Contestaţie la executare. Sentința nr. 4092/2015. Judecătoria ORADEA

Sentința nr. 4092/2015 pronunțată de Judecătoria ORADEA la data de 28-04-2015 în dosarul nr. 4092/2015

JUDECĂTORIA ORADEA

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ nr.4092/2015

Ședința publică de la 28.04.2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. B.

Grefier N. S.

Pe rol judecarea cauzei Civile privind pe contestator T. M. M. și pe intimat P. C., având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă contestatorul asistat de av. Vila A., intimatul P. C. asistat de av.S. L. R., și martorul P. C..

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează cele de mai sus.

Instanța procedează la luarea interogatoriului contestatorului și intimatului, răspunsurile acestora fiind consemnate pe listele de întrebări separat atașate la dosar, după ce in prealabil au fost citite si semnate de acestia.

Instanța decade pe intimat din dreptul de a mai depune întâmpinare, având în vedere dovada de la dosar în sensul că acesta a primit acțiunea.

Sub prestare de juramint in forma prevazuta de art. 376 NCPC este audiat martorul P. C., declaratia sa fiind consemnată in proces verbal separat atasată la dosar, după ce in prealabil a fost citită si semnată de acesta si i s-a pus in vedere consecintele marturiei mincinoase.

Av.S. L. R. învederează instanței că nu mai susține cererea de reaudiere a martorului B. M. și depune la dosar un set de înscrisuri; nu are alte cereri, alte probe.

Av.Vila A. nu are alte cereri, alte probe.

Nemaifiind alte cereri de formulat ori probe de propus, în baza art.392 NCPC., instanța constată cauza în stare de judecată, in baza art.394 NCPC declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul pe fondul cauzei.

Av.Vila A. solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată și precizată, pentru motivele arătate în scris; cu cheltuieli de judecată constând în taxă judiciară de timbru.

Av.S. L. R. solicită respingerea acțiunii pentru motivele expuse în cadrul întâmpinării; precizează că, contractul încheiat între părți a fost încheiat sub imperiul noului cod civil; cheltuielile de judecată urmează a le solicita pe cale separată.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin contestația la executare înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ /28.01.2014 și ulterior precizată, contestatorul T. M. a chemat în judecată intimatul P. C. solicitând instanței să pronunțe o hotărâre prin care să dispună anularea executării silite ce face obiectul dosarului execuțional nr.1254/2013 al B.E.J. Chizec M. S. V. și anularea încheierii nr. 16/2014 a Judecătoriei Oradea privind încuviințarea executării silite în discuție. .

În motivarea cererii, contestatoarea în esență arată că nu suntem în prezența unui titlu executoriu întrucât contractul de împrumut cu garanție imobiliară pe baza căruia s-a declanșat executarea silită nu a fost autentificat de notarul public ci doar a primit încheierea de legalizare a semnăturii nr. 4577/25.10.2011.Pe de altă parte, contestatorul a restituit intimatului suma de 50.000 euro împrumutată. S

În drept invocă art. 711 și și următoarele din NCPC. .

Intimatul a formulat tardiv întâmpinare, solicitând respingerea contestației, întrucât executarea silită în discuție este legală.Instanța a constatat decăderea intimatului din dreptul de a formula întâmpinare.

În cauză, instanța a administrat proba cu înscrisuri, proba cu interogatoriul părților și proba testimonială.

Analizând actele si lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

În fapt, nu există motiv de nelegalitate a executării silite contestate.

Astfel, suntem în prezența unui titlu executoriu chiar dacă contractul de împrumut cu garanție imobiliară pe baza căruia s-a declanșat executarea silită nu a fost autentificat de notarul public ci doar a primit încheierea de legalizare a semnăturii nr. 4577/25.10.2011.În acest sens trebuie remarcat faptul că acest act a fost încheiat la data de 25.10.2011, după . Noului Cod civil, care a avut loc la data de 01.10.2011 și prin urmare raportul juridic stabilit între părți este guvernat de acest act normativ.

Iar conform art. 2165 din Noul cod civil coroborat cu art. 2157 din Noul Cod civil, contractul de împrumut de consumație încheiat printr-un înscris sub semnătură privată cu dată certă constituie titlu executoriu.Prin urmare prin legalizarea semnăturii actului în discuție, implicit a primit și dată certă contractul de împrumut cu garanție imobiliară încheiat la data de 25.10.2011.Astfel, operațiunea de legalizare a semnăturii și înregistrării actului la notarul public cu menținarea acestui aspect în act, reprezintă în mod implicit un caz de acordare a datei certe conform art. 1182 din vechiul cod civil, text de lege aplicabil la momentul întocmirii actului, ce nu a fost abrogat la momentul intrării în vigoare a Noului Cod civil, așa cum rezultă din prevederile art. 230, alin.1, lit. a din Legea 71/2011.

În concluzie, primul motiv de nelegalitate invocat de către contestator este neîntemeiat.În mod implicit este neîntemeiată solicitarea de anulare a înceierii de încuviințare a executării silite.

De asemenea, este neîntemeiat și cel de al doilea motiv de nelegalitate invocat de către contestator, respectiv cel privind restituirea împrumutului.Această susținere a contestatorului nu fost dovedită prin nici un mijloc de probă.Depoziția martorului B. M. I. este una contradictorie, dar chiar dacă s-ar interpreta că acesta a afirmat restituirea împrumutului, această depoziție nu se coroorează cu nici un alt mijloc de probă administrat în cauză.Fiind vorba despre o sumă importantă de bani, respectiv 50.000 de euro, instanța apreciază că dacă la momentul împrumutului părțile au considerat necesar a întocmi un act scris pentru a face dovada împrumutului, cu atât mai mult la restituirea acestuia dacă ar fi avut loc, aceasta ar fi fost consemnată într-un act scris. În concluzie, contestatorul nu a făcut dovada restituirii împrumutului, deși sarcina probei incumba acestuia conform art.249 NCPC.

Față de considerentele mai sus expuse, instanța urmează a respinge ca nefondată contestația la executare.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge ca nefondată contestația la executare formulată de către contestatorul T. M. cu domiciliul în ORADEA, Splaiul Crisanei, nr. 8, .. 1, J. BIHOR în contradictoriu cu intimatul P. C. cu domiciliul în ORADEA, C., nr. 32, J. BIHOR.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.Calea de atac se va înregistra la Judecătoria Oradea.

Pronunțată în ședința publică din data de 28.04.2015.

P. GREFIER

A.- D. B. N. S.

Red.ADB/30.04.2015

Tehn.NS/ 4 ex/ 2 .,P. C./06.05.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 4092/2015. Judecătoria ORADEA