Fond funciar. Sentința nr. 6120/2015. Judecătoria ORADEA

Sentința nr. 6120/2015 pronunțată de Judecătoria ORADEA la data de 22-06-2015 în dosarul nr. 6120/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA ORADEA

SECȚIA CIVILĂ

JUDEȚUL BIHOR

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 6120/2015

Ședința publică din data de 22 iunie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE: P. F. V. GREFIER: N. A.

S-a luat în examinare cauza civilă privind pe reclamantul Ț. V. V. în contradictoriu cu pârâții Ț. F. I., B. M., F. V., T. F., C. L. PENTRU APLICAREA LEGII NR. 18/1991 LĂZĂRENI și C. JUDEȚEANĂ PENTRU APLICAREA LEGII NR. 18/1991 BIHOR, având ca obiect fond funciar.

La apelul nominal făcut în cauză, în ședință publică, nu se prezintă nimeni.

Procedura este legal îndeplinită fără citarea părților.

S-a făcut un scurt referat al cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Se constată că reclamantul și pârâții Ț. F. I., B. M., F. V., T. F. au depus la dosar concluzii scrise.

Dezbaterile și concluziile pe fond ale părților sunt consemnate în încheierea de ședință din data de 15.06.2015, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, pentru a da posibilitate părților să formuleze concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru azi, 22.06.2015.

JUDECĂTORIA

DELIBERÂND:

Constata ca prin cererea inregistrata pe rolul acestei instante la data de 21.07.2014, scutita de plata taxei judiciare de timbru, reclamantul Tent V. V. a solicitat in contradictoriu cu paratii Tent F. I., B. M., F. V., T. F., C. Locala pentru Aplicarea Legii nr. 18/1991 Lazareni si C. Judeteana pentru Aplicarea Legii nr. 18/1991 Bihor, pronuntarea unei hotarari prin care sa se constate nulitatea absoluta partiala a titlului de proprietate nr._/03.06.2008 emis pe seama def. Tent F., antecesorul paratilor de rd. 1-4, in ceea ce priveste terenurile cu nr. top. 78 Lazareni, nr. top. 357, 415, 416, 493, 494, 555/2, 776/1, 1234/94, 1234/99 Lazareni, sa se constate nulitatea absoluta partiala a titlului de proprietate nr. 681/28.03.1995, emis pe seama def. Tent M., antecesoarea paratilor de rd. 1-4, in ceea ce priveste terenurile cu nr. top. 355 si 356 Lazareni, sa se constate nulitatea absoluta partiala a certificatului suplimentar de mostenitor nr. 31/06.03.2014 la certificatul de mostenitor nr. 52/2012 emis de BNP P. F., in ceea ce priveste terenurile cu nr. top. 78 Lazareni, nr. top. 357, 415, 416, 493, 494 Lazareni, nr. top. 555/2 Calea M., nr. top. 776/1 Lazareni, nr. top. 1234/94, 1234/99 Lazareni, radierea inscrierilor de carte funciara facute in baza celor doua titluri de proprietate si a certificatului de mostenitor pentru terenurile aratate mai sus, obligarea paratei C. Locala pentru Aplicarea Legii nr. 18/1991 Lazareni sa intocmeasca documentatia necesara, iar C. Judeteana pentru Aplicarea Legii nr. 18/1991 Bihor sa emita un titlu de proprietate comun pe seama reclamantului si a paratilor de rd. 4, in calitate de mostenitori ai def. Tent E. si Tent V. pentru urmatoarele terenuri: suprafata de 1697 mp din nr. top, 78 Lazareni, suprafata de 2474 mp din nr. top. 357 Lazareni, suprafata de 4356 mp din nr. top. 415 Lazareni, suprafata de 1431 mp din nr. top. 416 Lazareni, suprafata de 3643 mp din nr. top. 493 Lazareni, suprafata de 7402 mp din nr. top. 494 Lazareni, suprafata de 5818/_ mp din nr. top. 555 Calea M., suprafata de_ mp din nr. top. 776/1 Lazareni, suprafata de_ mp din nr. top. 1234/76 Lazareni, suprafata de_ mp din nr. top. 1234/94 Lazarei, suprafata de_/_ mp din nr. top. 1234/99 Lazareni, suprafata de 2046 mp din nr. top. 355 Lazareni, suprafata de 633 mp din nr. top. 356 Lazareni, suprafata de 5877 mp din nr. top. 349 Lazareni, suprafata de 5082 mp din nr. top. 350 Lazareni, suprafata de 3773 mp din nr. top. 370 Lazareni, suprafata de 4622 mp din nr. top. 134/4 Lazareni, suprafata de 1614 mp din nr. top. 135/4 Lazareni.

In motivare, s-a aratat ca relamantul este fratele tatalui paratilor de rd. 1-4, def. Tent F., decedat la data de 04.03.2004. Terenul din litigiu a apartinut, anterior cooperativizarii, parintilor reclamantului, respectiv bunicilor paratilor de rd. 1-4, def. Tent V. si E.. Dupa aparitia legii nr. 18/1991, in anul 1994, intre reclamant, fratele sau si mama acestora s-a purtat un proces care a avut ca obiect fond funciar. Prin decizia civila nr. 623/R/1995, pronuntata de Tribunalul Bihor in dosarul nr. 3035/1994 s-a dispus obligarea Comisiei Locale pentru Aplicarea Legii nr. 18/1991 la emiterea unui titlu de proprietate comun pentru reclamant si fratele sau, def. Tent F., pentru suprafata de 8,73 ha teren si un titlu pe seama mamei acestora pentru suprafata de 1,60 ha. Aceasta hotarare a fost pronuntata ca urmare a unei tranzactii incheiate in acest sens de catre reclamant, fratele sau si mama acestora. Desi exista autoritate de lucru judecat cu privire la modalitatea in care sa se emita titlurile de proprietate pentru terenurile antecesorilor partilor, paratele de rd. 5 si 6 au emis titlul de proprietate nr._/2008 pe seama fratelui reclamantului, def. Tent F., pentru o suprafata de_ mp, datorita faptului ca una dintre parate, in perioada in care a fost emis acest titlu de proprietate, detinea functia de viceprimar in . nr. top. 355 si 356 au fost proprietatea tatalui reclamantului, respectiv bunicului patern al paratilor, aceste doua terenuri au fost trecute in titlul de proprietate nr. 681/1995, emis pe seama mamei paratilor, def. Tent M..

In drept, au fost invocate prevederile legii nr. 18/1991.

Prin intampinare (f.50-53), paratii Tent F. I., B. M., F. V., T. F. au solicitat respingerea in parte a actiunii.

In motivare, s-a aratat ca paratii nu contesta dreptul reclamantului de a dobandi un titlu de proprietate conform dispozitivului deciziei revizuite din 1995, adica pe aproximativ 4 ha teren extravilan, adica pe jumatate din suprafata de 8,7 ha consfintita de instanta de judecata, dar acest titlu nu poate privi suprafata inclusa in titlul de proprietate al tatalui paratilor, intrucat nu acesta este terenul convenit si folosit de reclamant. De aproape 20 de ani, adica din 1995 reclamantul foloseste o alta suprafata de 4 ha si nu au existat niciun fel de discutii in tot acest timp legat de folosinta separata si pasnica a terenurilor. Nici inainte de moartea tatalui paratilor, nici dupa acest moment reclamantul nu a avut nicio problema cu folosinta exercitata de parati. Dupa eliberarea titlului de proprietate pe numele tatalui paratilor reclamantul si-a amintit de intelegerea avuta acum 20 de ani si de faptul ca trebuia sa i se elibereze titlu de proprietate si pe numele acestuia. Este vina reclamantului ca timp de 20 de ani nu a pus in aplicare o hotarare judecatoreasca, paratii invocand prescriptia caracterului executoriu a deciziei civile nr. 623/R/1995 din dos. nr. 3033/1994 a Tribunalului Bihor.

Paratii au aratat ca nu se opun la eliberarea unui nou titlu de proprietate pe numele reclamantului pentru suprafata de aproximativ 4 ha teren extravilan, pe care o foloseste din 1995, dar separat de titlul de proprietate al paratilor. Terenurile in discutie nu au fost averea parintilor celor doi frati, fiind averea proprie a tatalui si mamei paratilor, cele doua nr. top. 355 si 356 constituind gradina curtii casei acestora, care figura in Registrul agricol al anilor 1959-1963 la pozitia proprie a tatalui paratilor, distinct de pozitia bunicului acestora. Titlul de proprietate s-a eliberat anterior deciziei revizuite nr. 623/R/1995, iar soarta acestuia nu a fost pusa in discutie nici de tranzactia incheiata in octombrie 1995 de cei doi frati, desi s-au discutat toate aspectele impartelii averii parintesti, terenuri intravilane si extravilane. Imobilele cu nr. top. 349, 350, 134/4 si 135/4, care nu fac parte din niciun titlu de proprietate sunt folosite de reclamant si acestea trebuie incluse in titlul de proprietate ce se va elibera doar pe numele acestuia.

In drept, au fost invocate prevederile art. 205 C.pr.civ.

La termenul de judecata din 02.02.2015 paratii au invocat exceptia lipsei de interes a reclamantului, pe motiv ca acesta nu a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate in temeiul legilor funciare si acesta nu a incercat punerea in aplicare a Deciziei civile nr. 623/R/1993 a Tribunalului Bihor, fiind implinit termenul de prescriptie a dreptului de a cere executarea silita. Aceasta exceptie a fost unita cu fondul la termenul de judecata din 09.03.2015.

Analizand materialul probator administrat in cauza, instanta retine urmatoarele:

Prin titlul de proprietate nr._/03.06.2008 s-a reconstituit dreptul de proprietate in favoarea antecesorului paratilor de rd. 1-4, Tent F., cu privire la suprafata totala de 4,5995 ha teren situat in loc. Lazareni (f.10). Ulterior acest titlu de proprietate a fost intabulat in cartea funciara, apoi dreptul de proprietate a fost transmis ulterior, prin mostenire, catre paratii de rd. 1-4.

Prin titlul de proprietate nr. 681/28.03.1995 s-a reconstituit dreptul de proprietate in favoarea antecesoarei paratilor de rd. 1-4, Tent M., cu privire la suprafata totala de 1,3568 ha teren situat in loc. Lazareni, din care suprafata de 2046 mp teren extravilan, identificata prin nr. top. 355 Lazareni si suprafata de 633 mp teren extravilan, identificata prin nr. top. 356 Lazareni (f.11).

In ceea ce priveste exceptia lipsei de interes a reclamantului, pe motiv ca acesta nu a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate in temeiul legilor funciare si acesta nu a incercat punerea in aplicare a Deciziei civile nr. 623/R/1995 a Tribunalului Bihor, fiind implinit termenul de prescriptie a dreptului de a cere executarea silita, instanta o va respinge, deoarece vocatia reclamantului la reconstituirea dreptului de proprietate a fost recunoscuta prin hotararea judecatoreasca mentionata anterior. Chiar daca s-a implinit termenul de prescriptie a dreptului de a cere executarea silita a hotararii judecatoresti, instanta apreciaza ca cele stabilite prin aceasta au intrat in puterea lucrului judecat, cata vreme nu au fost invocate imprejurari noi de catre partile litigante.

Pe fondul cauzei, instanta retine ca, urmărind reconstituirea dreptului de proprietate asupra imobilelor intrate in patrimoniul fostelor cooperative agricole de producție, art 8 din Legea fondului funciar prevede ca de dispozițiile sale beneficiază foștii cooperatori, persoanele care au avut teren in cooperativa precum si moștenitorii acestora. Reconstituirea dreptului de proprietate trebuie sa se facă, în măsura în care este posibil, asupra tuturor bunurilor aflate in patrimoniul persoanei fizice anterior cooperativizării.

Esențial este așadar că persoana care solicită atribuirea să fi avut calitatea de proprietar asupra acestuia anterior anului 1964 sau moștenitor al fostului proprietar. În măsura în care nu întrunește vreuna din cele două calități nu poate invoca, în principiu, beneficiul Legii fondului funciar întrucât aceasta numai în mod excepțional poate conduce la constituirea dreptului de proprietate.

Reclamantul sustine ca cele doua titluri de proprietate au fost emise cu incalcarea dispozitiilor Deciziei civile nr. 623/R/1995 a Tribunalului Bihor (f.9), prin care s-a dispus obligarea Comisiei Judetene pentru Aplicarea Legii nr. 18/1991 Bihor la emiterea unui titlu de proprietate comun pentru reclamant si fratele sau, def. Tent F., pentru suprafata de 8,73 ha teren si un titlu pe seama mamei acestora pentru suprafata de 1,60 ha. Aceasta hotarare a fost pronuntata ca urmare a unei tranzactii incheiate in acest sens de catre reclamant, fratele sau si mama acestora (f.55).

In schimb, paratii sustin ca terenurile din litigiu au fost folosite de tatal acestora si au constituit averea proprie a tatalui si mamei paratilor.

Din cuprinsul actelor care au stat la baza emiterii titlurilor de proprietate, comunicate de comisia locala (f.84-109) reiese ca la baza emiterii titlurilor de proprietate contestate au stat cererile de reconstituire a dreptului de proprietate formulate de antecesorii paratilor de rd. 1-4, Tent F. si M., depuse in baza legii nr. 18/1991. Din cuprinsul Registrului Agricol aferent anilor 1959-1963 reiese ca fratele reclamantului, Tent F., a detinut anterior cooperativizarii suprafata de 4,79 ha teren, in nume propriu. De asemenea, acesta s-a inscris in GAC Lazareni cu suprafata de 4,69 ha teren. Astfel, a fost emis titlul de proprietate nr._/2008 in favoarea antecesorului paratilor, Tent F., in nume propriu, cu privire la suprafata de 4,5995 ha teren.

In ceea ce priveste titlul de proprietate nr. 681/28.03.1995, instanta constata ca acesta a fost emis in favoarea antecesoarei paratilor de rd. 1-4 anterior pronuntarii Deciziei civile nr. 623/R/1995 a Tribunalului Bihor.

Din depozitiile martorilor Mihut V. E. si P. I. (f.133-134) reiese ca atat reclamantul cat si paratii folosesc cate o jumatate din fiecare . litigiu.

Avand in vedere ca atat reclamantul, cat si paratii folosesc aproximativ jumatate din terenurile care au facut obiectul Deciziei civile nr. 623/R/1995 a Tribunalului Bihor, de altfel, in favoarea antecesorului paratilor a fost emis un titlu de proprietate cu privire la aproximativ jumatate din suprafata de 8,73 ha teren, iar Tent F. s-a inscris in GAC cu suprafata de 4,69 ha teren, instanta va respinge capatul de cerere privind constatarea nulitatii absolute partiale a titlului de proprietate nr._/03.06.2008 si capatul de cerere privind nulitatea absoluta partiala a certificatului suplimentar de mostenitor nr. 31/06.03.2014 la certificatul de mostenitor nr. 52/2012 emis de BNP P. F., in ceea ce priveste terenurile cu nr. top. 78 Lazareni, nr. top. 357, 415, 416, 493, 494 Lazareni, nr. top. 555/2 Calea M., nr. top. 776/1 Lazareni, nr. top. 1234/94, 1234/99 Lazareni, radierea inscrierilor de carte funciara facute in baza acestui titlu de proprietate si a certificatului de mostenitor pentru terenurile aratate mai sus.

Referitor la capatul de cerere privind constatarea nulității absolute parțiale a titlului de proprietate nr. 681/28.03.1995, emis pe seama def. Tent M., antecesoarea paratilor de rd. 1-4, in ceea ce priveste terenurile cu nr. top. 355 si 356 Lazareni, instanta constata ca reclamantul nu a facut dovada ca ar fi solicitat reconstituirea dreptului de proprietate cu privire la aceste parcele de teren, singurul temei pentru reconstituirea dreptului de proprietate in favoarea reclamantului fiind dispozitiile Deciziei civile nr. 623/R/1995 a Tribunalului Bihor, reclamantul fiind indreptatit la reconstituirea dreptului de proprietate cu privire la jumatate din suprafata de de 8,73 ha teren, adica aproximativ suprafata de 4,3650 ha teren, motiv pentru care va admite in parte cererea, in sensul ca va dispune obligarea paratei C. Locala pentru Aplicarea Legii nr. 18/1991 Lazareni sa intocmeasca documentatia necesara, iar C. Judeteana pentru Aplicarea Legii nr. 18/1991 Bihor sa emita un titlu de proprietate pe seama reclamantului cu privire la suprafata de 5877 mp din nr. top. 349 Lazareni, suprafata de 5082 mp din nr. top. 350 Lazareni, suprafata de 3773 mp din nr. top. 370 Lazareni, suprafata de 4622 mp din nr. top. 134/4 Lazareni, suprafata de 1614 mp din nr. top. 135/4 Lazareni.

Instanța va lua act că reclamantul va solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge exceptia lipsei de interes a reclamantului, invocata de paratii Tent F. I., B. M., F. V., T. F..

Admite in parte cererea formulata de reclamantul TENT V. V., cu domiciliul in loc. Lazareni, nr. 82, jud. Bihor, in contradictoriu cu paratii TENT F. I., cu domiciliul in loc. Lazareni, nr. 84, jud. Bihor, B. M., cu domiciliul in loc. Bicacel, nr. 50, jud. Bihor, F. V., cu domiciliul in loc. Lazareni, nr. 86, jud. Bihor, T. F., cu domiciliul in Oradea, ., .. A, ., C. LOCALA PENTRU APLICAREA LEGII NR. 18/1991 LAZARENI, cu sediul in loc. Lazareni, jud. Bihor si C. JUDETEANA PENTRU APLICAREA LEGII NR. 18/1991 BIHOR, cu sediul in Oradea, jud. Bihor.

Dispune obligarea paratei C. Locala pentru Aplicarea Legii nr. 18/1991 Lazareni sa intocmeasca documentatia necesara, iar C. Judeteana pentru Aplicarea Legii nr. 18/1991 Bihor sa emita un titlu de proprietate pe seama reclamantului cu privire la suprafata de 5877 mp din nr. top. 349 Lazareni, suprafata de 5082 mp din nr. top. 350 Lazareni, suprafata de 3773 mp din nr. top. 370 Lazareni, suprafata de 4622 mp din nr. top. 134/4 Lazareni, suprafata de 1614 mp din nr. top. 135/4 Lazareni.

Respinge ca nefondate restul pretentiilor.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel in termen de 30 de zile de la comunicare, calea de atac se depune la Judecatoria Oradea.

Pronuntata in sedinta publica, azi 22 iunie 2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

P. F. V. N. A.

Red. PFV/10.07.2015

Dact. NA/10.07.2015

Ex. 9

Comunicat cu:

- reclamantul Ț. V. V.

- pârâții Ț. F. I., B. M., F. V., T. F., C. L. PENTRU APLICAREA LEGII NR. 18/1991 LĂZĂRENI și C. JUDEȚEANĂ PENTRU APLICAREA LEGII NR. 18/1991 BIHOR

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Fond funciar. Sentința nr. 6120/2015. Judecătoria ORADEA