Pretenţii. Sentința nr. 5973/2015. Judecătoria ORADEA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5973/2015 pronunțată de Judecătoria ORADEA la data de 18-06-2015 în dosarul nr. 5973/2015
ROMÂNIA
Dosar nr._
JUDECĂTORIA ORADEA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 5973/2015
Ședința publică de la 18 Iunie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. M. G.
Grefier S. O.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamant B. M. I., reclamant B. C. A. F. și pe pârât . SA, având ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în ședința publică
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că s-a depus la dosar prin serviciul registratură, concluzii scrise de către pârâtă.
Se constată că fondul cauzei s-a dezbătut în ședința publică din data de 11.06.2015, dată la care părțile prezente au pus concluzii pe fond, concluzii care au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre și când s-a amânat pronunțarea hotărârii la data de 18.06.2015, când s-a și hotărât.
INSTANȚA
Prin cererea de chemare in judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Oradea la data de 16.03.2015 sub dosar nr._, precizată (fila 293 dosar), scutită de plata taxelor de timbru in cf. cu art. 29 lit. f) din OUG 80/2013, reclamanții B. M. I. si B. C. A. F. au solicitat să se constatate că pct. 6.3 din contractul de credit nr._34247/07.08.2008 referitoare la plata creditului în moneda CHF și clauza de risc valutar constituie o clauză abuzivă în sensul art. 4 alin. 1 din Legea 193/2000; să se dispună modificarea clauzelor contractuale în sensul eliminării acestor prevederi din contract menținând ca valabile restul dispozițiilor convenției de credit; să se dispună stabilizarea cursului de schimb CHF - leu la momentul semnării convenției de credit_34247/07.08.2008; să se dispună obligarea pârâtei la despăgubiri, constând in suma plătită în plus cu titlu de diferență dintre cursul valutar de la data încheierii contractului 07.08.2008 și cursul aplicat de pârâtă pe perioada 07.08.2008 până la zi în total suma de 41.474,62 lei; să se dispună obligarea pârâtei la emiterea unui nou grafic de rambursare în care să se prevadă restituirea creditului în lei, conversia sumei creditului din CHF în lei făcându-se la data semnării convenției de credit, cu cheltuieli de judecată.
In dezvoltarea motivelor arată că, în fapt, la data de 07.08.2008, s-a încheiat Contractul de credit nr._34247/07.08.2008, intre Bancă si reclamanți, in calitate de împrumutați, pentru suma de 31.400 CHF, pe o perioada de 228 luni, instituindu-se in favoarea băncii, pentru garantarea acestui împrumut, ipoteca de rangul I asupra imobilului, descris in pct. 4 din Convenția de credit. Prezentul contract a fost încheiat având ca monedă de referință francul elvețian, din cauza crizei financiare din anii 2007-2008, valoarea de schimb pentru această monedă a crescut exponențial, sens in care am fost obligați să ramburseze sume lunare, exprimate în moneda națională, considerabil mai mari decât cele pe care ar fi trebuit să le achite dacă ar fi fost calculate pe baza ratei de schimb istorice, aplicabilă la momentul deblocării împrumutului. Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat prin decizia din 30 aprilie 2014, în cauza C-26/13, Kâsler și Kâslerne Râbai referitoare la Directiva 93/13/CEE. la aprecierea caracterului abuziv al clauzelor prevăzute în contracte de împrumut, faptul că: - termenii „obiectul principal al contractului" nu acoperă o clauză, cuprinsă într-un contract de împrumut încheiat în monedă străină între un vânzător sau un furnizor și un consumator și care nu a făcut obiectul unei negocieri individuale, precum cea în discuție în litigiul principal, în temeiul căreia pentru calcularea ratelor împrumutului se aplică cursul de schimb la vânzare al acestei valute, decât în cazul în care se constată - ceea ce revine în sarcina instanței de trimitere să verifice având în vedere natura, economia generală și prevederile contractului, precum și contextul său juridic și /actual —că respectiva clauză stabilește o prestație esențială a acestui contract care, ca atare, îl caracterizează;- o astfel de clauză, în măsura în care cuprinde o obligație pecuniară a consumatorului de a plăti, în cadrul ratelor împrumutului, sumele care rezultă din diferența dintre cursul de schimb la vânzare și cursul de schimb la cumpărare ale monedei străine, nu poate fi considerată ca cuprinzând o „remunerație" al cărei caracter adecvat în calitate de contrapartidă a unei prestații efectuate de împrumutător să nu poată face obiectul unei aprecieri pentru a se stabili dacă este abuzivă în temeiul articolului 4 alineatul (2) din Directiva 93/13.2) Articolul 4 alineatul (2) din Directiva 93/13 trebuie interpretat în sensul că, în ceea ce privește o clauză contractuală precum cea în discuție în litigiul principal, cerința potrivit căreia o clauză contractuală trebuie redactată în mod clar și inteligibil trebuie înțeleasă ca impunând nu numai ca respectiva clauză să fie inteligibilă pentru consumator din punct de vedere gramatical, ci și ca contractul să expună în mod transparent funcționarea concretă a mecanismului de schimb al monedei străine la care se referă clauza respectivă, precum și relația dintre acest mecanism și cel prevăzut prin alte clauze referitoare la deblocarea împrumutului, astfel încât acest consumator să poată să evalueze, pe baza unor criterii clare și inteligibile, consecințele economice care rezultă din aceasta în ceea ce îl privește. Date fiind acestea apreciază faptul că această clauză stabilește o prestație esențială a acestui contract care, ca atare, îl caracterizează; această obligație pecuniară pe care o are în calitate de consumator de a plăti, în cadrul ratelor împrumutului, sumele care rezultă din diferența dintre cursul de schimb la vânzare și cursul de schimb la cumpărare ale monedei străine, nu poate fi considerată ca cuprinzând o „remunerație" al cărei caracter adecvat în calitate de contrapartidă a unei prestații efectuate de împrumutător să nu poată face obiectul unei aprecieri pentru a se stabili dacă este abuzivă în temeiul articolului 4 alineatul (2) din Directiva 93/13, considerent pentru care solicită să se constate caracterul abuziv al acestei cu consecința admiterii capătului de cerere privind stabilirea dobânzii la valoarea avuta de moneda CHF la data contractării.
De menționat faptul că această clauză de risc valutar atacată este o clauză abuzivă întrucât determină un dezechilibru major în relațiile dintre părți - toate consecințele negative ale variației cursului valutar fiind suportate de consumator, în timp ce banca este scutită total de aceste consecințe negative. La momentul semnării convenției de credit pârâta nu a comunicat riscurile acestei monede cu toate că avea acesta obligație de consiliere și transparență. O astfel de omisiune, precum și acțiunea prin care creditul în franci elvețieni ne-a fost prezentat nu doar ca o alternativă mai bună la creditul în lei și la cel în euro ci ca un produs sigur care merită cumpărat chiar dincolo de limitele normale ale îndatoririi, constituie practici comerciale înșelătoare care se impun a fi penalizate de instanța de judecată. Susțin că instanțele judecătorești din Franța au calificat aceste produse financiare prin care creditele erau acordate în CHF ca fiind defectuoase iar instanțele judecătorești din Ungaria, Croația și Spania au dispus înghețarea cursului de schimb valutar CHF și denominarea în moneda națională a creditelor.
Clauza de risc valutar este o clauza abuziva, intrucat, raportat la momentul incheierii contractului si la circumstanțele acestuia, precum si la caracterul sau prestabilit si impus consumatorului fara a-i acorda posibilitatea influențării naturii acesteia, determina un dezechilibru major intre drepturile si obligațiilor asumate de către parti, riscul valutar fiind suportat exclusiv de către consumator cu toate consecințele negative asupra posibilității de respectare a obligațiilor contractuale. Caracterul abuziv al acestei clauze rezida in faptul ca obliga consumatorul sa se supună unor condiții contractuale despre care nu a avut posibilitatea reala sa ia cunoștința la data semnării contractului. Or, având in vedere obligația de transparenta contractuala instituita in sarcina operatorilor economici care se circumscrie exigentelor de informare si protecție inerente dreptului consumatorului in scopul garantării dreptului consumatorului de a intelege prevederile si efectele pe termen lung ale contractului pe care il incheie, fiecare beneficiar al unui credit in valuta trebuie sa cunoască riscurile pe care si le asuma la contractarea unui asemenea produs. Omisiunea băncilor de a informa consumatorul asupra riscului de hiper-valorizare a CHF, fenomen previzibil pentru experții financiari ce activează in cadrul acestora, dat fiind faptul ca CHF este o moneda instabila iar la momentul incheierii contractului aceasta era la un minim istoric, creșterea valorii fata de moneda naționala fiind inevitabila, constituie o incalcare a obligației de consiliere, sever sancționat in dreptul european si național intrucat este de natura sa angajeze din punct de vedere juridic un consumator plecând de la o imagine deformata a intinderii drepturilor si obligațiilor asumate. Raportat la prevederile legale in domeniul clauzelor abuzive, contractul de credit reprezintă un contract de adeziune conținând clauze prestabilite de către Banca care se impun clientului fara a-i da posibilitatea de a influenta conținutul acestora, fapt ce determina inegalitatea pozițiilor juridice ale pârtilor contractante in sensul afirmării intereselor băncii, in calitate de profesionist, in detrimentul consumatorului, care reprezintă partea mai slaba in contract .In aprecierea echilibrului / dezechilibrului contractual trebuie sa se aiba in vedere criteriul echivalentei prestațiilor fapt ce presupune existenta unei proporționalități intre drepturile si obligațiile asumate de către parti, or, clauza de risc valutar ce cade in sarcina exclusiva a consumatorului denaturează raportul juridic obligational prin îngreunarea excesiva a situației consumatorului si conferirea băncii unui avantaj economic vădit disproporțional. De asemenea, in considerarea unei clauze ca fiind abuzive, trebuie luat in calcul si aptitudinea acesteia de a îndrepta conținutul contractului in favoarea celui care a impus clauza, riscul valutar materializându-se in obținerea de către banca a unui castig injust in detrimentul consumatorului, contrar principiului echității si bunei-credințe, principii ce trebuie sa guverneze relațiile contractuale. Având in vedere prevederile art. 969 C.Civ conform cărora părțile trebuie sa acționeze cu buna-credința atât la negocierea si încheierea contractului, cat si pe tot timpul executării sale, neputând înlătura sau limita aceasta obligație, distribuția intre parti a pierderilor si beneficiilor rezultate ca urmare a creșterii valori CHF fata de moneda naționala, apară ca o soluție justa si echitabila ce materializează aplicarea acestui principiu. Întrucât s-au schimbat împrejurările avute in vedere de parti la momentul încheierii contractului si, pe cale de consecința, efectele actului juridic au ajuns sa fie altele decât cele pe care părțile au inteles sa le stabilească, consideră ca se impune revizuirea efectelor contractului in temeiul teoriei impreviziunii care odată cu . cod civil beneficiază de o reglementare cu caracter general, reglementare care constituie o transpunere legislativa a soluțiilor conturate in practica.
În drept, invocă dispozițiile Legii nr. 193/2000 iar în probațiune, solicită proba cu înscrisuri.
Pârâta, prin întâmpinarea formulată (f 23-45 dosar) a invocat excepția necompetentei teritoriale a instanței având in vedere alegerea de competență realizată de părți prin art. 8.2 din contractul de credit. Iar pe fondul cauzei au solicita respingerea cererii.
Arată, în dezvoltarea motivelor, în esență că ,prealabil încheierii Contractului de Credit cu reclamanții, Banca a urmat procedura standard de informare a împrumutaților asupra termenilor și condițiilor derulării creditelor pe întreaga perioadă contractuală, astfel:
a). Prezentarea condițiilor de creditare pe care Banca le oferea reclamanților, în cuprinsul cărora erau detaliate condițiile semnării Contractului, a tragerii și rambursării creditelor, deci inclusiv în ceea ce privește clauza referitoare la comisionul de acordare sau la rambursarea creditului în moneda în care a fost acordat. Susținerile reclamanților în sensul că nu ar fi cunoscut condițiile de creditare și că Banca i-ar fi indus în eroare sunt simple speculații, inocența afișată neputându-i exonera de obligația de a-și executa obligațiile asumate.
Atitudinea și susținerile reclamanților sunt contrazise inclusiv de împrejurarea că, anterior semnării Contractului de Credit cu P., aceștia contractaseră de la Raiffeisen B. un credit pe care l-au refinanțat cu ajutorul celui obținut de la P. (a se vedea, în acest sens, art. 2.1 și 3.1 din Contract). Semnarea Contractului de Credit după ce, în prealabil, reclamanții au avut posibilitatea de a analiza oferta Băncii, de a o compara cu alte produse existente pe piață și de a solicita modificarea condițiilor oferite de P..
Banca a respectat toate dispozițiile legale de informare și consiliere a reclamanților anterior încheierii Contractului, aplicabile la momentul la care au fost acordate creditele.
Prin urmare, Banca nu a impus reclamanților un anumit produs de creditare, ci acesta a fost selectat de către soții B. în deplină cunoștință de cauză din întreaga ofertă existentă pe piață, incluși dintre produsele financiare oferite de P..
Susținerea reclamanților, în sensul că nu ar fi fost conștienți de existența riscului de variație a riscului valutar, sau că banca ar fi ascuns informații privind riscul deprecierii monedei naționale este neîntemeiată, atâta vreme cât aceștia puteau să realizeze că acordarea unui credit în monedă străină și restituirea acestuia în aceeași monedă presupune achiziționarea sumei necesare plății ratei printr-o operațiune de schimb valutar, iar cursul de schimb este independent de controlul Băncii.
în concluzie, reclamanții au fost în mod corect și complet informați asupra costului creditului și asupra tuturor riscurilor care decurg din încheierea unui contract de credit, optând pentru un credit care trebuia rambursat în valuta acestuia.
Clauzele contestate nu se încadrează în categoria clauzelor abuzive. Astfel prețul creditelor, așa cum sunt dobânda, comisionul de acordare sau riscul valutar, nu pot face obiectul analizei din perspectiva caracterului abuziv. Clauzele referitoare la dobândă, la comisionul de acordare/riscul valutar (care sunt contestată în prezenta cauză) sunt elemente care formează costul total al creditelor. Acest cost, împreună cu marja de profit a Băncii (constând într-o fracțiune din rata dobânzii), formează prețul Contractului de Credit, acesta din urmă reprezentând componenta esențială a obiectului Contractului. În aceste condiții, solicită să se aplice prevederile art. 4 alin. (5) al Legii nr. 193/2000, interpretate prin prisma art. 4 alin. (2) din Directiva 93/13/CEE și să elimine din cadrul controlului unui eventual caracter abuziv, acele clauze care se referă la componentele sau caracteristicile costului total al creditelor, în speță cea referitoare la comisionul de acordare.
Clauzele contestate nu pot fi considerate abuzive nici prin raportare strict la dispozițiile art. 4 din legea nr. 193/2000. Legea nr. 193/2000 stabilește trei condiții a căror îndeplinire cumulativă relevă caracterul abuziv al unei clauze incluse într-un contract încheiat cu consumatorii, și anume: (i) clauza să nu fi fost negociată direct cu consumatorul, (ii) clauza să fie contrară bunei-credințe și (iii) prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi contractuale, clauza să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul consumatorului. Niciuna dintre aceste condiții nu este îndeplinită în cauză.
Clauzele contestate au făcut obiectul negocierii dintre reclamanți și bancă și au fost negociate de către părțile semnatare înainte de semnarea acestora. Mai mult, înainte de semnarea Contractului de Credit, Banca le-a furnizat împrumutaților, cu o perioadă de timp rezonabilă înainte de data semnării, forma Contractului. Ca atare, prevederile clauzelor contestate: (i) sunt clare și fară echivoc, fiind exprimate într-un limbaj ușor inteligibil, (ii) au fost însușite de către consumatori prin semnarea Contractului, devenind astfel lege între părțile contractante potrivit art. 969 din C.civ. 1864 și (iii) au constituit un element determinant la formarea voinței de a contracta. Prin urmare, Contractul de Credit nu are un caracter aleatoriu pentru nici una dintre părți, iar asumarea riscului doar de către Bancă a șanselor unui câștig sau pierderi contravine chiar esenței contractului de împrumut, care este un contract comutativ. Părțile au cunoscut obligațiile lor de la data încheierii Contractului de Credit, chiar daca obligația împrumutatului este una cu executare succesivă, asumându-și riscul pe care îl implică derularea Contractului. In altă ordine de idei, nu orice clauză a Contractului de Credit poate face obiectul analizei din punct de vedere al caracterului pretins abuziv, fiind necesar să i se recunoască creditorului, în orice situație, dreptul de a primi înapoi întreaga sumă împrumutată și prețul creditului pus la dispoziția împrumutaților. Schimbările în situația financiară a împrumutaților, chiar dacă acestea ar avea natura unui caz fortuit, nu permit exonerarea de la îndeplinirea obligațiilor de rambursare a împrumutului și de plată a costurilor punerii sumei împrumutate la dispoziția sa. Sumele de bani sunt bunuri de gen, iar bunurile de gen nu pier prin caz fortuit sau de forță majoră, problema fiind eventual doar de suportare a riscului Contractului. Indiferent de interpretarea care s-ar da noțiunii de clauze impuse, în niciun caz nu se poate considera că ar fi îndeplinite celelalte două condiții pe care legea le impune pentru ca astfel de clauze să fie considerate abuzive. Reclamanții au avut posibilitatea de a opta între mai mult tipuri de credite existente pe piața financiar-bancară
Reclamanții au avut nu numai posibilitatea de negociere directă, ci și pe cea de opțiune. Astfel, reclamanții au avut posibilitatea: (i) de a opta intre produsele financiare ale mai multor bănci care activează pe piață și (ii) de a solicita în scris negocierea clauzelor pe care le considerau dezavantajoase. Deși anterior încheierii Contractului de Credit, reclamanții au primit o copie a acestora tocmai în vederea analizării și formulării unor eventuale obiecțiuni și/ sau propuneri de modificare a unora dintre clauze, totuși aceștia, așa cum recunosc și prin răspunsurile la interogatorii, nu au solicitat niciodată, în faza precontractuală, nici lămuriri și, cu atât mai puțin negocierea clauzelor pe care le contestă în prezenta cauză, la mai bine de 6 ani de la data încheierii Contractului de Credit.
Reclamanții nu pot invoca faptul că nu au cunoscut condițiile referitoare la comisionul de acordare sau la faptul că rambursarea se va face în valuta creditului, când tocmai aceste condiții sunt cele care i-au determinat să aleagă P. ca furnizor de servicii financiare, întrucât, la acel moment, respectivul produs de creditare era printre cele mai bune de pe piață. Acesta a și fost motivul pentru care reclamanții și-au refinanțat creditul contractat anterior de la Raiffeisen B. cu împrumutul acordat de P. prin Contractul de Credit (a se vedea art. 2.1 și 3.1 din Contract). Prin urmare, reclamanții, cunoscând condițiile Băncii - care s-au dovedit a fi mai avantajoase decât cele practicate de către alte instituții bancare - au acceptat în cunoștință de cauză clauzele Contractului de Credit, având anterior posibilitatea de a negocia clauzele și/sau formula lămuriri și/ sau obiecțiuni.
Condiția clauzei contrare bunei-credințe și condiția creării unui dezechilibru contractual semnificativ nu sunt îndeplinite în cauză
Dezechilibrul semnificativ între drepturile și obligațiile părților rezultă din chiar conținutul și efectele unei clauze contractuale. Având în vedere că nu orice dezechilibru relevă o clauză abuzivă, caracterul semnificativ care ar justifica reținerea naturii abuzive a clauzei contestate s-ar putea aprecia în funcție de natura prestației, reciprocitatea sau nereciprocitatea unor drepturi și obligații în contextul interpretării sistematice a contractului.
Criteriul bunei-credințe: Arată că instanța urmează a analiza conduita sa prin raportare la înțelesul noțiunilor de practici comerciale înșelătoare conform dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 363/2007. Reclamanții nu au făcut dovada unor astfel de practici pentru a răsturna prezumția de bună-credință instituită de art. 1899 alin. (2) C.civ. Chiar dacă sarcina probei nu incumbă băncii arată că s-a depus la dosarul cauzei dovezi care atestă conduita Băncii prin raportare la practica generată de . OUG nr. 50/2010. Propunerile de modificare conținând o formulă transparentă de variație a dobânzii și determinare a comisioanelor percepute demonstrează intenția Băncii de a așeza Contracție pe baze care reflectă tocmai clarificarea clauzelor contestate în acest litigiu.
La aprecierea bunei-credințe a Băncii, solicită să aprecieze inclusiv că nicio altă bancă la care au apelat reclamanții anterior contractării creditului de la P. nu a dorit să le acorde aceste sume deoarece nu îndeplineau condițiile de eligibilitate.
Așadar, P. a fost singura bancă care a sprijinit reclamanții și a încercat să îi ajute să își închidă creditele pe care il aveau contractate de la alte bănci. Buna-credință rezultă și din împrejurarea că Banca a venit întotdeauna în sprijinul necesităților reclamanților, acordându-le facilități la rambursare, sens în care părțile au încheiat, la solicitarea reclamanților, nu mai puțin de 6 acte adiționale la Contractul de Credit având ca obiect restructurarea împrumutului acordat.
Criteriul echilibrului contractual Art. 4 din Legea nr. 193/2000 și art. 4 al Directivei 93/13/CEE prevăd noțiunea de „dezechilibru semnificativ". Doctrina a explicat și a definit contractul semnificativ dezechilibrat ca fiind ,,[contractul care și-a pierdut utilitatea socială și personală". Rezultă că partea care reclamă repararea prejudiciilor cauzate printr-un contract dezechilibrat trebuie să dovedească faptul că acesta a devenit lipsit de utilitate în ceea ce-l privește sau că a fost astfel reglementat încă de la data încheierii contractului.
În cauza de față o astfel de dovadă nu a fost făcută de către reclamanți; de altfel, o atare dovadă nici nu ar putea realizată, ținând cont de împrejurarea că reclamanții au cunoscut încă de la momentul încheierii Contractului termenii în care acestea urmau să se deruleze.
Clauza 6.3 privind riscul valutar nu este abuzivă. Riscul valutar este o componentă esențială a oricărui contract de credit în monedă străină. Creditul a fost în mod legal acordat în monedă străină și restituirea acestuia în aceeași monedă este impusă de lege, regula de drept comun privind restituirea împrumutului în bani
În acest context, în raport de obiectul cererii de chemare în judecată, se impune a fi precizat faptul că, în speță, Contractul de Credit nu are caracter aleatoriu pentru niciuna dintre părți, iar asumarea riscului de către subscrisa a șanselor unui câștig sau pierdere contravine chiar esenței unui astfel de contract de împrumut, care este un contract comutativ. Astfel, părțile cunosc de la data încheierii Contractului întinderea obligațiilor proprii, chiar dacă obligația reclamanților este una cu executare succesivă; mai mult, caracterul aleatoriu sau comutativ al unui contract se analizează în raport de data semnării contractului. Or, din această perspectivă este cert că Banca și reclamanții au semnat un contract comutativ. Elementul modificării sarcinilor pecuniare suferite de fiecare dintre părți în executarea acestor Contract nu este de natură a înlătura caracterul lor comutativ; Totodată, prevederea obligației de restituire a creditului în aceeași monedă în care a fost acordat, cu efectul suportării riscului valutar de către client, este clară și fără echivoc, nu necesita cunoștințe de specialitate în vederea analizării acestora, și a fost însușită de reclamanți prin semnarea Contractului de Credit, devenind astfel lege între părțile contractante. De altfel, aceasta este o obligație normală în cazul oricărui contract de împrumut, reflectând principiul nominalismului monetar reglementat de art. 1578 si 1584 C.Civ. 1864, potrivit căruia împrumutatul trebuie să restituie bunuri de aceeași natură și aceeași calitate cu cele împrumutate, fiind ținut să restituie exact suma împrumutată. Este locul a reaminti faptul că, în jurisprudența națională privind cererile de stabilizare a cursului de schimb și a denominare a creditelor în valută (în concret, într-o decizie pronunțată de Curtea de Apel București) instanța a statuat că clauzele privind acordarea creditului în monedă străină pe de o parte, fac parte din obiectul contractului de credit și pe de altă parte, sunt exprimate într-un limbaj clar și inteligibil, astfel că acestea nu pot fi supuse controlului instanței din perspectiva pretinsului caracter abuziv. De asemenea, Curtea de Apel București a reținut că „semnarea unui contract de credit într-o anume valută este un aspect care ține exclusiv de dorința împrumutatului, iar odată ce s-a contractat un credit în monedă străină atât împrumutatul cât și Banca pot suporta o . consecințe negative rezultate din riscul valutar". Posibilitatea existentei unor fluctuații ale cursului de schimb valutar care să genereze o majorare sau diminuare a valorii ratei în monedă națională și necesitatea restituirii creditului în moneda în care a fost obținut era de la sine înțeleasă și a fost prevăzută și acceptată de ambele părți la momentul semnării contractului de credit ca fiind o situație care excede controlului Băncii, care nu putea controla cursul de schimb;
b) în plus, există posibilitatea ca acest curs să varieze și în sensul aprecierii leului față de CHF, situație care ar fi convenit reclamanților și față de care nu ar fi avut obiecții raportat la faptul că variația potențială a cursului de schimb nu i-ar fi fost explicată;În consecință, suportarea riscului de schimb valutar (i) a fost reglementată și consimțită contractual de către părțile Contractului de credit, fără existența vreunei constrângeri, și (ii) se realizează potrivit principiului consfințit de art. 969 C.civ. 1864, conform căruia "[convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante".36. De asemenea, Banca a acordat creditul în baza unei structuri de costuri predefinite, astfel încât să poată fi asigurat atât profitul său (acționând în baza principiilor aplicabile, potrivit Decretului-lege nr. 31/1954, persoanelor juridice), cât și implicit solvabilitatea și stabilitatea. Modificarea Contractului de Credit în sensul solicitat de reclamanți nu ar avea niciun temei legal (fiind contrară art. 969 si art. 1100 C.Civ. 1864) și, în plus, ar avea consecințe extrem de grave asupra situației financiare a Băncii. În concluzie, modificarea Contractului de Credit prin stabilizarea cursului de schimb al monedei creditului ar încălca prevederile legale privind reglementarea contractului de împrumut cu dobândă și libertatea economică a Băncii, creând acesteia prejudicii nejustificate, în condițiile în care acordarea unui credit în monedă străină s-a făcut cu deplina respectare a prevederilor legii.
Subliniază că reglementarea normelor interne de creditare și procedurile aplicate în executarea acestora demonstrează că Banca nu a aplicat politici de creditare iresponsabile și nici nu a ascuns vreun cost din cele aplicabile Contractului de Credit în CHF. Ulterior analizării cererii de credit și a veniturilor justificate de solicitant din perspectiva eligibilității acestuia și a garanțiilor propuse în cazul în care acordarea creditului presupunea astfel de garanții, Banca îi comunica solicitantului suma aprobată spre creditare, în moneda solicitată de acesta. Conform art. 2.2. din Contractul de Credit "creditul se acordă prin cont separat de împrumut cu creditarea contului curent al împrumutatului, în valuta creditului" Pentru tragerea creditului, împrumutatul deschidea un cont la Bancă, în moneda în care urma să se acorde creditul; dacă acesta era acordat în CHF, contul era deschis în CHF. Desigur, dacă împrumutatul folosea creditul pentru achiziția unui imobil sau la refinanțarea altui credita, iar contul vânzătorului / contul creditului de refinanțat era deschis în altă monedă, Banca putea efectua, exclusiv la cererea împrumutatului, o operațiune de schimb valutar pentru a vira banii vânzătorului / în contul creditului de refinanțare în moneda în care era deschis contul său. Această operațiune era însă distinctă de contractul de credit și avea loc numai la cererea împrumutatului, fiind independentă de acesta. De asemenea, în cazul în care clientul dorea să folosească o parte din credit în numerar, acesta putea solicita retragerea de la casierie a unei sume din credit (sau în integralitate) în moneda în care fusese acordat creditul. Dacă totuși clientul voia să obțină bani în numerar, dar în altă monedă decât cea a creditului, acesta completa un ordin de schimb valutar prin care instructa banca să facă operațiuni de schimb valutar din contul de credit pentru a-i pune la dispoziție suma solicitată în moneda solicitată (care putea să fie monedă națională sau altă monedă străină). iar în sprijinul acestor informații am depus istoricul de cont al reclamanților și documente suport, prin care am dovedit faptul că tragerea creditului s-a făcut în CHF și modul cum au fost utilizați banii - existența unor operațiuni de schimb valutar, precum și modul în care erau achitate ratele: direct cu numerar în moneda creditului sau în urma achiziționării sumelor necesare prin intermediul unor operațiuni de schimb valutar.
În concret: Creditul a fost acordat in contul curent deschis pe numele clientului, în CHF în data de 28.08.2007; Creditul in suma de 31.400 CHF a fost utilizat conform solicitărilor clientului, astfel:
(i) Suma de 16.680,49 CHF a fost utilizată pentru refinanțarea unui credit pe care reclamanții îl aveau la Raiffeisen B.;(ii) Suma rămasă de 14.097 CHF a fost schimbată în lei, conform ordinului de schimb valutar, realizat la solicitarea reclamanților, rezultând suma de 30.525 lei, din care: Suma de 10.050 lei a fost retrasă de la casieria Băncii; Suma de 20.200 lei a fost transferată în contul de economii al reclamanților.
Așadar, creditul a fost acordat de Bancă în CHF, pus la dispoziție în CHF, astfel că în mod firesc s-a stipulat restituirea acestuia tot în CHF, în conformitate cu art. 1578, art. 1584 și 1585 C.civ. 1864 (dreptul comun în materia Contractului de împrumut, aplicabil în lipsa unei dispoziții contrare convenționale sau din legea specială).
Creditul a fost în mod legal acordat în monedă străină și restituirea acestuia în aceeași monedă este impusă de lege. Pentru a solicita denominarea în monedă națională a creditului reclamanții invocă Regulamentul BNR nr. 4/2005, apreciind că restituirea împrumutului în monedă străină ar fi contrară acestuia. Reclamanții omit însă că acest regulament se aplică plăților, încasărilor, transferurilor între rezidenți și altor operațiuni care fac obiectul comerțului cu bunuri și servicii. Or, Contractul de credit nu este o operațiune de comerț cu bunuri și servicii, ci are natura juridică foarte clară de contract de împrumut, astfel că prevederile Regulamentului nr. 4/2005 nu i se aplică. în plus, chiar și dacă Regulamentul 4/2005 ar fi aplicabil, art. 3 alin. (3) din acesta prevede că "(Operațiunile prevăzute la alin. (2) și în anexa nr. 2 la prezentul regulament fia care fac referire reclamanții - n.ns.J se pot efectua și în valută, numai pe baza acordului de voință al părților". Așadar, reclamanții oricum nu se pot prevala de prevederile acestui Regulament atâta vreme cât alegerea unui credit în valută a fost strict opțiunea reclamanților.în plus, reclamanții au avut încă de la semnarea Contractului de Credit posibilitatea de a solicita conversia creditului în monedă națională. Această posibilitate s-a menținut și după apariția OUG 50/2010, pentru acest serviciu solicitat de reclamanți putând fi perceput un comision unic.
Anularea clauzelor contestate ar determina nerespectarea dreptului băncii la proprietate privată șl la libertate economică. În situația în care instanța ar da curs solicitării reclamanților și ar înlătura clauzele contestate, efectele pe care această interpretare le-ar produce ar fi de negare atât a dreptul subscrisei de proprietate privată, cât și a celui de exercitare liberă a activității economice, determinând infirmarea speranței legitime de câștig a Băncii, rezultate din activitatea economică pe care subscrisa o desfășoară. Anularea retroactivă a acestor clauze determină pierderi semnificative ale Băncii, care, din perspectiva dreptului european reprezintă exproprieri de fapt; aceste câștiguri nu au fost niciodată ipotetice, ci determinabile, la momentul agreării lor părțile manifestându-și voința juridică în deplină libertate și cunoaștere a legii. Prin urmare, lipsirea Băncii de contraprestațiile legal stabilite în Contractul de Credit are efectul unei atingeri aduse proprietății, în înțelesul jurisprudenței CEDO, care a condamnat de altfel statul român în numeroase cauze, drepturile de creanță fiind asimilate, din perspectiva jurisprudenței CEDO, noțiunii de „bun" Or, suprimarea acestor drepturi reprezintă o privare de un câștig cert, o veritabilă atingere adusă drepturilor subscrisei, născute în mod legal, în temeiul unor contracte.
Imposibilitatea instanței de judecată de a modifica contractul de credit
Potrivit art. 969 C.civ. 1864 aplicabil Contractului de Credit, acesta nu poate fi modificat de către instanță, chiar dacă executarea devine mai oneroasă decât ceea ce anticipase una dintre părți.
Ca urmare, instanța nu poate interveni în convenția părților pentru a dispune modificarea Contractului, întrucât instanța nu beneficiază de această prerogativa nici atunci când analiza obligațiilor părților se face pe tărâmul dreptului consumației, în acest sens fiind și jurisprudența instanțelor naționale. Practica instanțelor a fost cvasi-unitară în sensul respectării forței obligatorii a contractului, care nu decurge numai din voințele individuale ale părților contractante, ci constituie un adevărat imperativ social, necesar pentru garantarea climatului de ordine și securitate juridică. Prin urmare, chiar și în situația în care, prin absurd, instanța ar constata nulitatea absolută a clauzelor contestate, aceasta tot nu ar avea posibilitatea legală de a dispune modificarea Contractului în sensul avut în vedere de reclamanți
În drept invocă: dispozițiile art. 205, art. 451 si 453 cod pr. civilă, alin 4 alin 6 din legea 193/2000 si pe cele ale alin 1 lit. a) din Legea nr. 193/2000, art. 2 pct. 24 din OG21/1992, art. 117 din OUG 99/2006, art. 37 si art. 95 din OUG 50/2010, art. 969 Cod civil 1864 și ale celorlalte acte normative la s-a făcut referire iar în probațiune solicită proba cu înscrisuri, interogatoriul reclamanților si martori.
Excepția de necompetentă teritorială a instanței invocată de pârâta a fost respinsă in ședința publică de la 11.06.2015 pentru motivele arătate în încheierea de ședință de la 11.06.2015.
In cauză s-a încuviințat si administrat proba cu înscrisuri si interogatoriul reclamantului.
Analizând actele si lucrările dosarului instanța retine următoarele:
In fapt, la data de 07.08.2008, s-a încheiat Contractul de credit nr._34247/07.08.2008, intre Bancă si reclamanți, in calitate de împrumutați, pentru suma de 31.400 CHF, pe o perioada de 228 luni, instituindu-se in favoarea băncii, pentru garantarea acestui împrumut, ipoteca de rangul I asupra imobilului, descris în pct. 4 din Convenția de credit. Destinația creditului, cf. pct. 1 din contract (fila 12 dosar) a fost parțial pentru refinanțarea creditului acordat de Raiffeisen B. SA precum si pentru satisfacerea nevoilor personale ale împrumutatului si familiei sale.
În drept, instanța va avea în vedere în speța de față că s-au invocat de către reclamanți prevederile legii nr. 193/2000.Reclamanții consideră că dispozițiile art. 6.3 din contract referitoare la moneda creditului si a plăților sunt clauze abuzive întrucât determină un dezechilibru major în relațiile dintre părți si contravin prevederilor art. 4 al. 1 și 2 din Legea nr. 193/2000.Potrivit art. 4 al. 1 din Legea 193/2000 o clauză contractuală care nu a fost negociată cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei – credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților . A.. 2 al aceluiași articol prevede că o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitatea consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard, preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.
In speța de față se va retine că acordarea creditului in moneda CHF s-a făcut la solicitarea reclamanților, întrucât acest produs asigura, la momentul contractării creditului cea mai miră rata si un cuantum al împrumutului mai mare, raportat la veniturile reclamanților, după cum rezultă din răspunsul la interogatoriul administrat (fila 294-297) si din cererea de credit (fila 168 dosar). Suma totală împrumutată a fost virată de către Bancă in contul acestora, in moneda creditului, respectiv CHF, după cum rezultă din contractul de credit depus la dosarul cauzei (fila 12 verso dosar) .Plata ratelor a fost prevăzuta, potrivit dispozițiilor contractuale înscrise la art.6.3 a se face in moneda creditului, respectiv CHF. La acest articol se prevede ca „ Împrumutatul este obligat ca cel târziu la data scadenței să constituie suma necesară rambursărilor in contul curent deschis la Bancă, în valuta prevăzută în Graficul de rambursare”, sens in care planul de rambursare a creditului prevede rambursarea creditului si a dobânzilor aferente in CHF. Prin urmare instanța nu va retine susținerea reclamanților referitoare la lipsa de negociere a clauzei privind moneda acordării creditului, fiind evident că a fost opțiunea reclamanților a accesa un credit in CHF .Întrucât cele trei condiții pe care o clauză trebuie să le îndeplinească pentru a putea fi apreciată in concret de la caz la caz, de către judecător ca fiind abuzivă trebuie îndeplinite cumulativ, neputându-se retine lipsa de negociere, instanța va concluziona că aceste clauze nu sunt abuzive.
Analizând clauzele din contract referitoare la moneda creditului si a plăților din perspectiva prev. art. 1 lit. a din Anexa cuprinzând clauzele considerate ca fiind abuzive se va retine că textul legal stipulează că - sunt considerate clauze abuzive acele prevederi contractuale care dau dreptul comerciantului de a modifica unilateral clauzele contractului, fără a avea un motiv întemeiat care să fie precizat în contract. Prevederile acestei litere nu se opun clauzelor în temeiul cărora un furnizor de servicii financiare își rezervă dreptul de a modifica rata dobânzii plătibile de către consumator ori datorată acestuia din urmă sau valoarea altor taxe pentru servicii financiare, fără o notificare prealabilă, dacă există o motivație întemeiată, în condițiile în care comerciantul este obligat să informeze cât mai curând posibil despre aceasta celelalte părți contractante și acestea din urmă au libertatea de a rezilia imediat contractul.
Or, cât privește creșterea cursului francului elvețian se va retine de către instanță că acesta a fost determinată de un context internațional, străin de vreo acțiune sau inacțiune a băncii pârâte, clauzele in discuție, nefiind modificate unilateral de către banca pârâtă.
Concluzionând instanța va respinge ca neîntemeiată cererea reclamanților de a constata caracterul abuziv al clauzelor referitoare la moneda creditului si plăților ca fiind francul elvețian – CHF.
In ceea ce privește capătul de cerere privind stabilizarea de către instanță a cursului de schimb CHF- L.si existent la momentul încheierii contractului, curs care să fie valabil pe toata perioada contractuala si denominarea în moneda naționala a plaților si obligarea pârâtei de a emite noi grafice de rambursare care să prevadă restituirea creditului in lei, se rețin următoarele:
Intre părțile litigante s-a încheiat contractul de credit si prin care pârâta, in calitate de bancă împrumutătoare a împrumutat reclamanților suma de 31.400 CHF prin urmare contracte de împrumut de consumație având ca obiect o sumă de bani.
In cf. cu prevederile art. 1584 cod civil 1864 (aplicabil in temeiul art. 3 si art. 102 din Legea 71/2011 față de data încheierii contractului), obligația principală a împrumutatului este aceea de a restitui la scadență lucruri de același gen, aceeași cantitate si de aceeași calitate, indiferent de eventuala sporire sau scădere a valorii lucrurilor dintre momentul încheierii contractului si acela al plății.
Prin urmare, întrucât creditul a fost acordat in moneda CHF la scadență trebuie să fie restituită suma împrumutată indiferent de scăderea sau sporirea valorii monedei (principiul nominalismului monetar consacrat expres de art. 1578 Cod civil vechi ).
Întrucât plățile supuse analizei in prezentul dosar decurg dintr-o operațiune de împrumut fiindu-i aplicabile prevederile OUG 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, ale Regulamentului nr. 3/2007 privind limitarea riscului de credit la creditele destinate persoanelor fizice care nu interzic unei instituții de credit a acorda uni rezident credit in valută, va constata că textul de lege invocat de reclamanți nu prezintă relevanță in cauză .
Pe de altă parte,instanța reiterează faptul că prin Legea nr. 193/2000 care a transpus conținutul Directivei Consiliului 93/13/CEE din 5 aprilie 1993 s-a stabilit în mod expres competența instanței de judecată de a constata caracterul abuziv. Interpretând această Directivă, Curtea de Justiție a Comunităților Europene a stabilit în cauza Banco Espaniol de Credito S.A. versus Joaquin Calderon Camino ( C – 618/10 ) că protecția acestui act normativ se opune unei reglementări a unui stat membru care permite instanței naționale, atunci când constata nulitatea unei clauze abuzive cuprinse . intre un vânzător sau un furnizor si un consumator, să completeze respectivul contract modificând conținutul acestei clauze. Or, prin aceste cereri se urmărește de către reclamanți modificarea contractului deși clauzele care stipulează moneda creditului si obligativitatea rambursării creditului in franc elvețian nu sunt nicidecum abuzive.
În Cauza C-26/13, Kasler și Kaslerne Râbai vv. OTP B. Curtea de Justiție Europeană a decis in favoarea clienților băncii, considerând că banca nu ar avea motiv să câștige din diferența dintre cele două cursuri, de vânzare si cumpărare, întrucât nu a prestat efectiv nici un serviciu de schimb valutar având in vedere că acest credit a fost acordat efectiv în forinți, cu toate că in contract figura că este in franci elvețieni . In speța de față, însă contractul prevede că se acordă creditul in CHF, sumele s-au virat în cont in CHF si nu în monedă locală iar rambursarea se face tot in CHF iar nu in lei (spre deosebire de creditul din Ungaria unde rambursarea se făcea in moneda locală) . Astfel, în speța de față reclamanții sunt liberi să cumpere valută de la altă bancă, vină la banca pârâtă si să depună valuta aferentă ratei, fără a fi obligația a face un schimb valuta la pârâtă, cum s-a întâmplat in cazul Ungariei. În sfârșit trebuie reținut că nu se poate confunda cursul de schimb valutar si diferența dintre cursul de vânzare si cumpărare cu riscul valutar iar problema a dezbătută de Curte a fost modul de efectuare a schimbului valutar în momentul rambursării ratei si nu faptul că ratele se rambursează în valută si cursul . Prin urmare Decizia emisă de curte in Cauza C-26/13 nu prezintă relevanță în prezenta speță.
Față de concluziile de mai sus, capetele de cerere analizate se vor respinge ca neîntemeiate.
Având in vedere soluția de mai sus instanța va respinge ca neîntemeiată cererea de obligare a paratei la restituirea sumei de bani plătite in plus, care reprezintă diferența dintre cursul valutar de la data încheierii contractului – 07.08.2008 - si cursul valutar aplicat de parata, pe perioada 07.08.2008 pana la data plații efective si obligarea paratei la plata dobânzii legale pentru debitul principal, de la data introducerii acțiunii pana la data plații efective, neexistând temei pentru restituirea prestațiilor.
Cheltuieli de judecată nu se vor acorda in cauză întrucât reclamanții au pierdut procesul iar pârâta, cu ocazia dezbaterilor fondului cauzei a arătat că nu solicită cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE :
Respingeacțiunea formulată reclamanții B. M. I. si B. C. A. F., ambii cu domiciliul procedural ales la Cabinet de Avocat, Insolvență și Birou de Mediator P. F. cu sediul în Oradea ., județul Bihor în contradictoriu cu pârâta S.C. P. B. ROMANIA S.A. cu sediul procedural ales in București, .. 4-8, Clădirea America HOuse, Aripa de Vest . la SCP Țuca Z. si Asociații înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București sub nr. J_, având Codul Unic de înregistrare_.
Fără cheltuieli de judecata.
Cu apel care se depune la Judecătoria Oradea, în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 18 iunie 2015.
PREȘEDINTE GREFIER
C. M. G. S. O.
Red.dact.jud. CMG- 3 .
5 ex./09.07.2015- B. M. I.
- B. C. A.
- P. B. ROMANIA
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 5998/2015.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 5995/2015.... → |
|---|
