Fond funciar. Sentința nr. 893/2015. Judecătoria ONEŞTI

Sentința nr. 893/2015 pronunțată de Judecătoria ONEŞTI la data de 10-04-2015 în dosarul nr. 893/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA ONEȘTI

JUDEȚUL BACĂU

Dosar nr._ perimare

Înreg. 03.08.2009

SENTINȚA CIVILĂ NR. 893

Ședința publică din data de 10.04.2015

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

Președinte - A. D. E.

Grefier - I. L.

Astăzi a fost pe rol cauza civilă privind pe reclamanta O. M., prin procurator B. R., pentru constatarea din oficiu a perimării.

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care, instanța constată că prezenta cauză a fost suspendată prin încheierea din 30.05.2012, aflată la fila 33 dosar, până la soluționarea irevocabilă a cauzei ce formează obiectul dosarului nr._, despre care în cuprinsul aceleiași încheieri s-a arătat că are termen de judecată la data de 06.06.2012. Cauza_ a fost soluționată în mod irevocabil la data de 19.03.2014, când a fost soluționat recursul împotriva sentinței civile nr.3475/1.11.2012. Față de cele de mai sus, instanța constată că a trecut mai mult de un an de la data soluționării irevocabile a dosarului nr._, fără a fi efectuat vreun alt act în prezentul dosar, motiv pentru care reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Asupra acțiunii civile de față, intentată de reclamanta O. I. M., prin procurator B. R., cu cererea înregistrată la nr._ din 03.08.2009, în contradictoriu cu pârâtele C. Locală Onești de aplicare a Legii fondului funciar și C. Județeană Bacău de aplicare a Legii fondului funciar, pentru fond funciar.

Având în vedere că din verificarea actelor de la dosar rezultă că prezenta cauză a fost suspendată prin încheierea din 30.05.2012, aflată la fila 33 dosar, până la soluționarea irevocabilă a cauzei ce formează obiectul dosarului nr._, despre care în cuprinsul aceleiași încheieri s-a arătat că are termen de judecată la data de 06.06.2012, cauza cu nr._ fiind soluționată în mod irevocabil la data de 19.03.2014, când a fost soluționat recursul împotriva sentinței civile nr.3475/1.11.2012, instanța constată că a trecut mai mult de un an de la data soluționării dosarului nr._ și că de la această dată dosarul a rămas în nelucrare mai mult de un an, din vina părților.

Văzând că în conformitate cu dispoziția art.248 c.p.c., orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept și chiar și contra incapabililor, dacă a rămas în nelucrare timp de un an, iar potrivit art.252 c.p.c., perimarea se poate constata și din oficiu,

Având în vedere că în cauza de față nu s-a mai îndeplinit niciun act de procedură în vederea judecării pricinii de mai mult de un an, instanța urmează a constata perimată acțiunea de față.

Pentru aceste motive,

În numele legii,

HOTĂRĂȘTE:

În baza art. 248 cod de procedură civilă, constată ca fiind perimată acțiunea formulată de reclamanta O. I. M., prin procurator B. R., cu domiciliul în Bacău, ., ., jud. Bacău, în contradictoriu cu pârâtele C. Locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Onești, județul Bacău și C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Bacău, județul Bacău.

Cu drept la recurs în 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică, azi 10.04.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Tehnored.A.D.E./L.I./ - 14.04.2015

ex.2

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Fond funciar. Sentința nr. 893/2015. Judecătoria ONEŞTI