte acte de urmărire, executarea se perimă de drept și orice parte interesată poate cere desființarea ei.

În speță, din actele de executare depuse la dosar, instanța reține că nu s-a scurs nicio perioadă de 6 luni între actele de executare, astfel încât să fi operat perimarea. Astfel, după comunicarea somației debitoarei la data de 17.04.2011, executorul a făcut demersuri pentru a verifica ce bunuri mobile sau imobile are în patrimoniu debitoarea, ce venituri obține, după care a întocmit periodic procese verbale de constatare prin care atestă că s-a deplasat la domiciliul debitorului pentru punerea în executare a titlului executoriu și s-a constatat că acesta nu posedă bunuri mobile, și nici bunuri imobile, astfel cum rezultă din adresele primite de la Primăria Onești. Astfel de procese verbale de constatare au fost întocmite la următoarele date: 17.08.2011, 26.01.2012, 07.06.2012, 17.12.2012, 18.03.2013, 26.08.2013, 30.01.2014, 19.06.2014, 27.11.2014, 09.04.2015.

La data de 17.12.2012 executorul a emis o adresă de înființare a popririi către terțul poprit . SRL, comunicată terțului poprit la data de 21.12.2012 (fila 41).

La data de 17.07.2015 executorul a întocmit un act adițional la procesul verbal din 08.04.2011 prin care a stabilit cheltuielile de executare în cuantum de 9273 lei, stabilind cheltuieli suplimentare de executare de 200 de lei.

La aceeași dată, 17.07.2015 executorul a emis o nouă adresă de înființare a popririi către același terț poprit, comunicată acestuia la data de 31.07.2015 (fila 54).

Având în vedere această succesiune în timp a actelor de executare, instanța reține că nu a intervenit perimarea executării silite, motiv pentru care va respinge excepția perimării executării silite invocată de contestatoare.

Pe fondul contestației, în ceea ce privește actele de executare din data de 17.07.2015 (pentru care debitoarea este în termenul legal de 15 zile de contestație):

Contestatoarea invocă faptul că . nu are capacitate de folosință și de exercițiu, iar CONTEXPERT SPRL nu are calitate procesuală activă și calitate de reprezentant.

Cu privire la aceste susțineri, instanța reține că prin sentința civilă nr. 18/12.01.2009 pronunțată de Tribunalul Bacău s-a dispus începerea procedurii falimentului debitoarei ..

Prin sentința nr. 49/19.01.2011 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr._ s-a dispus închiderea procedurii falimentului împotriva societății debitoare ., radierea acestei societăți, a fost descărcat lichidatorul judiciar CONTEXPERT SPRL de orice îndatoriri și responsabilități.

Instanța reține că cererea de executare silită a titlului executoriu a fost făcută de CONTEXPERT SPRL, astfel că susținerile contestatoarei cu privire la capacitatea de folosință și de exercițiu a . nu pot fi primite de instanță ca fiind fondate.

Cu privire la calitatea de reprezentant a lichidatorului, instanța reține incidența în cauză a dispozițiilor art. 142 din Legea nr. 85/2006 aplicabilă în speță: „(1) Executarea silită împotriva persoanelor prevăzute la art. 138 alin. (1) se efectuează de către executorul judecătoresc, conform Codului de procedură civilă.

(2) După închiderea procedurii falimentului, sumele rezultate din executarea silită vor fi repartizate de către executorul judecătoresc, în conformitate cu prevederile prezentei legi, în temeiul tabelului definitiv consolidat de creanțe pus la dispoziția sa de către lichidator.

Din aceste dispoziții legale rezultă că și după închiderea procedurii falimentului se continuă executarea silită împotriva persoanelor prevăzute la art. 138 (în această situație fiind debitoarea din prezenta cauză), sumele rezultate fiind repartizate în temeiul tabelului definitiv consolidat de creanțe pus la dispoziția executorului de către lichidator. Așadar, în această situație, lichidatorul păstrează calitatea de a demara și continua executarea silită.

Cu privire la susținerile contestatoarei în sensul că suma stabilită ca și cheltuieli de executare este excesiv de mare față de obiectul cauzei, instanța reține, astfel cum a fost prezentat și anterior, faptul că suma reprezentând cheltuielile de executare în cuantum de 9273 lei a fost stabilită prin procesul verbal din 08.04.2011, iar prin actul adițional din 17.07.2015 executorul a stabilit doar suma de 200 de lei ca și cheltuieli suplimentare de executare, consultații și întocmire acte adiționale.

Instanța reține că suma contestată de 9273 lei a fost stabilită la data de 08.04.2011, iar contestatoarea nu mai este în termenul legal de contestare a acestui act, iar pentru suma de 200 de lei stabilită prin actul adițional pentru care este în termen, instanța reține că nu este o sumă mare având în vedere că între timp executorul a mai efectuat și alte acte de executare.

Având în vedere toate aceste considerente de fapt și de drept expuse, instanța urmează a respinge prezenta contestație la executare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII,

H O T Ă R ĂȘ T E :

Admite excepția tardivității introducerii contestației împotriva executării silite însăși ce face obiectul dosarului de executare nr. 124/E/2011 al B. B. E., cererea de anulare a încheierii de încuviințare a executării silite, de anulare a procesului verbal de constatare din data de 08.04.2011.

Respinge ca tardivă contestația împotriva executării silite însăși ce face obiectul dosarului de executare nr. 124/E/2011 al B. B. E., cererea de anulare a încheierii de încuviințare a executării silite, de anulare a procesului verbal de constatare din data de 08.04.2011.

Respinge excepția perimării executării silite.

Respinge contestația la executare formulată de contestatoarea B. M., CNP –_, domiciliată în Onești, ., ., județul Bacău, în contradictoriu cu intimata S.C. „MON C.” S.R.L. – prin lichidator judiciar CONTEXPERT SPRL, cu sediul în Bacău, ., nr. 102, județul Bacău, împotriva adresei de înființare a popririi din 17.07.2015 și a actului adițional la procesul verbal de stabilire onorariu și cheltuieli din 17.07.2015.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 25.11.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

A. C. N. – D. V.

A.C./N.D.V. - 26.11.2015

Exemplare – 4(patru)

Comunicat contest.+intimat - 26.11.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 2771/2015. Judecătoria ONEŞTI