Plângere contravenţională. Sentința nr. 2305/2015. Judecătoria ONEŞTI

Sentința nr. 2305/2015 pronunțată de Judecătoria ONEŞTI la data de 14-10-2015 în dosarul nr. 2305/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA ONEȘTI - JUDEȚUL B.

Dosar nr._ - plângere contravențională -

Înreg. 19.06.2015

SENTINȚA CIVILĂ NR. 2305

Ședința publică din data de 14.10.2015

Instanța constituită din:

Președinte – A. D. U.

Grefier – L. G.

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe petentul L. M., în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al județului B., având ca obiect „plângere contravențională”.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat C. A. reprezentând petentul, lipsă fiind părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că intimatul a depus la dosar planșe fotografice și extras din manualul de utilizare al aparatului radar, după care;

Avocat C. A. precizează că intimata nu răspunde solicitării cu privire la manualul de utilizare al aparatului radar și lasă la apreciere cu privire la înscrisurile depuse. Apreciază totuși că se impune a se reveni în acest sens.

Instanța apreciază că intimatul a răspuns solicitării instanței și consideră că nu se impune a se reveni în acest sens.

Constată administrată proba cu înscrisuri și în temeiul art. 244 alin. 1 Cod procedură civilă declară terminată cercetarea judecătorească.

În baza art. 392 Cod procedură civilă deschide dezbaterile asupra fondului și acordă cuvântul părților.

Avocat C. A., având cuvântul, solicită admiterea plângerii întrucât procesul verbal este nelegal și netemeinic. Ca și jurisprudență invocă cauza A. contra României, cauza Engel contra Olandei și cauza Campbell și Fell contra regatului Unit. Deși se menționează în cuprinsul procesului verbal de contravenție că petentul ar fi circulat cu viteza de 129 km/h, nu s-a făcut dovada în acest sens. Fapta contravențională nu este probată, iar planșele foto depuse la dosar nu evidențiază viteza autoturismului condus de petent. Astfel în ultimele planșe foto depuse de către intimat, deși se poate observa și la litera T-țintă și la litera L-blocare viteza de 129 km/h, în niciuna din planșe nu apare nr. de înmatriculare al autoturismului. Abia pe a treia planșă foto apare nr. de înmatriculare al mașinii, dar nu mai apare T-țintă cu viteza de 129 km/h, ci doar L-blocare și astfel aparatul a blocat viteza cea mai mare. Se poate observa și pe CD-ul depus la dosar că sunt mai multe viteze intercalate printre care și viteza de 66 km/h și, de asemenea, faptul că circulau mai multe autoturisme în coloană. În una din planșele foto se pot observa 3 autoturisme care circulau în coloana cu o viteză constantă la care nu este vizibil numărul de înmatriculare și consideră că ultimul autoturism care rula cu viteză a ajuns din urmă primele două autovehicule, deci acesta putea avea viteza de 129 km/h. Prin răspunsul său intimata doar face precizări și spune că se înregistrează viteza de deplasare a primului autoturism. Consideră că s-au încălcat prevederile art. 3.3.2 din Norma de metrologie legală NML 021-05/2005, iar art. 4.4. din același act normativ arată că măsurările efectuate cu ajutorul cinemometrelor nu pot constitui probe pentru aplicarea legislației rutiere dacă nu sunt respectate cerințele art. 4.1-4.3 din prezenta normă. Solicită admiterea plângerii.

În temeiul art. 394 Cod procedură civilă instanța închide dezbaterile și reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 19.06.2015 sub număr de dosar_, petentul L. M. în contradictoriul cu Inspectoratul de Poliție Județean B., a solicitat anularea procesului verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 17.06.2015, iar, în subsidiar, înlocuirea amenzii cu sancțiunea avertismentului.

În motivare petentul a arătat că prin procesul verbal indicat a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 1462,5 lei reprezentând 15 puncte amendă și reținerea permisului de conducere. Procesul verbal este netemeinic și nelegal întrucât nu cuprinde toate mențiunile obligatorii prevăzute de art. 16, alin. (1) OG nr. 2/2001, respectiv nu cuprinde mențiuni care pot servi la aprecierea gravității faptei în funcție de care s-a stabilit sancțiunea. Pe fond, petentul contestă că ar fi circulat cu viteza de 129 km/h în localitate, agentul constatator refuzând să îi arate vreo înregistrare. Petentul a mai invocat jurisprudența CEDO, solicitând ca intimatul să facă dovada celor consemnate în procesul verbal. Față de lipsa unui prejudiciu și implicit gravitatea redusă a faptei pentru care s-a întocmit procesul verbal a solicitat înlocuirea amenzii cu sancțiunea avertismentului.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile OG nr. 2/2001.

În probațiunea a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, anexând cererii: proces verbal . nr._ încheiat la data de 17.06.2015 (fila 9 dosar), înștiințare emisă I. B. (fila 10 dosar), copie CI petent (fila 11 dosar).

Acțiunea a fost legal timbrată cu suma de 20 lei (fila 8) conform art. 19 din OUG nr. 80/2013.

În temeiul art. 201, alin. (1) Cod procedură civilă cererea și înscrisurile atașate au fost comunicate intimatului care, în termenul de 25 de zile acordat, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată.

În motivare, intimatul a arătat la că la data de 17.06.2015, ora 20:56, a fost surprins circulând cu o viteză de 129 km/h în interiorul localității Filipești, autoturismul marca Merceds-Benz cu număr de înmatriculare_ . După oprirea regulamentară și identificarea conducătorului auto, a fost întocmit procesul verbal . nr._/17.06.2015 prin care i-a fost aplicată petentului amendă contravențională în cuantum de 1462,5 lei reprezentând 15 puncte amendă și reținerea permisului de conducere în vederea suspendării. Contravenția a fost înregistrată cu aparatul radar marca Autovision montat pe autospeciala MAI34628, fiind respectate prevederile NML 021-05/2005, nefiind înregistrate erori în măsurare. Cu privire la contravenția prevăzută de art. 147, alin. (1) din HG1391/2006, petentul avea obligația să dețină asupra sa toate documentele personale și ale autoturismului, însă a declarat că nu are asupra sa permisul de conducere.

În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 205-208 Cod procedură civilă, HG 1391/2006, OUR 195/2002R, și OG nr. 2/2001.

În temeiul art. 411, alin. (1), pct. 2 Cod procedură civilă intimatul a solicitat judecata cauzei în lipsă.

În probațiune intimatul a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, anexând întâmpinării următoarele: planșă foto (filele 21-23 dosar), raport agent constatator (filele 24-25 dosar), atestat operator radar ag. șef pr. Țuluca N. (fila 26 dosar), buletin de verificare metrologică (fila 27 dosar), cazier auto petent (fila 28 dosar), CD înregistrare abatere (fila 45 dosar).

În temeiul art. 201, alin. (2) Cod procedură civilă, la data de 14.07.2015, s-a dispus comunicarea întâmpinării și a înscrisurilor către petent, iar în termenul de 10 zile acordat acesta a formulat răspuns la întâmpinare în care a reiterat cele susținute în plângerea introductivă. De asemenea, acesta a mai arătat că în majoritatea planșelor fotografice nu este vizibil număr de înmatriculare și că viteza de 129 km/h nu îi aparține întrucât se observă mai multe autoturisme care circulau în coloană, aparatul radar înregistrând viteza cea mai mare. De asemenea, petentul a contestat și faptul că s-ar fi aflat în localitate.

În cursul cercetării judecătorești, instanța a încuviințat pentru ambele părți și a administrat proba cu înscrisuri și proba video.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

În fapt, prin procesul verbal . numărul_ întocmit la data de 17.06.2015 de către I. B. – Serviciul Rutier petentul L. M. a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 1462,5 lei, reprezentând 15 puncte - amendă și reținerea permisului de conducere în vederea suspendării, reținându-se în sarcina sa că la data de 17.06.2015, ora 20:56, a circulat în interiorul localității Filipești cu o viteză de 129 km/h – faptă prevăzută de art. 121, alin. (1) din HG nr. 1391/2006 și sancționată conform art. 102, alin. (3), lit. e) din OUG nr. 195/2002, și nu a avut permisul de conducere asupra sa la efectuarea controlului – faptă prevăzută de art. 147, alin. (1) din HG nr. 1391/2006 și sancționată conform art. 101, alin. (1), pct. 18 din OUG nr. 195/2002.

Făcând aplicarea dispozițiilor legale în materie (art. 34 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor), instanța constată că plângerea contravențională formulată de petent a fost depusă în termenul prevăzut de lege, respectiv 15 zile de la data comunicării procesului verbal de constatare a contravenției (art. 31 din OG 2/2001).

Potrivit art. 17 din OG nr. 2/2001 ”Lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și data comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului verbal. Nulitatea se constată și din oficiu.

În urma examinării din oficiu a procesului-verbal de contravenție . nr._ întocmit la data de 17.06.2015, din perspectiva cauzelor de nulitate expresă și absolută prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001, se constatată că nu este afectat de niciuna dintre acestea, având în cuprinsul său toate mențiunile obligatorii prevăzute de lege.

În vederea analizării temeiniciei procesului verbal de contravenție, instanța reține că, din perspectiva jurisprudenței CEDO în raport de dispozițiile art. 6 CEDO, deși necalificată în dreptul intern ca fiind de natură penală, contravenția este subsumată noțiunii de ”acuzație în materie penală”, având în vedere câmpul de aplicare general al normei, cât și preeminența caracterului represiv al sancțiunii contravenționale. Din acest punct de vedere se impune în mod necesar respectarea garanțiilor specifice recunoscute persoanei acuzate, între care și prezumția de nevinovăție a petentului ce privește și aspectul probațiunii în cadrul soluționării unei plângeri contravenționale, care, fără îndoială, profită persoanei acuzate și incumbă intimatei.

Astfel, procesul verbal de constatare a contravențiilor trebuie să aibă la baza întocmirii sale mijloace de probă temeinice în ceea ce privește vinovăția petentului în săvârșirea faptei.

Referitor la prima contravenție reținută în sarcina petentului, respectiv fapta de a circula în interiorul localității Filipești cu o viteză de 129 km/h, instanța are în vedere dispozițiile art. 121, alin. (1) din HG nr. 1391/2006 conform cărora „Conducătorii de vehicule sunt obligați să respecte viteza maximă admisă pe sectorul de drum pe care circulă și pentru categoria din care face parte vehiculul condus, precum și cea impusă prin mijloacele de semnalizare.”și dispozițiile art. 102, alin. (3), lit. e) din OUG nr. 195/2002 potrivit cărora: „Constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile săvârșirea de către conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai a următoarelor fapte: - depășirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv și pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic.”

Cu privire la săvârșirea acestei fapte, instanța reține planșele foto existente la dosarul cauzei (filele 21-23) și proba video (fila 45 dosar) ce conține înregistrarea abaterii. Începând cu cadrul 20:56:26 până la cadrul 20:56:33 autoturismul petentului este singurul existent în raza vizuală a aparatului radar. Analizând planșele foto si extrasul din manualul de utilizare al aparatului radar (filele 53-55 dosar) se constată că la momentul înregistrării era activată funcția „T” – țintă și nu funcția „F”, situație în care aparatul radar înregistra viteza autoturismului din câmpul vizual, în speță, al petentului, și nu viteza autoturismului care avea viteza de deplasare cea mai mare, astfel că astfel că susținerile petentului în sensul că viteza de 129 km/h nu-i aparținea, fiind viteza unei alte mașini ce rula în spatele său, sunt nefondate.

De asemenea, conform cadrelor 20:56:32 și 20:56:33 autovehiculul marca Mercedes – Benz cu nr. de înmatriculare_, primul din șirul de trei mașini, rula cu o viteza de 129 km/h, viteză ce scade progresiv. Începând cu cadrul 20:56:41 devine vizibil și numărul de înmatriculare al autoturismului, nefiind impus de vreo dispoziție legală ca acesta să fie vizibil pe parcursul întregii înregistrări, fiind suficient să poată fi distins în cel puțin o imagine.

Deși petentul a invocat dispozițiile 3.3.2. din Ordinul nr. 301 din 23 noiembrie 2005 privind aprobarea Normei de metrologie legală NML 021-05 "Aparate pentru măsurarea vitezei de circulație a autovehiculelor (cinemometre)" ce prevăd că „Logica procesului de măsurare al cinemometrului trebuie să fie astfel concepută încât să nu poată fi atribuită o măsurare de viteză, unui autovehicul care nu are nici o legătură cu această viteză (în special în cazurile în care cinemometrul este utilizat pe măsurare manuală), precum și în cazurile de încrucișări sau depășiri între vehicule, când acestea se află simultan în raza de măsurare a cinemometrului, sau când cinemometrul este utilizat în regim de deplasare a autovehiculului pe care este instalat.”, se constată că acestea nu sunt aplicabile în speța de față. Din analiza planșelor foto și a înregistrării video a abaterii se observă că autovehiculul petentului esra singurul care se afla în raza vizuală a aparatului radar pe durata înregistrării vitezei de rulare, neexistând cazuri de depășiri sau încrucișări între vehicule, fiind clar că autovehiculul vizat era cel aparținând petentului.

Totodată, înregistrarea vitezei de rulare a autovehiculului s-a făcut cu aparatul radar marca Autovision, având verificarea metrologică la zi (fila 27 dosar), înregistrare efectuată de ag. șef pr. Țuluca N., deținător al atestatului de operator radar nr. 015 din data de 14.04.2010 (fila 26 dosar).

Referitor la cea de-a doua faptă contravențională pentru care a fost sancționat petentul, respectiv neprezentarea permisului de conducere la controlul efectuat de organele de poliție, petentul nu contestă săvârșirea acestei fapte și nu propune administrarea vreunei probe în sens contrar celor reținute în procesul verbal de contravenție astfel că acesta beneficiază de prezumția de legalitate și veridicitate în continuare.

În ceea ce privește proporționalitatea sancțiunii aplicate cu gradul de pericol social al faptei, instanța constată că petentului i-a fost aplicat minimul special prevăzut de lege pentru ambele fapte contravenționale, respectiv 9 puncte – amendă și sancțiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru săvârșirea faptei prevăzute de art. 121, alin. (1) din HG nr. 1391/2006 și 6 puncte - amendă pentru săvârșirea faptei prevăzute de art. 147, alin. (1) din HG nr. 1391/2006.

Art. 7 alin. (3) din OG nr. 2/2001 prevede că „Avertismentul se aplică în cazul în care fapta este de gravitate redusă.

Instanța constată că sancțiunea a fost corect individualizată și este proporțională cu gradul de pericol social al faptelor. Lipsa unui presupus prejudiciu invocată de petent nu poate fi reținută ca o circumstanță atenuantă care să justifice aplicarea avertismentului. În concret, prin conduita sa petentul a pus în pericol atât pietonii din localitatea respectivă, cât și pe ceilalți participanți la trafic, astfel că nu se impune înlocuirea sancțiunilor aplicate cu sancțiunea avertismentului.

Pentru considerentele expuse anterior, instanța va respinge ca neîntemeiată plângerea formulată de petentul L. M. și va menține ca legal și temeinic procesul verbal . numărul_ întocmit la data de 17.06.2015 de către I. B. – Serviciul Rutier.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Respinge ca neîntemeiată plângerea formulată de petentul L. M., CNP_, cu domiciliul în B., . A, ., jud. B. și domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la Cabinet de Avocat C. A., cu sediul în mun. Onești, ./12, jud. B., în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție Județean B., cu sediul în mun. B., .. 8, jud. B., împotriva procesului verbal . nr._ întocmit la data de 17.06.2015 de I. B. – Serviciul Rutier.

Menține ca legal și temeinic procesul verbal . nr._ întocmit la data de 17.06.2015 de I. B. – Serviciul Rutier.

Cu apel în 30 de zile de la comunicarea prezentei sentințe, ce se va depune la Judecătoria Onești.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 14.10.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red./Tehnored. A.D.U. – 26.10.2015

Ex.4/..2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 2305/2015. Judecătoria ONEŞTI