Pensie întreţinere. Încheierea nr. 1269/2015. Judecătoria ONEŞTI
| Comentarii |
|
Încheierea nr. 1269/2015 pronunțată de Judecătoria ONEŞTI la data de 27-05-2015 în dosarul nr. 1269/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA ONEȘTI
JUDEȚUL BACĂU
Dosar nr._ - reducere pensie minor -
Înreg. 22.10.2014
ÎNCHEIEREA nr. 1269
Ședința publică din data de 27 mai 2015
COMPLETUL DE JUDECATĂ FORMAT DIN:
Președinte – C. S.
Grefier- M. P.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile promovată de reclamantul B. N. în contradictoriu cu pârâții B. N. A. și B. Ș. D. prin reprezentant legal C. Fănița, având ca obiect reducere pensie minor.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns avocat C. F. pentru reclamant și avocat M. A. pentru pârâți, lipsă fiind părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
Cauza a fost strigată la sfârșitul ședinței de judecată, având în vedere cererea formulată de reprezentantul reclamantului.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Avocat M. A. depune la dosarul cauzei împuternicire avocațială . nr._/2015, chitanță onorariu avocat și o . chitanțe din care rezultă faptul că de la data introducerii acțiunii și până în prezent reclamantul trimite pensia de întreținere din Italia.
Instanța pune în discuție competența internațională a instanțelor românești cu privire la cererea de modificare a pensiei de întreținere.
Avocat C. F. arată că potrivit la art. 4 alin 3 din Regulamentul 4/2009, deși părțile majore pot decide de comun acord cu privire la competența instanței, în legătură cu pensia de întreținere referitoare la un minor sub 18 ani, această dispoziție nu este aplicabilă.
Instanța arată că pct. 19 din preambulul la Regulamentul 4/2009, precizează că în vederea asigurării protecției părții defavorizate ar trebui exclusă o asemenea alegere în privința obligațiilor de întreținere pentru minori.
Avocat C. F. consideră că acest regulament este discriminator, ar fi dorit să ridice excepția de neconstituționalitate a acestor prevederi legale cu privire la dreptul de a alege competența instanței și îngrădirea accesului la justiție ce privesc cauze pentru minori, având în vedere că pentru majori este posibilă alegerea instanței competente să judece cauza, însă pentru minori acest drept este îngrădit.
Instanța arată că respectivul regulament are ca scop tocmai protejarea minorilor creditori ai obligației de întreținere.
Avocat C. F. precizează că nu are argumente legale, motiv pentru care nu poate decât să fie de acord cu excepția pusă în discuție. Arată că din probele administrate s-au solicitat termene pentru respectarea dreptului la apărare și, în temeiul art. 5 din Regulamentul 4/2009, consideră că Judecătoria Onești este competentă să judece prezenta cauză.
Avocat M. A. precizează că nu se poate ști pentru ce anume s-a cerut acest drept de apărare, putea fi solicitat tocmai pentru a fi invocată excepția competenței internaționale a instanțelor românești și având în vedere că abia la termenul trecut, când a fost ridicată această excepție a fost procedura de citare legal îndeplinită cu minorii, nu s-a pășit la formularea probelor.
Reprezentanta pârâților arată că potrivit art. 5 din regulamentul 4/2009 Judecătoria Onești nu este instanța competentă să judece prezenta cauză și precizează că înfățișarea prin mandatar a avut drept scop contestarea competenței instanței; precizează că și potrivit art. 3 din Regulamentul 4/2009 competența aparține instanței de la locul reședinței obișnuite a pârâtului sau a creditorului. Cu privire la stabilirea de acord a competenței, arată că acest lucru nu este posibil având în vedere că pârâții sunt minori.
Avocat M. A. precizează că potrivit art. 1069 Cod procedură civilă partea ar fi putut să apeleze la instanța română dacă ar fi dovedit că nu putea introduce cererea în străinătate sub nicio formă; acțiunea a fost introdusă în data de 22.10.2014 iar ulterior reclamantul trimite pârâților pensia de întreținere din R., motiv pentru care reclamantul putea introduce acțiunea la instanța competentă din R..
Cu cheltuieli de judecată.
Reprezentatul reclamantului solicită respingerea cererii prin care s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Nemaifiind alte probe de administrat, excepții de invocat în temeiul art. 394 Cod procedură civilă, instanța rămâne în pronunțare asupra excepției necompetenței internaționale.
INSTANȚA
Deliberând, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Onești la data de 22.10.2014 sub nr._, reclamantul B. N. a chemat în judecată pe pârâta C. FĂNIȚA, solicitând micșorarea pensiei de întreținere la care a fost obligat în favoarea minorilor Ș. D. și N. A. prin raportare la nivelul venitului minim pe economie.
În motivarea cererii reclamantul a arătat în esență că prin sentința civilă nr. 3694 din 29.11.2011 pronunțată de Judecătoria Onești în dosarul nr._ a fost obligat la plata unei pensii de întreținere de 120 de euro în favoarea fiecărui minor. Se arată că la momentul pronunțării sentinței el lucra la S.C Innova SpA din R. însă începând cu data de 02.07.2014 contractul de muncă a încetat și el s-a întors în România, unde nu și-a găsit un loc de muncă.
Cererea a fost întemeiată în drept pe prevederile art. 529 C.civ. iar în susținere au fost depuse copii ale următoarelor înscrisuri: comunicare de concediere colectivă, certificate de naștere ale minorilor, carte de identitate a reclamantului și sentința civilă nr. 3694 din 29.11.2011.
La termenul din 08.04.2015 reclamantul a modificat cadrul procesual pasiv arătând că înțelege să se judece cu minorul B. N. A. asistat de mama C. FĂNIȚA și cu minorul B. Ș. D. prin reprezentant legal C. FĂNIȚA, în calitate de mamă.
Pârâții nu au formulat întâmpinare dar s-au prezentat la judecată prin apărător ales.
La termenul din 20.05.2015, cu ocazia verificării competenței, instanța a pus în discuție competența instanțelor române, prin raportare la prevederile art. 3 și 5 din Regulamentul nr. 4/2009 al Consiliului Europei și art. 1065 C.pr.civ.
La termenul din 27.05.2015 instanța a invocat excepția necompetenței instanțelor române, asupra căreia se va pronunța cu prioritate, reținând următoarele:
Art. 1065 C.pr.civ., care reglementează domeniul de aplicare al cărții a VII a Codului de procedură civilă, denumită „Procesul civil internațional” prevede următoarele: „Dispozițiile prezentei cărți se aplică proceselor de drept privat cu elemente de extraneitate în măsura în care prin tratatele internaționale la care România este parte, prin dreptul Uniunii Europene sau prin legi speciale nu se prevede altfel.”
Art. 1071 C.pr.civ. denumit „Verificarea competenței internaționale” prevede la alin. 1 următoarele: „(1) Instanța sesizată verifică din oficiu competența sa internațională, procedând conform regulilor interne privind competența, iar dacă stabilește că nu este competentă nici ea, nici o altă instanță română, respinge cererea ca nefiind de competența jurisdicției române, sub rezerva aplicării prevederilor art. 1.070. Hotărârea instanței este supusă recursului la instanța ierarhic superioară.”
În cauză faptul că minorii creditori ai obligației de întreținere au reședința în străinătate de mai mulți ani conduce la concluzia că procesul prezintă elemente de extraneitate, astfel că instanța va verifica dacă este competentă nu prin raportare la prevederile generale ale Codului de procedură civilă ci la cele ale cărții a VII-a - „Procesul civil internațional”.
La nivelul Uniunii Europene a fost adoptat Regulamentul nr. 4/2009 privind competența, legea aplicabilă, recunoașterea și executarea hotărârilor și cooperare în materie de obligații de întreținere, ratificat și de România, astfel că această normă din dreptul Uniunii are prioritate în ceea ce privește stabilirea competenței, având în vedere prevederile art. 1065 C.pr.civ. (republicat) și faptul că prin acest regulament este stabilită o competență specială în această materie, ce diferă de cea stabilită de codul de procedură civilă în cartea a VII-a.
Potrivit art. 3 din Regulamentul nr. 4/2009 „Are competența de a hotărî în materie de obligații de întreținere în statele membre:
a)instanța judecătorească de la locul reședinței obișnuite a pârâtului; sau
b)instanța judecătorească de la locul reședinței obișnuite a creditorului; sau
c)instanța judecătorească competentă în temeiul legii forului într-o acțiune privind starea persoanei în cazul în care cererea cu privire la o obligație de întreținere este accesorie respectivei acțiuni, cu excepția cazurilor în care respectiva competență se întemeiază exclusiv pe cetățenia uneia dintre părți; sau
d)instanța judecătorească competentă în temeiul legii forului într-o acțiune privind răspunderea părintească atunci când cererea cu privire la o obligație de întreținere este accesorie respectivei acțiuni, cu excepția cazurilor în care respectiva competență se întemeiază numai pe cetățenia uneia dintre părți.”
Potrivit art. 5 din același regulament, care reglementează competența întemeiată pe înfățișarea pârâtului “Cu excepția cazurilor în care competența este determinată de alte dispoziții ale prezentului regulament, instanța din statul membru în fața căreia se înfățișează pârâtul este competentă. Prezenta dispoziție nu se aplică dacă înfățișarea are drept scop contestarea competenței.”
În speță Judecătoria Onești nu este nici instanța de la locul reședinței obișnuite a pârâților, care sunt și creditori ai obligației de întreținere, astfel că nu poate fi considerată competentă în temeiul literelor a și b din art. 3 al Regulamentului nr. 4/2009. De asemenea, ca instanță a forului căreia i s-a adresat reclamantul instanța nu poate fi apreciată ca fiind competentă, căci nu este îndeplinită niciuna dintre condițiile prevăzute de literele c și d ale aceluiași articol, respectiv ca cererea în materie de obligație de întreținere să fie accesorie unei acțiuni privind starea persoanei sau privind răspunderea părintească.
În ceea ce privește competența întemeiată pe înfățișarea pârâtului, instanța nu poate reține aplicabilitatea art. 5 din Regulament întrucât deși pârâții s-au prezentat prin apărător ales nu au făcut apărări cu privire la fondul cauzei ci doar au contestat competența instanței, situație în care prevederile art. 5 nu sunt aplicabile, deci nu se poate stabili competența în favoarea instanței în fața căreia pârâții s-au prezentat.
Nu poate fi reținută nici competența instanței ca forum necesitatis, în temeiul art. 7 din același Regulament întrucât nu se poate reține că nicio instanță dintre cele stabilite de art. 3 nu este competentă și nici că procedura nu se poate iniția sau desfășura în mod rezonabil sau este imposibil să se desfășoare într-un stat terț cu care litigiul are o strânsă legătură.
Față de cele anterior reținute, în temeiul art. 1071 C.pr.civ. (republicat) urmează ca instanța să admită excepția necompetenței internaționale și să respingă cererea ca nefiind de competența instanțelor române.
Având în vedere că reclamantul este cel care a pierdut procesul, fiindu-i respinsă acțiunea, în temeiul art. 453 coroborat cu art. 451 alin. 1 C.pr.civ., urmează ca acesta să fie obligat la plata către pârâți a cheltuielilor de judecată în sumă de 500 de lei reprezentând onorariul de avocat achitat conform chitanței nr. 24 din 20.05.2015.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
H O T Ă R Ă ȘT E:
Admite excepția necompetenței internaționale și respinge cererea formulată de reclamantul B. N., CNP_, cu domiciliul procesual ales la Cabinet de Avocat „C. F.”, din mun. Onești, ., ., în contradictoriu cu pârâții B. N. A., CNP_, asistat de mama sa C. Fănița și B. Ș. D., CNP_, prin reprezentant legal C. Fănița, ambii cu reședința în R., Via della Linotype nr. 65, . nefiind de competența instanțelor române.
Obligă reclamantul la plata către pârâți a sumei de 500 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată constând în onorariul de avocat.
Cu recurs în termen de 30 de zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria Onești.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 27.05.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
C. S. M. P.
Red. Jud. C.S. – 19.06.2015
Tehnored.- M.P. – 19.06.2015
Ex.- 5/ comunicat părți – 19.06.2015
| ← Exercitarea autorităţii părinteşti. Sentința nr. 1071/2015.... | Pensie întreţinere. Sentința nr. 230/2015. Judecătoria ONEŞTI → |
|---|








