Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii. Sentința nr. 7839/2015. Judecătoria ORADEA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 7839/2015 pronunțată de Judecătoria ORADEA la data de 24-09-2015 în dosarul nr. 7839/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA ORADEA
SECȚIA CIVILĂ
Sentință civilă Nr. 7839/2015
Ședința publică de la 24 Septembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE K. M.
GREFIER A. B.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe petent M. M. și pe intimat A. C. C., având ca obiect înlocuire amendă cu muncă în folosul comunității.
La apelul nominal făcut in camera de consiliu nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, în sensul celor de mai sus, după care:
Instanța, în baza dispozițiilor art. 131 alin. 1 C.pr.civ., procedând la verificarea competenței sale, constată că este competentă general și material să judece pricina având în vedere dispozițiile în baza art. 32 din OG 2/2001.
În temeiul art. 255 C., instanța încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar, apreciindu-le pertinente, concludente și utile soluționării cauzei.
Nefiind alte cereri formulate sau probe de administrat, instanța constată pricina în stare de judecată și, în baza art.394 C., declară închise dezbaterile, reținând cauza pentru deliberare.
INSTANȚA
Deliberând asuprea acțiunii de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Oradea sub nr._ petenta M. M., prin primar, în contradictoriu cu intimatul A. C. C., a solicitat instanței transformarea amenzii aplicate acestuia prin procesul-verbal de contravenție . nr._/27.07.2014, cu sancțiunea obligării la prestarea de activități în folosul comunității, susținând că intimatul nu a achitat amenda și nu există posibilitatea executării silite a acestuia
În drept, s-au invocat dispozițiile OG 2/2001.
Deși legal citat, intimatul nu a depus întâmpinare la dosar și nu s-a prezentat la instanță în vederea susținerii poziției sale procesuale.
Instanța a încuviințat proba cu înscrisurile depuse la dosar.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a constatat următoarele:
Intimatul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 810 lei prin procesul-verbal de contravenție . nr._/27.07.2014 (f.6). Amenda nu au fost achitată, iar din înscrisurile de la filele 14-15 rezultă că nu există posibilitatea executării silite a obligației intimatului.
Conform art. 9 alin. 3 din O.G. 2/2001 „În cazul în care contravenientul persoană fizică nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, organul de specialitate al unității administrativ-teritoriale prevăzut la art. 39 alin. (2) lit. a) în a cărui rază teritorială domiciliază contravenientul va sesiza instanța judecătorească în a cărei circumscripție domiciliază acesta, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, ținându-se seama de partea din amendă care a fost achitată.”
Din interpretarea acestui text de lege rezultă că pentru ca amenda aplicată unui contravenient să poată fi înlocuită cu munca în folosul comunității trebuie să fie îndeplinite cumulativ trei condiții: sancțiunea amenzii să fi rămas definitivă, să fi trecut un termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a sancțiunii și să nu existe posibilitatea executării silite.
Instanța constată că aceste condiții sunt îndeplinite în speță. Astfel, intimatul nu a atacat procesele-verbale de contravenție cu plângere, sancțiunea rămânând definitivă în termen de 15 zile de la data înmânării acestora. De la data rămânerii definitive a sancțiunii au trecut 30 de zile și nu există posibilitatea executării silite a contravenientului.
Potrivit art. 2 din OG nr. 55/2002 privind regimul juridic al sancțiunilor prestării unei activități în folosul comunității, actualizată, ,,activitatea în folosul comunității se prestează în domeniul serviciilor publice, pentru întreținerea locurilor de agrement, a parcurilor, a drumurilor, păstrarea curățeniei și igienizarea localităților, desfășurarea de activități în folosul căminelor de copii și bătrâni, al orfelinatelor, creșelor, grădinițelor, școlilor, spitalelor și altor așezăminte social-culturale’’.
Pentru stabilirea numărului de ore de muncă în folosul comunității corespunzător sumei de 810 lei, instanța va reține că amenda poate fi înlocuită cu prestarea muncii în folosul comunității pentru o perioadă de maxim 50 de ore.
În aceste condiții, ținându-se cont de cuantumul total al amenzii aplicate, instanța va stabili un cuantum al sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității de 24 ore în sarcina intimatului.
În consecință, instanța va admite acțiunea și va dispune înlocuirea sancțiunii amenzii în cuantum 810 lei, aplicată prin procesul-verbal de contravenție . nr._/27.07.2014, cu sancțiunea obligării la prestarea de activități în folosul comunității pentru o perioadă de 24 ore, activități ce urmează a se desfășura pe raza localității M..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de petenta M. M., prin primar, cu sediul în M., .. 1, jud. Bihor, în contradictoriu cu intimatul A. C. C., având CNP_, cu domiciliul în M., st. Independenței, nr. 8, ., jud. Bihor.
Dispune înlocuirea sancțiunii amenzii în cuantum de 810 lei, aplicată prin procesul-verbal de contravenție . nr._/27.07.2014, cu sancțiunea obligării la prestarea de activități în folosul comunității pentru o perioadă de 24 ore, activități ce urmează a se desfășura pe raza localității M..
Cu drept de recurs în 30 zile de la comunicare. Calea de atac se va înregistra la Judecătoria Oradea
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24.09.2015.
Președinte, Grefier,
K. M. B. A.,
Pentru grefier, aflat în
concediu medical, semnează
grefier șef, G. M.,
Red. KM
4 ex./02.10.2015
Pentru conf. – 2 .="disc" style="margin:0pt; padding-left:0pt">
| ← Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii.... | Suspendare executare art.484,507,512,700,718 NCPC/art.... → |
|---|








