Contestaţie la executare. Sentința nr. 7346/2015. Judecătoria ORADEA

Sentința nr. 7346/2015 pronunțată de Judecătoria ORADEA la data de 14-09-2015 în dosarul nr. 7346/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA ORADEA

SECȚIA CIVILĂ

JUDEȚUL BIHOR

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 7346/2015

Ședința publică din data de 14 septembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE: P. F. V. GREFIER: N. A.

Pe rol fiind cauza civilă privind pe contestatorul S. I. în contradictoriu cu intimata P. I., având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal făcut în cauză, în ședință publică, nu se prezintă nimeni.

Procedura este legal îndeplinită fără citarea părților.

S-a făcut un scurt referat al cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Se constată că la data de 09.09.2015, prin serviciul registratură, contestatorul a depus la dosar concluzii scrise.

Dezbaterile și concluziile pe fond ale părților sunt consemnate în încheierea de ședință din data de 07.09.2015, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru azi, 14.09.2015.

JUDECĂTORIA

DELIBERÂND:

Constată că prin contestația la executare înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 12.02.2015, ulterior precizată, timbrată cu taxa judiciară de timbru de 150 lei, contestatorul S. I., în contradictoriu cu intimata P. I., a solicitat anularea executării silite declanșate în dosarul execuțional nr. 4/E/2015 al SEJ B., întoarcerea executării silite prin restituirea sumei de 2707,47 lei, reprezentând cheltuieli de executare, poprite de executorul judecătoresc.

În motivare, s-a arătat că contestatorul nu are calitatea de debitor, deoarece prin hotărârea Judecătoriei din Villarrobledo nu a fost obligat personal la înapoierea minorilor. Dispozitivul se referă la înapoierea minorilor, fără a fi nominalizată persoana concretă care să efectueze înapoierea, creanța nefiind certă.

Încheierea de încuviințare a executării silite este nelegală, deoarece există impedimente la executare, și anume Tribunalul București, secția a III-a civilă, prin sentința civilă nr. 620/28.04.2014, a respins definitiv cererea de înapoiere a minorilor la mamă, prin sentința civilă nr. 9483/04.09.2013 Judecătoria Oradea, prin ordonanță președințială, a dispus, definitiv, exercitarea exclusivă de către contestator a autorității părintești asupra copiilor și stabilirea locuinței minorilor la contestator. Prin sentința civilă nr._/2014 Judecătoria Oradea a dispus, definitiv, exercitarea exclusivă de către contestator a autorității părintești asupra copiilor și stabilirea locuinței lor la contestator. În toate aceste dosare s-a reținut că mama copiilor și concubinul acesteia abuzează fizic, verbal și emoțional copiii și îi exploatează prin muncă, ambii copii fiind audiați în aceste dosare.

S-a mai arătat că în speță se aplică excepțiile prevăzute la art. 13 din Convenția de la Haga, astfel la vremea deplasării acest drept nu era exercitat în mod efectiv de către mamă, copiii nu aveau reședința obișnuită în loc. Villarrobledo sau în Spania, există un risc grav ca înapoierea copilului să-l expună unui pericol fizic sau psihic sau în orice alt chip să-l situeze într-o situație intolerabilă, mama copiilor și concubinul acesteia au abuzat fizic, verbal și emoțional copiii și i-au exploatat prin muncă. De asemenea, susține contestatorul, hotărârea Judecătoriei din Villarrobledo încalcă Regulamentul CE nr. 2201/2003 privind competența, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materie matrimonială și în materia răspunderii părintești, contestatorul nu a fost citat în procesul de înapoiere judecat în Spania, astfel că nu a putut opune în cursul judecății motive de fapt sau de drept pe care le invocă în contestație, copiii nu au fost ascultați, iar hotărârea Judecătoriei din Villarrobledo nu are la bază documentele cerute de Regulamentul nr. 2201/2003, ambii copii refuză în mod categoric să se întoarcă la mama lor.

În drept, au fost invocate prevederile art. 711 și urm. C.pr.civ.

La data de 17.08.2015 intimata a depus note de ședință (f.85-87), prin care a arătat că obligația contestatorului de a se prezenta cu copiii în fața executorului judecătoresc reiese din anexa 4, care a fost atașată sentinței de înapoiere a copiilor, această sentință fiind valabilă, chiar dacă a fost imposibilă punerea sa în practică.

Analizând actele dosarului, instanța reține următoarele :

La data de 12.01.2015 în dosarul execuțional nr. 4/E/2015 al SEJ B. s-a declanșat procedura de executare silită împotriva contestatorului, la cererea creditoarei-intimate, în temeiul titlului executoriu reprezentat de Hotărârea emisă la data de 21.10.2014 de Judecătoria de Primă Instanță și Instrucție nr.1 din Villaroobledo Spania, prin care s-a dispus înapoierea imediată a minorilor I. S. S. P. și I. Carlos S. P. la domiciliul lor obișnuit unde locuiesc împreună cu mama lor I. P. în Villarrobledo, calle Caballero de la B. Luna, nr. 36. Hotărârea este însoțită de Anexa IV – Certificat privind înapoierea minorului la care se referă aliniatul 1 al articolului 42 din Regulamentul CE nr.2201/2003.

Prin Încheierea din data de 15.01.2015 executorul a admis cererea formulată de creditoare și a încuviințat executarea silită, la aceeași dată fiind emisă o Somație către debitor cu solicitarea ca la data de 06.02.2015 să se prezinte la sediul SEJ B. cu minorii.

Având în vedere că debitorul nu s-a conformat, fapt consemnat în procesul verbal întocmit de executor la data de 06.02.2015, s-a emis o a doua Somație prin care s-a fixat termen la data de 10.02.2015.

Potrivit procesului verbal întocmit de executor la data de 10.02.2015 debitorul nu s-a prezentat, sens în care la data de 18.02.2015 s-a formulat cerere în instanță privind aplicarea de penalități. Prin sentința civilă nr. 4600/2015 Judecătoria Oradea a respins cererea executorului judecătoresc.

Constituind cea de-a doua fază a procesului civil, executarea silită trebuie să se desfășoare cu respectarea strictă a prevederilor Codului de procedură civilă și a dispozițiilor legale speciale în materie.

Cu privire la susținerea contestatorului că nu are calitatea de debitor, instanța reține că, chiar dacă în dispozitivul Hotărârii emise la data de 21.10.2014 a Judecătoriei de Primă Instanță și Instrucție nr.1 din Villarrobledo nu se menționează în mod expres că dl. S. I. va înapoia minorii, este evident că doar dânsul poate fi debitor în cauză, câtă vreme este el este persoana în custodia căruia se află în prezent copiii, motiv pentru care susținerea este neîntemeiată.

Prin Sentința civilă nr. 620/28.04.2014 pronunțată în dosar nr._ (f.22-24), Tribunalul București – Secția a III-a Civilă a respins cererea de înapoiere formulată de reclamantul Ministerul Justiției – reprezentant legal pentru I. P., în baza art.13 alin. 1 și 2 din Convenția de la Haga din 1980.

În plus, contestatorul-debitor, tatăl minorilor, deține un titlu executoriu anterior hotărârii din Spania pronunțate la data de 21.10.2014, respectiv Sentința civilă nr.9483/04.09.2013, executorie conform art.997 alin.2 C. rep., pronunțată în dosarul nr._/271/2013 al Judecătoriei Oradea (f.25-27) prin care a fost admisă cererea de ordonanță președințială formulată de S. I., a fost stabilită locuința minorilor S.-P. I.-S. la domiciliul tatălui lor, în mod provizoriu, până la soluționarea definitivă a acțiunii de fond ce face obiectul dos. nr._/271/2013 al Judecătoriei Oradea și s-a dispus ca exercitarea autorității părintești asupra celor doi minori să se facă în mod exclusiv de către tatăl lor, la fel, până la soluționarea definitivă a acțiunii de fond ce face obiectul dos. nr._/271/2013 al Judecătoriei Oradea.

În dosarul nr._/271/2013 al Judecătoriei Oradea s-a pronunțat Sentința civilă nr._/19.11.2014 (f.29-31) prin care a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul S. I., a fost stabilită locuința minorilor S.-P. I.-S. și S.-P. I.-Carlos la domiciliul tatălui lor și s-a dispus ca exercitarea autorității părintești asupra copiilor să se facă exclusiv de către tatăl reclamant. Sentința civilă nr._/19.11.2014 a fost atacată cu apel, iar prin Decizia civilă nr. 673/A/2015 a Tribunalului Bihor s-a luat act de renunțarea intimatei din prezenta cauză la judecarea apelului.

Având în vedere că debitorul-contestator a obținut un titlu executoriu ulterior hotărârii judecătorești ce face obiectul executării silite contestate prin prezenta cerere, iar acel titlu executoriu, pronunțat în contradictoriu cu intimata, a stabilit în mod definitiv locuința minorilor la domiciliul tatălui lor și că exercitarea autorității părintești asupra copiilor să se facă exclusiv de către contestator, instanța apreciază că executarea silită este nelegală.

Un alt aspect care justifică nelegalitatea executării silite este acela că, așa cum reiese din Procesul-verbal încheiat la data de 17.03.2015 de executorul judecătoresc la Școala Generală nr. 16 din Oradea, unde învățau minorii (f.58), după ce minorii au discutat în particular cu mama lor, intimata din prezenta cauză, aproximativ 15 minute, executorul judecătoresc i-a întrebat pe ambii copii dacă sunt de acord să meargă pentru a sta cu intimata, însă aceștia au răspuns negativ, în sensul că nu sunt de acord și că vor să stea în continuare cu tatăl lor.

Văzând și prevederile art.2 alin. (4) din Legea nr.272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului: “ Principiul interesului superior al copilului va prevala în toate demersurile și deciziile care privesc copiii, întreprinse de autoritățile publice și de organismele private autorizate, precum și în cauzele soluționate de instanțele judecătorești.” și de art.24 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene: „(1) Copiii au dreptul la protecția și îngrijirile necesare pentru asigurarea bunăstării lor. Ei își pot exprima în mod liber opinia. Aceasta se ia în considerare în problemele care îi privesc, în funcție de vârsta și gradul lor de maturitate. (2) În toate acțiunile referitoare la copii, indiferent dacă sunt realizate de autorități publice sau de instituții private, interesul superior al copilului trebuie să fie considerat primordial.”, instanța va admite contestația la executare, în sensul că va dispune anularea actelor de executare silită declanșate în dosarul execuțional nr. 4/E/2015 al SEJ B..

În ceea ce privește cererea de întoarcere a executării silite, instanța o va admite, deoarece, executarea silită fiind nelegală, debitorul contestator nu poate fi obligat la plata cheltuielilor de executare.

Fiind în culpă procesuală, în baza art. 453 C.pr.civ. va obliga intimata la plata în favoarea contestatorului a sumei de 1500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial.

În baza art. 716, alin. 2 C.pr.civ., fiind în culpă procesuală, va obliga intimata la plata în favoarea SEJ B. a sumei de 70 lei, reprezentând contravaloarea copiei dosarului execuțional.

În baza art. 45, alin. 1, lit. f) din OUG 80/2013 instanța va dispune restituirea către contestator a taxei judiciare de timbru de 150 lei, achitată cu chitanțele ., nr._ BH din 24.02.2015, respectiv ., nr._ BH din 27.04.2015, emise de Oficiul Poștal Oradea 1, Ghișeul 5.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite contestația la executare formulată de contestatorul S. I., cu domiciliul procesual ales în Oradea, .. 19/A, jud. Bihor, în contradictoriu cu intimata P. I., cu domiciliul în ., jud. Bihor, cu reședința în Spania, loc. Villarrobledo, calle Caballero de la B. Luna, nr. 36.

Dispune anularea actelor de executare silită declanșate în dosarul execuțional nr. 4/E/2015 al SEJ B..

Dispune întoarcerea executării silite prin restituirea sumei de 2707,47 lei, reprezentând cheltuieli de executare, poprite de executorul judecătoresc.

Obligă intimata la plata în favoarea contestatorului a sumei de 1500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Obligă intimata la plata în favoarea SEJ B. a sumei de 70 lei, reprezentând contravaloarea copiei dosarului execuțional.

Dispune restituirea către contestator a taxei judiciare de timbru de 150 lei, achitată cu chitanțele ., nr._ BH din 24.02.2015, respectiv ., nr._ BH din 27.04.2015, emise de Oficiul Poștal Oradea 1, Ghișeul 5.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, calea de atac se depune la Judecătoria Oradea.

Pronunțată în ședința publică, azi 14 septembrie 2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

P. F. V. N. A.

Red. PFV/25.09.2015

Dact. NA/25.09.2015

Ex. 4

Comunicat cu:

- contestatorul S. I.

- intimata P. I.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 7346/2015. Judecătoria ORADEA