Plângere contravenţională. Sentința nr. 8001/2015. Judecătoria ORADEA

Sentința nr. 8001/2015 pronunțată de Judecătoria ORADEA la data de 29-09-2015 în dosarul nr. 8001/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA ORADEA

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 8001/2015

Ședința publică de la 29 Septembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE R. C. H.

Grefier N. S.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe petent . și pe intimat I., intimat I. DE S. PENTRU CONTROLUL ÎN TRANSPORTUL RUTIER, având ca obiect plângere contravențională_.

La apelul nominal făcut în ședința nu se prezintă nimeni.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței cele de mai sus precum și faptul că prezenta cauză se află la primul termen de judecată, s-a întocmit procedura de regularizare și s-a întocmit referatul prev. de art.103 al.1 ind.1 din ROI .

Instanța, verificând din oficiu competența conform art. 131 NCPC, constată că este competentă general, material și teritorial în soluționarea prezentei cauze.

Instanța încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar, apreciindu-le pertinente, concludente și utile soluționării cauzei.

Nemaifiind alte cereri de formulat ori probe de propus, închide faza probatorie și rămâne în pronunțare pe fondul cauzei.

INSTANȚA

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată în termen legal la 29.04.2015 petentul . în contradictoriu cu intimata I. DE S. PENTRU CONTROLUL ÎN TRANSPORTUL RUTIER a solicitat instanței anularea procesului verbal de contravenție . nr._/06.04.2015, înlocuirea amenzii cu avertisment.

În motivare arată că anterior controlului șoferul a fost în concediu de odihnă, însă nu avea asupra sa certificatul de desfășurare a activității, care se afla la sediul petentei, la distanță de punctul de unde a plecat în cursă șoferul.

Intimata prin întâmpinare a solicitat respingerea plângerii și menținerea ca legal și temeinic a procesului verbal atacat.

Cererea este legal timbrată.

S-a administrat proba cu înscrisurile de la dosar.

Analizând actele dosarului, instanța reține următoarele:

Prin procesul verbal de contravenție atacat, a fost sancționată petenta cu 4000 lei amendă, reținându-se că la data de 06.04.2015, în Oradea pe DN19,, a fost oprit în trafic autoutilitara utilizată de petentă, conducător auto fiind C. V. V., în timp ce efectua transport rutier de mărfuri în trafic național. În urma verificării documentelor prezentate de șofer s-a constatat că acesta nu a putut prezenta înregistrările din cele 28 de zile anterioare controlului, prezentând doar diagrama din data controlului, fapta fiind prev. ca și contravenție de OG 37/2007 – art. 8 alin 2 lit. z.

Sub aspectul legalității, procesul verbal atacat cuprinde mențiunile prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 16 și 17 din OG 2/2001 iar fapta descrisă a fost corect încadrată ca și contravenție.

Sub aspectul temeiniciei, procesul verbal beneficiază de o prezumție relativă de adevăr, prezumția care nu a fost răsturnată de petentă. Astfel, nu poate fi luat în considerare certificatul de desfășurare a activității depus la dosar (f. 11) în condițiile în care acesta nu a fost prezentat la control, nu are dată certă și nu poartă nici semnătura șoferului.

În ceea ce privește proporționalitatea sancțiunii aplicate cu gradul concret de pericol social al faptei săvârșite, instanța constată că această proporționalitate a fost respectată, ținând seama că petenta nu este la prima abatere (f. 29).

Pentru aceste motive, în baza art. 34 al. 1 din OG nr. 2/2001, instanța va constata că procesul-verbal de contravenție este temeinic și legal întocmit și va respinge plângerea contravențională ca neîntemeiată, menținând în întregime procesul verbal contestat.

Instanța va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge ca nefondată plângerea contravențională formulată de petentul . având CUI_ cu sediul în Lugoj, . jud.T., în contradictoriu cu intimata I. DE S. PENTRU CONTROLUL ÎN TRANSPORTUL RUTIER, cu sediul în Baia M., . ., împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/06.04.2015, pe care îl menține în totalitate.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu apel în 30 de zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Oradea.

Pronunțată în ședință publică, azi, 29.09.2015.

P. GREFIER

R. C. H. N. S.

Red.R.C.H./ 16.10. 2015

Tehn.N.S./ 4 ex/ 2 com/ .

I. DE S. PENTRU CONTROLUL ÎN TRANSPORTUL RUTIER/ 16.10.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 8001/2015. Judecătoria ORADEA