Cereri. Sentința nr. 4115/2015. Judecătoria ORADEA

Sentința nr. 4115/2015 pronunțată de Judecătoria ORADEA la data de 28-04-2015 în dosarul nr. 4115/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA O.

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR.4115/2015

Ședința publică de la 28.04.2015

Instanța constituită din:

Președinte: A.-D. B.

Grefier: N. S.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamant S. V. M. și pe pârât P. MUN.O., pârât C. L. DE APLICARE A LEGII 18/1991 O., pârât S. R. PRIN C. L. O., pârât S. R. PRIN C. L. DE FOND FUNCIAR O., pârât A. D. STATULUI, pârât M. O. PRIN PRIMAR, pârât P. M. O., pârât C. L. O., pârât C. J. BIHOR, având ca obiect alte cereri La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă nimeni.

Procedura este legal îndeplinită astfel cum s-a arătat în încheierea de ședință din data de 14.04.2015 .

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței cele de mai sus precum și faptul că dezbaterea pe fond a cauzei a avut loc în data de 14.04.2015 și când s-a amânat pronunțarea pentru data de azi, 28.04.2015.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin contestația în anulare înregistrată pe rolul acestei instanțe, sub nr._ /08.07.2014 contestatorul S. V. M. a solicitat instanței în contradictoriu cu intimații Primăria M. O., C. Locală pentru aplicarea legii 18/1991 O., S. Român prin C. L. O., S. Român prin C. Locală pentru aplicarea legii 18/1991 O., Agenția D. Satului Român, M. O. prin primar, P. M. O., C. L. O., C. Județean Bihor admiterea contestației și anularea încheierii nr. 1096/01.07.2014 pronunțată de către Judecătoria O. în dosarul nr._ /a1.

Asupra excepției inadmisibilității cererii, invocate din oficiu, instanța reține următoarele:

Contestatorul prin reprezentant avocat a arătat că își întemeiază contestația în anulare pe motivul reglementat de art. 503, alin. 2, pct.2 NCPC.

Însă acest motiv de contestație în anulare reglementat de art. 503, alin. 2, pct.2 NCPC se aplică în mod expres și limitativ doar hotărârilor instanțelor de apel sau de recurs, astfel cum se arată în prevederile alineatului 2 și alineatului 3 ale art. 503 NCPC.

În consecință acest motiv de contestație în anulare nu poate viza încheierea atacată de contestatorul din speță cu contestație în anulare, întrucât aceasta reprezintă o încheiere de reexaminare a soluției de anulare a cererii de chemare în judecată pronunțată în faza de regularizare a cererii de chemare în judecată și nicidecum o hotărâre a instanțelor de apel sau de recurs.

Prin urmare în nici un caz nu este admisibilă contestația în anulare specială reglementată de art. 503, alin. 2 și 3 împotriva încheiere de reexaminare a soluției de anulare a cererii de chemare în judecată pronunțată în faza de regularizare a cererii de chemare în judecată.

Împotriva unei atare încheieri ar fi admisibilă doar contestația în anulare de drept comun, reglementată de prevederile art. 503, alin.1 NCPC, vizând nelegala citare a contestatorului, însă în speță nu se ridică această problemă, contestatorul neavând critici legate de nelegala citare și fiind oricum reprezentat la judecarea încheierii atacate cu contestație în anulare.

Aceste considerente sunt suficiente pentru a justifica soluția respingerii ca inadmisibile a contestației în anulare formulate de către contestator.Pe lângă aceste aspecte, instanța mai relevă și faptul că, oricum, contestatorul nu a învederat prin motivarea contestației în anulare o eroare materială în sensul art. 503, alin. 2, pct.2 NCPC, ci doar o pretinsă eroare de judecată cuprinsă într-o hotărâre definitivă.O pretinsă eroare de judecată cuprinsă într-o hotărâre definitivă poate fi analizată doar subsecvent existenței unui motiv de contestație în anulare iar în speță un atare motiv nu există.

Față de considerentele mai sus expuse, instanța urmează a admite excepția inadmisibilității și pe cale de consecință a respinge ca atare contestația în anulare formulată de către contestator împotriva încheierii nr. 1096/01.07.2014 pronunțată de către Judecătoria O. în dosarul nr._ /a1.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția inadmisibilității, invocată din oficiu și pe cale de consecință:

Respinge ca inadmisibilă contestația în anulare împotriva încheierii nr. 1096/01.07.2014 pronunțată de către Judecătoria O. în dosarul nr._ /a1, contestație în anulare formulată de către contestatorul S. V. M. cu domiciliul în O. ..76 . în contradictoriu cu intimații Primăria M. O. cu sediul în O., Piața Unirii nr.1 jud.Bihor, C. Locală pentru aplicarea legii 18/1991 O. cu sediul în O., Piața Unirii nr.1 jud.Bihor, S. Român prin C. L. O. cu sediul în O., Piața Unirii nr.1 jud.Bihor, S. Român prin C. Locală pentru aplicarea legii 18/1991 O. cu sediul în O., Piața Unirii nr.1 jud.Bihor, Agenția D. Satului Român cu sediul în București sector 1, ..43, M. O. prin primar cu sediul în O., Piața Unirii nr.1 jud.Bihor, P. M. O. cu sediul în O., Piața Unirii nr.1 jud.Bihor, C. L. O. cu sediul în O., Piața Unirii nr.1 jud.Bihor, C. Județean Bihor cu sediul în O., Piața Unirii nr.1 jud.Bihor .

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din data de 28.04.2015.

P. GREFIER

A.- D. B. N. S.

Red.ADB/29.04.2015

Tehn.NS/ 12 ex/ 10 . MUN.O.,. A LEGII 18/1991 O., S. R. - prin C. L. O., S. R. -prin . FUNCIAR O., A. D. STATULUI, M. O.- prin PRIMAR, P. M. O., C. L. O., C. J. BIHOR /29.04.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cereri. Sentința nr. 4115/2015. Judecătoria ORADEA