Plângere contravenţională. Sentința nr. 1366/2015. Judecătoria ONEŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1366/2015 pronunțată de Judecătoria ONEŞTI la data de 04-06-2015 în dosarul nr. 1366/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA ONEȘTI - JUDEȚUL BACĂU
Dosar nr._
Înreg. 14.01.2015 - plângere contravențională -
SENTINȚA CIVILĂ nr. 1366
Ședința publică din data de 04.06.2015
Instanța constituită din:
Președinte – M. C. M.
Grefier – I. C.
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe petentul V. F., în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN BACĂU, având ca obiect „plângere contravențională”.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, au lipsit părțile, avocatul petentului și martorul I. I..
Pentru a le da posibilitatea să fie prezenți la judecarea cauzei, instanța dispune reluarea apelului la sfârșitul ședinței.
La al doilea apel nominal, făcut în ședință publică, au lipsit părțile, avocatul petentului și martorul I. I..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că s-a depus la dosar, cu adresa de înaintare nr._ din 03.06.2015 proces verbal de neexecutare a mandatului de aducere emis pe numele martorului I. I., după care;
Față de imposibilitatea executării mandatului de aducere, instanța apreciază că, în conformitate cu prevederile art. 313 al. 1 Cod procedură civilă, se poate trece la judecata cauzei fără audierea martorului.
Conform art. 244 al. 1 Cod procedură civilă, instanța declară terminată cercetarea procesului.
În baza art. 394 Cod procedură civilă instanța declară închise dezbaterile în fond și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe prin declinare de la Judecătoria Bacău la data de 14.01.2015, sub numărul_, petentul Vaidoc F. a chemat în judecată intimatul Inspectoratul de Poliție Județean Bacău – pentru Biroul Rutier Onești, solicitând instanței să dispună admiterea plângerii formulate împotriva procesului verbal ., nr._ din 08.10.2014 și anularea procesului verbal contestat. În subsidiar a solicitata înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertismentul.
În motivarea cererii, petentul a arătat că prin procesul verbal contestat s-a reținut că în data de 08.10.2014 în timp ce conducea autoturismul marca Skoda O. cu nr. de înmatriculare_, pe . mun.Onești, la intersecția dirijată a ..Calea Bacăului nu a respectata semnificația indicatorului Cedează trecerea.
Petentul a precizat că situația de fapt a fost greșit reținută în procesul verbal, întru-cât atunci când a ajuns în intersecție a redus viteza, s-a asigurat că pe drumul cu prioritate nu circulă alte vehicule și a continuat deplasarea.
În drept cererea a fost întemeiată pe dispozițiile OG 2/2001 și OUG 195/2002.
În probațiune petentul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și a probei testimoniale cu un martor, și a depus la dosar: procesul verbal ., nr._ din 08.10.2014 (fila 6 d.s declinat), copie CI (fila 7 d.s declinat).
Cererea a fost legal timbrată cu taxa de timbru în cuantum de 20 lei, conform art.19 din OUG 80/2013.
La data de 01.10.2014 intimatul a depus la dosar, prin serviciul Registratură, întâmpinare, prin care a invocat pe cale de excepție necompetanța teritorială a Judecătoriei Bacău, iar pe fond a solicitat respingerea plângerii contravenționale și menținerea procesului verbal ca legal și temeinic.
În motivare, intimatul a arătat că în data de 08.10.2014, ora 10:25 agentul constatator se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe raza mun.Onești și a constatat că autoturismul marca Skoda O., cu nr. de înmatriculare_, condus de petent pe . sensul de mers Tg.Ocna - Bacău, ajuns la intersecția celor două străzi nu a respectat semnificația indicatorului cedează trecerea și nu a oprit pentru a acorda prioritate de trecere autoturismelor care aveau acest drept, respectiv celor care circulau din partea sa dreaptă și celor care circulau din sensul opus de deplasare al petentului, dinspre Bacău către . fiind nevoiți să efectueze manevra de frânare pentru a evita coliziunea cu autoturismul condus de petent.
Intimatul a mai arătat că aplicarea sancțiunilor și întocmirea procesului verbal au fost făcute nemijlocit în baza constatărilor personale ale agentului constatator.
În plus, s-a arătat că la momentul opririi inițial petentul a refuzat semnarea procesului verbal, motiv pentru care a fost oprit în trafic numitul I. I., care a semnat procesul verbal în calitate de martor asistent, după care a revenit și a semnat procesul verbal.
În drept, intimatul și-a întemeiat întâmpinarea pe dispozițiile art.205-208 C.pr.civ, OG 2/2001, OG 195/2002, HG 1391.2006.
În probațiune intimatul a solicitat încuviințarea probei în înscrisuri și a depus la dosar: procesul verbal ., nr._ din 08.10.2014 (fila 20 d.s declinat), raportul agentului constatator (fila 21 d.s declinat).
Petentul nu a depus la dosar răspuns la întâmpinare.
Prin Sentința civilă nr.6814 din 02.12.2015 Judecătoria Bacău a admis excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Onești (fila 30 d.s declinat).
La termenul din 20.03.2014 instanța a constatat că proba cu înscrisuri este admisibilă și poate duce la soluționarea cauzei și a încuviințat-o pentru ambele părți, deasemenea a încuviințat pentru ambele părți proba testimonială cu câte un martor.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În fapt, prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției ., nr._ din 08.10.2014 (fila 6 d.s declinat) petentul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 360lei pentru nerespectarea dispozițiilor art.57, alin.2 din OUG 195/2002.
În procesul verbal s-a reținut că în data de 08.10.2014, ora 10:25 agentul constatator se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe raza mun.Onești și a constatat că autoturismul marca Skoda O., cu nr. de înmatriculare_, condus de petent pe . sensul de mers Tg.Ocna - Bacău, ajuns la intersecția celor două străzi nu a respectat semnificația indicatorului cedează trecerea și nu a oprit pentru a acorda prioritate de trecere autoturismelor care aveau acest drept, respectiv celor care circulau din partea sa dreaptă și celor care circulau din sensul opus de deplasare al petentului, dinspre Bacău către . fiind nevoiți să efectueze manevra de frânare pentru a evita coliziunea cu autoturismul condus de petent.
În drept, în conformitate cu prevederile art.57, alin.2 din OUG 195/2002, în intersecțiile cu circulație dirijată, conducătorul de vehicul este obligat să respecte semnificația indicatoarelor, culoarea semaforului sau indicațiile ori semnalele polițistului rutier, nerespectarea acestei dispoziții constituie contravenție conform art. 100, alin.3, lit.c, din HG 1391/2006 și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile.
Conform art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța competentă să soluționeze plângerea, după ce verifică dacă aceasta a fost introdusă în termen, ascultă pe cel care a făcut-o și pe celelalte persoane citate, dacă acestea s-au prezentat, administrează orice alte probe prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalității și temeiniciei procesului-verbal și hotărăște asupra sancțiunii.
Instanța constată că plângerea contravențională formulată de către petent a fost introdusă în termenul de 15 zile prevăzut de lege, procesul verbal fiind întocmit și comunicat acestuia la data de 08.10.2014, iar plângerea contravențională a fost depusă la Registratura instanței la data de 09.10.2014.
Cu privire la legalitatea procesului verbal, instanța reține că au fost respectate dispozițiile ale art. 17 din O.G. nr. 2/2001, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.
Cu privire la temeinicia procesului-verbal, instanța constă că în O.G. nr. 2/2001 nu se arată în mod expres care este forța probantă a procesului-verbal de constatare a contravenției, dar în lumina jurisprudenței CEDO - care a devenit obligatorie pentru instanțele interne odată cu ratificarea Convenției Europene și care se aplică cu preeminență față de dispozițiile dreptului intern, potrivit art. 20 alin. 2 din Constituția României - se impune ca, în raport de acele contravenții ce pot conduce la o calificare penală după criteriile Curții, prezumția de nevinovăție să aibă prioritate față de prezumția de legalitate a procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției.
Criteriile alternative la care Curtea a raportat definiția noțiunii de „materie penală” sunt: criteriului calificării interne, al naturii faptei incriminate și cel al scopului și severității sancțiunii
Observând cele trei criterii indicate de Curte, instanța reține că fapta indicată în procesul verbal se încadrează în noțiunea de „materie penală”, deoarece prevederea legală se adresează unei largi categorii de persoane, conducătorilor de vehicule care au obligația de a respecta semnificația indicatoarelor rutiere, scopul sancțiunii are caracter preventiv și punitiv, iar sancțiunea contravențională este destul de severă.
În cauza N. G. c. României, Curtea a făcut câteva precizări extrem de importante cu privire la obligațiile ce le revin părților într-o astfel de cauză, astfel “odată stabilită aplicabilitatea art. 6 în cauza concretă, este de o importanță crucială ca instanțele de judecată care sunt sesizate cu soluționarea unor plângeri împotriva unor procese-verbale de contravenție, să acorde petenților în mod efectiv posibilitatea de a propune probe prin care să aducă dovada contrară celor reținute de agentul constatator și de a-și prezenta argumentele în apărare, în cadrul unei proceduri contradictorii.”
Prin urmare, instanța apreciază că prezumția de nevinovăție va prevala asupra celei de legalitate și temeinicie a procesului verbal, organul constatator având obligația de a proba în instanță toate elementele constitutive ale contravenției, așa cum rezultă cu claritate din Hotărârea A. c. României, în timp ce petentului trebuie sa i se ofere efectiv posibilitatea de a-și pregăti și a-și prezenta apărarea, de a produce și de a solicita administrarea oricăror probe în favoarea sa.
Totuși, faptul că un contravenient beneficiază de prezumția de nevinovăția nu înseamnă că este suficient ca acesta să conteste procesul verbal de contravenție pentru a fi exonerat de răspundere; chiar dacă procesul verbal nu beneficiază de o prezumție absolută de legalitate și temeinicie, el constituie totuși o probă de vinovăție.
În cauză, din depoziția martorului Vaidoc M., persoana care se afla în autoturism împreună cu petentul (fila 27), reiese că :”agenții de poliție l-au oprit după calea ferată, chiar în curbă. Nu știu din ce cauză a fost oprit. Eu nu am coborât din mașină și nu am înțeles despre ce a fost vorba. Nu am observat ca în intersecție să fi fost și vreo altă mașină. Nu pot descrie intersecția despre care s-a făcut vobire”.
După cum se observă depoziția martorului nu este edificatoare pentru soluționarea cauzei, martorul neputând să aducă clarificări suplimentare cu privire la situația de fapt.
Totodată, din Raportul agentului constatator (fila 21 d.s declinat), reiese că autoturismul condus de către petent nu a respectat semnificația indicatorului Cedează trecerea, amplasat în intersecția dirijată a ..Calea Bacăului.
În consecință, observând că petentul nu a dovedit o altă stare de fapt decât cea reținută în procesul verbal și nici nu a dovedit existența unei cauze exoneratoare de răspundere, iar intimatul a făcut dovada elementelor constitutive ale contravențiilor reținute, instanța urmează să respingă plângerea formulată împotriva procesului verbal ., nr._ din 08.10.2015 (fila 6) și să mențină ca legal și temeinic procesul verbal
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge plângerea formulată de petentul Vaidoc F., CNP_, cu domiciliul în ., jud.Bacău în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție Județean Bacău – pentru Biroul Rutier Onești, cu sediul în Bacău, ..2, jud.Bacău ca neîntemeiată.
Menține ca legal și temeinic procesul-verbal ., nr._ din 08.10.2015.
Cu drept de apel în termen 30 zile de la data comunicării hotărârii.
Cererea de apel se va depune la Judecătoria Onești.
Pronunțată în ședință publică, azi 04.06.2015.
P R E Ș E D I N T E, PENTRU G R E F I E R ÎN C.O.,
semnează înloc.gref.șef,
conf. art. 426 alin. 4 Cod pr.civilă
Red.M.M.C./17.07.2015
Teh. 4 ex C.I. /17.07.2015
.>
| ← Validare poprire. Sentința nr. 1393/2015. Judecătoria ONEŞTI | Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii.... → |
|---|








