Plângere contravenţională. Sentința nr. 2306/2015. Judecătoria ONEŞTI

Sentința nr. 2306/2015 pronunțată de Judecătoria ONEŞTI la data de 14-10-2015 în dosarul nr. 2306/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA ONEȘTI - JUDEȚUL B.

Dosar nr._ - plângere contravențională -

Înreg. 29.06.2015

SENTINȚA CIVILĂ NR. 2306

Ședința publică din data de 14.10.2015

Instanța constituită din:

Președinte – A. D. U.

Grefier – L. G.

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe petentul C. V., în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN B., având ca obiect „plângere contravențională”.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează faptul că petentul a depus precizări, după care;

În temeiul art. 258 Cod procedură civilă raportat la art. 255 Cod procedură civilă, instanța încuviințează, pentru ambele părți, proba cu înscrisuri întrucât este admisibilă și duce la soluționarea procesului.

Instanța constată administrată proba cu înscrisuri și în baza art. 244 alin. (1) Cod procedură civilă declară terminată cercetarea judecătorească și reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cererii de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 29.06.2015 sub nr. de dosar_, petentul C. V. în contradictoriu cu intimatul I. – B. – Poliția Slănic M. a solicitat anularea procesului verbal . nr._/19.06.2015, iar în subsidiar înlocuirea amenzii cu sancțiunea avertismentului, cu cheltuieli de judecată.

În motivare petentul a arătat că în după-amiaza zilei de 19.06.2015, în timp ce se deplasa cu autovehiculul cu numărul de înmatriculare_ pe direcția Târgu Ocna - Slănic M., a fost oprit de un echipaj al poliției care i-a comunicat că a depășit limita de viteză pentru tronsonul de drum pe care se deplasa, fiind totodată sancționat cu 9 puncte amendă și reținerea permisului de conducere în vederea suspendării. Petentul a mai arătat că procesul verbal este lovit de nulitate întrucât nu i s-a prezentat certificatul de omologare și buletinul de verificare metrologică a aparatului radar cu care s-a efectuat înregistrarea, precum și dovada faptului că agentul constatator era în drept să constate și să aplice sancțiunea. Cu privire la temeinicia procesului verbal de contravenție, petentul a arătat că acesta nu se bucură de prezumția de veridicitate întrucât ar fi trebuit să i se prezinte mijloacele tehnice cu care a fost înregistrată săvârșirea contravenției, respectiv fotografii, sarcina probei revenind intimatului. De asemenea, petentul consideră că lipsește vinovăția ca element constitutiv al contravenției și nu a fost dovedit gradul de pericol social al faptei necesar pentru individualizarea sancțiunii contravenționale. Petentul a mai invocat decizia civilă nr. 1875/2009 a Tribunalului București în care s-a apreciat că săvârșirea unei contravenții rutiere ce a produs o ușoară zgârietură datorită unei manevre greșite este una lipsită de gravitate aplicându-se sancțiunea avertismentului, pentru a arăta că în situații care au reprezentat un vădit pericol social, cu urmări vizibile, instanța a apreciat că gradul de culpabilitate a contravenientului este redus.

Plângerea nu a fost întemeiată în drept.

Acțiunea a fost legal timbrată cu suma de 20 lei (fila 15 dosar) conform art. 19 din OUG nr. 80/2013.

În probațiune petentul a solicitat proba cu înscrisuri, anexând cererii procesul - verbal . nr._/19.06.2015 (fila 6 dosar).

În temeiul art. 201, alin. (1) Cod procedură civilă, plângerea și înscrisurile atașate, au fost comunicate intimatului care, în termenul de 25 de zile a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată.

În motivare, intimatul a arătat la că la data de 19.06.2015, ora 18:37, agentul de poliție P. C. din cadrul I. – B. – Poliția Slănic M., aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe DN 12B, . observat pe sensul de mers Târgu Ocna - Slănic M. autoturismul marca Toyota Avensis, cu numărul de înmatriculare_, care circula cu o viteză peste limita legală admisă pe acel sector de drum. A procedat la oprirea acestuia și l-a identificat pe conducătorul auto în persoana petentului C. V., căruia i-a adus la cunoștință faptul că a circulat cu o viteză de 104 km/h. D. urmare, a fost încheiat procesul verbal . nr._/19.06.2015 prin care petentul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 877,5 lei și s-a dispus reținerea permisului de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce, eliberându-se dovadă înlocuitoare în acest sens. Cu ocazia prezentării procesului verbal, petentul a făcut o . obiecțiuni ce au fost consemnate la rubrica ”Alte mențiuni”. Referitor la conținutul plângerii petentului, intimatul a arătat că invocarea faptului că a fost aplicată sancțiunea avertismentului pentru o zgâriere ușoară reprezintă doar o încercare subiectivă de exonerare de pedeapsă a petentului, fără nici un fel de suport. De asemenea, în cuprinsul plângerii petentul nu a contestat nici un moment că ar fi circulat cu viteza măsurată de aparatul tip radar, prevalându-se doar de aspecte de formă, cadrul legal de sancționare și aprecieri proprii în solicitarea de anulare a procesului verbal. Cu privire la legalitatea procesului verbal, intimatul a arătat că acest respectă condițiile de fond și formă prevăzute de art. 15 - 17 OG 2/2001. În plus, a mai invocat jurisprudența CEDO referitoare la distincția ce trebuie făcută între faptele constatate personal de agentul constatator și cele care nu au fost constate personal și a arătat că în prezenta cauză procesul verbal are forță probantă prin el însuși și constituie o dovadă suficientă a vinovăției contestatorului, fiind susținut și de mijloacele de probă existente.

În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 205-208 Cod procedură civilă.

În temeiul art. 223 Cod procedură civilă intimatul a solicitat judecata cauzei în lipsă.

În probațiune intimatul a înaintat la dosarul cauzei buletinul de verificare metrologică (fila 41 dosar), atestatul de operator radar nr. 001/S1/01.02.2015 ag. șef adj. P. C. (fila 42 dosar) și raport din 07.08.2015 (fila 43 dosar).

În temeiul art. 201, alin. (2) Cod procedură civilă s-a dispus comunicarea întâmpinării și a înscrisurilor atașate către petent, iar în termenul de 10 zile acordat acesta a formulat răspuns la întâmpinare în care a reiterat cele susținute în plângerea introductivă. De asemenea, acesta a mai invocat jurisprudența CEDO, solicitând să se dea prioritate prezumției de nevinovăției și nu prezumției de temeinicie a procesului verbal de constatare a contravenției, având în vedere lipsa mijloacelor de proba care au stat la baza întocmirii procesului verbal.

La solicitarea instanței, la data de 09.09.2015 intimatul a depus la dosarul cauzei materialul probator care a stat la baza întocmirii procesului verbal de contravenție (filele 59-63).

În cursul cercetării judecătorești instanța a încuviințat și a administrat proba cu înscrisurile existente la dosarul cauzei și proba video.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:

În fapt, prin procesul verbal . numărul_ încheiat la data de 19.06.2015 de către I. B. – Poliția Slănic M., petentul C. V. a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 877,5 lei reprezentând 9 puncte – amendă și reținerea permisului în vederea suspendării dreptului de a conduce pentru săvârșirea faptei prevăzute de art. 49, alin. (1) din OUG nr. 195/2002 și sancționate conform art. 102, alin. (3), lit. e) și art. 111,alin. (1), lit. c) din OUG nr. 195/2002, reținându-se în sarcina sa că a circulat pe . Slănic M. cu o viteză de 104 km/h, depășind astfel limita de viteză legal admisă pe acel sector de drum.

Făcând aplicarea dispozițiilor legale în materie (art. 34 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor), instanța constată că plângerea contravențională formulată de petent a fost depusă în termenul prevăzut de lege, respectiv 15 zile de la data comunicării procesului verbal de constatare a contravenției (art. 31 din OG 2/2001).

Potrivit art. 17 din OG nr. 2/2001 ”Lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și data comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului verbal. Nulitatea se constată și din oficiu.

În urma examinării din oficiu a procesului-verbal de contravenție . nr._ întocmit la data de 19.06.2015, din perspectiva cauzelor de nulitate expresă și absolută prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001, se constatată că nu este afectat de niciuna dintre acestea, având în cuprinsul său toate mențiunile obligatorii prevăzute de lege.

În vederea analizării temeiniciei procesului verbal de contravenție, instanța reține că, din perspectiva jurisprudenței CEDO în raport de dispozițiile art. 6 CEDO, deși necalificată în dreptul intern ca fiind de natură penală, contravenția este subsumată noțiunii de ”acuzație în materie penală”, având în vedere câmpul de aplicare general al normei, cât și preeminența caracterului represiv al sancțiunii contravenționale. Din acest punct de vedere se impune în mod necesar respectarea garanțiilor specifice recunoscute persoanei acuzate, între care și prezumția de nevinovăție a petentului ce privește și aspectul probațiunii în cadrul soluționării unei plângeri contravenționale, care, fără îndoială, profită persoanei acuzate și incumbă intimatei.

Astfel, procesul verbal de constatare a contravențiilor trebuie să aibă la baza întocmirii sale mijloace de probă temeinice în ceea ce privește vinovăția petentului în săvârșirea faptei.

Referitor la contravenția reținută în sarcina petentului, respectiv fapta de a circula în interiorul localității Slănic M. cu o viteză de 104 km/h, instanța are în vedere dispozițiile art. 49, alin. (1) din OUG nr. 195/2002 conform cărora „Limita maximă de viteză în localități este de 50 km/h.”și dispozițiile art. 102, alin. (3), lit. e) din OUG nr. 195/2002 potrivit cărora: „Constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile săvârșirea de către conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai a următoarelor fapte: - depășirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv și pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic.”

Conform 3.5.1. din Ordinul nr. 301 din 23 noiembrie 2005 privind aprobarea Normei de metrologie legală NML 021-05 - Aparate pentru măsurarea vitezei de circulație a autovehiculelor (cinemometre) „Înregistrările efectuate trebuie să cuprindă cel puțin următoarele: - data și ora la care a fost efectuată măsurarea; - valoarea vitezei măsurate; - imaginea autovehiculului, din care să poată fi pus în evidență numărul de înmatriculare al acestuia.”

Analizând atât planșele foto (filele 61-62), cât și înregistrarea abaterii (fila 63 dosar), instanța constată că în niciun cadru nu este vizibil numărul de înmatriculare al autoturismului care rula cu o viteză de 104 km/h, astfel că nu se poate verifica dacă cele consemnate în cuprinsul procesului verbal corespund realității. Aceste aspecte creează dubii serioase cu privire la vinovăția petentului, astfel că instanța va constata că intimatul nu a făcut proba celor reținute în sarcina petentului și că acesta din urmă beneficiază în continuare de prezumția de nevinovăție.

Pentru aceste motive, va anula procesul verbal de contravenție . nr._ întocmit la data de 19.06.2015 de către I. B. – Poliția Slănic M. și va exonera pe petent de sancțiunile aplicate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite plângerea formulată de petentul C. V., CNP_, cu domiciliul în G., ., ., ., în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție Județean B., cu sediul în B., .. 2, județul B., împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ întocmit la data de 19.06.2015 de I. B. – Poliția Stațiunii Slănic M..

Anulează procesul verbal . nr._ încheiat în data de 19.06.2015 de I. B. – Poliția Stațiunii Slănic M. și exonerează pe petent de sancțiunile aplicate.

Cu drept la apel în termen de 30 de zile de la comunicarea prezentei sentințe, ce se va depune la Judecătoria Onești.

Pronunțată în ședință publică, azi 14.10.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red./Tehnored. A.D.U. – 29.10.2015

Ex.4/..2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 2306/2015. Judecătoria ONEŞTI