Pretenţii. Sentința nr. 7702/2015. Judecătoria ORADEA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 7702/2015 pronunțată de Judecătoria ORADEA la data de 22-09-2015 în dosarul nr. 7702/2015
Ds._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA ORADEA
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 7702/2015
Ședința publică de la 22.09.2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE O. S.
Grefier M. Z.
Pe rol judecarea cererii formulată de reclamanta ASOCIAȚIA DE proprietari S. 115, în contradictoriu cu pârâtul U. M., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă nimeni.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
In baza 131 C.pr.civ. instanța procedează la verificarea competenței și în baza art. 126 din Constituție, art. 94 pct. 1 lit j si art.107 C.pr.civ. constată că este competentă general, material și teritorial a soluționa prezenta cauză.
În baza art. 258 coroborat cu art. 255 C.pr.civ. instanța încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar, considerându-le concludente și utile soluționării cauzei.
Instanța invocă din oficiu excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului, reținând cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Constată că prin acțiunea înregistrată la instanță sub dos. cu nr._, scutită de plata taxei de timbru, reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI S. 115 a chemat în judecată pe pârâtul U. M., solicitând instanței obligarea acestuia la plata sumei de 1905,49 lei ce reprezintă cota parte din cheltuielile comune de 1666,51 lei întreținere, restante, pe perioada octombrie 2014 – martie 2015, suma de 50 lei fond rulment, plus suma de 188,98 lei ce reprezintă penalități de întârziere.
În fapt, s-a învederat instanței că pârâtul, în calitate de membru al asociației reclamante, nu și-a îndeplinit obligațiile stabilite în sarcina sa, de plată a cotei de întreținere aferente, pe perioada menționată si nici a fondului de rulment. S-au calculat și penalități de întârziere.
În probațiune, s-au depus la dosar înscrisuri doveditoare: extras de rol al debitelor, somație de plată, procesul verbal al adunării generale in care s-a stabilit cuantumul penalităților de întârziere in plata ca fiind de 0,2% pe zi de întârziere, extras de carte funciara.
Deși legal citat, pârâtul nu s-a prezentat în instanță și nici nu și-a făcut cunoscută poziția în legătură cu acțiunea reclamantei.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut următoarele:
Conform situației cuprinse în extrasul de rol (fila 5 dosar) și somației de plată, sumele reprezentând cheltuieli de întreținere au fost pretinse pârâtului U. M., însă acesta, potrivit extrasului de carte funciară (fila 12), nu figurează ca proprietar al apartamentului.
Conform art. 50 din Legea nr. 230/2007:
(1) Asociația de proprietari are dreptul de a acționa în justiție pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit.
În aceste condiții, pârâtul nu are calitate procesuală pasivă, acțiunea urmând a fi respinsă, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului U. M., invocată din oficiu.
Respinge acțiunea formulată de reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI S. 115, cu sediul Oradea, . ., ., împotriva pârâtului U. M., cu domiciliul în Oradea, ./A, .. 2, jud. Bihor, ca formulată împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă.
Cu apel care se depune la Judecatoria Oradea, în 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 22.09.2015.
Președinte, Grefier,
S. O. M. Z.
Red/tehnored OS
22.09.2015
4 ex. – 2 ex. comunicare
| ← Obligaţie de a face. Sentința nr. 6683/2015. Judecătoria ORADEA | Fond funciar. Sentința nr. 7710/2015. Judecătoria ORADEA → |
|---|








